Browsing Tag

femei abuzate fizic

Dragă redacție

„Sa fie casa luna, ca la moldovenii gospodari”. Trilogia divorturilor.

„9 decembrie 2014 – eram pe culoarul tribunalului cu avocata mea in asteptarea pronuntarii divortului. Priveam cuplurile care erau la rind la Judecatorul Afacerilor Familiale pentru pronuntarea divortului. Erau fete de tot felul: crispate si muscind buzele de regrete, unele – tinere si naive, altele  – cu experienta de viata si urme de suferinta. Si era un cuplu care a retinut atentia mea: se tineau de mina, erau zimbitori si binevoitori. Au fost invitati in fata judecatorului, si cind au iesit, peste 5 minute, s-au imbratisat, au multumit avocatului, si au plecat cu senini si impacati, cu zimbetul pe buze. Aceasta e culmea culmilor: sa iesi de la divort cu aceeasi stare de spirit cu care intri la Oficiul starii civile!”

Divortul e ca un laitmotiv al vietii mele, propria casatorie m-a marcat, dar anume divortul m-a transformat in femeia care sint azi; el mi-a dat aripi sa-mi explorez sufletul si gindurile; sa ma opresc din cursa pentru aparente de dragul anturajului si sa accept sa fiu sincera; m-a impins sa descopar viata dintr-o latura pe care n-am cunoscut-o niciodata; el mi-a dat cel mai de pret cadou: LIBERTATEA. Libertatea de alege sa fiu fericita si sa zimbesc; sa fiu fragila si trista daca am nevoie, pe un scurt moment; sa-mi aleg prietenii; sa fac activitati noi, sa traiesc experiente noi; sa gust din aventura; sa nu tind spre un ideal impus de altcineva; sa ma accept cum sint; sa fiu eu insami. Pentru ca viata e prea scurta ca s-o traiesc cu jumatati de masura…

In acelasi timp, divortul m-a invatat lucrurile cela mai importante: nimeni nu apartine nimanui; pentru ca un cuplu sa reziste in timp, dragostea unuia nu-i suficienta; compromisurile si bunavointa de aplana conflictele duc in final la un raport de forte, in care un partener domina, iar altul e dominat, poate chiar si abuzat; protejarea copiilor si evitarea divortului – e doar o scuza pentru cei care n-au curajul.

Cele trei experiente ale divortului pe care le-am trait, s-au petrecut la diferite etape ale vietii mele si au fost foarte diferite, dar am putut identifica o trasatura comuna: divortul e un test de omenie pentru doua persoane. Fie ca sint copii la mijloc sau nu, fie ca a fost dragoste sau nu, fie ca a fost o casnicie de durata sau nu, dar in momentul divortului partenerii sint impinsi la limita extrema a omeniei, ca pe margine de prapastie. In cel mai rau caz, unii devin monstri inplacabili, care vor sa-si ingroape de vii partenerul, au o sete de razbunare si distrugere fara limite, pot instrumentaliza copiii pentru a discredita partenerul si a aplica o strategie de razboi fara scrupule. Rautatea a existat dintotdeauna in ei, dar era in stare latenta, si cind divortul risca sa le zguduie echilibrul, care nu era chiar echilibru, aceste persoane se vor bate pentru ultima lingurita, pentru ultimul strat de colb de pe un fleac uitat, pentru cel mai uzat fir de ata, doar ca sa se consoleze in starea lor de victima/agresori/manipulatori, si sa-si puna fostul partener in genunchi, la propriu si la figurat. Altii, in schimb, pur si simplu accepta situatia, isi fac curaj pentru a infrunta masinaria administrativa. Isi doresc ca lucrurile sa se termine cit mai rapid si cit mai calm, din  respect pentru ambele parti.

Indiferent de atitudinea pe care o adopta partenerii pe durata divortului, intr-un final, timpul si viata isi fac treaba lor. Unii infloresc, altii putrezesc. Unii continua sa traiasca in trecut, altii pasesc ferm spre viitor. Copiii cresc si pleaca. Si ramine esenta, adevarul, baza vietii pe care toat viata a fost construita. Diferite pentru fiecare.

***

Primul divort l-am trait cind aveam  20 de ani si eram studenta. Era divortul parintilor.

Cred ca au fost divortati de cind aveam 7 ani, pentru ca dragostea tinereasca intre ei isi pierduse orice culoare si eu il simteam pe tatal meu mai fericit cu prietenii sai la o tigara si la o bere, decit in familie.

Cred ca am petrecut toata copilaria si adolescenta in goana dupa succese la studii, imagine exemplara la scoala, cu note de zece pe linie, olimpiade peste olimpiade. Totul pentru a cistiga dragostea si atentia lui. Dar n-am reusit. Si nici mama nu a reusit.

Am fost educata sever, cuvinele cheie erau disciplina, cumintenie si supunere. Perfectiune si excelenta. Pentru ca parintii nu aveau resursele necesare sa-mi plateasca studii peste hotare si pentru a obtine o bursa, trebuia sa lucrez de mica, pentru a fi cea mai buna, si sa reusesc in viata.

Nu neg, am incercat sa ma rebelez, dar adevarata rebeliune a fost cind am aflat ca tata are o amanta de luni de zile. M-a durut ca avea o viata dubla, ca ne-a mintit, dar am digerat acest lucru cu timpul. Timp de ani de zile, eu si mama, eram tratate ca niste animale, injosite si agresate verbal, si uneori si fizic. Devenisem obisnuita cu acest comportament umilitor, pentru ca mama ma ruga sa nu caut conflict, „pentru ca ea nu avea bani suficienti pentru a achita factura la caldura”. Eram in mari dificultati financiare, care au obligat-o pe mama sa tolereze. Dar eu nu am putut.

Intr-o seara de iarna, in perioada sarbatorilor, foarte intimplator, am citit sms-urile din telefonul lui si am inteles unde-si petrecea serile si noptile, de unde revenea beat crita si rasturna, rupea, strica tot ce-i nimerea sub mina. Am ramas paralizata. Am pierdut glasul. Vroiam sa urlu, dar amutisem. Vroiam sa pling, ochii erau rosii de durere, dar mi se parea ca cobor in infern si lacrimile s-au epuizat. Nu i-am zis nici un cuvint mamei, pentru ca ea banuia demult. Ea a ales sa rabde, dar eu – nu ! Cind tata a venit acasa, leganindu-se, i-am aruncat hainele afara, am zis ca stiu adevarul si ca e un mostru, si ca nu mai vreau sa-l mai vad, i-am inchis usa in nas… Eu, care am fost mereu educata sa tac si sa rabd, am exploadat… Eram isterica, am plins pina la vomitare. De durere n-am dormit, eram muta, surda si bolnava de durere…

Cred ca inca nu-mi invatasem lectia la 20 de ani – am aflat-o citiva ani mai tirziu, din propria casatorie. Cosmarul de a continua traiul cu tata si mama divortati si inraiti in aceeasi casa imi devenise insuportabil. Timp de un an, am facut tot posibilul pentru a pleca la studii in Franta. Si am reusit. Am evadat.

                                                                                      ***

Aveam 23 de ani cind am ajuns in Franta la studii si l-am intilnit pe cel care urma sa-mi devina, ulterior, sot. V. era un moldovean bine instalat de 10 ani, natualizat francez, interesant la prima impresie, cu un job bine platit, cu un fizic de invidiat – lucrat zilnic la sala de forta, calatorise intr-o multime de tari, si nu-mi venea a crede ca inca e celibatar la 40 de ani (!). Ne frecventam ca prieteni la inceput, dar lucrurile s-au accelerat brusc in momentul in care am aflat ca bunelul meu decedase si, simultan, tata era suferind de probleme grave la inima. Acest nou prieten mi-a intins o mina de ajutor intr-un moment in care eram foarte fragila si aveam nevoie de sustinere. Era ca un Fat-Frumos care mi-a iesit din senin in cale, ca sa ma salveze. Nu-l cunosteam deloc, cind am deveniti iubiti in saptaminile ce au urmat, eram oarba si invaluita intr-un nor de ceata – tot ce vroiam era sa fiu iubita. Sa-mi iau revansa pentru toti anii de neiubire din partea tatei, cum am inteles mult mai tirziu.

Ne-am casatorit 3 ani mai tirziu, dupa o relatie cam dificila, pentru ca tineam cu disperare sa ramin  cu el. Era mai in virsta, deci cu mai multa experienta de viata, si decidea tot:  ce sport sa fac, ce hobby sa am, ce culoare de par sa port, cum ma imbrac, la ce nutritionist sa merg pentru a scapa de kg in plus, cu cine sa prietenesc, ce sa maninc si sa beau, cum imi petrec timpul liber – care oricum il petreceam facind curatenie (6 ore fiecare simbata).

Cred ca in realitate nu vroiam sa trec inca o data printr-un divort, sa admit ca am esuat ca parintii mei, sa ma regasesc singura, atunci cind sotul meu imi spunea ca exist datorita lui si ca ma pierd fara el. Si eu il credeam. Am fost dizolvata complet in viziunea lui de femeie ideala, existam prin el si prin proiectele lui de prezent si viitor.

Contradictiile erau tabu, eu nu aveam dreptul sa am o parere diferita de sotul meu, pentru ca „oricum el cunoaste viata mai bine ca mine si oricum el e cel care are mereu dreptate”.

Au urmat pumnurile lovite in masa si strigatele lui V. cind i se parea ca-s nesupusa, nerecunoscatoare, sau si mai bine, am ratat o sedinta la sala de sport. De lovituri nici nu vreau sa vorbesc, doar cit sa spun ca prima data cind am fost lovita si am zis ca-l parasesc, mi-a spus ca eu l-am provocat si ca singura am cautat-o. Apoi, imi explica ca e rapid la minie si, ca pe semne, i se trage de la tatal sau care avea obiceiul s-o „traga la brazda” pa mama lui. Si ca tatal lui a avut un sfirsit nefericit, a murit de la alcoolism. Povestea viitorului meu sot mi se paruse indoiusatoare si am decis ca voi face tot posibilul sa-l repar dupa copilaria dramatica, si l-am iertat. Dar violenta nu a luat sfirsit niciodata, cind nu era fizica, era mutl mai subtila, imi demonstra cite ii datorez, cite a reusit el in viata, si ce noroc suprem am eu sa fiu cu el in cuplu. Erau si scenele de fata cu prietenii – si tin sa precizez, in public, era carismatic, generos, glumet in felul lui desigur, mereu avea o replica la orice, si chiar daca avea reputatia cuiva cu temperament exploziv, era sustinut de prieteni, care poate chiar il admirau, fara sa banuiasca care a adevarata fata a lui  V. la cotidian. Daca as putea alege un cuvint pentru a descrie cum m-am simtit in cuplu cu V., pe durata a 7 ani de viata comuna, cuvintul RUSINE imi pare cel mai potrivit. Mi-era rusine sa admit ca sunt intr-o relatie toxica, el era un drog, mi-era rusine de felul in care el ma vedea si imi exprima punctul lui de vedere, mi-era rusine ca nu eram fericita, mi-era rusine ca ma simteam vinovata de relatia pe care o aveam, mi-era rusine ca eram casatorita cu un monstru, pe care eu l-am ales…

Citeva fraze clasice din cotidianul meu de atunci:

„Ce folos ca ai atitea studii, si note excelente, si experiente la international, nu vezi ca oricum esti o proasta la somaj?”

„Chiar nu ti-i greata cind te uiti in oglinda si iti vezi celulita aceasta dizgratioasa?” (am un 1m75 si cintaream 65 de kg si nu ma consider grasa).

„Ce imbli cu prietena ta blonda/curva/ proasta/materialista/negospodina/etc – chiar nu-ti dai seama ca reflecta felul tau de a fi?”

„Inca nu te-ai invatat sa gatesti carnea cum se cuvine, asa cum cer eu, cu singe ?”

„Eu am calatorit lumea intreaga si apreciez confortul de 5 stele. Eu is obsedat de curatenie si nu tolerez murdaria. Asa ca lasa tot si pune-te la facut curat!”

„Tu vezi ce admirat sint eu pentru punctele mele de vedere, chiar daca oamenilor le e frica de mine, ei ma respecta. Dar tu? Cine te respecta pe tine? Nu vezi ca toti se folosesc de tine? Si ca in realitate nu ai prieteni?”

„Of, iar te doare capul? Tocmai in momentul cind trebuie de facut curatenie? Iar eu trebuie sa duc toata gospodaria in spate?!”

„Te doare ca te-am lovit ? Serios? Vrei sa-ti suni parintii sa te plingi? Dar eu o sa le reprosez ce sotie proasta au crescut! Si in genere, voi sterge podelele cu parintii tai!”

„Nu-ti place ceva? Fa-ti valiza si  f*-te-o din gara! Eu nu te tin! N-ai facut curat azi – n-am nevoie de o lenoasa!”

„Inca nu mi-ai transferat salariul tau pe contul meu?! Eu je te intretin, platesc casa, impozitele, si in genere te-am intretinut cit ai fost studenta! Tu-mi esti datoare pe viata! Nu-mi platesti – sa vad unde te vei duce! Cui mai trebuiesti? Cine se va uita la tine? Uite-te in oglinda!”

„Numai uite ce nesportiva si grasa esti! Cum vrei sa fac dragoste cu tine, sau si mai grav, sa fac un copil cu tine, cind esti incapabila sa faci sport regulat, minim 3 ori pe saptamina cum ti-am cerut!”

Un program clasic din saptamina in doi: V. merge la sala de 3 ori pe saptamina, seara dupa lucru, cind vine acasa la ora 21h – nu are niciodata chef de nimic! V. merge de 2 ori pe saptamina la piscina, in pauza de masa! De luni pina joi seara – se instala in fata televizorului, pentru era prea obosit pentru a intretine o discutie, dragoste nu face, deoarece cadrul nu e potrivit si ca in timpul saptaminii e prea obosit. Vineri seara erau cumparaturile de mincare. Simbata de la 9h pina la 15h – curatenie, „sa fie casa luna, ca la moldoveni gospodari”. Dupa masa, Domnul V. face siesta sau priveste TV. Duminica dimineata, merge la slujba la biserica, sa se curate de pacate, plateste la iertarea pacatelor, si cind ne intoarcem acasa, ma intreaba daca regret pacatele mele… Duminica dupa-masa V. doarme si roaga sa nu-l deranjez. Ocazional, iarna merge la ski, vara la piscina, toamna la festivalul vinului, puteam merge la cinema, la filme care ii placeau. In vacanta, mereu mergeam la vreun prieten acasa, sa economisim bani pe hotel si sa nu avem parte de intimitate… E o igiena de viata foarte sanatoasa, desigur, cu o obsesie pentru curatenie si un fizic perfect, deci pentru aparenta, dar loc pentru cuplu in afara sportului si dietei nu a existat efectiv.

Am fost la somaj 2 ani de zile, primii doi ani de casatorie, in mare parte depresiva sau la diete prescrise de nutritionistii recomandati de fostul meu sot, care, in final, mi-au provocat ulcer la stomac. Am reluat studiile la 27 de ani, si m-am reintegrat in viata activa. Cind am reusit sa ma angajez la un post cu responsabilitate si vizibilitate – bomba a exploadat. Dragoste si rabdarea din partea mea nu mai erau… Ma obliga sa-i transfer toti banii de pe cont, caci considera ca-i sunt datoare, si daca nu transferam, ma alunga de acasa. Scenele de violenta,  cind ma lovea cu capul de faianta din baie, sau punea cutitul la git, pentru ca ma revoltam si afirmam ca-l voi paras, au devenit o norma.<

Ultima picatura a fost cind m-a lovit noaptea in somn cu picioarele si m-a dat jos din pat. Am plecat sa dorm pe canapea. I-am propus sa facem terapie de cuplu. A fost o idee buna – V. a incercat sa convinga din rasputeri psihologul in ce priveste felul meu de a fi: lenoasa – pentru ca nu mai doream sa fac curat, egoista – pentru ca am decis sa fac diverse activitati in weekend in locul curateniei, neascultatoare – pentru ca refuzam sa-i transfer salariul in integralitate, si toate defectele mele mi se trag din genele sau educatia primita de la parinti!!! Iar eu, cu fiecare sedinta, ma simteam tot mai puternica si mai increzuta ca divortul e calea cea dreapta.

Era la sfirsit de an. Sarbatorile au fost insuportabile, aveam impresia ca sustineam o iluzie, ca acest barbat taios, dur, violent, manipulator, dezgustator nu se va schimba niciodata. Am decis ca vreau sa traiesc, dar fara el, si mi-am fixat termen o luna sa plec. Primisem tocmai o prima la lucru de care V. nu era la curent, si era un mic capital care mi-a permis sa incep o viata noua de la zero. Dar in ianuarie oferta de chirie e foarte limitata, si cazarea a fost un obstacol important. Mi-a luat inca o luna sa ma organizez si sa gasesc un apartament, un compromis temporar, pentru a-l parasi pe V.

Cind faceam cutiile si prietenele au venit sa ma ajute cu mutatul, V. m-a amenintat ca se sinucide, ca sint dragostea vietii lui, si ca are dreptul la o doua sansa (ele au fost un milion!), si ca prin atitudinea mea ferma de a pleca, il batjocoresc, in special de fata cu prietenele mele…

M-a hartuit inca un an, suna mereu si ma ruga sa revin acasa, ma implora sa uit si sa trec peste mindria mea, ajunge sa ma joc cu sentimentele lui. M-a santajat la divort si, chiar daca prin lege imi reveneau compensatii platite din partea lui in baza anilor de casnicie, cit si din cauza ca veniturile lui erau de 3 ori mai mari ca ale mele, in final, conditia lui V. pentru a-mi evita un divort, lung  si costisitor, a fost ca eu sa-i platesc o compensatie!

Cel care imi paruse cindva un Fat-Frumos francizat, s-a adeverit a fi ceea ce este cu adevarat, un manipulator de la Donduseni, neevoluat, cu orizonturi foarte inguste, pe care nici Franta, nici jumate de glob pamintesc nu le-au largit.

***

Au trecut doi ani de la divort. Au fost ani grei, cu stari depresive, dificultati financiare si nu doar, dar cind imi dadeam seama ca cosmarul e terminat, zimbeam si pligeam de fericire!!! Sint fericita ca am pace si liniste, ca merg la teatru sau la opera si am cu cine, ca maninc inghetata sau patiserie cind vreau, fara sa culpabilizez, in fine, traiesc si ma simt  libera!

Dupa un anumit timp, am revenit la psihologul care m-a urmat in terapie cu fostul sot si i-am povestit parcursul meu dupa divort, dar eram, de asemenea, curioasa, sa aflu cum a perceput situatia mea. M-a felicitat pentru curaj si determinare, si ca n-am dat inapoi cind V. facea presiuni asupra mea. Si mi-a zis un lucru care m-a marcat profund: „Mereu ati avut grija de cei din jur, sot, prieteni, familie, dar ati uitat sa aveti grija de Dumneavoastra, in primul rind. Si de asta, nu ati stiut sa va cunoasteti si sa va luati in serios la propriu, mai ales in conditiile in care ati trait. Ati fost stearsa… Am impresia ca am intilnit doua persoane diferite, inainte si dupa divort, nu mai sinteti aceeasi. Inainte erati o omida in stadiu de crisalida, si acum v-ati dat mijloacele sa deveniti, in sfirsit, un fluture”.

Text: Anonim

Dragă redacție

Femei. Franturi din viata

… partea I 

la inceput fugeam de mine, dupa care de prieteni si parinti, dupa care de toti – pana am ajuns sa ma gandesc zilnic la sinucidere

noaptea (des) ieseam din casa pe la 2:00, atunci cand el dormea, luam niste bani (pe ascuns) din buzunar..imi cumparam ceva dulce..si umblam ca o nebuna pana se lumina de ziua si stiam ca trebuie sa se trezeasca

ultima data cand am fost luata cu targa la spital, mama a fost culcata langa mine, pe un alt pat din salon pentru ca lesinase. Tata plangea ca un copil in hohote in hol. Asta pentru ca m-au vazut si eram desfigurata.

Acum cand imi amintesc plang si nu-mi vine sa cred ca am trecut prin asta. Daca nu erau parintii mei, nu stiu daca azi mai eram vie…

as vrea sa le spun tuturor femeilor ca o palma e deja finalul. cam asta e.

Acum sunt bine, sunt casatorita cu un barbat care nici macar nu poate ridica vocea. si da, fiecare femeie merita sa fie iubita si fericita, dar totul incepe de la noi.

 

Text: Anonima

Interviuri

Natalia Popa: „Sa bati clopotul trebuie dupa primul act de violenta”

Saptamana asta am inceput-o cu o intalnire cu psihologul Natalia Popa, cu care am vorbit despre femeile victime ale violentei. Veti spune ca subiectul nu e foarte vesel pentru o dimineata de luni, dar sa stiti ca orice discutie cu Natalia este pozitiva si lipsita de dramatism. Da, unele femei sunt abuzate. Dar din astfel de situatii exista iesire. Important e ca victima sa constientizeze in ce relatie se afla si daca vrea sa traisasca asa toata viata.

 

Cine este victima?

Victima este o inocenta. In ochii victimei toti sunt vinovati, in afara de ea. Or, e foarte usor sa pui responsabilitatea pe umerii altora, iar tu, la randul tau, sa ramai alba si pufoasa. „Eu sunt buna! Eu nu supar pe nimeni! Eu fac caritate chiar! Dar pe mine ma bat!” Daca esti atat de buna, de ce te bat?

Vine la mine o femeie. Frumoasa foc! Blonda, inalta, zvelta, extrem de frumoasa. Femeia imi povesteste ca vrea al doilea copil, dar nu poate ramane insarcinata si  ginecologul a trimis-o la mine. Cand am inceput consultatia, am aflat ca este victima a violentei domestice, ca e batuta cu regularitate si ca sotul, care are o arma de serviciu, chiar a scos-o afara, pentru executie. Cuplul mai are un copil, pe care barbatul tot il bate. Cu toate acestea, femeia isi mai dorea un copil. De ce? Ca sa fie si el batut? „Nu”, imi zice ea. „El se va schimba”. Exact, el va deveni brusc un print.

 

Cine e vinovat in astfel de situatii?

Cum cine? Oricine, numai nu victima! Victima doar e atat de inocenta! Dar hai draga „inocenta” sa-ti deschidem sufletul si sa vedem cate frici si cate suparari se ascund acolo. Prin simplul fapt ca recunosti ca in tine traieste o suparare, jumatate din probleme dispar.

 

Care este portretul psihologic al femeilor care devin victime in cuplu sau familie?

La o victima sunt foarte dezvoltate doua sentimente: de vina si de responsabilitate. Daca am fost batuta, inseamna ca am meritat-o. Laitmotivul cu care traiste o victima este: „Eu sunt vinovata. Eu sunt vinovata. Eu sunt vinovata”. Daca esti vinovata, se va gasi si cine sa te pedepseasca. „Cine e aici vinovata? Zinica, tu esti vinovata? Acus va veni calaul!”

Dar toate acestea nu se intampla pe loc gol, ele vin din copilarie. De regula, femeia batuta este fetita care a fost victima sau martora violentei in familia din care vine. Asadar, aceasta este o fetita care a crescut cu ideea ca violenta este ceva normal intr-o familie.

Exista un ritual al violentei intr-un cuplu? Exista niste etape prin care trece orice victima si abuzatorul sau?

Violenta porneste de la abuzul psihologic. Nu ai spus asa, nu ai mers asa, nu ai facut ceea ce trebuia. Apoi umreaza controlul financiar – pe ce ai cheluit, de ce ai cheltuit. Daca ati trecut prin aceste etape, sa stiti ca pana la violenta prorpiu-zisa nu a ramas mult.

De obicei, dupa primul episod de violenta, abuzatorul si victima intra in „luna de miere”. Barbatul cere iertare in genunchi. Aici trebuie de mentionat ca abuzatorii sunt foarte emotivi. Urmeaza declaratii fierbinti, de genul: „Eu te iubesc la nebunie! Stii ca nu iti pot face niciun rau, dar tu singiura m-ai adus la asa stare. Hai sa-ti cumpar tot ce-ti doresti!”.  Am cliente care dupa fiecare act de violenta se fac cu cate un inel cu diamant sau cu o blana. Cadourile depind si de starea financiara a barbatului. In loc de inel cu diamant, pot fi o cutie de bomboane si o sampanie. Unele femei isi primesc darul chiar in sala de reanimare si tot acolo ii iarta.

De ce se intampla asta? Ce ii atrage pe femei la acesti barbati?

Victima si abuzatorul sunt ca doi magneti. Ei se bat, dar nu pot unul fara altul. Si iata din cauza acesti „luni de miere”, majoritatea femeilor suporta violenta. Toate victimele recunosc ca dupa un episod de violenta, barbatul devine „atat de bun”: „El e gata sa faca orice pentru mine”, „El ma iubeste atat de mult, nici nu va puteti imagina!”

Se poate de schimbat ceva la aceasta etapa sau e tarziu deja?

Daca la aceasta etapa femeia nu intreprinde actiuni concrete – sa zicem ca nu si-a dat seama ca a fost supusa abuzului psihologic si poate e naiva si nu a inteles nici atunci cand a fost controlata financiar – insa daca a vut loc un act de violenta fizica URGENT trebuie de facut ceva.

Ce?

Nu trebuie de uitat ca agresorii sunt barbati fricosi. Dragostea e oarba, eu ma pot intragosti si de un abuzator si, daca asta s-a intamplat si ati devenit victima violentei din partea lui, trebuie, in primul rand, sa va adresati dupa ajutor unui barbat din familia voastra – tata, fratele, verisorul, nasul – ca acesta sa aiba o discutie foarte serioasa cu respectivul sot/iubit violent. Exista sanse mari, ca o astfel de discutie sa fie prima si ultima, iar relatia sa dureze pana la batranete.

Si daca nu exista un astfel de barbat in familia femeii?

Daca el nu exista, atunci trebuie sa decida: ii place sa traiasca asa sau nu-i place? E gata sa-l ierte pe acest barbat si sa ramana cu el sau vrea sa plece? In cazul in care femeia a crescut intr-o familie in care violenta a fost ceva normal, aici vreau sa mentionez ca violenta nu e doar bataie si sange, ea poate fi subtila, cu piscaturi si ghionturi, atunci femeia, cel mai probabil, va alege sa ramana. Ea va fi influentata de cuvintele de dragoste si cadourile de dupa actele de violenta. Insa, daca femeia a crescut in dragoste si, mai ales, in dragoste paterna, ceea ce este important, deoarece majoritatea femeilor supuse violentei in cuplu au fost fetite neiubite de tati, atunci ea nu va accepta asa un comportament. Daca tata de iubeste, iar un barbat va indrazni sa-ti invineteasca ochiul, atunci „La revedere! Cu mine asa nimeni nu se poarta! Eu sunt o printesa! Iar printesele nu sunt batute! Eu sunt o planeta, iar tu un simplu cosmonaut! Eu iti dau un bobarnac mic si tu zbori de pe planeta mea!”

Ce se intampla cand o femeie totusi il iarta pe barbat dupa ce primul act de violenta a fost consumat?

Daca femeia a iertat abuzatorul dupa primul episod de violenta si au urmat si altele, iar ea continua sa traisca cu el, fiind victima, ea nu intelege ca intr-o astfel de situatie ambii soti sunt responsabili. Femeia este responsabila nemijlocit de integritatea sa ca persoana, de intergitatea corpului sau. La fel, ea este responsabila de fericirea sa. Daca eu ii permit barbatului sa ma bata, inseamna ca sunt o iresponsabila. Eu am delegat aceasta responsabilitate cui vreti: statului, avocatilor etc.

Iar barbatul care a savarsit un act de violenta nu trebuie sa o invinuiasca pe sotia sa ca l-ar fi adus la astfel de actiuni, deoarece asta da dovada de infantilism. Si in genere, doi maturi care se bat sunt, de fapt, doi copii pe terenul de joaca care se bat. Maturii discuta intotdeauna, copiii incep sa se bata. Lor nu le ajung argumente, le este mai usor sa se bata.

De ce unele femei nu pot iesi din cercul vicios al violentei? Nici dupa primul, nici dupa al doilea si nici dupa al treilea episod?

Se zice ca aceste femei sunt mazochiste, dar nu este chiar asa. Pe de o parte, acestea sunt fetitele care au crescut in violenta sau au fost martore ale violentei. Pe de alta parte, acestea sunt femei cu nucleu personalitatii distrus. Imaginati-va o oglinda in care se va lovi zinic cu pumnul. Cum va arata ea? Ce va ramane din ea? Iata asa e personalitatea acestor femei. Cu ele este foarte greu de lucrat, deoarece ele nu mai inteleg ce se intampla si se simt vinovata, mai ales ca agresorii le repeta asta intruna. Cu atat mai strasnic este in relatiile in care violenta a devenit o obisnuinta, deoarece acolo nu mai exista „luni de miere”, pauze. Barbatul deja bate „din mers”, pentru ca il deranjezi cu simpla ta prezenta.

Acesti barbati se schimba? Se pot schimba?

Daca femeia va ierta, nu, el nu se va schimba. Dar daca aceasta femeie va pleca, iar el va da peste o alta femeie, care nu este „victima”, o femeie pe care tata o iubeste, care se respecta, care e implinita, el nu va mai ridica mana la ea. Or, cine este barbatul violent? Un baietel pe care nimeni nu l-a iubit. Atunci ce avem? Doi copii neiubiti, batuti, care incep sa se bata intre ei. Iata ce inseamna o victima si un agresor. Daca un agrsor va intalni un copil iubit, totul poate fi ideal. Astfel de femei isi respecta spatiul privat, corpul, libertatea, bucuria de a trai.

 

Imagine: belafrique.com, familie din Bostwana

Acest interviu a fost sponsorizat de Avon
Maraton

De frica nu a scapat nici in strainatate

Dupa 11 ani de cind e plecata, eu inca cintaresc care rau mai mic a ales. Frica o are de cind se tine minte. De bataile care le suferea mama, nu a scapat nici ea dupa ce s-a casatorit. Noroc ca aveau cu vecina aceeasi masura la haine, chiar daca dormea pe unde apuca, dimineata avea cu ce se imbraca. Era profesoara, dar unicul copil nu a facut mare carte: ziua avea de pascut curcanii, sera era nevoit sa se prefaca ca doarme, avea mai multe sanse sa nu primeasca bataie.

 

Fiind in ospetie, intr-o noapte geroasa, m-am trezit in strigatul si plinsetul copilului… visa iarasi cum fuge numai in pijama in miez de noapte prin omat, sa ceara ajutor de la vecini, sa-i salveze mama din mainile tatalui. Nu pot reda ce am simtit, ascultind a doua zi totul. Am fost de acord sa am grija de copil, numai sa plece. Pe atunci imi parea ca alege raul cel mai mic!

 

Ca sa stringa bani de drum a vindut casa parinteasca. De frica nu a scapat nici in strainatate. Ca sa-i inlocuiasca lipsa, ii trimetea bani copilului, care, la rindul lui, simtindu-le gustul, a luat un drum gresit in viata, ajungind sa-si santaseze pentru bani mama, pe care cindva a aparat-o! Iar ea cu frica in spate, tot ii trimite!

 

Anonim

 

Imagine: Edgar Degas

Social

41,1 la suta

Martorii procesului de judecata pe cazul Victoriei Pruteanu, acuzata ca si-a omorat sotul intr-un act de auto-aparare, sustin ca procurorul care a investigat cazul, s-a interesat daca acuzata era „gospodina”.

 

Buna intrebare. Esentiala intrebare intr-o societate patriarhala bazata pe principiul ca daca esti o femeie gospodina, la locul tau – barbatul nu te va bate. Pentru ca nu ia-i dat motive. Iar daca te-a batut, inseamna ca ai meritat. Pentru ca un barbat nu da niciodata intr-o femeie fara motive. Iar el stie cand sa dea. Si stie si pentru ce sa dea.

 

41,1% dintre barbatii sustin ca sunt momente cand femeia trebuie batuta.

 

Aceasta retorica, ridicata la nivel de stat, a devenit un fel de masuratoare pentru toate crimele de care poate fi acuzata o femeie. Totul se reduce la simplul fapt de a fi „gospodina”. Cate vieti de femei calicite, ciopartite, distruse, doar pentru ca ele si-au pus scopul sa devina „gospodine”. Pentru ca a fi „gospodina” este cel mai bun alibi atunci cand esti moldoveanca.

 

Te-a batut barbatul cu care traiesti? Dar poate ai gura prea mare? Poate era obosit si nervos, iar tu te-ai bagat la el cu reprosuri, in loc sa-l oblojesti? Dar poate borsul nu era sarat, copiii prea galagiosi, rufele nespalate si vinul prea cald?

 

90,5% dintre barbati considera ca pentru o femeie cel mai important lucru este sa aiba grija de copii si sa gateasca pentru familie.

 

A fi „gospodina” inseamna sa poti sa te sacrifici. Sa fii la inaltimea asteptarilor, in primul rand, a barbatului care iti este partener de viata, apoi a celor apropiati lui – socri, nasi, cumatri, fini, cumnate si cumnati. De exemplu, in cazul concret Victoria Pruteanu, procurorul i-a imputat inculpatei faptul ca aceasta nu si-a manifestat cainta activa si regretul fata de fapta comisa si nu si-a sustinut material si moral soacra. Deci, a fost clar din start ca este o femeie cu comportament dubios, care merita din plin cei 12 ani pe care procurorul ii ceruse initial, motivandu-i anume cu lipsa caintei active a Victoriei. Iar faptul ca aceasta femeie a trecut prin toate portile Iadului cat a fost cu acest barbat, asta a contat in ultimul rand. Pardon, asta nu a contat deloc. Pentru ca intr-o societate patriarhala accentele sunt altele. Interesele femeii vin la urma. Sau… nu vin deloc.

 

In opinia a 27,7% dintre barbati, femeia trebuie sa tolereze violenta pentru a-si pastra familia.

Note:

*Datele au fost luate din studiul „Barbatii si egalitatea de gen in republica Moldova”, Centrul de Drept al Femeilor, 2015

**Victoria Pruteanu a fost eliberata din arest si trimisa in arest la domiciliu. Asta s-a intamplat acum seara dupa un val de proteste in societate, dar si de dorinta Ministrului Justitiei sa faca nitel PR pe drama acestei femei, ceea ce mi se pare josnic. Dar asta e o alta tema. Azi e important ca ea va dormi acasa.

 

 

 

Dragă redacție

Ajutati cu ce puteti femeile maltratate

Ajutor. Ajutati, SOS! Ajutati cu ce puteti femeile maltratate. Aici. Acum. Nu lasati totul in grija statului, a militiei sau a diferitor centre de plasament. Intinde-i tu mina, sustine-o macar moral, si vei vedea cit bine ii va face. Aminteste-ti ca esti femeie, ca esti om, in primul rind, si, cind o vezi pe strada plingind ghemuita pe jos, nu trece nepasatoare. Eu astazi am obtinut o victorie. Da. Azi am cistigat. Azi am pedepsit un idiot, un criminal, un monstru. Ieri seara veneam de la iaz cu masina. Eram cu sotul si copilul, suntem in vacanta la parinti. La o margine de drum am zarit o femeie. Putintica si firava, mergea abia tirindu-si picioarele. Am oprit. Era vinata toata, avea in mina o folie de la ultrasonografie. A batut-o concubinul. Cu picioarele. Nu am stat s-o intreb de ce si cum, am luat-o acasa la ai mei. Mi-a spus ca traieste cu respectivul de 9 luni, mai are un copil de 2 ani si 8 luni din alta casnicie. Acuma copilul e la mama ei, in alt raion. L-a trimis acolo pentru ca a fost si el batut de acelasi individ. Ea a ramas sa isi ia lucrurile si sa il convinga sa ii intoarca buletinul de identitate. Mamica e medic, i-a facut o injectie si i-a administrat un somnifer. Am hranit-o, am spalat-o si am culcat-o la noi. I-am pregatit celui mic o geanta de cadouri, dar cel mai mare cadou va fi ca mamica lui se va intoarce la el. Pentru ca tatal meu este o persoana influenta, a vorbit cu seful politiei raionale, care i-a asigurat garda femeii si ea si-a putut lua lucrurile. Individul e la politie si cred ca acum gusta pumni si picioare. Sa vada cit de dulce-i. 

Maraton

Stiu toate starile sufletesti prin care trece o femei batuta. Asta s-a intimplat cu mine in alta viata

Eu am inceput sa ma feresc deja sa discut despre violenta domestica. Am rabufnit cind am citit fabula Tatianei Tibuleac.

 

Nu am plins cand am citit istoriile publicate de Diana. M-am simtit, insa, back in time si mi-a fost atit de amar, insa, totodata m-am bucurat ca majoritatea au depasit mai mult sau mai putin momentele astea. Eu incercasem deja trucul psihologic de a scrie ce te framinta si am scris odata 8 foi, cite o fraza la fiecare caz. Asta a fost doi ani in urma si nu am revenit niciodata la foile alea.

 

Sotul meu m-a batut. Periodic. Nu pina la inconstienta. Insa, putea sa-mi dea un pumn si sa ma faca sa cad jos, sa-mi rasuceasca miinile sau sa-mi dea citeva picioare. Putea sa ma loveasca cu scaunelul fetei sau cu scindura de calcat, telefon, farfurii, sa ma traga de par prin toata casa la ora doua sau trei noaptea, sa ma alunge din casa. Eu invatasem sa tac si sa nu comentez nimic cind venea beat acasa. Puteam cu usurinta sa ghicesc in ce stare era. Citeodata ma sunau colegii mei sa-mi spuna ca e tare beat si daca am unde ma duce, mai bine sa ma duc. Era un baiat cu studii superioare, jurist de profesie, cu doua limbi straine stiute la perfectie si din “familie buna”.

 

Parintii lui stiau ca ma lovea, pentru ca am trait o perioada cu ei. Prima data cind au vazut a fost dupa ziua fetei mele. Implinise un anisor si chemasem oaspeti. Era foarte beat si dupa ce plecasera ei, a injurat-o pe maica-sa si mi-a dat si mie un pumn. Toata noaptea m-am dat cu pasta de dinti in jurul ochiului. Era pielea uscata ca un pergament a doua zi. Si neagra. Atunci, mi-am cumparat primul meu fond de ten. Stiam toate culorile prin care trece o vinataie, de la negru spre mov inchis pina la verzui-galben.

 

L-am rugat o data pe socrul meu sa-si treaca mina prin parul meu sa simta cucuiele. Hraneam atunci fetita cu pieptul. Nu putea sa se uite in ochii mei.

 

Citeodata venea acasa si spunea ca se incepe “ubivalova”. Sau ma intreba daca am vreun medic traumatolog cunoscut, ca o sa-mi dezbata dintii sau cum ma voi duce la veceu daca voi avea ambele miini in gips. Odata am crezut ca nu scap vie, pentru ca ma trintise jos si-mi dadea pumni peste pumni in cap. Puneam miinele ca sa nu doara asa de tare. Am crezut atunci ca, efectiv, voi muri. A doua zi aveam miinele vinete. Colegilor mei din birou le era rusine sa se uite la mine. Primii ochelari de soare pe care i-am purtat i-am imprumutat de la o vecina de a mea. Aveam fata desfigurata de la un pumn si am mers la spital ca sa-mi coasa pielea. Am si pina acum o cicatrice care este vizibila cind ma bronzez. In casa mea au fost stricate sticlele, oglinzile de citeva ori. Citeva s-au stricat cind am fost impinsa in ele.

 

O sticla a cazut peste mine si m-a taiat la mina. Eram intr-o rochita alba la 1 iunie. Nu am mai imbracat rochia aia niciodata. Ciind ma chema la balcon, unde fuma, ca sa-mi lamureasca cine sunt eu si sa ma invete minte, fetita mea spunea ca ea tot va merge cu mine ca sa ma protejeze. Asa si-i spunea, „daca eu sunt cu mama, tu nu o vei bate”.

 

Copilul vedea prea multe. Odata la gradinita dimineata i-a spus educatoarei ei preferate, „tata ieri a lovit-o pe mama si ei i-a curs singe si eu am plins foarte mult pentru ca credeam ca va muri”. Astfel de istorii au fost multe. Atunci copilul meu a inceput sa ma roage sa gasesc o alta casa. Pe urma s- imbolnavit. Pancreatita pe fon nervos. Nu venise niciodata sa ne vada in spital si am stat de multe ori. In schimb, cind am fost externata si am venit acasa cu sacose, fara bani, cu copilul in brate, el se juca la calculator. A spus doar sa fac ceva mincare ca-i era foame si a inceput a urla la mine de ce nu m-am gindit sa cumpar ceva pe drum. Cind i-am spus ca nu am bani, mi-a spus sa ma duc sa imprumut sau sa ma descurc.

 

Sotul meu m-a lovit inca cind ne intilneam. M-a lovit cind eram insarcinata, cind eram cu copilul in brate, cind adormeam copilul pe perna, cind eram in public, fata de mama sa si fata de fratele meu. Socrii mei erau si sunt oameni foarte educati, cititi, socrul meu cu post important in functie publica. Soacra mea putea sa ma corecteze cind nu spuneam vreun cuvint corect, insa nu prea comenta cind primeam vreun pumn. Isi iubesc la nebunie nepotica. Eu le spuneam mama si tata. Pe urma, dupa ce am plecat, soacra-mea mi-a spus ca eu eram prea puternica pentru el. Socrul meu tacea. Lor le era frica sa nu pretind la apartament. Am invatat sa-i iert si sa nu-i urasc. Mi-am iertat fratii si pe tatal meu care nu au intervenit, care nu l-au oprit. Mi-a parut rau ca nu am avut o mama linga mine care, poate, m-ar fi ajutat.

 

Pe urma, am inteles ca doar eu puteam opri asa ceva. Mie imi era frica. Frica ca nu ma voi ispavi, ca nu voi avea ce minca si unde trai, etc. Femeile care vor sa plece de la o persoana violenta au nevoie de tare multe sustinere. Eu am avut oameni in jurul meu care m-au ajutat. M-am ajutat si singurica. M-am tras de “schirka” cum se spune. Eu ma bucur ca am plecat. Imi pare rau ca am luat decizia asta atit de tirziu, dupa aproape 10 ani de casatorie. Timpul este unicul lucru pe care-l regret.

 

Odata, intr-un sat, o femeie batuta de sot a inceput sa plinga si sa-mi spuna, Dstra nu stiti cum e. Sunteti atit de frumoasa, desteapta si increzuta, ca nu aveti cum sa stiti.

 

Stiu cum e. Asta s-a intimplat cu mine in alta viata. Si parca s-a intimplat cu alt om. Stiu cu precizie toate starile sufletesti prin care trece o femei batuta, de la deznadejde, dispret fata de ea insasi, pina la ura fata de agresor.

 

Acum intr-adevar sunt foarte puternica si increzuta. Si inainte eram, doar ca nu-mi dadeam seama. Acum sunt frumoasa, pentru ca sunt libera si pentru ca ma iubesc. Ma iubesc si ma mindresc foarte mult cu mine.

 

PS. Astazi prietena fetitei mele V. mi-a spus ca un baietel din clasa ei, clasa IV, a lovit o fetita peste fata de doua ori. Ea a incercat sa-l opreasca si el i-a rasucit degetele. Acum ea e cu minuta in gips. I-a fracturat un deget. Mama ei a sunat –o pe mama baiatului. Mama baiatului i-a spus “cred ca fata Dstra l-a provocat ,ca el de obicei nu e asa”.

 

Eu vreau sa schimb ceva, macar putin, la capitolul violenta domestica. Cum? De unde de inceput?

 

Maraton

Mama, ajuta-ma, te rog!

Aveam deja 18 ani impliniti, era luna mai, sfirsit de examene de an si inceput de examene de stat. Prietenul meu, pe atunci (aproape) absolvent la Colegiul de Constructie din Chisinau, specialitatea Design Interior, trebuia sa-si apere lucrarea de licenta, un proiect de vri-o 3*5 metri, care trebuia terminat intr-un termen cit mai scurt, la care am lucrat impreuna, deoarece ma pricepeam  bine la tehnicile de pictat.

Astfel, tot timpul liber, inclusiv cel din timpul saptaminii (unde nu prea era timp liber, pentru ca alergam dupa liceu la dinsul, de la botanica la telecentru, in fiecare zi), lucram in doi la proiect. Intr-o zi pina la 9 seara la colegiu, pina se inchidea si ne alunga paznicul, in alte zile acasa unde statea la chirie, unde locuia cu inca  3 baieti. Unul din ei, nu ma placea deloc, pentru ca iaca ma gasisem eu, tare desteapta ca sa-i fac observatii ca lasa murdarie dupa dinsul. Un detaliu important in toata povestea asta era faptul ca taica-meu era impotriva sa am o relatie cu prietenul meu, iar acest baiat care locuia cu el la aceiasi chirie, era feciorul unui prieten de-a lui taica-meu. Coincidenta sau nu, mai grav e ce a urmat dupa, pentru ca el a gasit cea mai usoara modalitate de a se razbuna pe mine pentru  toate observatiile mele. El s-a intilnit cu tatal meu si i-a spus ca iaca fata matale vine la noi la gazda, ca-i o curva, ca se culca cu noi 4, ca prietenul ei vrea s-o vinda…si iaca daca nu crezi, vina singur si ai sa  vezi cu ochii tai.

Era duminica, noi lucram la ultimele detalii la lucrare, cind cineva suna la usa, iar dupa usa era  taica- meu. De frica mi-am pierdut cunostinta, nu stiam ce putea sa se intimple, mama era cu el, si dupa ce am deschis usa intr-un tirziu, taica-meu ii zice lu’ mama, uita-te ce curva de fata ai crescut tu. M-o bagat cu forta in masina, am ajuns acasa, iar acolo am fost batuta in cel mai rau mod…eu nu-mi amintesc cum…stiu ca mi-am dat seama cit de tare ma doare totul dupa ce am inceput sa vomit singe. Si totul s-a terminat doar dupa ce am strigat dupa mama sa ma ajute, care in tot acest timp statea in odaia alaturata si auzea totul fara sa intervina. Eram toata vinata, vroiam sa ma duc la politie, dar n-am facut-o pentru ca ma gindeam la mama. Imi era asa de greu pe suflet pentru ca nu puteam sa inteleg de ce a procedat asa cu mine, era pentru prima data cind am fost batuta, intotdeauna am fost fata tatei alintata… si acum…

Mult timp n-am vorbit cu dinsul, nu puteam sa-l privesc in ochi, nu vroiam sa-l vad, imi era rusine sa trec prin fata lui sa ma duc la bucatarie dupa un pahar cu apa. Peste citeva saptamini au aparut si consecintele, am facut dereglare ovariana (dupa cum a remarcat medicul, de la un stres foarte mare),  cu scurgeri care au durat aproape doi ani, cu hemoglobina scazuta pina la stare de coma, nu ma puteam trezi din somn zile intregi de la singele pe care il pierdeam in fiecare zi sub forma de ciclu menstrual, cu picuratori de citeva ori pe zi, cu singe de la donatori, hormoni in pastile, injectii etc; Eu am avut noroc de fratele meu, medic de profesie, care statea si dormea linga mine ca sa vada daca respir.

A trecut timp, totul s-a iertat, pe undeva s-a si uitat, tata a inteles unde a gresit, acum stiu ca nu se poate ierta singur pe dinsul pentru fapta lui, ca nu m-a crezut pe mine, copila lui, ci pe cineva strain. Singurul lucru pe care mi-l aminteam si de la care incepeam sa pling era, de ce mama nu l-a oprit, de ce ea a asteptat sa strig disperata: „Mama, ajuta-ma te rog!”

Astazi sint femeie maritata, vorbesc altfel cu mama, si dupa atitia ani de tacere, de furie interioara, mama mi-a povestit intr-o seara cum era maltratata de propriul tata, era tunsa chilug, pusa sa ridice greutati, si batuta, batuta crunt, iar bunica statea intr-o parte si privea, nu intervenea, ei singura ii era frica debarbatul ei. Cel mai tare ma frustreaza in prezent faptul ca maica-mea ii o fire tare timida, inchisa, emotiva, complexata,  nu are incredere in sine, e fricoasa. Si eu ani la rind nu puteam sa inteleg de unde vine totul, si acum am inteles, am inteles multe lucruri. Ea toata copilaria a auzit de la parintii ei cum era poreclita, ca-i cea mai urita si cea mai proasta, pina ce singura a  inceput sa creada ca asa si este. Chiar atunci cind a venit sa le zica parintilor ca se marita, bunica i-a zis, da ce-ti trebuie tie asa urita sa te mariti, da cine s-o mai gasit sa vrea sa se insoare cu tine, multumeste-te ca ai de lucru si ti-ajunge. Si toate astea pe linga faptul ca maica-mea ii o femeie tare frumoasa si tare desteapta. Acum am inteles de ce mama n-a stiut cum sa reactioneze atunci cind eu am fost batuta, doar se repeta aceeasi poveste.

Drama ar fi fost dubla daca s-ar fi oprit aici, doar ca mai tirziu am regretat si alegerea mea, pentru ca baiatul cu care m-am intilnit in adolescenta, pentru care jertfisem relatia cu familia mea, de care eram mega-indragostita, de fapt era un manipulator, care ma controla non-stop cu cine vorbesc, cu cine ma scriu, cu cine ies,  m-a indepartat de prieteni, imi dicta cum sa ma imbrac, cu cine pot sa fiu prietena si la sfirsit a ajuns si el sa ridice miinele la mine, sa-mi sparga nasul si buza din gelozie prosteasca. Si eu stiu foarte bine ca-s vinovata ca i-am permis si l-am iertat.

Astazi sint fericita!

Pentru asta ii sunt recunoscatoare sotului meu, care imi este nu doar sot, dar si cel mai bun prieten, care ma ajuta sa inteleg starile prin care trec, ma sprijina, care imi daruieste comunicare ‘’normala pur-omeneasca’’, intelegere si iubire in fiecare zi.

Text: Anonim

Maraton

Zburatorul de pe Cogalnic

Istoria ei, a matusei mele, o stie un sat intreg, un sat de pe malul Cogalnicului. Incepea tot in culori mai roze. In anul 1980 mergea sa faca studii la Tiraspol, sa stie sa croiasca, sa coase. Parintii linistiti, ca era pe drumul cel bun. Micile retururi acasa, cum fara club, joc. Acolo a dat de un El. Tare inistent a inceput sa o curteze. Moale de fire si cu capul in nori, cred ca repede i-a furat inima, mintile, ca in poezia cu Zburatorul, numai ca acesta a ramas in viata ei. Offf de stia dinsa! In scurt timp, lasa balta tot, studii, vise.

 

Revenind in sat, nunta, prima sarcina….nu a durat mult pina au venit primele „zguduiri”. Se zvonea ca era „atinsa” si pina la casatorie, dar….nimeni nu a incercat, sau nu au putut sa ii bage mintile in cap. Ba mai mult, cum se zice:”cred ca o merita!” Pe parcursul primei sarcini, „mingierile” nu au fost date uitarii. Plinsa si vinata, fugea la parinti acasa. Citeva zile se scurgeau, daca nu se ducea singura, venea nemernicul dupa dinsa. Uite asa, primul baiat s-a nascut, apoi al doilea…., apoi al treilea, mai glumeau, ca poate o zi incearca si pentru o fata, asa ca la oameni gospodari sa aiba de toate, inca o muiere la casa nu stirca. Cu nasterea copiilor parca tot se agravase, insultele, bataile, dar era o rutina, parca fara asta nu era normal. Scuza ca sta cu el de dragul copiilor era o minciuna, care o facea sa se simta mai bine, banuiesc eu.

 

Croitorita se angajase in colhoz, la sadit sau strins cartofi, prasit sotci….cules la poama. Ametita de soare apoi si de vin, nu reusea sa faca nimic in jurul casei, minca bataie, ca il face de rusine, ca deee, ce fel de gospodina masei este?
Copii s-au mai infiripat, au inceput sa fie trecuti si ei la tabacit. Uneltele de tortura erau care mai de care, imaginatia tatalui iubitor nu se oprea la pumni si cureaua de la pantaloni, mai cadea sub mina si „ghisusca” de la cal, un capat de „shlang”, hlantug, ciomag, iar daca era super furios un cutit i se lipea de mina, ca Magneto. Minia lui se propaga ca o furtuna, tot in calea lui zbura. Ascunzatoarele erau derizorii, in casa erau ca niste sobolani, odata afara, fligherul (cuptiorus,storojca) de linga casa sau beciul erau niste capcane, asa ca unica solutie erau lanurile de porumb de linga casa, noroc ca erau mari si se puteau refugia. Dar cum scenele izbucneau indiferent ca e soare, ploua, tuna, ninge afara, alte ori era greu de jucat de-a v-ati ascunsele. Acus tati va gaseste. Atunci „noghi v ruki”, cel mai mic in spate si….fuga la mama in deal.

 

Ei uite daca tot se termina aici, nu as mai avea ce scrie. El, Teroarea, se lua dupa ei, noapte, zi….mergea dupa ei. Bunica, femeie prevazatoare, o ascundea in papusoii de linga casa ei, in fundul gradinei, ii dadea paturi si ii zicea sa stea pina viforul trece. Odata inteles ca este dus de nas, ii lua la blenduit pe buneii mei, insulte si injosiri. Pe bunica o ameninta ca o va viola, iar bunelul sa il satisfaca altfel (asta decent redat), la ce ris de fata au, nici gospodina, nici femeie, o betiva, o curva etc, etc… Bunelul nu odata a fost la spital pentru coaste rupte si hematome. Ingroziti, incremeniti, rabdau de dragul fetei, credeau ca asa o salveaza.

 

Despre cite internari si cite leziuni, diagnoze, sarcini pierdute, nu are rost sa scriu, e mult prea mult de scris.

 

Parca se insenina uneori, dupa o buna doza de zdupaci, zicea: „gata, nu m-a intorc! Ajunge! Imi distruge copii!” In luna lui septembie, fiind odata de hram la bunica, isi petrecea al nu stiu cit la numar sejur in adapostul parintilor sai. Asezate pe pragul saraiului, pe la chindii, o intreb, cum de poate rabda atitea, cum le poate duce? Cum poate ierta ? Multe nu am auzit, din privirile tulburi, raspunsul a fost:”Nu stiu, nu pot sa explic! De data asta daca vine, chiar nu ma duc!”.

 

Au trecut citeva ore, intruchiparea suferitelor sale, apare.
-Toma, auzi, nu te farama, hai acasa! Urla de la poarta.

 

Eu am iesit, infuriata, ma duc sa il dau afara din ograda. M-a izbit astfel, incit am cazut pe mini-gardutul ce separa trotuarul si florile. Nenorocul lui a fost, ca am cazut peste o proptea ce tinea acel gardut, am dizbirnat-o, m-am ridicat cu dinsa in mina, l-am infruntat, clar i-am zis de ma atinge o incaseaza rau, plus chem politia. Mi-a zis:”Esti o nebuna, de atita nimeni nu se va insura cu tine!” Ingrijorat omul. La toata scena, matusa nici mir nu a facut, mozolind miinile, ca un copil ce greseste, sau cind face vre-o dananaie, se da la mine si zice: „las’ nu te supara, el a venit dupa mine!” De data asta ma jur, ochii ii sclipeau. Eu vroiam sa urlu:”Cum, proasta dracului, el face ris din tine, din copii, parinti, iar tu rotesti ochii si mai ca nu cu fericire esti gata sa uiti totul?” Reactia ei era de genul, vezi nu poate fara mine? A urcat in bricica s-a intors si incet mi-a zis: „Stiu ca nu ai sa intelegi. Il iubesc!”. Il iubesc, o borta in cer, vezi? Credeam ca fac un cosmar. Cum puii mei, il iubesc? Cum este posibil asta? Cum delirul asta e asa de real? Cum!? Cum!? Una este cert, aia a fost ultima mea conversatie cu matusa. Ultima unde am vazut-o intr-o caruta cu cal, alaturi de ne-Printul ei. Parul ca taciunele si cret in bataia vintului, un moment am avut impresia ca era fericita de acea regasire, zimbea si topita il minca din priviri. Ehhh iubire. Asta e ultima mea imagine cu dinsa VIE.

 

Bautura, zdubacii neconteniti fara de mila, sfirsitul era inevitabil. Adunase prea multe sarmanul trup, a cedat intr-un final. Pe ultimul drum a petrecut-o si marea ei Iubire, bocetul si regeretul era mare, lacrimile adevarate? Posibil. Ma gindeam, poate te inneci cu propria smiorcaiala. In schimb, pe cruce i-a pus fotografie, fotografie cu chip frumos, unde dinsa zimbeste, fațisoara ca laptele, ochii limpezi. Nu, nu a pus poza cu realitatea, unde era batuta, plinsa si in vinatai, ca na, nu era el vinovat, de toate era ea responsabila, inclusiv de moartea sa, pina la urma o merita, fara dor si poate. Ea a meritat sa nu isi vada cei trei copii la sfirsitul vietii (putin peste 40). Ea a meritat sa nu isi vada viitorii nepotei (azi 4 la numar)? Ea a meritat sa plece inaintea lui taic-su?
Raspunsul meu e: Nu, nu, nu!

 

Vieti frinte, furate, terminate, doar din cauza ca forta de a spune STOP nu este invatata, bagata in cap. Pentru ca multe mame au invatat si mai invata pe fete sa taca, sa rabde, dapoi cum ai sa te descurci? Ei ian taci, ian rabda, ii rau cu rau, dar fara el e si mai si. Traumele sint enorme si ignorarea, indiferenta agraveaza acest fenomen.
Istoria aceasta poate era sa fie alta, daca alegerile matusei mele erau sa fie altele, daca ii spunea „Nu” la acel joc, daca la prima palma, pleca, daca….daca…..multi daca….poate era sa fie VIE, inca.
Voi, cele ce cititi aceste rinduri, si sinteti maltratate lasati tot, fugiti, luati-va viata in miini, fiti mai puternice. Nu va mintiti, ca poate il va lovi sfintul duh si se va schimba, acestea sint povesti. Pina atunci va omoara el, moral, va distruge tot ce sinteti. Nu stati de dragul copiilor, un bine lor nu le faceti. Faceti schimbarea! Pentru matusa mea este prea tirziu! Iar cele ce cunosc pe cineva ca sufera si stau chitic, interveniti, nu veniti cu scuza: „nu ma bag, nu e familia mea, fiecare decide pentru sine.” Cine stie poate salvati o viata….poate doua….sau trei.

 

Maraton

Gelozia abuzivă

Am avut si eu o palma în viaţa mea de la el, care m-a făcut sa zbor în perete, iar ce a urmat a fost ca prin ceaţă, ma ţin minte culcata pe pat, iar el deasupra cu mainele la gâtul meu, nu credeam ce mi se întîmplâ, apoi alungată din casa cu tot cu catrafuţe. Cel mai rusinos a fost sa ma duc luni, la lucru si colegele sa intrebe, ce ai sub ochi? 

 

Raspunsul lui a fost ”Eu nu te-am batut, ţi-am tras o palmă.

 

Eu l-am iubit şi am iertat.

 

Cel mai greu de suportat, însă, a fost abuzul psihic. Aproape 8 ani de zile, la fiecare 2 saptamiini du-te si la fiecare 2 saptamini vino. Acel du-te era urmat de cele mai frumoase cuvinte la auzul cărora o femeie înfloreşte „curva” „huisoscă” etc, terorizări de genul „cine a sunat?”, „cine a scris?”, „da sa verific posta”, „tu precis nu ma amăgești?”, „de ce ai venit mai devreme acasă?„, „faci miniet şefului”. Mesaje de dimineata “ni-i greaţă de tine, azi să pleci”.

 

Eu am iubit întotdeauna sa ma îmbrac bine si multi considera ca am gust, dar toți acești ani, fără sa-mi dau seama am început sa port, „ceva”, ceva ce nu m-ar scoate in evidenta, ceva neutru, ca sa evit un nou scandal/suspiciune, căci dacă ma machiez, e machiaj „boevoi” si nu e voie. M-am prins intr-o zi ca merg cu capul aplecat, iar dacă atrag privirea unui bărbat, pe loc ma simțeam vinovata „curva”, chiar dacă mergeam singura pe strada.

 

M-am îndobitocit, m-am pierdut, nu mai înţelegeam cine sunt şi nu vedeam cum pot sa ies din “povestea“ asta, îmi părea fără sfârșit. Avea o putere enormă asupra mea, ştia foarte bine, iar eu nu puteam rupe lanțul ce mă leagă. Sănătatea mea fizică suferea din cauza celei psihice. Diagnoza – depresie.

 

Eforturi maxime mi-au trebuit sa încep să văd lumea frumoasă din nou, scrâșnind din dinți să pot nu-i răspund, să pot să-l refuz.

 

A fost nevoie sa apară altă persoană în viața lui, ca sa ma elibereze totalmente şi, cu toate ca știu ce o așteaptă pe ea, Eu îi sunt recunoscătoare.