Browsing Tag

calatorii solo

Maraton

Curaj ordinar sau cum am cutreierat Patagonia singură?

Când am învățat despre Patagonia la lecția de geografie, mi se părea ostilă și fermecătoare în același timp, mi-o imaginam plină de ghețari, vânturi puternice unde pot supraviețui doar lamele și pumele. Mi se părea atât de departe și atât de imposibil de ajuns acolo. Dar se pare că poți merge și la capătul lumii dacă vrei.

Când am ajuns în Chile știam că o voi vizita, nici nu m-am întrebat dacă sunt pregătită fizic, moral, financiar sau destul de curajoasă. De ce zic fizic, pentru ca sunt mai mult de 60 de km de trekking timp de patru zile în condiții meteorologice schimbătoare. În aceeași zi poți avea ploaie, ninsoare, vânt puternic sau soare nemilos. Plus, drumurile te duc prin coaste pietroase de munte, multe urcușuri si coborâșuri, alături de râuri, lacuri și glaciare. De ce zic moral, pentru că știam că voi face această călătorie singură. Nu era prima dată când călătoream singură, dar a fost prima dată din toate călătoriile mele solo când am înțeles ca mă simt bine cu mine însămi și nu e numaidecât să fii acompaniată pentru a savura o călătorie. De ce zic financiar, pentru că e o experiența destul de scumpă, dar îmi ziceam că am învățat să călătoresc ieftin, așa că voi putea să o fac și de data asta, fără a rămâne lefteră.

Deci m-am pornit. Cum ziceam e un trekking de 4 zile numit circuitul W in Torres del Paine, parc național care face parte din Patagonia chileană. Circuitul se numește W pentru că ruta, cărărușele care îl formează, au forma literei W. În fiecare zi faci o parte din circuit, iar noaptea dormi în cort. Timp de patru zile trebuie să porți în backpack-ul tău toate lucrurile de care poți avea nevoie, plus alimente foarte nutritive și nu grele.

Și deși m-am pornit să îl fac singură, pe drum am întâlnit o mulțime de oameni din toate colțurile lumii. Și așa, minunându-mă de peisajele feerice ale Patagoniei, am avut impresia că în același timp călătoresc prin toată lumea, ascultând istorioarele celor care mi-au ținut companie o parte din drum. Au fost oameni de tot soiul de la care am învățat multe lucruri interesante și utile.

Ce am mai învățat din aceasta experiența este că atunci când călătorești singur îți dai seama cât de puternic ești. În una din zile, am ieșit mai devreme din camping pentru a fi sigură că ajung la următorul cort înainte de a se însera. Așa cum era devreme, mersesem vreo două ore fără a întâlni măcar o persoană pe drum. Atunci a fost momentul când mi-am adus aminte și de avertismentul despre cum ar trebui să ne comportăm, dacă ne iese în drum o pumă și despre cum să fim atenți la indicațiile de pe drum pentru a nu ne rătăci in imensa Patagonie (cum apropo i s-a întâmplat unui tânăr câteva zile ca eu să încep circuitul).

Ultima zi, când trebuia sa fac 22 km spre Glaciarul Grey, era un vânt atât de puternic și rece că literal nu puteam merge, într-un moment nu am mai putut să mă țin pe picioare și am căzut într-o tufă de scai. M-am sculat, zâmbit, mi-am scos scaii și am mers înainte. În acel moment, eu nu m-am gândit ca ceea ce am făcut se numea curaj. Acum, când privesc în urmă, sunt sigură că a fost vorba de curaj. Și nu e vorba de curajul de a merge pe jos zeci de km prin ploaie sau ninsoare, dar de curajul de a îndrăzni sa îți învingi frici, să îți depășești limite, nesiguranțe, să fii deschis lumii și cunoștințelor, să înveți să fii mai flexibilă și tolerantă. De ce zic flexibilă? Pentru că, atunci când am vizitat partea argentiniană a Patagoniei, de data asta un grup de prieteni mi s-au alăturat, am nimerit la concertul lui Luis Fonsi, nefiind fană lui și chiar m-am distrat. Așa că despacitoooo trezește curajul în tine și mergi să cucerești lumea.

Text: Oxana

 

Fete pe drum

Singura, undeva

Cand aveam 20 de ani strasnic ii invidiam pe oamenii care „au fost undeva”. „Undeva-ul” cela putea fi Moscova, Sofia, Bucuresti. Oriunde. Si cum pe timpuri, unica posibilitate sa iesi din tara erau tot felul de cursuri, work-shop-uri, conferinte, seminare si burse, iar eu refuzam sa fac ceva ca sa ajung si eu printre fericitii bursieri, nu-mi ramanea decat sa visez cu ochii deschisi si sa astept ziua in care voi putea pleca si eu undeva.

Ziua ceea a venit. Am fost trimisa sa fac practica de vara la TVR Timisoara. Pentru 2 saptamani! Acea iesire fost momentul care mi-a schimbat viata definitiv. El a dus la nasterea Ilincai, peste 2 ani.

Timisoara a adus dupa sine Sighisoara, apoi Constanta si Mamaia. Peste un an a urmat Franta. Apoi Elvetia, Germania, Olanda, Belgia, Turcia si Cehia.

Usa mea a fost deschisa de catre decanul facultatii. Apoi a fost tinuta intredeschisa de tatal Ilincai, ca mai tarziu sa mi-o deschid singura de cate ori simt nevoia.

Important e sa gasesti usa si sa n-o lasi sa se inchida. Si mai important este sa nu lasi pe nimeni sa-ti inchida aceasta usa spre lumea mare. Nu mai putin important este sa nu astepti ca intr-o zi va veni „el” si iti va deschide usa si te va scoate, te va duce, te va plimba. El poate si va veni, insa se poate intampla sa fie prea ocupat de proria persoana, prea comod in locul in care se afla acum sau, pur si simplu, alergic la deplasari. De cate ori am auzit de la femei „Atat de mult mi-ar placea sa calatoresc! Sotul, insa, nu vrea…”. Sotul nu vrea, insemna ca stam acasa.

De cand am inteles ca independenta mi-o construiesc singura, las Chisinaul in urma cu orice ocazie. Ocaziile, insa, mi le organizez singura, ca revansa impotriva timpului in care am asteptat  solutia de la oricine, numai nu de la mine.

Oricare destinatie poate fi o sarbatoare, indiferent de distanta parcursa. Pentru mine orice se masoara in „unde as putea pleca cu acesti bani sau unde as putea pleca in acest week-end/3 zile libere?” O schimare de loc, de aer si de perspectiva imi lasa o senzatie de fericire care dureaza mai mult decat euforia dupa cumpararea unei haine noi.

Iesiti din casa si mergeti putin mai departe de parcul obisnuit. Cu fiecare pas in plus in afara zonei obisnuite, veti ajunge undeva departe. Acolo unde v-ati temut sa plecat singura.

Nu asteptati, nu amanati, nu planificati vacanta de vis, care poate va ramane doar un proiect. Sunt o sumedenie de destinatii despre care nici n-ati banuit ca va pot impresiona sau imbogati. Nu aveti nevoie de nimeni pentru a bea o cafea in portul de la Odesa sau pentru a va plimba o seara pe Hreasciatik la Kiev. In acea clipa de glorie personala veti regreta un singur lucru – ca nu ati urcat in autobuz/tren/avion cu cativa ani mai devreme.

 

Text: Diana Guja

Foto: Anton Sulsky/Unsplash

Dragă redacție

Credeam ca o sa ma simt matura cand o sa zbor singura

Imi place sa calatoresc cu avionul.

Imi place sa ies din casa cu o valiza si sa verific de 2 ori daca am luat pasaportul. Imi place sa intru in taxi, si sa ies. Imi place sa stau in rand la check-in. Sa trec prin labirintul care duce la controlul de pasapoarte. Imi place sa zambesc controlorilor. Imi place sa imi pun toate chestiile in cutie si sa le iau dupa ce trece scanerul. Imi place sa ma scaneze cu aparatul acela, chiar daca nu stiu cum se numeste.

Imi place sa beau cappuccino si sa mananc sandwich cat astept ora sa ma duc la poarta. Imi place sa ma uit la alti oameni care stau la poarta. Imi place sa intru in autobuz, apoi in avion, sa imi pun centura de siguranta si sa astept pana stuardesele termina discursul in caz de accident sau turbulente. Imi place sa calatoresc cu mama, cu mama si prietena ei, poate cu 2 prietene, cu bunica.

Si iata, ziua in care eu calatoresc singura, mai bine zis insotita de stuardesa. Incepand cu faptul ca intru in autobuz ultima, in cabina soferului, si in avion intru cu 5 minute inaintea tuturor si ies ultima. Asa singura, 3 ore sa zbori, se simte asa o perioada lunga. Nu ai cui pune intrebari si nu ai cu cine sa glumesti.

Credeam ca o sa ma simt matura cand o sa zbor singura. Acum nu stiu daca asa se simt maturii mereu sau daca asa ma simt eu.

 

Text: Laura Vition

Fete pe drum

William si linistea

De ceva timp incerc sa-mi amintesc cum am ajuns in a cincea zi din 2017 pe o penisa, undeva pe un rau intr-un orasel olandez. Orasel mic si pierdut, numele caruia pana azi nu stiu sa-l pronunt corect. Si inca nu mi-am amintit.

Sa ma intelegti corect – stiu cum am ajuns. Cu avionul, apoi trenul, apoi autobuzul. Eram treaza si in deplinatatea facultatilor mintale. Ceea ce nu-mi aduc aminte este la care cotitura am luat acea decizie. Totul s-a intamplat foarte rapid.

In schimb, tin minte foarte bine momentul in care am intrat in unicul bar din centrul oraselului, chiar in pietisoara, pe diagonala de biserica. M-a invitat capitanul. Ma rog, capitanul… Tipul caruia ii apartinea penisa si inca vreo trei iahturi rablagite. Erau acolo trei barbati – un rocker batran si nitel ridicol, un sofer de camion, gen mascul feroce, si un tip, cel mai tanar dintre toti, care incerca sa lege capat de vorba cu mine. Eu insa nu-l auzeam bine si nici nu-i intelegeam engleza. Mai era si femeia de la bar, trecuta de 50 de ani, dura, cu miscari precise, trasaturi ascutite si zambet ironic, incarnarea tipeselor din filmele americane, care scot orice betiv afara, dintr-o singura miscare.

Toata seara am stat cu ochii lipiti de peretele din fata, numarand sticlele de alcool. Cateodata mai sorbeam din halba de bere. Capitanul facuse cinste. In mai putin de doua ore, am plecat. Capitanul si-a cerut scuze ca m-a dus intr-un local atat de plictisitor, apoi mi-a spus ca femeia de la bar ii fusese multi ani amanta. Apoi a tacut.

Ca sa ajungi pe penisa noastra, trebuia sa treci de o alta penisa, mai mare, transformata in casa de locuit. Paseam pe un podisor mobil, construit din scanduri, apoi treceam pe sub geamurile oamenilor, faceam inconjurul penisei-casa, si ajungand in dreptul penisei noastre, saream peste bord.

Noptea, pe lapovita, cand vedeam intre cele doua nave fasia de apa neagra, ameteam. Dar saream.

Intr-o zi, era sambata, nu am putut ajunge de la cabina mea, din spatele penisei, la cabina capitanului, in fata. Toata noaptea ninsese, iar sub stratul de zapada era o pojghita de gheata. Nu puteam face nici trei pasi. Capitanul mi-a facut cu mana de la geamul cabinei de navigatie, apoi a deschis usa si a inceput sa ma strige. I-am explicat, mai mult prin semne, ca nu am cum veni, mai ales ca o parte de punte era foarte ingusta si nu avea balustrada. S-a enervat. Si asa cum era inalt, aproape doi metri de om neindemanatic, a facut cativa pasi mari pe puntea lunecoasa, incaltat in sabotii lui de cauciuc, si a ajuns langa mine. Voia sa-mi spuna ca sunt o fricoasa. Si o proasta. De aceea ca frica vine la pachet cu prostia. Asa vedea el lucrurile. Mi le-a spus si mi-a intins o cana de cafea.

Si a plecat.

Am coborat in cabina, am inchis dupa mine usa mica, din metal greu. Cabina avea cativa metri patrati. Incapeau o soba mica, un frigider, tot atat de mic, o noptiera, doua paturi fixate in perete, unul fiind transformat in debara, si doua dulapuri, pline cu de toate, inclusiv cu lazi de vin si bere. Era cald. Si liniste. Din toate comoditatile aveam o caldare. Si cateva sticle cu apa de robinet. Si un ceainic. Imi faceam cate un ceai fierbinte, scoteam cate o gofra olandeza, o acopeream cu un strat gros de frisca zbatuta, luam cartea langa mine si ma simteam om. Un om in mijlocul unui rau, desprins de lume, singur in fata destinului.

Ziua insa, cand aveam de lucru, singura sau alaturi de capitan, nu ma mai simteam om. Eram o masinuta. Faceam curat in cabina lui si in iahtul pe care il renova pentru vanzare. Spalam geamuri si punti, rodeam usi, frecam mobila. Iar seara – gateam.

Capitanul era nervos. Uneori avea accese de furie si dadea din picioare, ca un copil de 3 ani, dupa care isi cerea scuze. Intr-o zi, dupa o scena de asta, i-am spus sa inceteze. A fost surprins. Nici nu stiu de ce. Probabil nu s-a asteptat sa-i spun ca e insuportabil si infantil.

Seara beam impreuna cate o sticla de vin frantuzesc. Avea rezerve. Si doua amante frantuzoaice. Ambele la Paris. Una era dragostea vietii lui. Mai matura decat el cu vreo 15 ani. Alta, femeia cu care era intr-o relatie numita „stabila”, era o jurnalista. Intr-o seara am vorbit cu ea la telefon. Avea o voce placuta.

Uneori ma intrebam ce gaseau femeile la el. Un barbat care a trait toata viata singur, pe apa, ursuz, nervos, incapabil sa-si gestioneze emotiile, alcoolic. Desi, pe fotografiile din tinerete, arata a baiat inteligent si cu caracter. Dar viata si apa le-a tocit pe ambele.

Cel mai fericit moment din zi era cand ieseam de la el seara tarziu. Imi umpleam sticlele cu apa, le puneam in torba, imi bagam picioarele in saboti si ii spuneam „noapte buna”. Il lasam cu un vin abia inceput, ingandurat, cu varful degetelor agitate si picioarele intinse sub masa. In urma mea, bucataria ramanea luna. Atunci am inteles cat e de greu sa lucrezi in casa cuiva.

In cabina mea erau carti. Ardea focul. Se auzea apa, lovind peretii exteriori ai penisei. Si asta era unica legatura pe care o aveam cu lumea de afara. Incuiam usa. Ma descaltam. Imi spalam dintii deasupra caldarii. Ma schimbam in pijama. Luam o carte si ma ascundeam in patul fixat de perete. Plecam in alta dimensiune. Capitanul ramanea undeva departe, cum numai o galaxie vecina poate fi.

William mi-a daruit atata liniste. Si el habar nu are.

 

Text: Diana Guja

Foto: din arhiva personala, din perioada de pe penisa

Fete pe drum

Ce am invatat de cand gazduiesc si calatoresc cu Couchsurfing

Azi in zori, a plecat Rafaela, ultima calatoare pe care am gazduit-o in aceasta vara. De azi, usa casei mele se va inchide pentru un timp, perioada in care voi digera tot ce am reusit sa iau si sa invat de la oamenii care mi-au trecut pragul.

Toate aceste intalniri frumoase si schimb de experienta sunt posibile gratie comunitatii virtuale neue menschen kennenlernen französisch Couchsurfing, membra careia sunt din toamna 2009. Ideea comunitatii e simpla – fiecare membru poate sa gazduiasca sau sa fie gazduit de alt membru oriunde in lume. Pe Couchsurfing sunt inregistrate cateva milioane de persoane, din orice colt al Planetei. Si o parte din ei sunt potentiali prieteni, parteneri de calatorii, drumetii si chiar iubiti. Ca si pe orice retea de socializare, forum sau platforma, Couchsurfing isi are si el uscaturile sale, eu, insa, niciodata nu am avut experiente urate, decat cateva episoade scurte, petrecute online cu oameni care nu cunosteau sufiecient engleza sau alta limba pe care o vorbesc, facand comunicarea imposibila sau defectuasa. Apropo, pentru mine Couchsurfing a fost si o lectie buna a refuzului. Cu el am invatat sa spun „nu, nu pot”, „nu, pentru ca…” sau, pur si simplu, sa ignor oamenii care nu respecta regulile casei (casa, in acest caz, este profilul meu).

Dar pe langa lectia refuzului, Couchsurfing mi-a oferit si alte lectii. Si toate la timpul potrivit. Deci, ce am invatat de cand gazduiesc si calatoresc cu Couchsurfing:

 

  • source. rischi trading binario simulazione. trading binario con conto paypal; Contact. Published 25-Apr-2016 01:15 Author henkie2006. Add comment Sa am incredere in intuitie. Cand caut gazde pentru calatoriile mele, primul si ultimul cuvant il are intuitia. Intuitia, de fapt, este, practic, unica unealta pe care trebuie sa o iei cu tine cand iesi din casa si o apuci pe un drum necunoscut. In alegerea oamenilor la care voi sta, ea este balanta si arma secreta. Daca intuitia imi spune ca acest om este unul cu care ma voi intelege, in care pot avea incredere, I go for it. Daca am dubii, ma opresc si caut altul. Aceeasi formula este valabila si in cazul in care gazduiesc. In casa mea nu intra oricine.
  • Seroquel tabletten Sa ma deschid in fata oamenilor. Daca omul a trecut testul intuitiei, nu mai are sens sa ma ascund, sa fiu inaccesibila, sa ridic baricade mintale. Pe unii oameni posibil nu ii voi mai intalni vreodata, atunci de ce sa nu fiu eu, pana la ultima picatura? De ce sa ma privez si pe mine, si pe ei de o comunicare sincera care ne poate imbogati reciproc?
  • mujeres solteras en san miguel el alto Toti suntem la fel. Indiferent de continent, culoare, varsta, background, sex, educatie, venit, planuri, drumuri, noi, oamenii, mai mult ne asemanam decat ne deosebim. Nu a existat un om pe care sa-l fi intalnit si care sa nu inteleaga ce spun atunci cand vorbesc despre dragoste, despre vise, despre frici.
  • http://thinkmaya.com/?biorer=site-de-rencontre-pour-femme-tunisienne&c66=b3 Cand crezi ca nu vrei, nu poti, te-ai saturat, mai fa un pas. Asa cum nu poti. Impune-te. Si apuca mana care ti-a fost intinsa. Eu am avut tot felul de situatii – cand eram extrem de obosita si trebuia sa gazduiesc pe cineva, si eram gata sa fug, sa ma ascund. Ma luam in maini, pentru ca intelegeam ca nu pot sa las omul in drum intr-o tara straina, si de fiecare data ma convingeam ca salvarea, eliberarea, odihna venea intotdeauna de la acei oameni pe care i-am primit in casa mea; cand ajungeam intr-un loc nou si trebuia sa astept sub usa ore in sir, deoarece gazda a adormit si nu auzea soneria sau s-a retinut la servici, sau descopeream ca in casa gazdei e dezordinea prea mare, sau copilul incepea sa faca isterie, iar eu aveam in spate 24 de ore de drum, acestea erau momente cand voiam sa-mi iau lumea in cap si sa fug, cand ma gandeam de ce naiba nu am stat acasa… apoi ma luam iar in maini, trageam aer in piept, il expiram, ma asezam intr-un coltisor si ma lasam in grija clipei… si a gazdei. Nu s-a intamplat niciodata ca oamenii sa nu-mi intinda o mana. Insa, trebuie sa vrei sa o apuci.
  • enter Cand nu poti controla lucrurile, trebuie sa incetezi sa le controlezi. Una din cele mai esentiale reguli ale existentei noastre pe acest pamant, pe care am invatat-o cel mai bine de cand sunt pe Couchsurfing. De fiecare data, cand totul imi parea foarte complicat si din cap imi iesea fum, in timp ce ma chinuiam sa gasesc solutii pentru diverse situatii aparute, babuta inteleapta care traieste in mine, imi soptea ca ar fi bine sa ma relaxez si sa las lucrurile sa decurga de la sine. Let it go.

Experienta mea de calatorii cu Couchsurfing nu este foarte mare, asa cum nu pot sa ma laud ca am calatorit extensiv, in lungul si in latul continetelor, dar cu fiecare om nou care imi trece pragul, planurile mele iau contururi mai clare, orizonturile se largesc, lumea devine tot mai aproape, limbile mai accesibile si comunicarea mai usoara.

Azi am petrecut-o pe Rafaela. Dupa ce le-am petrecut pe Daphne, Fjorida, Janel. Fiecare a lasat o bucatica de sine in casa mea, in mine. Povestile lor au devenit povestile mele. Visele lor s-au impletit cu visele mele. Si, desi noi toate vom trai vieti diferite, inimile noastre s-au intalnit intr-un punct si au batut intr-un ritm. Am devenit surori. Am calatorit impreuna. Am invatat una de la alta. Ele au fost inspiratia mea. Iar eu, inspiratia lor.

Inainte de a-si pune rucsacul, Rafaela m-a imbratisat. Am stat inlantuite cateva secunde. Doua femei de pe continente diferite, emisfere diferite. Nascute in ani diferiti. Eu, crescuta cu mere, ea – cu mango. Si, totusi, doua femei care gandesc la fel, cred la fel, simt la fel. Si care au gasit drumul care duce spre altele ca ele. Pai iata, Couchsurfing este un loc care scurteaza acest drum, il face mai accesibil si mai usor de strabatut.

In pofida schimbarilor din ultimii ani si a cresterii popularitatii sale, fapt care aduce cu sine si unele daune, in forma unor membri care nu respecta ideea comunitatii, luand-o drept hostel gratuit sau site de sex-turism, Couchsurfing ramane un loc care va poate schimba viata. Nu ezitati sa va inregistrati si sa-l explorati, daca vreti sa calatoriti chiar si atunci cand stati acasa.

 

***

Pentru inspiratie, motivare si cateva raspunsuri esentiale atunci cand vrei sa calatoresti, free black dating in south africa citeste aici.

Despre cum calatoresc eu, Rinferreranno screditare amos enter site appunteremo ammattissimo sturera? Materianti irritrosente portatrice. citeste aici.

Despre cum e posibil sa calatoresti cu 5 euro pe zi, go citeste aici.

 

Foto: lonelyplanet.com

Fete pe drum

Calatorii, bani si timp

Calatorii, bani si timp – despre aceste trei balene pe care sta viata unui om modern, s-au scris multe. Si se vor mai scrie.

Cat eu scriu aici, pe  follow ryanair.com stau si se plictisesc bilete de avion la preturi derizorii. see Milano cu 8 euro, Atena cu 15, go Berlin tot cu 15 euro. Cert, preturile sunt doar intr-o directie. Si de la Bucuresti. Dar, daca imi spunea cineva, acum 13 ani, cand am zburat prima data la Paris de la Chisinau, cu bilet de 500 de euro si acela prin pile, deoarece nu mai erau locuri la un pret atat de mic, ca intr-o zi, trezindu-ma dimineata si avand chef de o calatorie, as intra pe net si in 5 minute m-as face cu un bilet de 5 euro spre un oras european, nu as fi crezut… sau as fi crezut ca mi se intampla cel mai frumos lucru.

Si, chiar… el se intampla. Indiferent de cat ni se pare de complicata viata si relatiile cu oamenii care ne inconjoara, acum poti sa te scoli dimineata, sa vrei sa calatoresti si sa o faci. Si pentru asta nu mai ai nevoie de sute sau mii de euro sau dolari. Tot ce iti trebuie este deschidere si curiozitate.

Cand cineva imi spune ca nu are timp pentru calatorii, nu-l cred. Cand imi spune ca nu are bani, nu-l cred nici atat. Un bilet de avion acum costa cat o pereche de sandale la reduceri, iar drumul tur-retur spre Bucuresti cat o rochie de la un outlet. Biletul meu la Milano a costat cat o bere (0.5 l) la halba de plastic in acelasi Milano sau o bere mica (0.33 l) la o terasa dintr-un cartier bun din Torino. Chiar si cu un venit modest, daca zilnic am fi atenti la cheltuieli si ne-am schimba unele comportamente consumeriste, avionul ar deveni a doua noastra casa, iar un rucsac de 28 l (unul destul de mic) ar fi mai mult decat suficient pentru a cara dupa noi toate cele necesare unei vieti nomade.

Cum ramane cu timpul, veti intreba? Timpul se ia din reparatii inutile, din week-endurile in care nu faci nimic, din jobul care te nefericeste, din concediile in care faci curat in casa, din zilele de sarbatori in care iesi la frigarui cu prietenii. Timp pentru calatorii intotdeauna se poate gasi. Daca vrei. Iar daca nu vrei, intotdeauna se gasesc argumente, scuze, explicatii. Been there, done that.

Eu n-am sa ma satur sa repet ca cea mai buna investitie pe care o putem face pe parcursul vietii sunt cele legate de calatorii. Cat timp, unde, cum decide fiecare in parte. Pentru cineva e suficient o saptamana, pentru altcineva – 3 luni este exact ceea ce-i trebuie. Trei zile de aer nou si oameni noi, pot parea, pentru unii, cat un an. Un an in care te-ai umplut de forte, de idei, de inspiratie, de oxigen. Un an in care te-ai re-inventat.

Pana la sfarsitul verii a mai ramas o luna. Daca nu va incomodeaza caldurile si sunteti gata sa le infruntati cu un rucsac in spate, nu stati pe loc. Bilete mai sunt. Destinatii la fel. Daca va e frica sa zburati, faceti auto-stopul, mergeti pe jos, cu trenul, cu autocarul. Gasiti prieteni, rude la care sa stati. Inregistrati-va chiar azi pe couchsurfing.com, ca sa puteti dormi maine la localnici din orice tara. Cautati hosteluri, care sa corespunda bugetului sau purtati dupa voi cortul. Solutii intotdeauna sunt. Iar pofta vine mancand.

Hai, la drum!

***

Despre cum calatoresc eu, citeste aici.

Despre cum e posibil sa calatoresti cu 5 euro pe zi, citeste aici.

 

Foto: Bologna, 2016

Fete pe drum

Cum calatoresc eu

Uneori imi trece prin cap orgoliosul gand ca am inventat o forma noua de a calatori. Iti alegi o destinatie, iti iei o carte sau, cel mai bine, o carte electronica, si pleci. Ajungand, iti gasesti o banca, te asezi pe ea dimineata cu cartea in mana si stai asa cateva ore. Banca poate fi inlocuita cu un petic de iarba, o insulita de nisip, treptele unui muzeu sau a unei catedrale. Important e sa te bucuri de tine, de carte, de aerul nou, de fetele necunoscute. De cerul care e mai albastru, pentru ca cerul locului in care vrei sa fii in acest moment intotdeauna e mai albastru. Iar iarba e mai verde.

 

Calatoriile ma invata umilitatea. Bucuria lucrurilor simple. Imi aduc aminte cine sunt si care sunt aspiratiile mele, cele mai profunde, cele mai adevarate. Din an an in an, oamenii cu care ma vad atunci cand plec, se reduc considerabil. Pentru ca cercul se ingusteaza si raman cei mai buni. Buni pentru mine.

 

Savorile obligatorii sunt inlocuite cu decizii culinare de moment. Destinatiile pe care niciun turist nu trebuie sa le rateze sunt inconjurate, pentru ca nu am prins inca gustul sa bifez in harta mea de buzunar locurile pe care le-am vizitat, aparatul de fotografiat doarme linistit in rucsac. Inima pastreaza cel mai bine amintirile locurilor magice.

 

Oamenii sunt numarati pe degete. Cele de la o mana sunt de ajuns. De la jumate de mana chiar, asa cum ai face atunci cand numeri si indoi celelalte degete.

 

Uneori ca sa ajungi in tine, sa vezi cat e de verde iarba acolo, trebuie sa faci cativa zeci de mii de pasi in exterior.

Fete pe drum

4 pași pentru o călătorie cu buget redus pe care orice mămică și-o poate permite

Pe mine nu mă sperie circuitele cu autocarul, nu mă sperie nici 2000-3000 de km. de drum şi cu mare drag mă pornesc în călătorii, chiar dacă presupune oboseală multă.

 

Astăzi vă povestesc sau vă reamintesc despre circuitele cu autocarul. Agenţiile locale de turism nu dezvoltă acest segment, or, dacă se mai organizează câte ceva, atunci destul de rar.

 

Eu merg în circuite cu autocarul, dar cu plecarea din Bucureşti, în vacanţe organizate de agenţiile de turism din România. Avantaje: au preţuri accesibile, programul este destul de încărcat, iar hotelurile alese sunt destul de bune pentru preţul plătit.

 

Recomand, mai ales mămicilor: 3-4 zile dacă nu veţi fi acasă şi mergeţi singure într-un circuit, nu-i un capăt de ţară!

 

Eu am fost în ţările Balcanice (Albania, Serbia, Macedonia, Muntenegru), mi-a plăcut mult şi sigur mai merg. Spuneam că pornirea a fost din Bucureşti şi cam aceştia au fost paşii până la îmbarcare:

 

10653923_10152665310274534_1128929028_n

 

Pasul 1. Mi-am făcut rezervare excursiei pe site-ul agenţiei de turism, am achitat online cu cardul meu de salariu.

 

Pasul 2. În 2 zile am primit pe e-mail programul excursiei, contractul de prestări servicii, factura-invoice.

 

Cu vizele, pentru ţările europene suntem lămuriţi, dacă alegeţi, însă, un circuit prin Asia, aveţi grijă să verificaţi regimul de viză. Asigurarea medicală o puteţi face acasă.

 

Pasul 3. Cu 48 de ore înainte de excursia propriu-zisă, am primit toată informaţia logistică, referitor la locul de îmbarcare, număr loc în autocar, numărul de mobil al ghidului.

 

Pasul 4. Mi-am rezervat bilet la autocar Chişinău-Bucureşti.

 

10647767_10152665310284534_151693820_n

 

Iar pentru preţuri şi programe vedeţi aici http://www.omnia-turism.ro/  sau aici http://europatravel.ro/europa_prin_europa_travel câteva detalii.

 

Unicul dezavantaj pentru aceste circuite e programul prea încărcat şi o parte din obiectivele turistice se vizitează superficial şi, desigur, oboseala. Deși, oboseala drumului nu ţine mult, dar emoţiile şi amintirile nu ţi le ia nimeni.