Browsing Tag

despre mama

Maraton

Mama mea la vârsta mea: Era ca o vrăjitoare care le putea pe toate

Lumea îi spune Natalia, Nătălița, Natașa. Noi îi spunem mama.

Mama mea, la vârsta mea de acum, adică 34 de primăveri înflorite, avea deja doi copii, câteva fire albe (sau poate mai multe, nu-mi mai amintesc) și multe griji – să fim curați, să nu fim flămânzi, să n-o mințim, deși ea întotdeauna a fost sigură că copiii ei nu mint, și acum mai crede asta. Și noi chiar nu știm s-o mințim. Doar îi ascundem unele lucruri ca să nu-și facă griji.

Mama mea întotdeauna purta doar fuste și rochii, pantofi frumoși și niciodată nu ieșea din casă nemachiată. Mama mea la vârsta mea de acum le știa pe toate, putea de toate și credeam că e o vrăjitoare. Era mereu tânără, nu obosea niciodată și când râdea, ochii ei mici dispăreau în încrețituri fine. Se trezea prima, ne pregătea micul dejun, hainele pe care să le îmbrăcăm și ieșea prima din casă ca să ajungă la timp la alți copii, la școală. Dacă n-o găseam acasă când mă întorceam, casa mi se părea tăcută și rece.

Mama mea a fost întotdeauna bună și blândă. Nu ne bătea și rar ne certa. Ne lăsa să facem ce ne place și încerca să acopere lipsurile de tot felul cum putea ea mai bine. La fel face și acum.

Sâmbetele ei erau despre curățenie, spălat și copt în rolă – pâine, pateuri, checuri, torturi. Îi plăcea să improvizeze la bucătărie și mi-a rămas și mie acest obicei – ea o făcea din lipsuri, eu, din comoditate și bucuria de a găti. Și îmi mai plăcea să împart cu toți copii vecinilor bunătățile făcute de ea pentru noi J Și acum îmi amintește râzând cum scoteam pateurile din casă pe furiș, uitând să mai las și pentru noi ceva. Când se stingea lumina seara pe câteva ore, ne povestea din copilăria ei. Când am mai crescut, am înțeles că de fapt, acele istorioare ascundeau și multă tristețe și durere, dar ea le povestea mereu râzând, ca pe niște pătărănii din cartea lui Creangă. Și acum face haz de necaz și e mereu optimistă.     

Mama mea era tânără, prea tânără când m-a născut și nu era nimeni care s-o învețe cum se crește un copil. A făcut cum a crezut ea mai bine, a jertfit tot ce era de jertfit ca să ne fie nouă bine. Și nouă ne e frică că orice am face, orice am spune, niciodată nu va fi suficient de mult pentru a-i mulțumi.

Acum, de când a schimbat o țară pe altă țară, a schimbat fustele și rochiile pe pantaloni, își poartă părul tăiat scurt, se deplasează cu bicicleta, are mai multe fire albe și mai multe riduri. Dar încă ne simte, încă știe să ne afle, încă poate tot. Și dacă-ți vorbește, durerea trece. 

Text: Diana

Foto: Mael BALLAND/ Unsplash

Maraton

Mama, la vârsta mea: Era o nebunie să divorțezi de un om, care în spate deja avuse un divorț

Cred ca nu voi greși, dacă voi spune că mama pentru tata a fost mai mult o roabă decât soție. Asta spune mult despre relația lor, ca soți.

Cât eram mică, nu prea înțelegeam care era treaba. Însă când am mai crescut, am început să observ că ceva nu era în regulă , adică nu era dragoste între ei și, probabil, nici nu fusese cândva.

Acum îmi dau bine seama că cel mai mult a avut de suferit mama din această relație forțată. De ce zic forțată? Pentru că asa erau timpurile și, indiferent de sentimente, trebuia să trăiești cu persoana cu care te-ai căsătorit, chiar dacă erau ca niște străini.

Mama nu-mi spunea mai nimic, dar eu acum îmi dau seama că ea ar fi vrut sa divorțeze, dar nu putea. Sau putea, dar nu vroia.

Era o nebunie să divorțezi de un om, care în spate deja avuse un divorț. Era o nebunie să lași un om atât de „cumsecade”, sau, cel puțin, așa era văzut de oamenii din sat. Și, în sfârșit, era o nebunie, pentru că mama era o femeie de treabă și nu ar fi avut curajul să-și lase soțul „doar” pentru ca soțul nu o ajută la treburile casei, pe lângă casă era mult de făcut, ca la țară.

De un lucru îmi pare rău, că n-am insistat să o conving pe mama că un divorț nu este o catastrofă, că viața e doar una și e bine să încerci să schimbi ceva în ea când lucrurile merg prost. Dar eram prea tânără și fără experiență și nici eu, nici alții n-au reușit să o schimbe. Ea deja alesese, să se supună până la urmă, să fie o soție ideală.

Păcat că acum nimeni nu are nevoie de astfel de idealuri și nimeni nu ar trebui să-și sacrifice viața pentru nimeni. În acest an voi avea 46 ani, mama pleca la acești ani, fără să se mai întoarcă.

Text: Elena

Foto: Devan Freeman/Unsplash

Maraton

Mama, la vârsta mea: Îi scria bunica într-un carnețel cuvintele mele noi

Mama la vârsta mea deja mă avea pe mine. Avea 34 de ani, era anul 1990, cu schimbări mari în viața țării.

Mama era deja divorțată, în căutarea unui lucru stabil, pentru a mă putea lua la Chișinău. Eu aveam 6 ani, și deja de 2 ani locuiam cu buneii mei în raion.

Mamei îi era dor de mine, dar fără bani de chirie, fiind singură la gazdă la cineva din rude îndepărtate, și acelea nemulțumite, nu putea să mă țină aproape. Deși venea foarte des. Cred eu. Nu știu exact cât de des venea la mine, că nu țin minte.

Nu o țin minte pe mama în copilăria mea. Până la 4 ani cam nu țin minte nimic, doar secvențe rare, de la 4 ani până la 6 jumate îi țin minte doar pe bunei, și pe verișorul meu, lăsat și el în grija buneilor din aceeași cauză, mama lui fiind și ea divorțată, în căutarea unui viitor mai bun.

Buneii se ocupau de educația noastră, aveau grijă de noi, și ne alintau din răsputeri. Happy time.

La ale ei 6 ani, mama mea avea mult mai multe decât mine, dacă e să vorbim de posibilități și finanțe. Avea părinți care câștigau foarte bine (buneii la care trăiam eu), ambii medici, cu o casă proprie mare, cu multă îmbrăcăminte, încălțăminte, călătorii, odihnă, înturcât trăiau îndestulat.

Eu la 6 ani eram iubită și alintată, pentru că câștigurile de altădată s-au cam redus. Și sunt foarte ok cu asta. Happy time for me.

Mama suferă când vorbim despre perioada ceea când eram departe de ea (ei, cum departe, 130 km). Când mă întreba mai înainte – ”„Ții minte, ți-am adus (și zicea ceva .. haine, jucării…)”,întreba de perioada ceea, când trăiam la bunei. Dar nu, nu țin minte, dacă venea sau nu, dacă aducea ceva, sau nu. Și acest fapt o face nefericită într-un mod oarecare, pentru că nu ține minte nici ea fiecare zi din viața mea cea mică, ce cuvinte noi ziceam, ce mai cugetam, cu ce mă lăudam, ce experiențe noi aveam. Îi scria bunica într-un carnețel cuvintele și expresiile mele noi, dar ce folos, că emoțiile nu se pot transmite prin carnet.

Acum așteaptă nepoți. Că sunt singurul ei copil, și atâtea a făcut pentru mine, și vrea să fie în minte trează când va avea nepoți. Deci trebuie să mă focusez pe acest fapt, și nu pe carieră, lucru și călătorii, cum o fac acum.

Din păcate, a rămas singură, întrucât se temea să aducă bărbat în casă, pentru că creșteam eu, și își făcea griji (că nu dă Doamne …). Este deja la pensie, mai mult pe acasă. O iubesc foarte mult, și când sun și nu răspunde la mobil, inima mi se oprește.

Text: Iulia

Foto::na Francisconi /Unsplash

Maraton

Mama, la vârsta mea: Ne bucurăm una pentru libertatea celeilalte

Când eram adolescentă, ziceam că nu mă căsătoresc până la 27 de ani. De la traumele adunate în copilărie și adolescență din cauza unui tată alcoolic, agresiv și violent verbal și fizic, mi-am promis să nu ajung niciodată într-o relație abuzivă care să continue într-o căsătorie nefericită. No matter what. Deadline-ul mi l-am ales pentru că, ziceam eu, la 27 de ani o să fiu destul de matură ca să pot face alegerea corectă.

Iată că am 28 de ani și încă sunt necăsătorită. Am un prieten – primul bărbat care nu are vreo dependență sau probleme de atașament din toți cu care am fost vreodată – și eu oricum nu vreau să mă căsătoresc în timpul apropiat.  Îmi spun că îmi e foarte bine așa cum sunt acum, liberă să spun oricând ”pa”, să-mi iau rucsacul în spate și să mă duc încotro văd ochii.

La 28 de ani, mama era deja căsătorită de 7 ani cu bărbatul care a abuzat-o fizic și emoțional înainte de asta și încă mulți ani după asta. La 28 de ani, mama o fi visat la libertatea pe care eu o am acum, însă avea deja un copil și știți voi cum era pe vremea aia, mai bine stai cu un bărbat alcoolic, dar ești căsătorită, decât singură cu un copil și în gura lumii. Mai era și gura bunicii mele – mama mamei – profesoară ”văzută” în sat, care și așa nu fusese de acord cu alegerea mamei și de supărare, nu-i făcuse nici nuntă.

Când îi mai povesteam mamei că ies la ”un vin cu fetele” sau plec pe câteva zile într-o mini-vacanță, simțeam o umbră de gelozie pe libertatea mea. Mereu îmi zicea ”distrează-te cât ești singură, că apoi vine familia și nu o să mai ai timp”.

De curând a murit tata. Și, dintr-o dată, mama a redevenit liberă. O libertate căreia ea, după 38 de ani de relație cu un abuzator, îi face față surprinzător de bine.

Eu la ai mei 28, ea – la 59, ne bucurăm una pentru libertatea celeilalte. Ieșim împreună la vin ca să ne distrăm ”ca fetele” sau bem o sticlă de vin acasă, împreună. Fără ca mama să mai fie nevoită să ascundă sticla de tata. Și planificăm vacanțe, pe care nu le-am avut niciodată.

Text: Ecaterina

Foto: guille pozzi/Unsplash

Maraton

Mama, la vârsta mea: Aș vrea să fiu ca mama

Avrora nu este numele mamei mele. Avrora e numele unei tunsori care reprezentă o întreagă generație de mame.

Martie ’89. Avea 29 de ani și tocmai aflase că este însărcinată cu mine. Era o mare bucurie.  După prima naștere au urmat o serie de internări și probleme, care au redus șansele mele la viață la un singur ovar. Eu totuși am venit să aduc primăvară în viața unei femei, preocupările căreia erau scuturatul covoarelor în zilele de weekend.  Și totuși ea era fericită, cu părul ei tuns trepte, cu vecinii care i-au devenit prieteni de viață, cu hainele scrobite, cu cercei-clipse, cu ce era.

Îmi amintesc că mi-a povestit, cu un umor eroic, cum în luna noiembrie, imediat după naștere, medicii au scos-o pe holul centrului mamei și copilului, învelită cu o prostire și o grelcă cu apă rece pe burtă, în loc de nounăscut. Cum a înghețat acolo ore în șir. Cum încurcasem ziua și noaptea și venise bunica să mă descânte, sub clar de lună, cu o coajă de pâine. Nu cred că tata era cumva menționat în aceste povestiri.

Fericirea e o alegere. Mi-a spus mama anul trecut, când a venit să mă ajute cu bebeul. Eu plângeam.

Timpul nu este liniar. La vârsta mea, mama era matură și înțeleaptă. Astăzi, la vârsta ei, e tânără și neliniștită. E o dinamică bună, aș vrea să fiu ca mama.

Text: Veronica

Maraton

Mama, la vârsta mea: Mama cocea un cuptor plin cu pâine şi plăcinte, şi era ceva firesc

Ma gândesc deseori la cum era mama când era la vârsta mea…

Mă gândesc dimineața, când mi-i lene să mă ridic din pat, că la ora ceea mama deja dăduse mâncare la păsări, animale şi mulsese vaca.

Mă gândesc când în drum spre grădiniță sunt în trafic şi mă enervez, că pe noi mama ne ducea şi ne aducea de la grădiniţă pe jos, iar grădinița era în celălalt capăt al satului şi mergeam cel puţin jumătate de oră.

Ma gândesc când fac o ,,sharlotkă” şi mă simt o eroină, că mama cocea un cuptor plin cu pâine şi plăcinte, şi era ceva firesc.

Mă gândesc când mă ,,jelui” că am mult de spălat (deşi spală maşina de spălat) – mama, practic, toată viața a spălat manual, aducând apă de la fântână şi umplând de fiecare dată toate ,,sârmele” din ograda.

Mă gândesc când ies la plimbare în parc – plimbările mamei erau mai mult cu sapa-n spate în drum spre/de la vie sau ogor.

Cred că nu vom înţelege niciodată de unde aveau mamele noastre atâta forţă şi dorinţă de viaţă, la fel cum ele nu vor înţelege niciodată cum poţi avea dulapul plin cu haine şi să spui că nu ştii ce să îmbraci, cum poţi avea frigiderul plin cu produse şi să nu ştii ce să pregăteşti pentru cină, cum poţi avea casa plină cu jucării, cărţi, creioane etc. iar copilul să se joace doar în telefon sau computer…

Cu siguranţă mamele noastre se bucură pentru noi, pentru faptul că avem o viaţă mult mai uşoară ca a lor, însă, în acelaşi timp, cred că ne compătimesc, deoarece din cauza consumerismului din ziua de azi noi pierdem capacitatea de a ne bucura de lucrurile mărunte şi deseori uităm că ne trebuie foarte puţin pentru a fi fericiţi.

Text: Elena

Foto: JORGE LOPEZ/Unsplash

Maraton

Mama, la vârsta mea: Generația femeilor de fier

Deseori în ultimii ani mă gândeam ce viață avea mama mea și ce viață am eu la anii mei. Mama mea la anii pe care îi voi avea eu în acest an a încetat să trăiască. Și când mă gândesc că aș putea muri la 46 ani, îmi pare o nedreptate cruntă. /Elena

La vârsta pe care o am acum scumpa mea mamă avea doi copii (fratele făcea serviciul militar și eu, o adolescentă cu caracter nu chiar dulce).

A avut o viață grea, plină de greutăți și neajunsuri, dar a știut sa ne educe și sa ne deie de toate din puținul pe care îl avea.

N-a știut, sărmana, ce-i fericirea de femeie și și-a dedicat viața nouă, copiilor și soțului.

Nu s-a gândit niciodată le ea, nu a înghițit o bucățică, fără să ne știe întâi sătui pe noi.

Nu știu dacă aș putea face atâtea sacrificii, câte a făcut și câte a iertat. Acum două luni a plecat de printre noi și îmi lipsește enorm. /Carolina

Nu mi-o amintesc bine pe mama, când avea aceeași vârstă ca și mine. Trebuie să fac un efort colosal cu memoria, ca să mi-o amintesc anume în această perioadă. Pot doar să intuiesc că a făcut cum a putut ea mai bine, ca să ne crească pe noi, cei trei copii ai săi.

Nu a fost o mamă afectuoasă. Nu am auzit niciodată să ne spună că ne iubește sau că e mândră de noi. Dimpotrivă, aveam impresia că ne vede ca pe niște obstacole în calea fericirii ei. Cauza tuturor suferințelor prin care trece.

Mama nu a fost fericită niciodată. A fost și este un om trist, care seamănă durere în jurul ei.

Cu tata nu s-au împăcat niciodată. Mereu s-au certat la cuțite. Noi, în încercarea de a-i despărți, mâncam bătaie. Vecinii și poliția veneau să îi despartă din încăierări.

Eu acum, cu copiii mei, mă strădui să nu repet aceleași greșeli. Cât pot de des îi îmbrățișez, le spun că îi iubesc, că sunt cel mai reușit lucru pe care l-am făcut. /Veronica

La 26 de ani ai mei, Mama ne avea pe toți trei (doi băieți şi o fată). Eu am doar un copil şi încă nu sunt pregătită pentru al doilea.

Generația Mamelor noastre au trăit vremuri grele. Când îmi aduc aminte cum căra apă de la 2 km de casă, cu două căldări, ca să spele hainele şi să facem şi noi baie… şi spăla cu mâinele.

Sărmana Mama de unde a avut atâta putere şi încă mai are!? Pe atunci Tata nu prea o ajuta. Avea Mama o vorbă „Jupîneasa ține casa, iar Jupînu ține drumu”.

Din trecut nimic nu putem schimba dar putem învăța. Aş numi acea perioadă „Generația femeilor de fier”. /Rodica

Maraton

Mama, la vârsta mea: Eram tânără, frumoasă…

Scriu eu pe foaie ce am eu acum și nu avea mama la vârsta mea: Facebook, cafea, scutece pentru copii, anestezia epidurală la naștere… Scriu cu zâmbetul până la urechi.

Breee! Cum aș fi spălat eu acum teancuri de pelincuțe. Slavă Domnului că sunt pamperșii!

Și am umblat eu bucuroasă prin casă o zi, până mi-a venit ideea de a o întreba pe mama cum își amintește viața când era de vârsta mea:

-Ei, știi, era bine. Eram tânără, frumoasă, voi erați mărișoare deja (eu și sora). Aveam de toate: televizor (Record), mașină de spălat (Aurica).

Iaca, când mâca Vera (mama ei, bunica mea) avea 33 ani ce greu era. Ea ca sî spele pelinci, trebuia sa adune vreascuri, sa facă focul la cotlon, sa care apă, să facă leșie. Dar eu le spălam în mașina de spălat, cu detergent.

Da chiar!!!

Mama se bucură că tinerețea ei a fost mai bună, mai îndestulată decât a mamei ei, exact cum eu mă bucur că viața mea este mai frumoasă decât a mamei mele la 33 ani.

Și e foarte bine că calitatea vieții crește. Vreau ca fata mea de 1 an, când va ajunge la 33 ani să zică același lucru: că ea trăiește mai frumos, mai îndestulat, mai liber decât mine la 33 ani.

Text: Diana

Maraton

Mama, la vârsta mea: Anii cei mai frumoși din viață și i-a petrecut în cea mai mare umilință

Acușica fac 37 de ani. Când mama avea 37, avea trei copii: 9 ani, 13 ani și 17 ani. Soțul ei era în Rusia de ceva vreme și nu trimitea bani acasă, ea lucra la fabrica de vin și primea salariu în formă de vin pe care eu trebuia să-l vând la piață ca să putem trăi.

Trebuia să încep ultimul an de liceu. Bani iok. Tocmai începuse valul migrațiilor ilegale, cu vize de 2-4 mii de euro.

Mama s-a băgat în datorii, m-a lăsat pe mine capul casei (100 de pasari, 15 oi, vro 7 capre, porci, pământ) și s-a dus în lumea mare.

A lucrat trei luni pe câmp în Italia, la cules roșii. Venise luna octombrie și era frig. Acolo dormeau în corturi, se spălau afară. A căpătat o serie de boli. A întors datoria. De două ori mai nu a fost vândută/traficată. Cu noroc, a găsit primul lucru într-o casă la o familie înstărită.

Azi tot în Italia lucrează. Anii cei mai frumoși din viață și i-a petrecut în cea mai mare umilință, lucru nebun cu nebuni, fără să-și vadă cum cresc copiii și nepoții.

Eu am doi copii, de 3 și 6 ani, lucrez în guvernul Canadei, mă duc în vacanțe la sud anual, am casă, masă, etc., însă departe de toți cei dragi.

Viață de moldovean…

Text: Olga

Maraton

Mama, la vârsta mea, sau despre libertăți și alegeri

Pentru mine, acest maraton este despre alegeri.

Eu am 28 de ani și pot să fac orice îmi doresc. Sunt stăpâna alegerilor mele. Am o fetiță și am ales să stau cu ea acasă. Pot să revin la serviciu în orice zi, sau pot să-mi continui proiectele mele, lucrând de acasă, aleg cum îmi place.

Mama la ai săi 28 nu prea avea de ales, s-a întors la muncă, lăsându-l pe fratele meu de 1 an în grija bunicăi. Mama lucra croitoreasă și tata era șofer, aveau nevoie de ambele salarii ca să poată plăti chiria.

Dar alegerile încep mult mai devreme.

Eu la 7 ani aveam de ales între a frecventa ore de dans, sport, teatru sau pictură (le-am ales pe toate, pe rând). Mama la 7 ani mergea cu vaca la păscut, chiar dacă îi plăcea la școală. Bunelul era convins că o fată are mai multă nevoie să știe cum să îngrijească de gospodărie, decât să învețe.

Mai târziu, la 18 ani, când alegeam la ce facultate să-mi continui studiile, mama mi-a povestit despre altă alegere a sa. Avea 16 ani când trebuia să aleagă între a merge la învățat îmbrăcată în “cufaică”, și a rămâne în sat, să îngrijească de gospodărie și frații mai mici, dar cu palton nou. Bani ajungeau fie pentru studii, fie pentru palton. Și mama a ales paltonul, pentru că nu era pregătită pentru astfel de alegeri, dar și pentru că paltonul era unul foarte frumos.

La 25 de ani am ales să-mi tund părul scurt, pentru că e treaba mea cu părul și corpul meu. Iar mama la 25 a primit câteva palme după ceafă pentru că și-a făcut o coafură prea extravagantă (bucle și coc franțuzesc). Nu mai zic de reacția bunelului, când a văzut-o pe mama în pantaloni.

Totuși mama a luat și decizii rebele pe atunci, s-a căsătorit mai târziu, dar cu bărbatul pe care l-a iubit. Și-a educat copiii cu blândețe și fără pedepse. A născut o fată la 46 de ani (pe mine). Și cel mai important, a făcut tot ce i-a stat în puteri ca să am eu mult mai multe libertăți și alegeri decât le-a avut ea. Cred că e cel mai important testament transmis nouă de către femeile dinaintea noastră. Și cel mai important lucru pe care pot să-l transmit fetei mele, să fac tot posibilul ca să lărgesc lista ei de libertăți și alegeri.

Text: Lilia