Browsing Tag

copii abuzati

Dragă redacție

Oricare alt copil era mai bun decat mine si fratii mei

rencontre femme abidjan cote d'ivoire Parintii mei niciodata nu au avut timp de mine. Niciodata in ai mei 30 ani impliniti.

rencontre celibataire 74 Ei sunt parinti buni si intra in standartul de „parinti buni” din societatea moldoveneasca. M-au crescut, m-au dat la scoala, dupa care la universitate. M-au imbracat si m-au hranit. Dar ei niciodata nu au avut timp de mine.

Eu de mica ma tin minte matura, de cum am deschis ochii. Unica amintire frumoasa din copilarie e de pe la 4 ani. Atat. Vreau sa precizez din start ca provin dintr-o familie cu venit mediu, de oameni gospodari. Eu nu am nici o amintire frumoasa de la sarbatori. Nici un revelion frumos si nici o Nasterea Domnului. Tata mereu de Anul Nou venea acasa de la lucru, manca si se culca. Noi stateam cuminti cu mama. La 12 se trezea, dar nu in fiecare an. Atmosfera in casa era mereu incordata. Domnea un aer de frica, ca vine tata si ne mustra (gasea el pentru ce). Niciodata nu eram destui de buni, educati, curati, cuminti. Niciodata.

Niciodata nu am fost laudati si apreciati. Oricare alt copil era mai bun decat mine si fratii mei. Mereu. Asa e si acum. Toti aveau frica de tata. Cum intra tata in casa, toti vorbeau in soapta si incercau sa faca minim miscari, ca sa nu deranjeze. Pe tata il deranja orice, un ciorap care nu sta la locul lui sau ca vorbim prea tare.

Tata o insela pe mama. Mama era mereu in depresie. Eu, copil mic fiind, stiam despre asta si incercam sa o sustin pe mama la ai mei citiva anisori. Desigur ca mamei nu ii era de mine. Ma imbraca, spala, hranea, dar era absenta mereu.

Eu nu am avut niciodata sarbatoare la ziua de nastere. Niciodata! Unica zi de nastere a fost la 15 ani, dar si in ziua aceea mama m-a batut ca nu am parlit gainile cum trebuie si racitura va iesi tulbure… Batuta eram cu regularitate, pentru orice. Nu eram niciodata destul de buna, nu faceam curat perfect, nu imi aranjam hainele perfect etc. etc. Cred ca mai degraba mama o facea pentru ca era nervoasa si nefericita. Tata o batea pe mama. Dar asta e o tema pentru un alt articol.

Pe la ai mei 12 ani, mama mereu pleca la Chisinau pentru ca tata lucra acolo, eu ramaneam acasa cu fratele mai mic si cu treaba. Desigur, si la aceasta varsta parintii erau absenti. Mereu imi era frica sa nu ma bata mama sau tata, si tata sa nu o omoare pe mama in bataie. Mereu. Zilnic. Precizez inca o data ca nu eram o familie social-vulnerabila.

Pe urma mama a plecat la Moscova si eu am ramas sa calc haine, sa spal, sa fac curat, mancare, sa merg la scoala, sa am grija de fratele si sora mea mai mica si sa ascult replici de la tata cat sunt eu de rea. Desigur si in aceasta perioada ei erau absenti din viata mea. Tata doar fizic prezent, dar absent, de fapt, mama absenta. Dupa care a venit facultatea. Sa spun ca ma consideram cea mai urata, proasta si cu imense complexe de inferioritate, ar insemna sa nu spun nimic.

M-am casatorit la 23 ani, fiind insarcinata si nu din dragoste. Probabil din necesitatea sa fug de sub papucul tatei si din complexe. In casnicie parca istoria se repeta. Traiesc intr-o casa cu un om complet diferit de mine, care nu stie nici macar la ce visez. Iar daca stie, ma blameaza pentru asta. Am 2 copii. Cel mai mic are 2 ani jumate. La 30 ani deja sint obosita de viata de matur. Pentru ca eu mereu matura am fost.

Desigur ca si acum parintii sunt, dar nu sunt prezenti in viata mea. Sunt momente ca de la oboseala si nervozitate imi bat copiii, sunt absenta, ajung la limita nervoasa, ma inchid in odaie si plang de neputinta. Mamele cu copii mici fara nici un ajutor ma vor intelege despre ce vorbesc. Ma urasc pentru asta si plang ca un copil mic, de neputina.

Cand o rog pe mama sa ma ajute cu copiii, pentru ca eu am uneori nevoie de un ragaz, mereu se gasesc chestii mai importante: casa, gaini, vitel, catel et.c etc. Prioritate nu am eu. Si asta ma doare. Nici acum parintii nu inteleg ca cel mai mult copii au nevoie de ei. Eu vreau sa fiu auzita, sa fiu vazuta cand eu strig ca sunt la limita si am nevoie de ajutor.

In viziunea lor, atata timp cat eu sunt vie, merg, am ce manca si unde locui, totul e bine. Dar asta nu e asa. Eu vreau sa fiu un altfel de parinte pentru copii mei. Pentru ca nu conteaza curatenia perfecta si 100 de rate in ocol, dar conteaza sa fii cu copilul tau, sa il auzi, sa il sustii. Din pacate, prioritatile noastre, a tuturor, nu sunt cele intr-adevar valoroase.

Scriu acest articol, pentru ca daca nu il scriam simt ca plesnesc, iar Diana mi-a spus in una din zile , ca scrisul ajuta. Forta si echilibru tuturor mamelor. Copiii nostri au nevoie de noi fericite. Va iubesc!

 

Text: L.

Imagine: Vladislav Muslakov/Unsplash

Dragă redacție

Cand esti copil si esti abuzat

Cand esti copil si esti abuzat, inveti ca e normal sa treiesti cu durerea, pe care nici tu nici altii nu o admit. Durere nevalidata, ascunsa sub rusine.

Cand esti copil si esti abuzat, inveti ca furia sanatoasa contra abuzatorilor, cea care te-ar face sa pleci, sa-i opresti, sa te aperi, duce spre o pedeapsa inca si mai mare.

Cand esti copil si esti abuzat si iti spun sa taci, inveti ca e mai important sa taci si sa rabzi, decat sa spui ceva, sa schimbi ceva.

Cand esti copil si esti abuzat, iti iau puterea de a-ti trai viata ta.

Cei care abuzeaza cred mai mult in dreptul lor de a abuza, decat tu crezi in dreptul tau de a nu fi abuzat.

Nu mai stii ce e normal.

Crezi ca e normal ca viata sa te doara atat de adanc, incat uneori te intrebi de ce sa mai ramai in viata.

Ca adult, la munca traiesti situatii care dor. Prieteniile dor. Relatiile personale dor. Pentru ca nimeni nu stie de durerea ta.

Crezi ca e absolut normal sa nu ai ce vrei, doar faci ce vor altii si primesti ce-ti dau altii. Asa cum sunt si cat pot sa-ti dea. Nici pentru tine nu e important ce vrei.

Intrebarea „Ce vreau?” aduce frica.

go to link Curaj. Exista o iesire.

Nu e o iesire usoara, dar viata victimelor abuzului nu a fost usoara niciodata.

M-am intrebat odata, auzind vecina batandu-si fiica de 8 ani, cum poti s-o bati atat? Cat de puternica crezi ca este?

Si am raspuns imediat: „Foarte Puternica”.

Un copil care a supravietuit abuzului de la parinti, e un copil cu o putere interioara mai mare decat puterea abuzatorilor lui/ei.

Un adult care bate copilul se simte mai slab decat el/ea. De asta si ajunge la pedeapsa fizica. Isi pierde firea complet si nu stie cum sa-si administreze emotiile. In adanc, si el/ea a ramas copil la nivel emotional. Se simte fara putere si control. Si foloseste slabiciunea fizica a copilului si credinta ca copilul ii apartine, ca sa se simta in putere si control. Abuzul fizic ii face sa se simta mai bine. Ii da o iesire emotiilor. E o explozie de imputernicire.

Cand intelegi, poti sa ai compasiune.

Cand intelegi, poti sa ierti.

Trading CFDs and/or online trading italia top ten involves significant risk of capital loss. Deci, care e iesirea?

Creaaza in interiorul tau suficient spatiu de dragoste proprie, ca sa faci loc durerii din copilaria sa iasa in constient. Ce inseamana asta?

Incepe cu ‘te iubesc’ in oglinda. Cel putin o mie de ori. Pana iti simti inima deschisa. Acestea trebuie sa nu fie doar cuvinte, dar sentiment adevarat, inconfundabil. Orice emotie, orice gand, ii spui „da, stiu, te iubesc”.

La inceput n-o sa te crezi. Pentru ca in viata ta dragostea doare.

Cu trecerea timpului o sa te testezi. O sa faci rebeliune contra dragostei. Si o sa descoperi cat de adanca e capacitatea inimii tale de a iubi.

Cand se stabilizeaza spatiul de dragoste in fiinta ta, o sa iasa la suprafata durerea.

Simti din nou ceea ce ai simtit in copilarie. O sa te vezi la 3, 5, 7, 2, 10, 17 ani, depinde cat timp a luat loc abuzul. Iubeste.

click here Da, stiu. Te iubesc. Ce pot sa fac pentru tine?

Plapuma calda. Imbratisare. Desen animat. Inghetata. Apa. Placinte.

Atat timp cat trebuie. Atat timp cat exista durerea, te iubesti. Te iubesti la toate varstele. Te iubesti cu toate amintirele. Te iubesti cu toate sentimentele. Te iubesti in rusine, in vina, in jale, in tristete, in tot. Fara conditii.

Dragostea e cea mai puternica forta din univers. Tine minte. Dragostea e cea mai puternica forta din univers. O sa iesi si din durere. Si o sa te gasesti. Si o sa fii liber/a. Si o sa TRAIESTI.

 

Text: Anna Hur

Foto: Elijah Macleod

Dragă redacție

Metastazele unei violențe ”educative”

Ah, cât de mult nu-mi place să citesc istoriile despre violența domestică. Cît de mult aș vrea să bag capul în nisip și cît de bine mă simt acolo. Eu sunt campioană la ascuns capul în nisip. Și lupt cu asta. Puțin câte puțin încerc să ies din comoditate și să înfrunt realitatea.

Ieri, spre exemplu, am citit textul despre violența domestică la Diana pe TEOTITUDE. Mi s-a oprit un nod în gât și lacrimile curgeau sărate. Plângeam de milă? Nu! Plângeam de rușine și neputință. Pentru că aveam în fața ochilor o experiență pe care atât de tare o urăsc că am uitat-o cu bunăștiință, și-mi amintesc de ea uite în așa momente ca lectura acelui text.

Familia mea tot nu a fost cea în care copiii au drepturi, valori, spațiu intim și altceva decât supunere fără întrebări. Și trăind în sat, unde singura sursă de informație gratuită era biblioteca școlară, nu aveam de unde să știu că copiii nu peste tot primesc palme și vergi la fund pentru fiecare întârziere ori boroboață.

Mama încerca să fie corectă, ea ne întreba pe mine și fratele meu, câte vergi merităm pentru boroboața ce am făcut-o. Apoi adăuga de la ea vreo 2. Tata nu avea scrupule, putea să ne lovească cu lingura în cap pentru o glumă la masă, să ne dea cu capul de perete pentru o greșeală sau să ignore ce am făcut. Inconsecvent absolut.

Dar asta e doar preludiul.

Aveam 15 ani când părinții ne-au lăsat singuri si au plecat peste hotare. Fratele meu și sora erau mai mici. Eu rămâneam a fi capul familiei. Și aici începe coșmarul meu. Cu noi nu stătea nimeni. Bunicii locuiau în acelaș sat, dar mai degrabă ne duceam noi în vizită, decât veneau ei să vadă ce facem.

Chiar din clipa în care au plecat părinții, nu am știut cu ce tebuie să ne umplem ziua. Ne-am trezit că putem să nu facem nimic. Îmi părea asta incorect pentru că noi înainte eram ocupați tot timpul. Ne-am adaptat desigur, după ceva timp.

Eu, fiind cea mai mare, încercam să organizez lucrul prin casă cam așa cum știam că face mama. Dădeam sarcini fratelui și surorii, aveam grijă ca ei să se întoarcă devreme de la joacă, să-și facă temele, să facem curat prin casă, să gătim mâncare. Împărțeam vergi ca și mama, dădeam palme ca și tata și nu înțelegeam – de ce pe mine ei nu mă ascultă? De ce pe mama o ascultau, da pe mine nu? De ce fratele fuge de acasă și doarme prin pădure? De ce nu mă ascultă sora?

Într-o zi de asta, după ce l-am pălmuit pe fratele meu pentru nuștiuce mărunțiș, el m-a privit cu multă ură și mi-a strigat ”Tu n-ai să mai dai în mine!” Și s-a repezit spre mine cu pumnii strânși. M-am speriat. Nu pot să zic că de atunci n-am mai încercat ”să-l pun la punct” dar m-am temut să-l mai lovesc. Eu cu fratele acum nu am o relație tare apropiată. Periodic, avem niște schimburi de expresii tare tăioase. Eu mă tem de el și-l evit. Chiar și acum, după mulți ani.

Cu sora mea relația e profundă. Am trăit împreună multe experiențe. Am crescut împreună. Am vorbit despre acele timpuri. Mă dor aceste amintiri. Mi-e rușine de acele senzații de ”Capul familiei în lipsa părinților”. Și nu, nu sunt deloc pregătită să vorbesc despre asta cu fața deschisă. Dar vreau să mă împart cu această experiență pentru că e un punct de durere.

 

Text: Frăsâna

Foto: Jenn Evelyn-Ann

Din viață

Lucile, de ce-mi faci asta?

Iarna, intr-un dulapior din cabina mea de pe penisa, am descoperit o carte de Delphine de Vigan, un nume care, pana atunci, nu-mi spunea nimic. Cartea se numea  http://battunga.com.au/?giopere=superoptions-com-minimo-investimento-quano-e&c01=43 Rien ne s’oppose à la nuit si, din scurta descriere de pe coperta din spate, am inteles ca e povestea mamei autoarei.

Istoria incepe pe o strada pariziana, dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial. O familie cu multi copii, care se joaca in scuarul din fata casei, o mama tanara si frumoasa, vesnic gravida, un tata elegant, angajat in publicitate. In fata – o viata plina de promisiuni dupa un razboi devastator. Eroina, un copil extrem de frumos, e invitata la shootinguri pentru case de moda. Dupa inca vreo doua nasteri si moartea unui copil, familia se muta intr-o casa din suburbie. Anii trec, un copil se sinucide, viata isi urmeaza cursul – in casa vin prieteni, se pleaca in vacante pe coasta mediterana, se intampla primele iubiri ale copiiilor. Iar in centru – cuplul de parinti – vesnic tineri, vesnic frumosi, cu o sotie care isi protejeaza sotul, mai aprig decat o leoaica.

Lucile, eroina noastra si mama autoarei, se transforma intr-o adolescenta inchisa in sine. Dar ramane frumoasa. In Franta are loc revolutia studentilor, eliberarea moravurilor. In acea perioada, familia este filmata pentru o emisiune despre tineri si adolescenti si intercatuiunea acestora cu parintii. Tatal e in centrul atentiei, ca fiind un parinte intelegator, tandru, echilibrat.

Lucile se casatoreste devreme. Naste doua fetite. Apoi divorteaza. Isi gaseste alt barbat, un hippie. Duce o viata colorata, casa ii este plina de prieteni si oameni mai putin cunoscuti. Al doilea barbat pleaca si el. Ea isi ia fetele si se muta la Paris. Viata isi pierde din culori. Acolo cu ea se intampla prima criza de bipolarism. In aceasta perioada, ea scrie o scrisoare si trimite copii la toata familia. Si daca toata scrisoarea este un delir, atunci ultima propozitie mai putin. Aceasta e scrisa lucid, cu precizie, ca incizia unui chirurg priceput.

Pe Lucile, in adolescenta, a violat-o tatal.

Mama a stiut. Si a tacut. Asa cum a stiut si a tacut despre multe alte pacate de-ale lui. A tacut pentru familie. A tacut pentru ca asa intelegea ea ca apara familia. Ideea de familie. Familia, ca o cetatate construita pe morminte, adapostind putreziciuni, mucegai, oseminte.

Familie cu orice pret. Cu pretul sacrificarii propriilor copii.

Cand Lucile a facut publica aceasta intamplare, toti au luat apa in gura. Si mai ales mama. Ea nici la distanta de 20 de ani, nu voia sa-si recunoasca complicitatea cu un pedofil, violator, abuzator. Pentru ca familia e sfanta si nicio pata nu trebuie sa-i altereze puritatea. Si inca ce pata!

Lucile s-a sinucis la 60 de ani, dupa o lupta apriga cu boala. Intr-un final, ea a ajuns la mal, dar a refuzat sa-si traiasca batranetea in mizerie si din mila copiilor, fata de care se simtea vinovata.

Iata, pe scurt, istoria unui om care a fost sacrificat de dragul unei iluzii. Iluzia familiei inchegate, bune, fericite, solide, armonioase, iubitoare, protectoare, frumoase. Familiei de invidiat, de pus pe panoul de onoare. Familia pe care toti s-o admire, s-o dea ca exemplu, in timp ce sotia nu mai stie cum sa tina inchise usile dulapurilor. Prea multe schelete s-au adunat. Familia in care se plange noaptea in perna, in care se bea pe ascuns, in care se iubeste strain si in taina. Familia in care sotia, ca o femela de paianjen, isi tese panza toxica in jurul copiilor si ii ia ostatici in visele ei de printesa de pe bobul de mazare.

Daruieste-mi iluzia. Iar eu iti dau acces la copii.

Nu, nu toti tatii in astfel de familii sunt pedofili, violatori si abuzatori. De cele mai multe ori, acestia sunt niste nefiriciti. Tristi si lasi. Ei intra in acest joc. La inceput – dintr-un fals cavalerism, din dorinta de a salva printesa, de a perpetua neamul, de a onora traditiile. Si cand gluma se ingroasa, cand toata casa se transforma intr-un butoi cu pulbere – incep valsul pe varful degetelor. Si litania: „de dragul copiiilor”. De-ar sti ei, sarmanii ca, de multe ori, copiii sunt primii care isi doresc ca toata aceasta comedie sa ia sfarsit cat mai repede.

 

Imagine: fiyaasz

Social

Dosarul Neoficial. Lasati-ma sa dramatizez!

Cel mai mult ma enerveaza cand mi se spune ca dramatizez. Sau cand aud 6 wochen kennenlernen „hai sa nu dramatizam”. Furia urca gradual in mine, ca temperatura in prima zi de pneumonie.

De ce sa nu dramatizez? De ce sa nu dramatizam? In jurul nostru sunt mii de motive sa dramatizam. Lasati-ma sa dramatizez. Lasati-ma sa va spun cu emotie despre dramele pe care le vad in fiecare zi. Pe care le gasesc in cutia postala. Pe care le citesc. Cu care trebuie sa lucrez. Sau pe care trebuie sa le pastrez secret.

Lasati-ma cu toata teoria asta a echilibrului. Cand un copil este violat sau se prostitueaza pe Uzinelor si barbati maturi, cu femei si copii acasa, le pun cu fundul in sus si le-o trag pentru cativa lei, eu nu pot sa raman zen. Da, posibil eu ma ambalez, vorbesc cu prea mult patos. Probabil ca sunt si vulgara uneori. Si asta deranjeaza, nu? Urechile, care au devenit atat de pudice, trebuie protejate.

Nu vreti sa auziti, da? Nu e placut, stiu. Nu e placut dublu, cand ai copii acasa. Dar stiti cat e de placut sa citesti marturii ale copiilor care tot ce vor este sa fie auziti? Imaginati-va un adolescent care a trecut prin tragedia exploatarii sexuale si care tot ce vrea este sa fie ascultat. Pur si simplu, ascultat.

Sa nu dramatizez? Ok. Cred ca trebuie sa-i spuneti asta fetei, mama careia, alcoolica, a murit intr-o noapte, cat fata s-a dus in satul vecin sa-si vada fratiorul, care locuia cu tatal vitreg. Desi a trecut printr-o copilarie de calvar, in care parintii betivi o trimiteau dupa rachiu si, daca refuza, o bateau, desi a fost violata la 14 ani, dupa care a vrut sa-si taie venele, de disperare si rusine, desi tot satul, inclusiv invatatorii si primarul, stiau ca tatal o ucidea in bataie, dar nimeni-nimeni nu intervenea, desi nu are incredere in oameni si a invatat sa-si controleze emotiile si stie deja cum fac barbatii ca sa poata obtine relatii sexuale, prin minciuni si siretlicuri, stiti ce spune ea? http://www.westchelseavet.com/miolyky/giod/3934 „Mi-i dor de mama. Daca era vie, nu as fi stat prin aceste centre. As fi ramas cu ea.” Inca? opcje binarne arbitraż „Daca as putea schimba ceva in viata mea, eu as schimba un moment cand mama era vie. In ziua ceea m-am dus la tata, ca poate, daca nu m-as fi dus, ea ramanea in viata”. 

Lasati-ma sa dramatizez. In fiecare zi. De dimineata pana seara. Sa fiu patetica, emotiva, nervoasa. Sa acuz. Sa cer socoteala oamenilor care se fac vinovati. Adica, socoteala tuturor noua. Pentru ca da, noi suntem cei care mentinem aceasta stare de lucruri. Prin vesnicul „ssst! nu dramatiza” de care mi-i deja lehamite, greata, ma invaluie de la acest deget indreptat spre mine, apostrofandu-ma non-stop.

go site „Neamurile noastre vorbesc, spun ca trebuie sa fiu alungata din sat. II spun mamei sa se dezica de mine. Mama a vrut sa ma arunce din tren si pe urma sa se arunce si ea.” E.E., 14 ani, impusa cu forta de sora mai mare sa se dezbrace si sa mimeze actul sexual cu un dildo, pentru video-chat.

Eu stiu. E greu. E greu sa vezi, sa auzi, sa citesti toate aceste istorii. E greu sa te relaxezi si sa sorbesti o bere, cand stii ca fetita care a fost violata la 2 ani si lasata sa moara sub gard, va fi intoarsa in custodia mamei, care se face vinovata de neglijenta. E greu sa te trezesti in fiecare zi si sa vrei sa te bucuri de bujorii infloriti si capsunile din castron, cand fetite au fost violate sub aprobarea intregii comunitati, pentru ca comunitatea tot avea chef de capsuni si nu voia sa-si strice pofta de mancare. Ca pana la urma, ma-ta a fost o curva si tu tot asa ai sa ajungi.

Azi, la Centrul de Investigatii Jurnalistice, in cadrul unui club de presa, a fost lansat http://ortdestreffens.de/?yabloko=bin%C3%A4re-optionen-expert-advisor&274=a3 „Dosarul Neoficial”  cu marturiile copiilor care au trecut prin exploatara sexuala, dosar pentru care am lucrat. Toate exemplele de aici sunt preluate din dosar. Nu va pot descrie atmosfera din sala, cand Ana Revenco de la Centrul International „La Strada”, citea din marturii. Timpul se oprise.

Ce putem face? Culmea, un copil care a trecut prin toate portile Iadului, stie raspunsul.

Buy Tastylia Online No Prescription Needed S

Eu ma duc sa dramatizez mai departe. Intre reprize, mai beau valeriana. Ceea ce va invit si pe voi sa faceti. Sa dramatizati. Si daca e nevoie, sa beti calmante.

Dragă redacție

Nimeni nu vrea sa stea cu tine la masa daca ai facut sex oral

Aveam 15 ani. La finalul unei zile de nastere, unul din baietii mai mari prezenti la acea petrecere, fiind vecin cu prietena mea, m-a invitat acasa la el. Imi placea de el si am avut incredere in el, chiar daca era unul dintre baietii rai ai satului.

 

M-a dus la el in camera si a inceput sa traga de hainele mele si sa insite sa ma dezbrace ca sa facem sex. Eu, fiind virgina, ma importiveam si insistam sa ma lase in pace pt ca imi este frica. La un moment dat imi amintesc ca sa auzit mama lui pe hol, atunci el a iesit la ea si i-a strigat sa nu se amestece si sa stea in camera ei. In acel moment m-am speriat foarte rau, nu stiam ce sa fac, am inceput sa plang si sa il rog sa ma lase sa plec, el insa insista ca nu plec nicaieri pt ca este excitat si nu pot sa il las asa. Intr-un final m-a aruncat pe pat, a urcat pe mine si mi-a spus ca, daca nu vreau sa facem sex, atunci sa ii fac sex oral si a inceput sa imi bage scula pe gat. Eu ma zbateam. El insa imi tinea mainile si imi zicea ca daca il musc ma omoara. Plangeam in hohote si ma sufocam. Si acum imi amintesc ca o avea imensa, cel putin asa o simteam eu atunci, in timp ce mi-o infingea pe gat. A avut totusi “bunul simt” sa ejaculeze intr-un prosop pe care il gasise la indemana.

 

Dupa acea seara totul sa schimbat. Nu am avut curajul sa spun nimanui. Imi era rusine sa merg pe strada, la scoala, aveam impresia ca toata lumea stie de rusinea mea, ca eu am fost vinovata de ce s-a intamplat, ca trebuia sa accept sa fac sex cu el decat sa fac sex oral. Sexul oral este cea mai mare rusine si cel mai dezgustator lucru. Doar curvele fac sex oral. Nimeni nu vrea sa stea cu tine la masa daca ai facut sex oral. Esti o paria si meriti sa fii aruncata cu pietre.

 

Am incetat sa mai merg la club cu fete sambata, de frica sa nu ma intalnesc cu el si sa ma forteze sa ii mai fac iar ceva.

 

La un moment dat auzisem in sat ca el a disparut, avea probleme cu politia si a fugit din sat. A fost o adevarata usurare pt mine. Imi doream din tot sufletul sa il prinda si sa il inchida in puscarie pe viata.

 

A trecut ceva timp si am prins curaj sa merg iar cu fete sambata la discoteca din sat, considerand ca pericolul a fost inlaturat.

 

Intr-o seara dupa ce sa terminat discoteca, mi-am dat seama ca nu am cu cine sa merg acasa…adica nu era nicio fata care sa mearga in partea mea de sat si am pornit singura spre casa. La o bucata de drum m-au ajuns din urma 2 baieti (tot din cei rai) si m-au luat unul de un brat si altul de celaltalt, m-au bagat  intr-un gard si mi-au zis ca ei stiu totul despre mine si ca daca nu merg cu ei vor spune la toti, ma vor bate si imi vor face o reputatie in tot satul de nu voi mai putea iesi din casa. Mai tarziu am regretat enorm si inca mai regret ca am cedat, ar fi trebuit sa ii las sa ma bata, dar sa nu cedez. Atunci eram ingrozita, nu imi venea sa cred ca mi se intampla asta. Eram inca virgina. Ii rugam sa ma lase sa plec, ei insa nu vroiau nici sa auda. M-au luat de brate si m-au dus acasa la sora unuia din ei. Nu era nimeni acasa.  “Gazda” ma dus intr-o camera, ma pus pe pat, s-a urcat pe mine si a inceput sa isi infiga scula in mine. Plangeam de durere si imi muscam buzele. A durut ingrozitor. Totul a durat cam 10 min. Pt mine insa nu se mai terminau. Am stat putin. Dupa aceea m-a dus in alta camera m-a pus pe burta si a inceputsa mi-o infiga in fund… a durut si mai mult ca prima oara, credeam ca o sa lesin de durere. Plangeam, dar asta nu conta pentru animal. Dupa ce a terminat am iesit afara unde ma astepta celalat. Am crezut ca o sa ma conduca acasa, el insa mai impins intr-un autobuz care era parcat in fata portii si a inceput sa ma violeze si el. Nu mai eram in stare sa spun nimic. Imi dadusem seama ca nu mai are rost sa spun sau sa fac nimic, ci doar sa stau si sa astept sa se termine.

 

Am plecat acasa singura si iarasi nu am spus nimanui nimic. Ei au continuat sa ma caute ca sa merg sa fac sex cu ei. Am mai fost odata doar cu unul, dupa aceea nu am mai iesit din casa, nu raspundeam la telefon de frica sa nu fie ei, pentru ca sunau si, daca raspundeam, ma amenintau. Era un cosmar. Adolescenta mea se transformase intr-un calvar.

 

Am avut nevoie de ceva timp, ca sa imi revin, blocand aceste amintiri in mintea mea, stergandu-le efectiv din memorie.

 

Pentru mine primul meu sex a fost la 2 ani dupa aceea cu primul meu iubit pe care l-am avut. De fiecare data si oricui ma intreba cum si cand mi-am pierdut virginitatea, eu spuneam ca la 17 ani cu primul meu iubit si a fost destul de stangaci si haios si despre care imi placea sa povestesc, ajungand sa cred chiar si eu ca acela a fost primul meu sex.

 

Acum am putin peste 30 de ani si inca nu am povestit nimanui despre asta, nu pentru ca imi este rusine, acum nu imi mai este rusine, ci pentru ca acea perioada din viata mea a fost blocata in mine pina in acest moment, cand am simtit ca trebuie sa o spun… Am o fata si am sa o invat sa se respecte ca si femeie si sa nu permita nimanui sa isi bata joc de ea si, daca i se intampla ceva vreodata, sa nu ii fie NICIODATA frica sau rusine sa ceara ajutor.

 

P.S.  Acum fac sex oral…uneori chiar pentru placerea mea, alteori doar pentru placerea lui si mi se spune ca ma pricep. Am avut insa nevoie de foarte multi ani ca sa accept ca este ok sa o fac si eu, insa recunosc ca niciodata nu am putut sa o fac oricui, trebuia sa am foarte mare incredere in cel cu care o faceam.

Dragă redacție

Unde durerile se duc, cand se duc..?

Aveam 18 ani si doua luni. Multe planuri de viitor.

Imi puneam mari sperante. Mari. In capacitatile mele si firea mea intuitiva. Ca-mi voi pastra puterea si nu voi ceda primelor esecuri. Si parca, parca eram gata de atac. Eram gata sa sparg gheata si sa evadez… De unde? DIN INFERN. Toata copilaria si adolescenta traita langa parintii mei a fost – un CALVAR. N-am stiut de divorturi si inimi frante (cum se auzeau in alte familii), n-am stiut de lipsa unei „bucati de paine pe masa”, asa cum repeta mama, aparent nu duceam lipsuri materiale… eram o familie din patura de mijlloc, cu acte in regula.

Dar, in schimb – ma tin minte vesnic singura, jucandu-ma in nisip, in casa – cu vreo carte in mana. Nimic altceva.

Ma tin minte cumparand pe ascuns sutieni si absorbante, apoi acele 7 zile pe stop ascunzand absorbante si chilotii murdari, in geanta de la scoala…

Ma tin minte seara, cu ochii in lacrimi atunci, cand imi doream atat de mult sa se aproprie mama de mine si sa ma-ntrebe ce simt, sa-mi priveasca ochii mai senin si sufletul mai adanc. Dar n-a fost asa. In toti acei ani de adolescenta, lungi si continue schimbari interioare si exterioare, n-a fost, nu s-a apropiat de sufletul meu.

Avea grija de noi. De mine si de sora mea. Cei-i drept, pe ea, o strangea mai des in brate si inainte de somn, o saruta pe frunte.

Tin minte, ca aveam 15 ani si vara plecasem la tabara. Se observau sanii de sub maiou si purtam cu jena hainutele de vara.

In timp, m-am adaptat si constientizat, rezolvat singura frustrarile si nevoile mele. Ce-i drept, imi era foarte greu sa inteleg, de ce un om cu studii superioare, om bun,stimat, care a trecut la randul lui prin greutati se comporta atat de opac, retrograd…

Mama, la randul ei, a avut o copilarie nefericita. Batuta pana la sange de tatal ei, daca intarzia cu 5/10 minute de la scoala, daca vorbea tare, facea glume copilaresti sau in general, incalcand vreo „regula comunista” de-a lui. Pe langa nesuferitele-i defecte, chiar a indurat multe si i-a fost greu. Foarte greu sa ne creasca pe noi. Si sa ramana rezistenta, rigida in fata atator punti de trecut.

Acum, cand am crescut, pe cat de mult o inteleg, pe atat de greu mi-e zilnic s-o iert si iert. I-o detasare zilnica de neroziile adunate.

Mai aveam inc-un an de parcurs. Informatii multe de recapitulat, asimilat.  Copilul inocent de alta data, crescuse destul de mult ca sa-si ia, insfarsit, zborul. Mult asteptatul zbor.
Dar, inafara de faptul ca ai mei m-au mintit de-atatea ori cu dezinvoltura, ei chiar mi-au planificat de-a fir a par tot cursul vietii, de la A la Z : ce, unde, cand, cum,cu cine. Si nu conteaza de ce.  Acum, „tu- nu-stii si nici-nu-vrei-sa-intelegi-nimic pentru ca noi-spunem-asa”.  Fara sa fiu consultata, auzeam cum se vorbea despre mine in fel de fel de lucruri.

SUBSEMNATA o sa termine facultatea cutare, traiasca in sectorul Botanica, de pe strada Juravel, in apartamentul 68. Se va casatori nu mai tarziu de 22 – max. 23 ani, doarma alaturi de cutarica Mihai care o sa-i fie sot bun si n-o va insela niciodata.

Am hotarat sa pun punct acestei traditii, acestui barbar comportament rezultat din lipsa de inteligenta emotionala si nenumarate frici adunate-n acesti ani. Imi spuneam, sunt inconstienti; un fel de „Iarta-i Doamne, ca nu stiu ce fac!”. Mi-am luat inima-n dinti. Dus in dormitorul lor, deschis dulapul cu bine-stiuta cheita din sertar, scos din mapa cu documente pasaportul, ascuns in cel mai distins loc din cameruta mea si pus nadejdea ca nu vor observa lipsa acestuia pana in vara viitoare, cand vor planui vacanta la mare.

Sosit-a ziua cand totul  a luat FOC ! Si „cenusa” a ramas din relatia noastra, si-asa amarata.

Era o zi cu soare.

Il aud pe tata din biroul lui cum ma striga, apoi intreaba, daca nu as sti cumva unde-i pasaportul meu. Ii raspund calma ca l-am lasat gasit intamplator pe masa lui, spunandu-i ferma ca e intr-un loc sigur si n-are sa se intample nimic rau cu el. Mi la cerut insistent o data, de doua ori… Prevenindu-ma ca a treia oara nu raspunde pentru eventualele actiuni.

Il aud cum se pregateste, isi scoate ceva din sertar, se indreapta spre camera mea si plin de-o furie nemaivazuta-pana-atunci-de-mine, ma trage de mana si m-avanta in cealata camera mai spatioasa pentru asa fel de chestiuni. Eram la pamant. Intr-un tricou de vara si blugi scurti, cu-o mana imi acopeream gleznele  iar cu cealalta fata. Am inceput sa plang, apoi sa tip de durere. Nu-mi mai simteam degetele de la mana si nici lacrimile de pe obraji. Imi era atat de sila, si-n acelasi timp atat de mila de mine, incat mi-am spus ca „moarta-i mai bine decat intr-o inchisoare”.

Si nu il dadeam.  Cat lovea in mine fara vreo urma de mila, mi-am ridicat privirea pentru cateva secunde. Voiam sa-l privesc in ochi. Si pana-n ziua de azi nu reusesc sa redau in cuvinte, ce-am vazut, simtit in ei. Erau NEGRI. Nu albastri de altadatat’. ACESTA NU MAI ERA TATAL MEU. Si eu nu mai eram FIICA LUI. Pentru cateva secunde m-a strafulgerat sentimentul asta de instrainare, detasare, lepadare. Mi-era asa greu sa-l vad cum da in mine, sa-l vad cum din omul blajin s-a transformat intr-un monstru.

Lesinasem pentru cateva secunde… si-l auzeam ca prin vis, ca nu-ma-lasa-el cu una,cu doua.
Cand a intrat si mama in casa, mi-am facut avant spre usa si-am mers in gradina. Eram gata sa fug de-acasa.  Dar, „fara incaltaminte si fara bani?”

M-au inchis in casa, incuiat cu cheia. Sa nu-i fac de rusine. Sa nu-i stie lumea ce fata au crescut. Ce destrabalatura au. Doar mama a ramas in camera, continuand sa ma priveasca, ca intotdeauna, cu dispret. Plangeam in hohote, ii explicam ca ma dor degetele, bratele, pieptul, gleznele si nu mai simt nimic… Spatele mi-a amortit, si picioarele ma dor…

„De ce ma urati atat? De ce nu ma lasati sa traiesc ca toti ceilalti? Cu ce-s mai rea decat restul? Nu vreau decat un loc linistit, in care sa pot creste normal! Un loc unde sa ma pot refugia, sa ma simt si eu om, fiintaaa… MAMA!!! Departe de aceste umiliri!! Cat se poate sa va bate-ti joc de mine si sufletul meu?”

Vreo juma’de ora imi zambea ironic si repeta aceleasi fraze de-ale ei. Ca nu-i apreciez pentru ceea ce au facut si fac pentru mine. Si eu, intradevar, nici pana in ziua de azi, n-am inteles ce au facut. Insa, pricep de ce. Acum doar sper ca ei inca mai cauta formula cea buna…si pe mine inca ma mai doare ca nu au gasit-o.

Anul trecut, de Craciun, cand stateam cu ea la bucatarie si taiam salata olivie, mi-aducea aminte ce copil naiv, problematic am fost si totusi, ce fata mare, frumoasa si desteapata, a crescut. Mda. Cu greu mi-am retinut lacrimile.

Si-asa, deodata, in starea-mi latenta, m-am instrainat-de-tot.

Caci, dupa acea zi si noapte petrecuta in lacrimi, chinuita de dureri launtrice si fizionomice – a urmat UN AN. Eram ca un aparat hipersensibil in care un singur firicel de praf putea sa produca dereglari uluitoare. Un mic esec, cearta, dezamagire, nota-proasta, critica ma azvarlea in zona unei intense contemplari din care ieseam foarte greu. Emaciata, cu anemie, tensiune intercraniana si perturbari de personalitate. Si astazi, inca ma simt afectata.

Devenisem un arici, pus in postura de a se apara „de grija, atentie, iubire, alint”. Nimic nu mai era la fel. In fiecare zi, acelasi scenariu de intrebari-fara-raspuns. Ma duceam acasa cu sila, febrila, daramata, revoltata, incapabila sa mai schimb ceva… la mine. Nu la ei. Eu devenisem o problema. Capatasem „molii” in suflet, in creier. Nu mai eram convinsa de nimic. Nu mai aveam incredere in mine.  Ma deformasera. Eram cea mai viciata persoana de pe pamant.

Traisem pana atunci, mai izolata ca oriunde. Si incepusem sa ma obisnuiesc cu tortura, cu aceste mici detalii, alegeri zilnice. Lipsa lor, devenea o realitate, o normalitate. Chiar si durerea se dizolvase, devenisem un obiect – dar nu asa cum imi dorisem.

Ma intrebam, in sinea mea, “am gresit, oare, cautandu-l? “… Locul ala mic, curat, linistit. Fara critici, certuri, violenta…

Asa devenisem eu. Un produs din plastilina supus criticilor din jur. Traiam spre a vedea cum mor… incetisor. Dezgustata. Pregatita pentru o definitiva retragere in mine.

Propriile amintiri ma terorizau, imi provocau cosmaruri. Au fost de ajuns aceste injosiri, umiliri din partea oamenilor care trebuiau sa-mi fie cele mai apropiate fiinte din lume, ca sa ma inmormanteze moral pe-o viata.

Si, e foarte grea lupta cu tine insuti. Pentru ca chiar si-n ziua de azi, regasesc in mine pata, umbra acestei intamplari care psihologic ma apasa. Dar si mai grea devine experienta pe care o am in actorie – de atata timp, joc un teatru dezgustator chiar fata de ei. Duc o viata paralela. Una in capul meu si alta pe care le-o spun de Pasti si Anul Nou. Sau la telefon, mai des.

Nu pot schimba trecutul, nu-i pot schimba pe ei… pot doar sa sterg aceasta amintire-urata si sa ma asigur ca copiii mei din viitorul-apropiat, se vor bucura de-o copilarie frumoasa si eu voi face tot ce-mi sta in puteri ca sa le fiu alaturi. Pentru asta, stau in fiecare zi altfel de vorba cu mine insumi, sa impac ce nu se putea altadata de impacat: sentimentele cu vorbele, absurdul cu rationalul.

Pe nota de final, vreau sa spun ca-mi iubesc foarte mult parintii. Astia sunt ei. Complet inconstienti de maniera prin care au incercat sa educe. Nu sunt vinovati ca au avut si ei, la randul lor, aceeasi educatie si le-au lipsit dragostea, compasiunea, intelegerea, increderea. Am doar o umila rugaminte, pentru cei care ma citesc – in deosebi, parintii, viitorii parinti, sa nu arunce cu „ciolanele” pline de critica in copiii lor, crezand ca le intaresc puterea de vointa si ii fac mai rezistenti in fata greutatilor vietii. Ba din contra. Asteptati-va ca dupa acesti ani, in care va credeti singurii dumnezei din viata lor, sa descoperiti un suflet de vrabie cu aripile frante, care inca… nu a invatat sa zboare.

Text: Anonim

Maraton

Nu stiu, nu tin minte ce s-a intimplat ca acum sunt in viata

Totul a inceput in copilarie… tatal meu isi dorea enorm un copil…cu prima sotie au trait 20 de ani si nimik…sa cunoscut cu mamica si in primul an de casnicie am aparut eu …tata avea 52 de ani putem spune om matur…dar dragostea lui era stranie fata de mine fata de mama…am fost malyratete de mici…de fiecare data cind saream so salvez eram si eu batuta…eram in clasa 4 si faceam pipi in pat…mamica ma dus la doct sa vada ce se intimpla, am fost si operata, nimik pina cind nu am fost internata cu ulcer la stomac…intr-o noapte visam cum tata o omori pe mama iar eu eram in spital si no puteam ajuta…am inceput a tipa ca vreau acasa ca tata o bate pe mama si are so omoara, cu greu mau linistit…a doua zi iau povestit sefului sectii de mine…el desigur la chemat pe tata sau inchis in cabinet tin minte si acum cum striga la el…dupa dl doctor a inceput o noua terapie cu mine acupunctura…care ma lecuit de a face pipi in pat..si sa dorm noaptea mai bine…si toate aste nu sau terminat a continuat mai departe…am fost martora nu odata cind el venea cu cutitul dau toporul peste noi noaptea si spunea ca i scoate inima si o bea cu vodka…problema lui era cs isi pierdea mintele cind era baut…cind era treaz era un tata super…chiar de in mine era ura fata de el si atunci…imi placea cum era cind era treaz…
Dupa ceva timp dela faza cu doct…mama a trebuit sa plece in oras pe noapte…eu stiam deja daca el va fi bat trebuie sa merg la vecini…asa a fost ca el sa imbatat…eu fiind la vecini ma gasit acolo eu fiind ascunsa sub pat …ma tirit cu forta de acolo, ceea ce nu pot ierta vecinilor mei ca nu au incercat sa ma salveze…eu strigam ajutor va rog ajutati ma dar nimeni nu s-a amesticat…am fost batuta cu capul de truba de gaz care e in casa si de perete…mi am pierdut auzul in seara ceea ..acuma aud da am probleme cu urche care am fost lovita…ma adus acasa si mi a pus o chestie in jurul gitului sa ma stranguleze si tinea toporul si un leghean alaturi a spus ca va scoate totul fin mine….nustiu nu tin minte ce sa intimplat ca acum sunt in viata ….credca domnul tine la mine….si asa ani de zile ..politia nu facea nimik..el lecuit nu vroia iar mama nu a devortat pu ca nu vroia sa imparte casa in doua si el sa o vinda pe o sticla…ajunsa in clasa 12 era sf de an…el avea 70 de ani…avea probleme la picioare in ziua ceea fusese la doct unde iau spus ca trebuie urgent operatie…el a venit ciupit si mi a spus mia ca o sa moara ca nare bani …la care nu am tacut si iam spus ca mai putin de ar bea ar avea bani. ..si multe alte ce aveam pe suflet…el a plecat nu a spus nimik dupa ceva timp sa intors sa pus in genunchi si a cerut iertare pu toate…plingea si ma ruga sal iert ca el se duce sa se suicida …fiind prea ranita fin cauza lui..ism spus dute si fa ce vrei eu ni te iert si da mi pace…era ora 15….la ora 16 vedeam ca nu se vede am mers in camera lui sa vad da ca e acolo…am gasit doar un bilet ini care isi lua ramad bun…am ris si mi am catat de treaba …iar peste 30 min lam gasit strangulat in sarai…mort deja…nustiu de unde am avut putte am chrmat urgenta., politia ..eu eram fff calma chiar si la imormintare am fost. ..am avut doar o criza de nervi..oricum era tatal meu….acum au trecut 7 ani de atunci dar eu nu mi pot ierta ca nu lam salvat in pofida la toate…mii dor de el..si gindul ca a plecat stiind cal urasc ma doare….
Am intrat ls universitate si am inceput sa cunosc baieti fiind naiva si crezind in ei am avut o alta oribila situatie…in care nu intru in detalii dar pu faptul ca am crezut in el…am fost violata la 19 ani …pe linga faptul ca era prima mea exprienta fiind virgina eram distrusa din nou…imi era rusine sai spun mamei si surorii mele. ..ele crezind ca eu fata cuminte stau in camin studentesc…cum puteam sa le spun ca am iesit in oras cu unul care il stiam de osaptamina si mai ales noaptea….acuma pare prostesc la moment asa fost….nu am avut ochi sa vaf partea barbateasca pina nu a aparut sotul in viata mea…el ma salvat de la multe….imi pare rau ca nu pot atit de liber ca femeie cu el…poate e ptoblema trecutului meu…nustiu

Maraton

Mama, ajuta-ma, te rog!

Aveam deja 18 ani impliniti, era luna mai, sfirsit de examene de an si inceput de examene de stat. Prietenul meu, pe atunci (aproape) absolvent la Colegiul de Constructie din Chisinau, specialitatea Design Interior, trebuia sa-si apere lucrarea de licenta, un proiect de vri-o 3*5 metri, care trebuia terminat intr-un termen cit mai scurt, la care am lucrat impreuna, deoarece ma pricepeam  bine la tehnicile de pictat.

Astfel, tot timpul liber, inclusiv cel din timpul saptaminii (unde nu prea era timp liber, pentru ca alergam dupa liceu la dinsul, de la botanica la telecentru, in fiecare zi), lucram in doi la proiect. Intr-o zi pina la 9 seara la colegiu, pina se inchidea si ne alunga paznicul, in alte zile acasa unde statea la chirie, unde locuia cu inca  3 baieti. Unul din ei, nu ma placea deloc, pentru ca iaca ma gasisem eu, tare desteapta ca sa-i fac observatii ca lasa murdarie dupa dinsul. Un detaliu important in toata povestea asta era faptul ca taica-meu era impotriva sa am o relatie cu prietenul meu, iar acest baiat care locuia cu el la aceiasi chirie, era feciorul unui prieten de-a lui taica-meu. Coincidenta sau nu, mai grav e ce a urmat dupa, pentru ca el a gasit cea mai usoara modalitate de a se razbuna pe mine pentru  toate observatiile mele. El s-a intilnit cu tatal meu si i-a spus ca iaca fata matale vine la noi la gazda, ca-i o curva, ca se culca cu noi 4, ca prietenul ei vrea s-o vinda…si iaca daca nu crezi, vina singur si ai sa  vezi cu ochii tai.

Era duminica, noi lucram la ultimele detalii la lucrare, cind cineva suna la usa, iar dupa usa era  taica- meu. De frica mi-am pierdut cunostinta, nu stiam ce putea sa se intimple, mama era cu el, si dupa ce am deschis usa intr-un tirziu, taica-meu ii zice lu’ mama, uita-te ce curva de fata ai crescut tu. M-o bagat cu forta in masina, am ajuns acasa, iar acolo am fost batuta in cel mai rau mod…eu nu-mi amintesc cum…stiu ca mi-am dat seama cit de tare ma doare totul dupa ce am inceput sa vomit singe. Si totul s-a terminat doar dupa ce am strigat dupa mama sa ma ajute, care in tot acest timp statea in odaia alaturata si auzea totul fara sa intervina. Eram toata vinata, vroiam sa ma duc la politie, dar n-am facut-o pentru ca ma gindeam la mama. Imi era asa de greu pe suflet pentru ca nu puteam sa inteleg de ce a procedat asa cu mine, era pentru prima data cind am fost batuta, intotdeauna am fost fata tatei alintata… si acum…

Mult timp n-am vorbit cu dinsul, nu puteam sa-l privesc in ochi, nu vroiam sa-l vad, imi era rusine sa trec prin fata lui sa ma duc la bucatarie dupa un pahar cu apa. Peste citeva saptamini au aparut si consecintele, am facut dereglare ovariana (dupa cum a remarcat medicul, de la un stres foarte mare),  cu scurgeri care au durat aproape doi ani, cu hemoglobina scazuta pina la stare de coma, nu ma puteam trezi din somn zile intregi de la singele pe care il pierdeam in fiecare zi sub forma de ciclu menstrual, cu picuratori de citeva ori pe zi, cu singe de la donatori, hormoni in pastile, injectii etc; Eu am avut noroc de fratele meu, medic de profesie, care statea si dormea linga mine ca sa vada daca respir.

A trecut timp, totul s-a iertat, pe undeva s-a si uitat, tata a inteles unde a gresit, acum stiu ca nu se poate ierta singur pe dinsul pentru fapta lui, ca nu m-a crezut pe mine, copila lui, ci pe cineva strain. Singurul lucru pe care mi-l aminteam si de la care incepeam sa pling era, de ce mama nu l-a oprit, de ce ea a asteptat sa strig disperata: „Mama, ajuta-ma te rog!”

Astazi sint femeie maritata, vorbesc altfel cu mama, si dupa atitia ani de tacere, de furie interioara, mama mi-a povestit intr-o seara cum era maltratata de propriul tata, era tunsa chilug, pusa sa ridice greutati, si batuta, batuta crunt, iar bunica statea intr-o parte si privea, nu intervenea, ei singura ii era frica debarbatul ei. Cel mai tare ma frustreaza in prezent faptul ca maica-mea ii o fire tare timida, inchisa, emotiva, complexata,  nu are incredere in sine, e fricoasa. Si eu ani la rind nu puteam sa inteleg de unde vine totul, si acum am inteles, am inteles multe lucruri. Ea toata copilaria a auzit de la parintii ei cum era poreclita, ca-i cea mai urita si cea mai proasta, pina ce singura a  inceput sa creada ca asa si este. Chiar atunci cind a venit sa le zica parintilor ca se marita, bunica i-a zis, da ce-ti trebuie tie asa urita sa te mariti, da cine s-o mai gasit sa vrea sa se insoare cu tine, multumeste-te ca ai de lucru si ti-ajunge. Si toate astea pe linga faptul ca maica-mea ii o femeie tare frumoasa si tare desteapta. Acum am inteles de ce mama n-a stiut cum sa reactioneze atunci cind eu am fost batuta, doar se repeta aceeasi poveste.

Drama ar fi fost dubla daca s-ar fi oprit aici, doar ca mai tirziu am regretat si alegerea mea, pentru ca baiatul cu care m-am intilnit in adolescenta, pentru care jertfisem relatia cu familia mea, de care eram mega-indragostita, de fapt era un manipulator, care ma controla non-stop cu cine vorbesc, cu cine ma scriu, cu cine ies,  m-a indepartat de prieteni, imi dicta cum sa ma imbrac, cu cine pot sa fiu prietena si la sfirsit a ajuns si el sa ridice miinele la mine, sa-mi sparga nasul si buza din gelozie prosteasca. Si eu stiu foarte bine ca-s vinovata ca i-am permis si l-am iertat.

Astazi sint fericita!

Pentru asta ii sunt recunoscatoare sotului meu, care imi este nu doar sot, dar si cel mai bun prieten, care ma ajuta sa inteleg starile prin care trec, ma sprijina, care imi daruieste comunicare ‘’normala pur-omeneasca’’, intelegere si iubire in fiecare zi.

Text: Anonim

Maraton

“Vine tata” sau “Vreau o alta copilarie”

Venea de la lucru, tare “vajnic”, ca de obicei. In timp ce se ridica din vale spre casa, era stres nemaipomenit. Fiecare deja avea pregatit raportul, desi era imposibil sa nu gaseasca ceva de la care sa inceapa scandalul. Si se incepea, farfurii prin ograda, dumnezei, ciocane zburind vioaie spre capul mamei, paruri de lemn cu scop de indreptare a spinarilor noastre “netrudite”. Lista e lunga, istorioare multe care mi-au marcat copilaria, mi-au patat-o si inecat-o in oceane de lacrimi.

Mama voia ca eu si fratele sa avem tata. Tare imi mai pare rau, ca atunci cand mama m-a luat sa traim la o sora de a ei, a cedat mieroseniilor imputite ale lui tata care cica “am sa ma schimb”. Eu am crescut impulsiva cu un sentiment de inferioritate, comportament depresiv si mizerabil, pe care imi este foarte greu sa il controlez. Mi se pare ca toti imi datoreaza o alta copilarie. Aveam momente cand, omorindu-ma de plins, pe undeva prin gradina, ma piscam de mina sa simt daca sunt vie, traiesc si anume mie mi se intimpla asta.

Acum sunt departe, foarte departe, peste oceane. De fiecare data, cand ma apuc sa-l sun, imi trece prin fata trailerul copilariei si ma razgindesc. Ma razbun, intr-un fel. Apucaturile violente care mi-au ramas ca mostenire, nasc in mine idei geniale- “castrarea”, pe toti cei care distrug copilarii si vieti de mame. Nu faceti copii care sa plinga prin unghere, sa tremure la auzul pasilor vostri, sa se chinuie incontinuu. Castrati violenta.

P.S Va multumesc pentru posibilitatea de a putea face auzita strigatul copilariei mele, chiar daca nu o veti posta, chiar daca nimeni nu va citi, mie incet incet mi-a disparut nodul tepos din git pe care il aveam cind am inceput a scrie.

 

Text: Anonim