Browsing Tag

ce vor femeile dupa 30 de ani

Dragă redacție

Oricare alt copil era mai bun decat mine si fratii mei

Parintii mei niciodata nu au avut timp de mine. Niciodata in ai mei 30 ani impliniti.

Ei sunt parinti buni si intra in standartul de “parinti buni” din societatea moldoveneasca. M-au crescut, m-au dat la scoala, dupa care la universitate. M-au imbracat si m-au hranit. Dar ei niciodata nu au avut timp de mine.

Eu de mica ma tin minte matura, de cum am deschis ochii. Unica amintire frumoasa din copilarie e de pe la 4 ani. Atat. Vreau sa precizez din start ca provin dintr-o familie cu venit mediu, de oameni gospodari. Eu nu am nici o amintire frumoasa de la sarbatori. Nici un revelion frumos si nici o Nasterea Domnului. Tata mereu de Anul Nou venea acasa de la lucru, manca si se culca. Noi stateam cuminti cu mama. La 12 se trezea, dar nu in fiecare an. Atmosfera in casa era mereu incordata. Domnea un aer de frica, ca vine tata si ne mustra (gasea el pentru ce). Niciodata nu eram destui de buni, educati, curati, cuminti. Niciodata.

Niciodata nu am fost laudati si apreciati. Oricare alt copil era mai bun decat mine si fratii mei. Mereu. Asa e si acum. Toti aveau frica de tata. Cum intra tata in casa, toti vorbeau in soapta si incercau sa faca minim miscari, ca sa nu deranjeze. Pe tata il deranja orice, un ciorap care nu sta la locul lui sau ca vorbim prea tare.

Tata o insela pe mama. Mama era mereu in depresie. Eu, copil mic fiind, stiam despre asta si incercam sa o sustin pe mama la ai mei citiva anisori. Desigur ca mamei nu ii era de mine. Ma imbraca, spala, hranea, dar era absenta mereu.

Eu nu am avut niciodata sarbatoare la ziua de nastere. Niciodata! Unica zi de nastere a fost la 15 ani, dar si in ziua aceea mama m-a batut ca nu am parlit gainile cum trebuie si racitura va iesi tulbure… Batuta eram cu regularitate, pentru orice. Nu eram niciodata destul de buna, nu faceam curat perfect, nu imi aranjam hainele perfect etc. etc. Cred ca mai degraba mama o facea pentru ca era nervoasa si nefericita. Tata o batea pe mama. Dar asta e o tema pentru un alt articol.

Pe la ai mei 12 ani, mama mereu pleca la Chisinau pentru ca tata lucra acolo, eu ramaneam acasa cu fratele mai mic si cu treaba. Desigur, si la aceasta varsta parintii erau absenti. Mereu imi era frica sa nu ma bata mama sau tata, si tata sa nu o omoare pe mama in bataie. Mereu. Zilnic. Precizez inca o data ca nu eram o familie social-vulnerabila.

Pe urma mama a plecat la Moscova si eu am ramas sa calc haine, sa spal, sa fac curat, mancare, sa merg la scoala, sa am grija de fratele si sora mea mai mica si sa ascult replici de la tata cat sunt eu de rea. Desigur si in aceasta perioada ei erau absenti din viata mea. Tata doar fizic prezent, dar absent, de fapt, mama absenta. Dupa care a venit facultatea. Sa spun ca ma consideram cea mai urata, proasta si cu imense complexe de inferioritate, ar insemna sa nu spun nimic.

M-am casatorit la 23 ani, fiind insarcinata si nu din dragoste. Probabil din necesitatea sa fug de sub papucul tatei si din complexe. In casnicie parca istoria se repeta. Traiesc intr-o casa cu un om complet diferit de mine, care nu stie nici macar la ce visez. Iar daca stie, ma blameaza pentru asta. Am 2 copii. Cel mai mic are 2 ani jumate. La 30 ani deja sint obosita de viata de matur. Pentru ca eu mereu matura am fost.

Desigur ca si acum parintii sunt, dar nu sunt prezenti in viata mea. Sunt momente ca de la oboseala si nervozitate imi bat copiii, sunt absenta, ajung la limita nervoasa, ma inchid in odaie si plang de neputinta. Mamele cu copii mici fara nici un ajutor ma vor intelege despre ce vorbesc. Ma urasc pentru asta si plang ca un copil mic, de neputina.

Cand o rog pe mama sa ma ajute cu copiii, pentru ca eu am uneori nevoie de un ragaz, mereu se gasesc chestii mai importante: casa, gaini, vitel, catel et.c etc. Prioritate nu am eu. Si asta ma doare. Nici acum parintii nu inteleg ca cel mai mult copii au nevoie de ei. Eu vreau sa fiu auzita, sa fiu vazuta cand eu strig ca sunt la limita si am nevoie de ajutor.

In viziunea lor, atata timp cat eu sunt vie, merg, am ce manca si unde locui, totul e bine. Dar asta nu e asa. Eu vreau sa fiu un altfel de parinte pentru copii mei. Pentru ca nu conteaza curatenia perfecta si 100 de rate in ocol, dar conteaza sa fii cu copilul tau, sa il auzi, sa il sustii. Din pacate, prioritatile noastre, a tuturor, nu sunt cele intr-adevar valoroase.

Scriu acest articol, pentru ca daca nu il scriam simt ca plesnesc, iar Diana mi-a spus in una din zile , ca scrisul ajuta. Forta si echilibru tuturor mamelor. Copiii nostri au nevoie de noi fericite. Va iubesc!

Text: L.

Imagine: Vladislav Muslakov/Unsplash

Din viață

Ești un fraier, Moș Crăciune, nu te-ai priceput

Azi e duminică iar mâine e luni. Aparent un sfârșit de săptămână obișnuit, doar că azi se mai schimbă și calendarul, și agendele și se zice că ne mai schimbăm și noi. Iar eu nu sunt sigură deloc că e așa.

Săptămâna trecută mi-a propus Diana să scriu o scrisoare lui Moș Crăciun, fără perdea. Și am scris. Și n-am trimis scrisoarea că o citisem și era așa de plină de resentimente că m-am fâsticit. Azi încerc din nou să scriu.

Moș Crăciun, pe care te așteaptă o lume pe 25 decembrie, iar în Moldova te așteptăm de două ori pentru că ne alintăm, vreau să te rog ceva. Știu eu, știi și tu, că nimeni nu va veni cu desaga plină de piele catifelată forever să nu mai am nevoie de epilator, știm ambii că părul meu sur nu se lasă cucerit de nicio vopsea și continuă să crească tot sur. Știu eu, deci știi și tu că nimeni nu mă va dezvăța să zgârâi toată încălțămintea în prima săptămână de purtat.

Dar Moș Crăciune, anul trecut am tăcut mâlc și nu ți-am zis nimic, în speranța că o să ghicești ce vreau și o să-mi aduci singur. Ești un fraier, Moș Crăciune, nu te-ai priceput. De aceea, am decis să fiu eu Secret Santa pentru cineva, pentru că dacă nu faci singur, nimeni nu-ți aduce. Și tot eu am decis că nu vreau în seara de azi să beau șampanie la bucătărie și să mă culc la 12:30. Ci vreau să umblu brambura prin oraș, să nu dorm până dimineață și să-mi fac de cap. Mă rog, am impresia că o să fie ceva mai cuminte decât mi-am închipuit, dar planul se arată a fi minunat.

Deci așa, de la tine vreau un lucru: să încâlcești stelele și zodiile și să-mi aduci Martele în Venera.

Adică Moș Crăciun, serios, ce s-a făcut cu sexul meu de toate zilele că a dispărut și urma lui?

Și să nu-mi zici, te rog că totul e în mâinile mele, că dacă era, demult o făceam. Dar, fiind singurul bărbat care nu va căsca ochii a mirare și nu se va preface că nu există așa ceva, te rog – adu-mi sex în anul ăsta.

Pe bune, sunt gata să-ți iert toți anii în care nici nu te-ai gândit la mine, promit să mă dezbrac de cele 15 kilograme în plus, chiar promit să ies dimineața la ora de alergat plimbat în pas rapid, să nu mai pun zahăr în cafeaua cu lapte (o să depun toate eforturile mele), să mănânc ciocolată doar în zilele grele ale ciclului menstrual și să folosesc agenda pentru a mă ține în formă. Deci promit, da? Dar și tu, să-mi îmbii drumurile, să-mi descânți cărările da să am sex măcar anul ăsta.

Te-am pupat.

P.S. Și să nu-ți faci speranțe, eu am nevoie de un bărbat în formă, pe care să-l văd mai desc decât odată pe an.

XoXo Frăsâna

Foto: Buzz Andersen/Unsplash

Jurnal

Liberté, égalité, diamante

Cand, cu 4 patru ani in urma, la una din primele mele vizite la un psiholog, care, de fapt, era psihologa, am fost intrebata ce vreau eu, raspunsul meu a fost aproape de cel al lui Lenin, Jeannei d’Arc si a revolutionarilor francezi, luati impreuna: vreau sa cada imperialismul, vreau distrugerea statului capitalist, vreau revolutie proletara, vreau sa cada capetele regilor acestei lumi, vreau inlocuirea democratiei burgheze, vreau eliberarea Moldovei de sub jugul rusesc si vreau Liberté, égalité, fraternité.

Ea m-a privit. A zambit. Si m-a lasat sa-mi dau singura seama cat de tare bat campii.

– Ce vrei tu, Diana? Fara modestie. Fara rusine. Fara limitele posibilitatilor. Fara principii.

Eu vreau o blana de nurca care sa cada pe mine, ca un halat de baie. Eu vreau un pandadiv din smarald. Eu vreau o casa pe Riviera franceza. Eu vreau o decapotabila alba-crem. Eu vreau o pedichiura proaspata. Eu vreau un inel din diamant galben-canar. Eu vreau o cupa de sampanie cu trei bobite de zmeura pe fund. Eu vreau o orhidee mare, alba. Eu vreau un parfum de la Serge Lutens si toate parfumurile Hermès. Eu vreau 10 rochii de matase. Eu vreau sandalele rosii din piele intoarsa, toc de vreo 12 cm, foarte sexy si provocatoare, vazute la Pikolinos. Eu vreau la spa acum. Exact in acest moment. Eu vreau un masaj. Eu vreau un bilet de avion pentru diseara spre Paris. Eu vreau doua numere proaspete ale revistei Elle, editia frantuzeasca. Eu vreau ultimul Vogue englezesc. Eu vreau pe o insula greceasca. Eu vreau un covor cu suvite lungi, din lana naturala, asternut chiar sub picioarele mele cand cobor din pat. Eu vreau o gradina de hortenzii in fata casei mele. Eu vreau un buchet din florile celea galben-pale pe care le-am vazut in fata cresei de pe strada Eminescu, vis-a-vis de teatrul „Satiricus”. Eu vreau o prajitura cu multa-multa crema alba. Eu vreau sa ma scol dimineata si sa nu fac nimic toata ziua. Dar cel mai bine, si ziua urmatoare. Eu vreau sa ma sune acum Adriano Celentano, sa-mi spuna ca a vazut o poza de-a mea pe Facebook si ca vrea sa ne intalnim. El acopera toate cheltuielile, se intelege. Eu vreau un colier din margele negre Swarovski etc., etc., etc.

Am spus-o. Si parca si Liberté, égalité, fraternité-ul meu nu mai suna atat de patetic si fragil, ca ultima posibilitate a unui om care se ineaca in propriile esecuri, cand e spus de o femeie care soarbe agale un daiquiri in gradina unui restaurant havanez, pour les connaisseurs, imbracata intr-o rochie de matase de un albastru azuriu, cu diamantul la degetul mijlociu, galben, ca luna plina in iulie, iar alaturi sta barbatul ei, barbos, ca un adevarat El Coamdante, si discuta aprins cu Celentano despre caderea imperialismului, despre instaurarea dictaturii artei si despre ultimul sau film nominalizat la Oscar. Doar ca el a boicotat aceasta ceremonie burgheza, finantata de capitalistii americani care sug sangele popoarelor mici.

S-au schimbat dorintele mele in acesti 4 ani ani? Nu. Mai mult decat atat – eu m-am invatat sa le respect si sa nu-mi fie rusine de ele.

Buzele rosii si parul blond se poarta foarte bine la o discutie intelectuala.

Imagine: Charlize Theron pentru “J’adore”, Dior

dupa 35
Jurnal

“Dupa 35”

Cu 2 luni in urma am implinit 35 de ani. Sunt oficial “dupa 35”. Si vreau sa ajung mai repede la 36.

Intotdeauna am stiut ca la 35 va fi greu. Pentru ca asa mi s-a spus. Si mi-am construit o frontiera. “Pana la 35”. “Dupa 35”. Si acel “dupa” e dramatic, dureros, singur. Ofilit. Si fara speranta.

E foarte greu sa treci peste credintele limitative pe care ti le cultivi de-a lungul anilor. Chiar si atunci cand te uiti in oglinda si te vezi tanara. Chiar si atunci cand te simti mai bine decat la 23 de ani. Chiar si atunci cand stii ca in tine arde tot focul lumii, iar oceanul tau va supravietui aceasta civilizatie.

Frica de incertitudine, de sfarsit, de lipsa, este insa, mai mare. “Nu a mai ramas timp”, “tot ce a fost sa fie mai bun, a trecut”, “de aici si pana la 45 e doar o aruncatura de bat, iar de la 45 pana la sfarsitul vietii e ca de azi pe maine”.

Intrarea mea in 35 e ca o nastere complicata. Lunga. Cu multa pierdere de sange. Cu durere. Si fara anestezie. Sunt inca in travaliu. Inca nu am vazut becul din sala de maternitate. Inca nu am simtit mana moasei. Inca nu am plans. Inca nu am respirat aerul acestei lumi. A lumii “de dupa 35”.

Vreau sa ma nasc odata. Sa simt ca moasa a taiat cordonul, care incepe sa ma cam stranga. Si se respira greu. Si sunt inca pe drum. Si e intuneric. Si am obosit sa tot merg. Hai odata, unde e lumina ceea?

Am atatea de descoperit! Atatea de vazut, de atins, de gustat, de ascultat. Atatea de aflat, de privit. Am atatia pasi de facut. Cu picioarele mele. Fara nicio poveste pe care sa o tarai in spate. Fara nicio poveste pe care sa mi-o repet inainte de somn. Si dimineata la trezire. Despre cat sunt de defectuasa, “nu asa”, ridicola, slaba, fricoasa. Despre cum “dupa 35 de ani” totul trece atat de repede, ca nici nu reusesti sa te dezmeticesti si deja ai loc in cimitir. Despre cum n-am fost iubita. De ce n-am fost iubita. Si cum nimeni niciodata nu ma va vedea. Pentru ca sunt mica. Incolora. Si fara substanta.

Dar pana atunci…

Pana atunci, ma nasc. Si doare.

Foto: Evan Kirby

Femei

Dragostea a murit! Traiasca dragostea!

Fac parte dintr-un chat comun cu niste amici. Vorbim de toate, uneori mai cadem si in pacatul filosofarii. Duminica dimineata telefonul a zvacnit, anuntandu-ma ca am un mesaj pe chat. Cineva din grupul nostru nu avea liniste si voia sa stie de ce ne este frica de casatorie. Din toti de pe grup, numai eu am trecut prin statia casniciei si a maternitatii, fiind si cea mai mare.

Am raspuns onest si scurt – nu mi-e frica de casatorie, dar nici nu vreau sa ma recasatoresc. Si nici sa ma angajez intr-o relatie serioasa, m-am gandit in sinea mea, dar n-am mai scris, ca sa nu complic si mai mult explicatiile pe care trebuia sa le dau.

In ultimul timp, in mediul in care ma invartesc, extins peste hotarele Moldovei, observ tot mai mult tendinta de refuz a relatiilor. Am amici, femei si barbati, care nu s-au angajat in relatii de 5-10-12 ani. Comunicarea lor cu sexul opus este ori prietenie, ori flirt nevinovat, urmat de sex, fara efectele secundare si complicatiile pe care le aduce un cuplu. Femeile si barbatii nu mai cauta dragostea cea salvatoare, care sa le rezolve toate problemele existentiale, sa le trateze fobiile, sa-i absoarba, sa-i imbete si sa le promita vesnicia. Ei au descoperit ca viata are mult mai multe de oferit decat bucuriile si frustrarile unei povesti de dragoste.

Cand in viata mea apare un barbat la orizont, dupa primul minut de euforie, imi revin si incep sa calculez repede, dupa o formula pe care o stiu deja pe de rost, cat timp imi va lua acest barbat. Cu cate carti necitite ma va lasa, cate filme neprivite, cate texte nescrise. Cate seri imi va fura, seri in care va trebui sa o fac pe interesata, inghitindu-mi cascaturile, gandindu-ma ca maine am deadline acolo, iar poimaine dincolo si ca mai am, la intoarcerea acasa, de facut asta si asta. Si, cel mai important, cati nervi imi va consuma? De cate explicatii va fi nevoie? De cate ori pe zi vor exista neintelegeri? Cate semne de intrebare imi va trimite? Cate zile va trebui sa astept raspuns la o intrebare?

Sigur, grijile pamantesti si cascaturile nu apar chiar la primele intalniri. Primele cateva ori sunt de poveste. Atunci uiti ca ai lucru neterminat si ca filmul cela a lui Fellini te astepta deja de trei zile, oprit la minutul 12, pentru ca el a decis sa-ti faca o surpriza, aparand la usa ta, insistand sa iesi la un pahar de vin sub clar de luna. Pahar ce a durat pana in zori, lasandu-te tet-a-tet cu o noua zi pe care trebuie sa o petreci mahmura si cu creierul botit.

Cu anii, cu experienta, vrei nu vrei, scepticismul devine a doua ta natura. Stii ca fiecare poveste are sfarsit. Stii ca viata nu este o comedie romantica. Stii ca facturile nu le anuleaza nimeni. Si mai stii ca timpul tau pe acest pamant este calculat si ca trebuie sa alegi. Prietenele mele divortate, intrebate cum isi imagineaza o noua relatie de durata, raspund in unanimitate: “Numai nu intr-o casa.” Femeile care au aflat gustul libertatii, gustul serilor in care pot sa aleaga intre a iesi la un vin cu fetele, a merge la sala sau a merge acasa si a se bucura de singuratate dupa o zi de lucru si alergatura, nu mai vor sa se intoarca la regimul job-cratita-concedii impreuna. Ele vor sa ramana cu partea frumoasa a lucrurilor si nimeni nu poate sa le judece pentru aceasta alegere. Cel mai important, insa, este ca ele au descoperit cum e sa construiesti o relatie cu tine insati si cata placere iti poate aduce comunicarea cu persoana ta. Si, credeti-ma, femeile care au ajuns la acest tip de comunicare, vor alege foarte minutios cui sa faca loc langa ele.

In aer pluteste o schimbare. Oamenii acum nu iubesc mai putin. Ei iubesc altfel. Daca inainte dragostea era o apa rezervata in exclusivitate cuplului, in care acesta intra pana apa ii ajungea peste cap, ca sa iasa la suprafata numai pentru secvente scurte pentru a lua o gura de aer, acum dragsotea a devenit un bun universal. Ea a iesit din imbratisarile inabusitoare si posesive ale iubitilor, ca sa treaca in atasamentul profund fata de sine, in relatiile de prietenie, amicitie, in dragostea pentru natura, animale, arta, filosofie, religie, yoga sau orice altceva. Ea a trecut in cuvintele noastre si in actiuni, in felul in care privim umanitatea si vrem sa avem grija de ea, in pofida mizeriei si razboaielor care o macina.

Nu, nu vreau sa spun ca femeile nu se mai iubesc cu barbatii. Se iubesc. Relatiile insa au capatat o alta dimensiune. Ele nu mai sunt sensul existentei unei femei, unica valuta, unicul plan de investitii. Relatiile de dragoste sunt acum un bonus, un “ceva” ce le poate imbogati viata, aduce un plus de sare, de cunoastere. O apa in care vrei sa intri doar dupa ce ai invatat sa inoti si sa respiri la adancime.

Foto: acest selfie a fost facut vara asta la Porto Venere/Italia si reprezinta fericirea de a fi in cea mai buna companie posibila – compania ta.

Din viață

Da’ cum acolo la singuri cu iubirea?

Deci, mamele singure si relatiile cu barbatii in scop romantic. Da, ele exista. Si da, mamele singure nu pun cruce pe viata lor personala, desi uneori aceasta parte a vietii e ultimul lucru la care vrei sau ai putere se te gandesti.

Experienta mea, cu siguranta, nu este cea mai exemplara, dar, bazandu-ma pe ea, am ajuns sa fac niste concluzii la tema respectiva. Deci, aleatoriu:

  1. Faptul ca esti o mama singura nu reprezinta un minus in ochii barbatilor. Dimpotriva, deseori ei vad un plus in asta. De ce? Haideti sa-i intrebam pe ei.
  2. Copilul este un filtru de barbati tare bun. Sa nu va ganditi aici la scene din filme, unde copilul apare in timpul celor mai interesante scene si maturii sunt nevoiti sa inventeze scuze sau sa se inveleasca cu plapuma, covorul sau draperia, iar barbatul trebuie sa se gandeasca daca mai vrea sa treaca printr-o astfel de incercare. E vorba de cele mai banale situatii din viata unei mame singure, care nu sunt intelese, acceptate sau digerate de toti barbatii. Un exemplu ar fi serile in care copilul este si va ramane o prioritate (ma rog, cu exceptia unor ocazii speciale, stabilite din timp). Daca un barbat nu intelege de ce baita si culcatul unui copil sunt mai importante decat el si, mai mult, iti vocifereza aceste intrebari – larideri. Cu astfel de barbat departe n-ai sa ajungi.
  3. Un barbat poate fi foarte de treaba, dar numai in afara casei tale si departe de copilul tau. In astfel de situatii trebuie sa cantaresti bine ce vrei – un barbat la casa si un partener care sa te poata ajuta in cresterea copilului sau un tip cu care sa petreci vesel timpul, atunci cand iti permite programul. Deci, iarasi, ajungem la prioritati.
  4. Nu toate mamele singure vor “sa-si refaca viata”. Deseori discut la aceasta tema cu prietenele care isi cresc singure copiii. Parerile sunt impartite. Unele isi doresc o viata de familie. Altele nici nu vor sa auda. Din a doua categorie, de obicei, fac parte femeile care au fost deja intr-o casnicie sau cele care, fiind singure cu un copil, au un iubit care locuieste separat. Majoritatea isi doresc ca acest iubit sa-si continuie viata in propriul spatiu locativ. Motivele sunt si ele foarte practice si aproape de pamant – prezenta unui barbat este mai placuta in afara casei, cand nu trebuie sa te gandesti in fiecare zi ce sa gatesti pentru el, cand sa-ti faci timp sa-i calci camasile si sa-i asculti problemele de la serviciu. Poate suna cinic, dar asta e realitatea. Cand ai de intretinut o gospodarie si un copil, cand mai vrei sa-ti injghebi o cariera, cand nu esti indiferenta fata de evenimentele culturale si descoperirea destinatiilor noi, cand adori serile in care poti ramane singura cu un pahar de vin si ganduri existentiale, perspectiva unui barbat care necesita tot atata atentie, cat si copilul, nu-ti mai pare deloc una luminoasa. Si pentru ca aud deja din randurile din spate soapte de genul: “Dap’ barbatul singur poate sa gateasca, sa-si calce camasile, sa faca piata”, vreau sa va indispun – nu va amagiti. Daca n-o sa-i calcati camasile, o sa apara altceva. Nimeni inca nu a anulat al doilea job al femeii, neremunerat si fara concedii anuale platite – casa.
  5. Aveti grija cand un barbat, dupa doar 3 saptamani de intalniri, vrea sa va cunoasca copilul si incepe sa vorbeasca despre mutatul impreuna. Eu stiu, cand esti singura si ai responabilitatea cresterii unui copil, care cuprinde in ea totul, de la angajamentele materiale si financiare pana la cele emotionale, sunt zile cand vrei sa mai ai o pereche de umeri, care sa poata duce cu tine aceasta povara. Dar, stop, nu te grabi. Un barbat care insista prea mult, care nu se intreaba daca esti pregatita sa-l prezinti copilului, daca copilul il va accepta sau de cat timp va avea nevoie ca sa se simta in largul sau alaturi de el, este un barbat care nu a crescut suficient sau, mai grav, un potential abuzator.
  6. Nu exista reguli cand si cum trebuie sa prezinti un iubit copilului. Acest moment oricum vine. Iar daca nu vine, nu trebuie fortat. Sunt barbati care nu vor sa aiba treaba cu copilul tau, ei niciodata nu te vor intreba de el si, in genere, sa vor purta de parca ai fi o femeie fara niciun angajament. Acestia pentru mine tot sunt din categoria – larideri. Or, un copil e parte din tine, din viata ta, din felul tau de a fi. E imposibil sa te rupi din realitatea, din natura ta de mama. Chiar daca seara vei fi cu el intr-un local, la plimbare, in pat sau pe malul marii, ramai mama. Si cat de bine nu ti-ar fi, undeva, in adancuri, tot la copil te gandesti: “a mancat?”, “a dormit?”, “il mai doare burta?”. Un barbat matur, teafar, intergu va intelege asta si te va accepta cu tot acest bagaj de emotii si responsabilitati.
  7. Ce imi lispeste mie personal cel mai mult din viata cu un barbat? Discutiile. Vocea de barbat in casa. Straniu, dar anume asta si nu faptul ca in doi e mai usor. Nu sexul regulat si cu placere. Nu posibilitatea de a avea un partener de plimbari si iesiri. Nu. Cel mai multi imi lipsesc discutiile cu un matur de sex opus. Schimbul de idei. Povestile. Visurile impartasite. Planurile de viitor. Comune sau ale fiecarui in parte. Dezbaterile. Jocurile de cuvinte. Ironiile. Cinismul meu pus in practica si o pereche de urechi bune care sa poata gusta din el cu placere si o gura condusa de creier, care sa-mi arunce replici pe masura. Bataliile intelctuale. Asta imi lipseste cel mai mult. Si asta e cel mai greu de gasit.
  8. Si, sa nu uit. Aveti grija cu cine va legati. Mamele singure sunt o prada foarte buna si usoara pentru tot felul de barbati infantili, baieti ai mamei, genii nerecunoscuti, artisti nerealizati, care iaca-iaca vor lua Oscarul, Pulitezerul sau alt premiu important, narcisisti si dependenti de tot felul. Lipsa unui spate barbatesc, a unui umar pe care sa pui capul si sa oftezi adanc, iluzia ca un barbat la casa este mare dar de la Dumnezeu si ca in mainile tale orice bucata de lut se va transforma in aur curat, face ca multe mame singure sa-si ia in carca un parazit, pe care sa-l taraie cu dublu efort decat e nevoie sa-si creasca singura copilul. Cand cordul meu zvacneste a nebunie curata, creierul repede isi da o palma, in forma cuvintelor mamei:“Vrei sa cresti pe cineva? Ai un copil, creste-l”.
  9. Cuvantul meu de incheiere este scurt, clar si cuprinzator: un copil nu este un impediment pentru viata intima a mamei sale. Iubiti, dragi mamici si lasati-va iubite. (Dar aveti grija de cine si cum.)

Imagine: Pinterest

Femei

Ce vor femeile dupa 30 de ani

Ieri prietena mea apropiata a intrat in varsta lui Isus.

Ne-am intalnit in unul dintre localurile noastre preferate. Eu i-am cumparat un buchet de margarete si, mergand spre ea, ma gandeam daca nu i se va parea jenanta situatia in care ii intind un buchet de flori, iar ea zambeste ca o domnisoara rusinata, imi multumeste si pune atent buchetul pe marginea mesei, mustrandu-ma in gand. Apoi mi-am adus aminte ca tanti Nastea e sufletista. Ca din noi doua, ea este cea care rade, vorbeste cu chelnerii, se imbujoreaza la complimentele barbatilor si imprastie vibratii pozitive.

Imi place sa observ trecerea anilor. Fiecare noua zi de nastere e diferita. Fiecare vara isi are semnul sau. La 29, la 30, la 31, la 32, la 33. Fiecare e un joc aparte. Calm, in cerc restrans, dar intotdeauna diferit. O nota in discursurile noastre, un gest in plus si altul in minus, un ceva abia perceptibil.

Ieri am vorbit despre relatii. Aproape ca intotdeauna. Dar na, despre ce altceva mai poti vorbi cand te vezi cu o prietena apropiata? Despre mama, despre copii, despre barbati. Sau barbat. Sau lipsa lor. Sau dorinta ca acesta sa lipseasca.

Din noi doua, eu sunt cea care pledeaza pentru “mai bine singura, decat cu oricine”. Si pentru parteneriat. Pentru relatii presarate cu nitica ratiune, ca sarea pe o felie de paine cu unt.

Ieri, am fost ambele pe aceeasi unda. Varsta…

Dupa casnicii esuate, dupa relatii neintamplate, aproape intamplate sau din cele care mai bine nu se intamplau, femeia ajunge sa nu mai vrea barbati noi. Simplul gand ca trebuie sa incepi totul de la inceput, te oboseste. Sau te plictiseste. Sau te omoara.

Iarasi primele dati. Iarasi fluturii si toti crocodilii din burta. Iarasi palme umede. Iarasi situatii neclare si uneori jenante – plateste el sau eu sau 50/50? Cum sa-l intreb? Iarasi primul sex. E scurt? E ok? E de durata? Ce stie? Ce poate? Ce vrea de la mine? Iarasi ochi care vor sa ia din tine. Iarasi amintirea celulitei de pe coapse, vergeturilor de pe burta, petei de nastere de pe umarul stang. Iarasi intrebari. Frisoane si fasoane. Iarasi nesiguranta. Apeluri ratate. Apeluri neformate. Iarasi momente de incertitudine, cand nu stii cine e nebun – tu sau el? Cand nu stii unde e problema. In pata ta de pe umar, in faptul ca ai fost prea descatusata sau, pur si simplu, el vrea altceva? Dar ce?

Vorbeam ieri ca o noua pasiune este lucrul pe care ni-l dorim cel mai putin. Ca am ajuns in vara in care nu mai avem nevoie de cocaina pentru creier, or, pasiunea te baga in aceeasi stare in care te baga consumul de cocaina. Savantii au confirmat-o. Ca o relatie bazata pe parteneriatul a doua persoane mature, independente financiar si moral, este tot ce-si poate dori o femeie dupa 30 de ani. Ca un sex bun, urmat de un film si un pahar de vin, este limita oricarui vis erotic. Sau un film bun, urmat de sex tot atat de bun. Si vin in tot acest timp. Si ca, daca ajungi pana in acea seara in care sa poti alege intre un sex bun, un film si o sticla de vin, iar aceasta alegere sa fie una relaxata, fara ganduri confuze, fara efecte secundare, pe care poti s-o faci fara frica zilei de maine, apelului ce va urma, reactiilor voastre de dupa, vrei ca aceasta relatie sa continuie. Vrei ca acest om sa fie ultimul care te va vedea goala. El si medicul legist.

Noi toate ajungem intr-o zi cand intelegem, foarte clar si limpede, de parca am citi din “Albinuta” lui Vieru, ca nu mai vrem sa facem compromisuri. Ca toleranta ta se termina acolo unde incepe impertinenta celuilalt. Ca vrei liniste. Ca s-o imparti cu altul. Ca vrei sa te scoli dimineata si sa faci cafea. Incet, domol, cu demnitate de femeie imbracata intr-o rochie de casa, care ii lasa un umar dezgolit. Iar jos, pe podea, sa te oglindesti in pedichiura ta impecabila.

Eu ma bucur ca am ajuns aici. De fapt, demult ajunsesem, dar nu eram sigura ca e statia de care aveam nevoie. Acum stiu. Si imi place sa impart aceasta certitudine cu femeile din jurul meu. Ca Elizabeth Gilbert bunaoara, care, in “Committed”, cartea pe care a scris-o in mijlocul deceniului trei din viata sa, spunea ca n-ar mai putea trece prin pasiune. Ca asta ar omora-o. Eu nu stiu daca pe mine m-ar omori, sau pe tanti Nastea, sau pe D., pe care perspectiva unui nou barbat, cu care trebuie sa treaca iarasi prin cele sapte porti ale Raiului si Iadului, o deprima cumplit, dar, cu siguranta, ne-ar omori cateva celule nervoase, care nu se restabilesc. Si pana la urma, nimeni nu merita moartea noastra. Iar cele cateva celule sunt o mica moarte pentru noi.

Toate aceste cuvinte au fost pentru a spune ca te saturi. Te saturi de toate. Te saturi de flora si fauna in suflet. Te saturi de incertitudini. Te saturi sa cedezi. Te saturi sa vezi in fata ta un om care are perspective, dar care acum nu este intruchiparea perspectivei. Te saturi sa tarai. Sau sa duci pe gheb. Te saturi sa platesti pentru altcineva. Sa cauti solutii. Scuze si justificari. Te saturi sa numeri in gand cate ai facut si ce ai primit. Te saturi sa aduni saliva in gura pentru ca altfel ar seca fantana din interiorul tau.

Iar intr-o zi te saturi sa astepti. Si te intinzi pe pat. Iti pui un film bun. Si te bucuri de linistea ta. Pe care ai vrea sa o imparti doar cu un partener egal tie.

foto: femei purtand masti enorme pe plaja din Venetia, anul 1930