Browsing Tag

Diana Mihuta

Social

Satul meu de #optmart

Mă duceam în sat în ziua de #optmart. Era cald, țiuiau urechele de liniște și pe drum se vedeau grupulețe de săteni. Era un aer ca de Paști. Foarte ciudată senzație, parcă niciodată #optmart nu s-a simțit așa de sărbătoare. Ca să înțelegeți, satul meu se întinde de-a lungul șoselei care leagă Chișinăul de Mingir. Pe de o parte sunt cîmpuri, pe de alta e satul care curge în vale. Stația de autobuz e legată de centrul satului prin cea mai întreagă porțiune de șosea. Că în rest, e cam ca în toate satele – gropi și pămînt.

Și uite mergeam eu pe șoseaua asta spre centrul satului, pe lîngă săteni, le dau binețe sau primesc salutări, copiii toți ca unul zic: ”Bună ziua”, ca la școală, bărbații trimit neapărat în urmă cîte-un: „Cu sărbătoarea”, femeile chicotesc, indiferent de vărstă. E în aer o senzație de pact pe timp de război. Toată lumea știe că e doar pentru o zi, că mîine va fi totul pe vechi. Dar azi primim flori și ne bucurăm.

Mama mea în ziua aceasta a împlinit 55 ani. Și a fost pentru prima dată cînd tata nu era acasă. Și mama a hotărît să-și organizeze sărbătoare. Așa cum știe ea. Cu masă moldovenească, unde nu mai e loc de bucate, iar ea, lăsîndu-și prietenele la masă, în rochie de sărbătoare și cu un șorț purtat doar la astfel de sărbători, trebăluiește la bucătărie. Îi propun ajutorul meu și încerc să o conving să stea la masă. Nu poate. Vecina noastră, învățătoare de clasele primare, cu voce de tunet și articulare răspicată, îmi zice s-o las pe mama să facă ritualul că așa-i place ei. Ei mă rog, eu n-am nimic împotrivă.

La masă se vorbește despre noutățile din sat, despre cine și cum face vinul, despre cine și unde-și aruncă gunoiul și aflu că femeilor din sat le este foarte ușor să certe persoanele care aruncă gunoiul pe aiurea (în sat totul se știe) dar le este imposibil să scrie o plîngere la primărie, deși sunt sigure că asta ar ajuta.

Faptul că tot ce se întîmplă în sat, trebuie să rămînă în sat este lege pentru toți. Dacă petreci mai mult timp acolo și mai vorbești cu băieții, afli, așa, printre altele, că au loc niște chestii pe care nu le poți eticheta decît 18+. Și tot satul știe cine sunt personajele și care este rolul fiecăruia. Dar toți tac despre asta. Trebuie să se întîmple ceva ieșit din comun ca să se raporteze autorităților. E ceva în sîngele oamenilor de la sat. Anume din cauza asta aflăm despre cazurile de violență în familie, despre copii abuzați cînd este prea tîrziu. Pentru că satul este un ceaun cu capacul pus. Poate lucrurile se vor schimba cu timpul. Prin generațiile care acum învață cum să se protejeze și să comunice despre tot ce li se întîmplă.

Eu n-am putut convinge pe nimeni să scrie o plîngere. Nici măcar să meargă la primărie și să vorbească primarului că într-un sat de mai puțin de o mie de oameni, sunt 3 gunoiști. Sunt sigură că primarul știe despre asta. Dar el mai știe și faptul că oamenii tac. Tac și așteaptă că primăria va înțelege de la sine ce trebuie de făcut. Iar primarul nu înțelege. Pentru că așteaptă ca oamenii să dea un semn că le pasă. O mînă de ajutor.

Așa și trăim.

Text: Diana Mihuta

Copii

”Eu mă joc! Ții minte, sîmbătă mi-ai spus să mă joc, eu iaca mă joc!”

Ultima dată am sărit la bătaie la un băiat în clasa a IX-a. Motivul era unul dintre cele mai banale. Mi-a aruncat una din expresiile pe care pe atunci nici nu le înțelegeam. Dar simțeam că e ofensatoare.

Știți cum e? La un moment dat, printre adolescenți încep să circule niște expresii, la auzul cărora fetele chicotesc, băieții rînjesc obscen, iar cînd sunt la adresa ta, trezesc un soi de furie amestecată cu jenă.

Păi iată, într-o sîmbătă, mergeam pe o hudiță spre casă. În curtea grădiniței era un grup de băieți din clasa mea. Ei m-au văzut, eu i-am salutat, dînd din cap, și după asta unul dintre ei mi-a răspuns la gest cu una dintre acele expresii ”Na și te joacă”. Eu m-am simțit foarte umilită de acest fapt. Am ajuns acasă și fără să mă gîndesc mult, i-am povestit tatălui meu despre asta. Tata, înțelegînd mai bine ca mine această expresie, mi-a zis să sar la bătaie cînd îl voi întîlni la școală. Să nu cer explicații, să nu intru în vorbă. Pur și simplu să-l lovesc. Și mai departe va intra el în joc.

Zis și făcut. Luni dimineața mă duceam la școală tremurînd. În clasă cu mine mai era și băiatul de care eram îndrăgostită și eram moartă de groază că el va vedea asta. Dar nu, tata a zis să-l lovesc, înseamnă că-l voi lovi.

Ajung în clasă, băiatul cu pricina stătea lîngă masa învățătorului cu alți colegi. Eu nu zic nimic, nici măcar nu salut pe nimeni, las geanta pe bancă, mă duc la grupul lor, mă postez în fața lui și-i trag o palmă! Pauză, toată lumea se uită la mine, el duce mîna la față și-mi strigă ”Ești debilă? Și-i cu tini?” Eu simțeam că acuș încep a plînge, da mă iau în mîni și-i strig înapoi ”Eu mă joc! Ții minte, sîmbătă mi-ai spus să mă joc, eu iaca mă joc!” Și ridic mîna să-i mai trag o palmă.

Ei mă rog, firește că băiatu n-a mai stat să-l bat eu, m-a apucat de păr și m-a tîrîit oleacă pe jos prin clasă după care m-a lăsat și a ieșit. Eu m-am dus la WC și am bocit acolo toată jelea mea. M-am întors la lecții și nu mai țin minte cum a fost ziua ceia.

Ei, credeți că s-a terminat aici? Ba bine că nu.

A doua zi seara, mă cheamă tata afară la poartă. Acolo era tatăl băiatului care m-a luat la întrebări de ce am sărit la bătaie la feciorașul său. Eu i-am spus. I-am spus că tata m-a pus. El mi-a zis că-l va chema să ne cerem scuze unul de la altul. Eu i-am zis ca dacă va mai striga vreodată cuvinte de astea, tot am să sar la bătaie, chiar dacă îmi va fi rușine și m-am întors în casă. Nu voiam în ruptul capului să-mi cer iertare pentru ceva ce, credeam eu, am făcut corect.

Mai tîrziu a venit tata, nu mi-a spus ce-au vorbit acolo între ei. Dar de atunci, nimeni din clasă nu mi-a aruncat nicio insultă.

Eu nu știu dacă această întîmplare are legătură cu hărțuirea. Eu de fapt nu prea am avut situații de hărțuire evidentă. Dar mi-am adus aminte de pățania asta, citind o istorie despre viol în adolescență.

Text: Diana Mihuta

Imagine: dintr-o campanie americana impotriva hartuirii fetelor cu cuvinte injositoare.

Din viață

Satul meu e un copil

Merg în sat de obicei după masă. Și așa iese, că atunci cînd cobor din autobuz, îmi țiuie urechile. Iarna, pe înserate satul e cam mut. Și cam întunecos. Lumina de stradă se aprinde la o oră anumită, de aceea puținii trecători se cunosc doar după mers și vorbă.

“Bună seara, bună seara”, dacă e întuneric răspunzi la toți, că cine știe cu cine te întîlnești, că nu cumvă să te recunoască și să-ți poarte vorbă că nu-l respecți. Trece un grup de bărbați, ”Bună seara, ai mai venit pe acasă?”, răspund la binețe, iritată de banalitate. În gînd îl trimit la origine.

Satul este foarte atent la viața femeilor. Că e măritată, că e mamă singură, că merge prea des la magazin, că și-a vopsit buzele, că o aduce acasă unu cu Jeepu. Iaca despre Cazanova satului se vorbește c-ar avea vreo 3 copii prin sat. Femei sub 20 ani. Parcă nu mi se dă gura să le zic fete. În ochii lor, tinerețea s-a cam dus.

La 25 ani ochii pierd din strălucire și apar vorbe de genul: ”Gata deja, trebuie să trăiesc pentru copii”. Am auzit-o de la o prietenă de a mea, mămică de 3 fete, cu gospodărie, bărbat chipeș, care preferă s-o știe doar pe lîngă casă. Studii fără frecvență? Cursuri de specializare? Sală de sport? Doamne ferește! El nu permite soției sale să umble cu prostiile. Și pentru că bugetul familial este în buzunarul lui, iar ea nu lucrează, și mai ales pentru că este obișnuită să-și minimizeze lucrul și contribuția la familie, ea își va reprima dur toate dorințele. Pentru că trebuie să trăiască pentru copii. Ce face bravul soț îl acelaș timp? Corect, este de dimineață pînă noaptea tîrziu pe drumuri. Face bani pentru familie. Iar dacă prin sat se aude că l-au văzut la discotecă, mă rog, trebuie bărbatul să se distreze, c-a lucrat mult. Iar dacă vecina îi spune soției că bărbățelu calcă cu stîngu pe la cumătrele singure, apoi asta e bîrfă rea.

Satul este crud cu copiii din familii defavorizate. ”Acela a lui Fedot s-a întors acasă cu mașină? O fi furat pe undeva, eu ce, nu-l știu pe taică-său?” Respectivul fiu a lui Fedot însă a început să muncească pe la 15 -16 ani, fiind cel mai mare din 6 copii, n-a prea avut de ales. Și nu știu cum s-a întîmplat că mai toți 6 au crescut și au cam plecat din sat. S-au însurat, s-au măritat prin alte sate, chiar alte țări. Iar satul își ține minte numai disprețul.

Satul este indiferent față de femeile bătute de soții lor. Se vorbește cu nesaț despre fiecare ceartă, după care femeia e văzută prin sat cu vînătăi. Și se face că nu vede, nu aude, nu-l privește.

Poștărița a obținut în sfîrșit actele de divorț. Să aibă vreo 55 ani. Au făcut 5 copii. El bea și-o bătea. Și dacă fiind mai tînără, răbda, fugea și dormea pe rîpă, cînd copiii au început să plece pe la oraș și-a dat seama că nu prea are puteri să fugă și s-a cam săturat. Și a depus documentele la divorț. Satul iarăși are motiv de vorbă.

Și merg prin sat și e beznă rău. Da’ nu mi-e frică pentru că știu toate gropile de pe drum. Și casele-mi dau binețe, și nu e nimic nou.

Din viață

Bună dimineața, 30!

Mi-e oarecum să te salut prietenește pentru că nu te cunosc deloc. Încerc și eu să-ți fac din ochi, să-ți zîmbesc pe furiș și mă scutur de emoții să aflu dacă-mi vei fi prieten.

Eu nu sunt cea mai de încredere parteneră. Eu sunt un chibrit care arde. Îmi pierd elanul în 3 mișcări. Eu însă, pot să fiu o prietenă bună, pot să aprind niște spirite și mai pot să consolez. Asta așa, dacă ai nevoie.

Eu ieri, cît te-am așteptat, am făcut o schimbare de imagine care a reușit deja să strîmbe fețele unor apropiați de-ai mei. Da, după cum ai văzut, mi-am tăiat coama neagră și buclată, după care nu totdeauna apărea restul din mine. Da, tot ea m-a și salvat de multe ori dar știi tu, nu poți trăi o viață în vitrina cu păpuși.

Te-am așteptat ca pe un cadou de Crăciun, ascuns undeva sub brad și neavînd nicio idee despre ce se află acolo. Poate fi ceva util, cum vrea mama, ori ceva dulce cum vreau eu, ori altceva, cum nu am idee.

Și pentru că ești un cadou de Crăciun să-ți spun și ce-am realizat eu pân acum:

Mai nimic, dacă e să te uiți pe deasupra. Dar dacă să aștepți să-mi treacă modestia, poți descoperi că am învățat să ascult de mine, în primul rînd, și să trăiesc, în primul rînd, pentru mine. Da, știu că asta pare uneori indiferență și nepăsare dintr-o parte.

Am mai învățat că dacă mîine nu mai avem apă și gaz și lumină, eu știu de unde să găsesc lumânări, să aprind focul cu 3 surcele, că proviziile, în primul rînd, înseamnă crupe, sare, chibrituri, combustibil, o sticlă și o pătură.

Și mai știu că, dacă totul se duce pe rîpă și asta nu depinde de mine, o să fac ceea ce depinde de mine: să fac lumea mai bună în jur. Cam ipocrit ca atare, pentru că în camera vecină, stă omul pe care trebuie să-l fac fericit, tare supărat, pentru că-mi veni la 1:00 noaptea să scriu nuștiuce povești. Pentru că mai devreme n-am putut, iar mâine n-o să-mi ardă de asta.

Și mai știi, 30-ule, eu încă mai multe n-am învățat: nu știu să spun minciuni corecte, nu pot să fac selfie-uri. Eu nici măcar fotografii simple nu pot să fac.

Eu n-am idee ce relație vom avea. La sigur n-o să fim amici, nici colegi. Amanți poate, poate dușmani , prieteni – sper.

Da pentru că nu sunt chiar atît de modestă, aștept de la tine un cadou. Eu vreau casa mea de vacanță. Cu pereți albi și geamuri cu rame albastre și obloane. Și podele de lemn. Și o baie mare cu geam spre răsărit. Nu e prea mare visul meu, nu-i așa?

Să ne avem de bine.

Social

Despre cum putem sa luptam cu sistemul de tacere si acoperire a celor care ne maltrateaza copiii

de Diana Mihuta

Pina nu demult, nu aveam habar despre problemele tinerelor mamici. Sincer, consideram ca pe mine asta nu ma priveste. Dupa ce am intilnit-o pe Diana si m-a intrigat nespus personalitatea ei, am inceput sa-i citesc blogul. Si incet-incet am inceput sa fiu interesata si suparata pe toate situatiile in care ajung tinerele mamici.

Acum, avind un job de organizator comunitar, care presupune organizarea grupurilor de oameni in jurul unor probleme dureroase, m-am gandit ca nu am dreptul sa nu vorbesc despre asta. Initiativa comunitara “Pune Umarul” are un program bine pus la punct care poate ajuta tinerele mamici in astfel de situatii.

Deci, pentru nu ne simti neputincioase in fata educatoarelor nepasatoare si directoarelor de gradinita indiferente, este nevoie de:

1. Organizarea unei intilniri ale tinerelor mamici, unde se discuta problemele cele mai grave, despre programul civic in zece pasi (conceput anume pentru astfel de actiuni), eventual se formeaza un grup de initiativa civica.

2.Grupul de initiativa civica elaboreaza un plan de intilniri de lucru, unde se vor face urmatoarele:
– se va elabora o strategie de lucru simpla (colectare de pareri, istorii, petitii, sedinte cu reprezentantii ai autoritatilor locale, evenimente publice etc.);
– se va elabora un chestionar de opinie pentru a afla cat de raspandita este problema identificata (in cazul dat, atitudinea negativa fata de copii la gradinite) si pentru a identifica numarul de sustinatori;
– se vor organiza evenimente de mediatizare a problemei (sedinte publice cu participarea reprezentantilor autoritatilor de profil, dezbateri cu participarea “acuzatilor”, tirguri de dadace etc.);
– se va elabora spre tiparire o brosura informationala (cu suport financiar din partea organizatiei care initiaza organizarea comunitara) pentru a populariza actiunile efectuate in rindurile mamicilor;

3. Se va forma o comunitate/retea de mamici, care vor semnala cazuri de intoleranta, indiferenta, atitudine negativa, maltratare a copiilor in institutiile de profil (gradinita, scoala) si vor fi luate masuri, in conformitate cu strategia grupului;

4. Se va forma (dupa toate acestea) o relatie de colaborare cu institutiile care au o atiutudine pozitiva fata de aceste actiunii civice;

Acest plan nu este decat o schema de lucru, pe care noi avem posibilitatea s-o organizam asa cum ne este mai convenabil.
Cert e un singur lucru, odata inceputa, actiunea civica are sanse sa devina o avalansa care va trezi foarte multe spirite, bune, dar si rele.

Eu, in calitate de organizator comunitar, voi organiza toti acesti pasi si voi ajuta grupul la fiecare etapa de lucru. De asemenea, daca in procesul de lucru va fi nevoie de expertiza juridica, psihologica, instruiri, initiativa “Pune Umarul” va asigura grupul cu toate cele necesare.

Pentru informatii detaliate, cred ca este oportun sa organizam o intilnire la ceai 🙂
Diana Mihuță,
+37360599926
mihutad@gmail.com