Browsing Tag

discutii

Mamele scriu

Integrarea la Evul Mediu

Citesc cometariile pe marginea unui articol publicat recent în blogosfera feminină. Unul din ele sună așa:”Când femeile se ceartă între ele, diavolul stă într-un colţ, în linişte… ascultă şi învaţă!” Comentariul este scris tot de o femeie, una tânără, proaspăt măritată, cu voal și în rochie de culoarea inocenței în poza de profil. Nu este pentru prima dată când dau peste asemenea ”perle de înțelepciune”.

Am vrut sa-i răspund, dar nu am făcut-o. Știu că n-are rost. Întotdeauna m-am simțit nepuntincioasă în fața acestui fenomen – ura femeilor pentru propriul lor grup. Este un fenomen unic în felul său. Și poate fi observat nu doar în Moldova.

Nu există nici un alt grup care să scuipe într-un asemenea hal în propria fântână. Oamenii se mai ceartă la nivel individual, concurează, au conflicte, dar niciodată nu se desolidarizează de semeni fără a fi considerați trădători. Arătați-mi vreun popor sau vreun grup social sau religios care să se autocritice și să se autoinsulte sistematic, făcându-și o imagine proastă de grup cu mâinile proprii. Eu nu cunosc nici unul. Doar femeile o fac. Cele mai sârguincioase îmi par fetele și femeile tinere.

Și nici măcar nu există motive. Îmi tot pun întrebarea, de ce ar trebui să avem noi imaginea de „fiice ale șireteniei”, răutăciaose, perfide, egoiste și avide după bani, ființe atât de malefice, încât nici diavolul nu ne întrece? Este o atitudine medievală, irațională și fără suport factologic.

Ce am făcut noi? A fost oare vreo femeie printre cei, care au pornit războaie și genociduri? Sunt majoritatea criminalilor femei? Sunt oare bogățiile lumii, făcute prin sângele și sudoarea altora, ale noastre? Avem noi mafii, care țin carteluri de droguri și se ocupă cu traficul de copii? Cu siguranță, nu. (Femeile dacă și sânt implicate în afaceri murdare, au de obicei roluri administrative: vreo madame într-un bordel, vreo persoană de legătură în schemele traficanților, și anume ele sunt aruncate sub tren atunci când cei, în ale căror buzunare curg banii, au probleme cu legea.)

Societatea adesea găsește scuze până și celor mai sângeroși dictatori. Nu și femeilor. Un val enorm de ură și de insulte împotriva lor poate porni de la lucruri mărunte. De la fleacuri. Cineva și-a făcut ”narashivanii”. Altcineva a făcut niște filmulete. O altă femeie a îndrăznit să nu vrea copii. Sunt, efectiv, demonizate din nimic.

De unde această percepție publică negativă care atârnă asupra noastră, ca sabia lui Damocle? Sunt curioasă ce credeți voi. Situația mi se pare de-a dreptul paradoxală, și aș dori să avem o discuție despre asta.

Text: Lupul Sur

Foto coperta: The Women Fighting for the Breeches de John Smith

 

Dragă redacție

Discutie: Cum sa intelegem daca barbatii, sotii nostri, sunt pregatiti sa devina tatici?

Acest text l-am gasit azi in cutia postala. Este semnat de o cititoare. Desi eu am parerile mele la acest subiect, care poate ar parea nitel picate din cer pentru multa lume, sunt curioasa ce credeti voi. Si, cred ca autoarea este la fel de curioasa.

Haideti, deci, sa discutam!

Desigur, cel mai bun mod de a afla daca barbatul de linga noi isi doreste un copil, este sa vorbim cu el despre asta, sa-l intrebam ce parere are despre a avea un copilas, o fetita sau poate un baietel, ca vrem sa fim gravidute, sa avem pofte, sa fim alintate, pentru ca foarte bine cunoastem ca instinctul matern apare foarte devreme la femei, ele devenind sensibile in fata bebelusilor, nu se pot abtine sa nu-i pupe, sa nu se joace, s-o faca pe pisicuta, ursuletul, iepurasul…etc;

Chiar si asa, de multe ori nu reusim sa auzim ceea ce vrem noi, fie ca evita subiectul, fie ca nu e pregatit, fie ca inca se mai gindeste sa zburde, poate din frica amina pentru mai tirziu…motive sint multe.

In fine, nu ma refer la a avea un copil acum, in prezent…dar in general cum isi dau seama femeile ca barbatul de linga dinsele ar fi cel mai minunat tatic pentru copiii lor? Ca ar fi in stare sa schimbe scutece, sa vegheze leaganul cit mama doarme, sa le spuna povesti.

Cum se poarta, ce va vorbeste, vin ei cu propunerea de a largi familia?

Desi sint foarte indragostita de sotul meu, pina acum iata niciodata nu m-am gindit cum ar fi el daca ar deveni tatic, cum ar avea grija de bebe, cum l-ar tine in brate, cum l-ar alinta, cum s-ar juca cu dinsul…totul pina acum intr-o zi. Si am fost foarte fericita cind am descoperit cit de dulce poate fi el.

Sotul meu a privit un documentar despre ursi…si a fost atit de entuziasmat de ursuletii cafenii, ca a venit la mine ca un copil naiv care tocmai a descoperit ca buburuzele zboara nu doar merg in palma…si a inceput sa-mi povesteasca cum se nasc, cum se hranesc, cum mamele ursi ii protejeaza…si atunci am inteles ca sotul meu ar fi un tata minunat! Ar fi cel mai bun povestitor de basme, ca un actor de teatru, cu gesturi, schimb de voci, mimici, zimbete!

Deci care sunt semnele, gesturile, emotiile  prin care barbatii vostri v-au dat voua de inteles ca ar fi tatici minunati?

Dragă redacție

Discutie. E loc de pudoare in familie?

O intrebarea de la o mamica:

Cit de pudici parintii trebuie sa fie? Ne ascundem pentru a ne dezbraca sau imbraca? Pina unde putem fi rusinosi? Eu fiind mamica la trei baieti, des imi pun aceasta intrebare.

Deci, pudoarea sau …?

 

Dragă redacție

Situatie. Cum ne numim partenerul de viata dupa nasterea copilului?

O intrebare de la o cititoare.

 

„Am observat ca imediat cum apare un copil in cadrul unui cuplu, partenerii incep sa se adreseze unul altuia cu mami/tati (Romania), mamica/taticu (Republica Moldova). Eu locuiesc in Austria, aici nu am intalnit asa ceva. De ce partenerii fac lucrul asta? Din momentul nasterii copilului se schimba cumva raportul/statutul intre ei, nu mai sunt sot si sotie, devin cumva mama si tatal celuilalt? Cel mai mult ma distreaza: „tatal nostru a iesit la plimbare” sau „azi e ziua taticului nostru” sau simple adresari gen „auzi, tati/mami”. Presupun ca si astea sunt din seria: noi crestem, noi mancam, etc. Sper sa nu exagerez si sa nu le fac EU pe toate astea cand voi fi mama :))))))))))))))))) Totusi, pare interesant, ca manifestare, dar si ca fenomen.”

 

 

Dragă redacție

Discutie: Care e rolul barbatului in familie?

O scrisoare de la o tanara femeie, mamica si sotie care se afla acum in dificultate. Eu stiu ca atunci cand apare o probolema e bine sa discuti, sa auzi si alte pareri, sa cunosti si alte experiente. Peste un timp, raspunsul va veni de la sine. Deci, haideti sa discutam si sa o ajutam pe M.

„Care este rolul bărbatului în familie? De foarte mult timp mă macină această întrebare și nu pot să găsesc răspunsul sau, cel puțin, o explicație logică.

Am un copil de 2 ani si nu înțeleg cum poți să lași totul pe spatele femeii și nici măcar să nu apreciezi munca enormă pe care o face. Atunci cînd l-am întrebat pe sotul meu ce trebuie sa facă soția a spus că ea trebuie să facă mâncare, curat, să educe copiii, să facă armonie în familie și cred că s-a abținut de la ceea că femeia mai trebuie să aducă și bani în casă. Dar soțul? Am replicat eu, soțul trebuie să lucreze.

Dar și noi femeile suntem oameni și, dacă pe lîngă faptul că lucrez, am grija de copil, de casă, fac mâncare, mai fac și engleză și uneori mai merg la yoga ca să-mi încarc bateriile și să mă mențin în formă, sunt criticată de cel care merge la lucru și cînd vine acasă se pune în fața televizorului, uneori am impresia că nici pe copil nu-l vede, nemaivorbind de mine.

Iată a trecut o lună de cînd suntem separați, și eu cel puțin din punct de vedere psihologic ma simt mai bine, iar el vine cu tot felul de promisiuni dar fără acțiuni sau careva dovezi. Eu văd rolul bărbatului în ceea că poate să-și asume responsabilități, poate oferi suport, înțelegere, comunicare, femeia să se simtă în siguranță și să savureze clipele petrecute alături, să se simtă iubită și respectată.

Și deja nici nu știu ce să mai cred, se merită să mai acord o șansă sau trebuie să-mi iau viața în propriile mîini și să merg mai departe fără el. Am avut o situație similară cu cîteva luni în urmă și din toate promisiunile pe care le-a făcut nu s-a ținut de nici una.

Dragă Diana, cred că multe din cititoarele blogului se află în situații similare și aș vrea să știu și alte păreri, că foarte mult timp m-am simțit vinovată de ceea ce se întâmplă, dar acum vreau să schimb ceva și vreau să iau cea mai bună decizie pentru viitorul meu și al copilului meu.

Merci mult pentru ceea ce faci, ești o persoană deaosebită!!!”