Browsing Tag

curatenie generala

Maraton

Pentru mine procesul de redescoperire inca dureaza

‘’Tu vii la colegiu pe bicicleta?’’ ma intreaba mirat un profesor de limba engleza care trece pe alaturi.

’’Da, vreau sa salvez planeta’’, rid eu sub nas si-mi caut loc de parcare.

 

Evident ca era o gluma. Unicul motiv pentru care incepusem sa merg pe bicicleta la colegiu, era pentru ca nu aveam o masina sau un alt mijloc de transport. Noi, adica eu si sotul meu, locuim intr-un orasel mic din Statele Unite, unde transportul public nu este o prioritate, iar americanii, nu-si imagineaza alta metoda de deplasare decit cea cu masina proprie. Chiar si pina la coltul din intersectie.

Mi-a foarte greu la inceput. A trebuit sa invat mai intii, pentru ca niciodata nu urcasem pe o bicicleta. Dar posibilitatea sa fac facultatea pe care mi-o doream,  m-a motiva foarte mult. Asa ca la inceput, ieseam din casa cu o ora mai devreme, ca sa ajung la colegiu in ritmul meu, o distanta pe care, in mod normal, trebuia sa o parcurg in 20 de minute maxim.

Mie intotdeauna mi-a fost foarte greu sa ma scol de dimineata si sa ma apuc de facut ceva. Tata imi spunea ca asta-i lene, o prietena imi zicea ca asta-i lipsa de energie, iar eu stiam ca asta-i lipsa de motivatie.

Dupa multi ani de balet, am abandonat dansul pentru ca ’’imi intrase dragostea in cap’’, iar peste mai putin de un an, am simtit cum toate incheieturile mi se calcarizeaza, aveam lipsa de energie si pofta de viata. In schimb, asa am inteles eu ca in anii in care trebuia sa investesc in lucruri importante de dezvoltare personala, am pierdut timpul si energia  pentru drame, muci pe pereti, si inca-mi mai asumasem pe deasupra si un rol de victima intr-o relatie bolnava.

E foarte greu sa intelegi si sa realizezi cu tot sufletul si cu toata mintea ca lucrurile nu merg bine, apoi, e si mai greu sa le schimbi. Pentru ca mai intii de toate trebuie sa gasesti resursele necesare ca sa intelegi ce si unde ai gresit.

Pentru mine procesul de redescoperire inca dureaza. Mai intii am scapat de relatia putreda de mucegai si putoare care durase mai mult de cinci ani. O relatie in care eu copiam si duceam mai departe rolul mamei mele. Adica, cel de victima. Am luptat cu frica de a ramine singura, am acceptat gindul ca pot trai fericita si fara barbat, ca mai apoi sa apara in viata mea cineva absolut radical diferit de prima relatie. Si acum stiu ca asta s-a intimplat doar pentru ca eu ma schimbasem pe dinauntru, pentru ca eu deja aveam alta imagine despre cum vreau sa fie urmatoarea mea relatie. Oricum ”victoria” e meritul sotului meu, pentru ca el a fost cel care a avut atita rabdare sa sape in mine si sa ma faca sa scot tot rahatul adunat de ani de zile. Nu stiu daca puteam fi mai norocoasa!

Mi-a trebuit timp sa-mi analizez propriul comportament, rolul parintilor mei in relatia lor, sa le inteleg si sa le accept greselile si sa nu vreau sa le repet in viata mea, m-am iertat pe mine, i-am iertat pe dinsii si pe altii, si am inteles ca nimeni nu e responsabil de fericirea mea decit eu singura. Am scapat de copilarism, de naivitate si am inceput sa ma construiesc din nou pe mine de la inceput.

Au mai trecut citiva anisori pina am inteles cum sa merg inainte, cum vreau sa traiesc, cum vreau sa arate viata mea, cum sa aleg oamenii din jurul meu, cine-s prietenii mei, chiar daca asta de la bun inceput a presupus sa ramin singura. Pare strasnic, dar nu-i alta cale. Trebuie sa incepi cu curatenia si sa faci loc pentru ceea ce trebuie sa vina in continuare.

Mi-am schimbat profesia si am inceput sa fac studii in domeniul care-mi aduce absoluta satisfactie. Apoi mi-am tuns parul, de la codita lunga care ma facea sa arat ca o samariteanca, la par de baietel. Scurt de tot. Apoi mi-am facut curatenie in casa, am aruncat lucruri si amintiri, gen obiecte, haine, scrisori. Deschideam dulapul si luam fiecare piesa vestimentara si ma intrebam cum ma simt eu cind o port. Asa am descoperit ca multe dintre ele nu ma mai reprezentau, nu ma faceau deloc fericita. Am ajuns sa donez aproape totul, si faptul ca nu aveam resurse suficiente ca sa le inlocuiesc, nu ma incalzea deloc atunci cind imi aminteam cit de nesigura ma sinteam cind le purtam. Ele reprezentau frica, neincrederea, nu pot si nu merit. Si pina nu arunci toata mizeria  asta din tine, nimic nu se schimba, nimic. Dar oamenii se imbolnavesc de la nefericire, de la stres si nici macar nu-si dau seama.

Eu la 25 de ani aveam un inceput de gheb in spate, exact ca si maica-mea la 55,  ma indoiam de la jumatate si nu era nimic altceva decit locul unde se adunau stresul si frustrarile mele zi de zi. Si am inteles ca trebuie sa le dau drumul, dar cum? Cum? Prin sport. Sport si disciplina. Asa am inceput sa alerg si sa practic yoga.

Sub ochi aveam riduri si mai tot timpul eram constipata. Iar asta, pentru ca adunam nefericire si nemultumire. Eram iritata si suparata tot timpul,  pe toti si pe toate. Ce-am facut? Am facut pace cu mine si am inceput sa cer ajutor cind imi era greu sau nu reuseam. Si am schimbat alimentatia, care a venit mai mult de la sine, treptat, odata ce-am lasat si fumatul si am inceput sportul. Si cind am realizat toate lucrurile astea, mi s-a facut atit de mila de mine, incit ma inecam in bocete. Nu puteam intelege cum mi-am chinuit organismul atit de mult. Acum respir usurata ca am trecut peste asta, ca Eu am putut.

In prezent imi doresc foarte mult un copil. Dar inainte de copil, vreau sa-mi modelez caracterul si personalitatea.

Pentru ca un copil nu mosteneste doar genele fizice, ci si cele psihice. Iar eu vreau sa devin un om mai bun pentru mine si copilul meu.

Text: Anonim

Părțile corpului

Prima statie a schimbarii pana la capat, sportul

Eu nu am fost niciodata o fire sportiva. La scoala ma simteam marginalizata, din cauza ca nu perfomam la lectia de aducatie fizica si asta era foarte important, daca doreai sa fii populara. Desi nu cunosteam atunci cuvantul si nici cultura popularitatii, intuitiv stiam ca faptul de a nu fi in stare sa fac 20 de flotari si la alerg 100 de metri in timp minimal, ma faceau mai putin dezirabila in calitate de prietena. In schimb, eram foarte buna la alergat pe distante lungi.

Sport am inceput sa fac cu placere la Universitate, cand am ales badmintonul ca disciplina obligatorie. Apoi a urmat inotul. Datorita atmosferei faine de la acele lectii, pe care le faceam separat de baieti, am inceput sa inot si in afara orelor. In plus, am descoperit bucuria salilor de forta. Mergeam de cateva ori pe saptamana la mama la serviciu, unde era o sala de forta veche, pentru politisti.

In anii studentiei am descoperit ca sportul, inseamna, in primul rand, dispozitie buna. Atunci nu aveam nevoie sa slabesc, pentru ca nu aveam de unde. Mergeam la inot si la sala pentru doza de endorfine. Vara, ma trezeam la 5 dimineata, ca la 6 sa fiu deja in bazin. Adoram acele momente, in care orasul era inca adormit si numai cei mai curajosi se plimbau pe strazile ce pareau transparente, proaspete si, oarecum, magice.

vintage

Sportul este bucurie.

Nu slabit, nu muschi, nu rezistenta, nu disciplina. BUCURIE. Si in momentul in care veti gasi aceasta bucurie in activitatile sportive, pe care la inceput le faceti cu mare greu, o sa va asigurati miscarea pentru toata viata care v-a ramas.

Anume amintirea bucuriei pe care mi-o produceau lectiile de inot si badminton, m-a facut sa ma intorc la sport de fiecare data cand nu stiam de ce sa ma apuc.

Cand nu stii de ce sa te apuci, alearga 3 kilometri, inoata un kilometru sau mergi la sala pentru o ora. Dupa asta, totul va fi clar.

O cunoscuta, cu care ne intersectam la sala, spunea ca ea merge acolo, in primul rand, pentru a-si curati capul si viata de miscari inutile.

Sportul este despre prioritizare.

Alergantul de dimineata nu imi ia mai mult de 30 de minute. Pentru inceput, am zis sa nu fortez. 30 de minute cand alergi, pot sa-ti para o vesnicie. 30 de minute pe care insa le petreci in casa, facand scroll down in laptop sau telefon, trec extrem de rapid. Ce alegi? 30 de minute de miscare, de imbogatire a celuleor cu oxigen sau 30 de minute de privire tampa in ecran, sa vezi cine si ce a mai postat?

Fii modelul propriu.

De ce sa citesti despre cum lui X sau Y i-a reusit in viata, pentru ca se sculau devreme si munceau la visurile lor?  Stiti si voi, istoriile tipice de succes. Nu cititi despre altii. Deveniti propria istorie de succes.

Eu am observat ca in perioadele in care duceam un mod activ de viata, imi mergea bine in toate domeniile. Mintea imi era alerta, gandirea foarte lucida, corpul tonifiat si gata sa ia supra lui orice provocare. Si invers, anii in care incetam sa fac vreo activitatea sportiva erau un terci. De emotii, de ganduri, de actiuni. Si sanatatea mea era, al fel, un terci.

Sportul iti ridica viata la alte standarde.

E greu. Mai ales dupa euforia primelor zile, cand te-ai scos afara din casa si ai alergat/mers/inotat/ridicat greutati etc. si ti-a placut. Dupa primele zile crezi ca totul va fi usor de acum incolo. Dar nu e chiar asa. Dupa a treia sau a patra zi, incepi sa te gadesti ca „poate azi fac o pauza” sau „poate azi sa nu ies, afara ploua, ninge, bate vantul”. Acestea sunt cele mai complicate zile. Daca, insa, te impui sa nu te dai batuta si treci de ele, mai tarziu totul va fi cu mult mai simplu. Mai tarziu va fi deja numai bucurie.

workout_2

Ce va trebuie pentru o activitate sportiva fericita?

  • Disciplina.

  • Daca alergati sau mergeti – o pereche de bascheti prevazuti anume pentru astfel de activitati. Nu alergati in balerini, espadrile si alta incaltaminte care nu este prevazuta pentru activitatea sportiva. Investiti intr-o pereche de bascheti buni si ei vor tine ani. Baschetii mei, Puma, i-am cumparat pe laredoute.fr, la reduceri, acum 4 ani. Inca sunt foarte buni (dar eu nu alerg maratoane).

  • Haine usoare si comode. Eu alerg in legginsi de la Iuvas. Sunt unica mea investitie in materie de echipament sportiv din ultimii ani. Sus port tricouri largi, pe care le am pe langa casa. Cand e frig, am o maleta sportiva, pentru profesionisti, pe care am luat-o de la fratele meu. Deci, cheltuielile sunt minime. Apropo, daca tema cheltuielilor pentru echipament este una care va face sa amanati activitatile sportive, va recomand sa mergeti la pietele second-had. Acolo, cu siguranta, veti gasi ceva bun si la preturi accesibile.

  • Ratiune. Nu ma va avantati in activitati sportive pentru care nu sunteti pregatite fizic. Nu alergati mai mult de 15 minute prima data. Nu inotati mai mult de 20-30 de minute prima data. La sala, daca mergeti la antrenamentele de grup, atrenorul va avea grija sa aveti o activitate rationala pentru nivelul la care sunteti. Niciodata sa nu va fortati. In sportul practicat pentru sanatate e importanta nu viteza, ci distanta.

  • Alimentatie corecta. Nu va infometati. Asta este una din greselile pe care le fac femeile care vor sa scape de kilogramele in plus. Activitatea fizica, fara o alimentatie echilibrata, o sa va aduca mai multe neplaceri decat rezultate la care visati.

  • Informatie. Cititi. Informati-va. Cautati raspunsuri la intrebarile care va framanta. Din fericire, acum sunt sute de site-uri bune dedicate sportului pentru un mod de viata sanatos. Nu ascultati babele, ascultati expertii.

  • Respect fata de coprul in care traiti. Nimeni nu va cunoaste mai bine corpul decat il cunoasteti voi. Observati care sunt schimbarile in el. Unde va doare. Cand simtiti disconfort? El va va spune cand trebuie sa incetiniti, cand trebuie sa schimbati activitatea, unde trebuie sa mai lucrati etc.

  • Dorinta de autodepasire. Cand incepi sa practici activitati sportive, dorinta de autodepasire apare automat. Vrei mai mult, mai inalt, mai departe. Si aceasta stare nu se rezuma doar la momentele cand alergati/inotati/sariti/ridicati greutati etc., ea este cu voi peste tot.

 

Primele zile, organismul va fi atat de socat de schimbarile care au aparut, ca va incerca din rasputeri sa va boicoteze. Veti fi foarte obosite, somnoroase, flamande. Dar nu cedati. In asta si consta toata frumusetea schimbarii pana la capat. Sa nu cedam si sa ajungem la stele. Prin greutati la stele.

***

Despre cum am ajuns sa vreau sa-mi schimb viata printr-o curatenie generala, cititi aici.

Despre cele trei balene pe care se tine aceasta schimbare, cititi aici.

 

Imaginea de coperta: FPG/Hulton Archive/Getty Images

#schimbare pana la capat
Părțile corpului

O luna de #schimbare pana la capat

Putina preistorie

Anul trecut pe timpul asta, duceam un mod de viata nesanatos. Stres, fumat, alimentatie cand si cum si pe apucate, care putea sa insemne si doua zile fara nimic in gura, in afara de cafea foarte tare si un pachet de tigari, pana la mancat pizza la 2 de noapte.

Asa un stil de viata nu e de viata buna. El apare ca urmare a unei dureri interioare, a unei nedezlegari, a frustrarilor si/sau a mediului toxic in care ne aflam. La mine a fost tot buchetul. Am slabit brusc, m-am tras la fata, ochii mi s-au exilat in fundul capului (cred ca nu le prea placea ce vad). Somnul a devenit agitat. Aveam atacuri de panica. Cafeaua tare, tigarile si plosca cu coniac pe care o purtam in geanta, au devenit dopingul meu.

Pana in ziua in care balonul s-a spart. A urmat o perioada de recuperare. In care au fost de toate. Si euforie de la eliberare, si boala, asa cum nu fusese de multi ani, si un inceput de depresie, si deznadejde, si obiseala, si lehamite. Le-am trecut pe toate, ca dupa un manual. De la lipsa de somn, am trecut la prea mult somn, de la nemancare, am trecut la prea multa mancare, de la foarte multe sarcini am trecut la a nu face nimic, de la vesnicile intrebari „cand le voi reusi pe toate”, am trecut la o viata in care totul era ca din terci vascos.

La un moment dat, cand aceasta stare atinsese cotele maxim acceptabile sau, mai simplu, cand am ajuns o leguma, lucrurile au inceput sa se schimbe. Foarte incet, dar se schimbau. Mi-am gasit o ocupatie noua. Un motiv de a ma trezi dimineata. Asta mi-a dat forte sa scot din mine o parte din vascul care ma facea inerta. Dupa un timp, am inceput sa alerg. Am inceput iarasi sa calatoresc. Sa citesc. Sa ies cu prietenii. Sa ma reconectez cu unii oameni. Mi-am inchis profilul pe Facebook, pentru a face mai mult spatiu pentru viata reala si pentru a-mi da timp. Altfel de timp.

Au venit insa frigurile. Am pus pe pauza alergatul. Orarul zilei mi s-a schimbat. Ma culcam foarte tarziu, ma trezeam varza. Nu puteam sa ma apuc de lucru, decat pe la amiaza. Mancam mult dulce sa compensez ceva. Cred ca aveam multe de compensat. In primul rand, nedorinta de a ma gandi incotro merge corabia mea interioara. Somn mult, zahar mult, zero miscare. Si, deoarece nu sunt fata proasta, intelegeam foarte bine ce fac cu mine. Si de aici aparea vina, care ma macina. Iar ca aceasta sa taca, eu ii dam cu biscuitii si cosuletele cu crema. Cerc inchis.

Mi-am dat o pauza. De data asta una constienta. Luna ianuarie a fost luna in care nu am decis nimic. Daca aveam ceva de facut, faceam automat. Aveam nevoie de un stand by. Zero ganduri, zero decizii, zero planuri, zero promisiuni. Filme. Carti. Lucru. Ceva bunisor. Somn. Simteam ca asta nu va dura mult. Ca, daca imi iau doza, daca imi fac plinul, din februarie vor aparea raspunsuri, planuri, idei si rezolutii. Asa si a fost. De pe 1 februarie totul s-a pornit. Spatiul gol si aerisit, care aparuse in mine, se cerea umplut. Si el se umplea. Cu lucruri bune, cu planuri frumoase, cu oameni de calitate. Au iesit la suprafata si niste adevaruri:

  • Ceea ce numesc eu regim de om creativ, nu este decat un somn care nu ma odihneste. Culcatul la 2 si trezitul la 6.30, ca mai apoi sa revin in pat la 7 si sa mai dorm cateva ore, nu-mi aducea nimic, decat un plus de oboseala, frustrare, dureri de cap si insatisfactie ca nu pot avea un regum echilibrat.

  • Zaharul a pus stapanire pe mine. Aluatul a pus stapanire pe mine. Si, credeti-ma, un om care vrea sa infulece o bucata de tort sau zece biscuti, intotdeauna va gasi explicatii logice si argumentate de ce o face si de ce nu trebuie nimic sa schimbe.

  • Am pus pe mine. Kilograme, ce altceva. Si da, ca orice om care e nemultumit si se simte vinovat, deoarece stie ca o ia razna, nu suportam sa mi se spuna ca ar fi bine sa ma opresc. Refuzam sa urc pe cantar, desi nici nu aveam nevoie de el, hainele erau cel mai bun indicator a starii mele de bine. Care, inca putin, si ajungea sub zero.

  • De tine nu fugi. Niciodata. De predispozitiile tale ereditare nu fugi. Daca faci parte dintr-o familie, in care, pe linie materna, esti predispusa la obezitate, de asta nu fugi. Poti sa te minti cat vrei, ca totul este in capul nostru, ca tu nu vei ajunge asa, ca tu esti deosebita si ca, iata-iata, te apuci de sport si de o alimentatie echilibrata, pentru ca ai mai facut asta si stii ca poti, pana nu te apuci, pana nu muti gura de la prajitura sau cozonac, pe o frunza de spanac, pana nu incalti baschetii sau imbraci costumul de baie, NIMIC nu se schimba si nimic nu te face mai deosebita de femeile din familia ta, care au fost pana la tine si care au suferit de la kilogramele in plus, care le-au otravit viata si mancat sanatatea.

  • Doar cu gandul, nimic nu se schimba. Intentii, planuri, vise, promisuni – minunat! Dar mai departe? Mai departe ce? Unde esti in 5 ani? In ganduri frumoase?

Poimaine suntem in aprilie. Pe 20 martie, balonul s-a spart inca o data. De data asta insa au fost mai putine victime. M-am trezit cu o indispozitie de zile mari. Totul ma irita. Tipam la toti. Ma scutura, de rea ce eram. Totul ma durea, desi nu ma durea nimic concret. Parca mi se turnase o caldare de otrava in organism. Atunci am inteles ca pana aici a mers omul creativ.

Istorie moderna

Doua saptamani #farazahar e minunat, insa ele nu schimba nimic pe termen lung. Gandurile despre frumoasele zile cand faceam sport, sunt frumoase, dar ele nu aduc miscare in viata mea. Visurile despre mine la 40 de ani, supla si energica, sunt fantastice, insa dimineata, cand ung stratul de unt pe felia groasa de paine, profetiile din cartile lui Bernard Werber sunt cu mult mai aproape de realitate, decat cum ma vad eu peste 6 ani.

Casa a ajuns un depozit. In casa, ca si in cap, ca si in corp. Multe, inutile, fara sens.

Ajunsa acolo, a trebuit sa fac foarte putine. A trebuit sa ma impun sa ma trezesc de dimineata. Restul, corpul, deja la limita, stia ce are de facut. El a gasit in graba hainele de sport, a scotocit pe sub paturi ca sa gaseasca baschetii, mi i-a tras pe picioare si m-a scos pe usa afara. El simtea ca, daca nu face asta, se scufunda.

Ratiunea s-a supus. Sufletul a inceput sa cante. El tot suferea, sarmanul. Toti sufereau, de fapt, in afara de problemele interioare, care au huzurit mai mult de un an. Problemele, care se dadeau hutsa pe emotiile si dispozitiile mele, pe kilogramele si somnul meu. In sus. In jos. In sus. In jos. Care isi faceau sarbatoare la fiecare pachet de tigari fumat si la fiecare ceasca de cafea tare.

***

Noi suntem ceea ce mancam, ceea ce gandim, ceea ce simtim. Noi mancam, exact asa cum gandim si simtim. Noi simtim, exact asa cum mancam si gandim. Noi gandim, exact asa cum mancam si simtim. Si, daca mancam doar zahar si nu dormim noptile, atunci suntem o movila de zahar, prin care trece un fir de sarma, conectata la un stalp de tensiune inalta. Daca mancam doar aluat si fumam cate incape, suntem o movila fara forma, moale, care creste la cald si fumega.

Totul este legat. Cu cat mai repede vom intelege asta, cu atat mai repede ne vom izbavi de tot ce e in plus. Iar „in plus” sunt foarte multe. N-o sa va ajunga degetele de la ambele maini ca sa le enumerati.

Eu ma lepad.

Si el al dracului de greu. Primele zile ma tragea la somn de la atata sanatate. Acum busola mea interioara e in stare de soc. Ficatul nu-si poate reveni de la atata apa si sucuri de legume. Pancreasul nu intelege unde a disparut stratul de unt, geninchiul de porc, mamaliga in jumere si cele o mie de cosulete cu crema.

Istorie contemporana

Organismul are nevoie de timp sa inteleaga ce se intampla. Creierul are nevoie de timp sa proceseze si sa invete un nou limbaj de programare. Sufletul, trimis la ungher, are nevoie de timp pentru a intlege ca pedepsa a fost anulata si ca si el e invitat pe poienita vesela. Mai ales el.

Eu imi dau o luna. Ceea ce a fost pana acum e doar o repetitie inainte de concert. De pe 1 aprilie, intoarcem clepsidra cu fundul in sus. Si miscam lucrurile din loc. Din corp, din cap, din suflet, din casa. Peste o luna, n-o sa mai vreti sa va opriti.

Incercam sa trecem la regimul #schimbare pana la capat?

PS: mi-am ales un talisman pentru aceasta cale. Un cal. De fapt, nu l-am ales. El singur a venit la mine.