Browsing Tag

contabilitate dubla

Social

Salarii, pensii si despre cum noi toti suntem o vaca de muls

Bunica a lucrat foarte putin pentru statul sovietic. Exact atat cat i-a trebuit sa inteleaga ca ea si el, nu au nimic in comun. Bunica era romanca regateanca, cu scoala la romani si cu stagiu intr-un atelier de palarii, tot la romani.

 

Bunica toata viata a crezut in puterea mainilor sale. Ea a cusut si asa si-a castigat painea – independent, cu demnitate. Ea n-a fost membra de partid, nu a cautat sa aiba favoruri, nu s-a pliat, nu a facut compromisuri cu puterea locala. Ea punea piciorul pe pedala masinii si isi cosea siguranta zilei de azi si a celei de maine, educatia copiilor sai si integritatea numelui pe care il purta.

 

Bunica, in ochii mei, a fost o disidenta. Un om care niciodata nu si-a pus problema sa faca pe plac statului. Ea a intuit ca un stat care a luat-o din familie la 15 ani, ca sa o deporteze spre minele din Donbas nu ii va purta de grija ei si familiei sale, asa cum o va face ea. Ea s-a luat in maini. Si atunci, la 15 ani, cand a fugit din tren si s-a ascuns zile la rand in lanul cu papusoi, si la 30, cand a devenit oficial somera.

 

Pe zi ce trece, decizia de a fi pe cont propriu imi apare ca fiind cea mai rationala. Se spune ca numai un serviciu stabil iti poate asigura ziua de maine. Poate intr-o tara in care batranii nu sunt lasati sa moara cu zile. Moldova insa nu este tara ceea. Cati dintre noi stiu cat e de stabil serviciul pe care il au? Cati dintre noi au norocul sa nu-si ia salariul la plic? Cati dintre noi au in contractul de munca salariul ADEVARAT pentru care lucreaza? Cate dintre femei sunt sigure ca dupa concediul de maternitate vor reveni la aceesi functie? Cate pachete de scutece iti poate asigura lunar indemnizatia pentru copil care iti este calculata din salariul OFICIAL? Cate dintre mame au siguranta ca nu vor fi rugate sa plece, pentru ca nu corespund rigorilor job-ului, aceste rigori devenind insuportabile atunci cand copilul se imbolnaveste si trebuie sa te rupi in doua? Ce pensie iti va fi calculata in urma contabilitatii duble, la care ai fost partasa ani la rand?

 

Sa fii toata viata la cheremul sefilor de tot soiul, care sunt constienti ca nu exista ac de cojocul lor, nici Inspectorat Fiscal, nici Inspectorat al Muncii, nici Politie si Procuratura, pentru ca o tara primeste salarii la negru, ca o mana de oameni de pe varful Olimpului sa poata trai bine merci, oameni care alcatuiesc legi, pe care sa ti le citeasca in fata, atucni cand vii sa-ti ceri drepturile? Legi facute exact atat, cat sa nu fie nimeni in stare sa le respecte.

 

Bunica nu a vrut sa fie un surubas intr-un stat in care ea s-a trezit peste noapte. In care nu s-a nascut, limba caruia nu o stia. Un stat care i-a furat tineretea si in care nu a cerut sa traiasca.

 

Eu nu vreau sa fiu o vaca de muls intr-un stat care nu-si merita cetatenii. Fara drepturi. Fara bani. Fara siguranta zilei de maine. Cu 1000 de lei salariu oficial. Cu un copil de crescut si cu zeci de maini in jurul tau care cer.

 

Cum poti sa crezi in cineva mai mult decat crezi in tine, in puterea mainilor tale si a creierului tau?

 

Cineva imi spunea recent ca statul nostru a creat un cadru legislativ atat de dezavantajos pentru mediul de afaceri, incat, daca nu ar exista contabilitatea dubla si salariile la plic, tot business-ul ar muri. Dar noi nu vom muri, daca vom continua sa lucram in astfel de conditii? Desi nici nu sunt sigura, daca vom muri. Cu 129 de lei, pensie sociala, nici sa mori nu tii la indemana.