Browsing Tag

femei abuzate

Interviuri

Psihologul Sile Moldovan: „Comportamentul violent în sine este o alegere, o opțiune, conștientă sau subconștientă.”

Vasile, sau Sile, cum își zice singur, este omul care îmi amintește de copacul de tei, atât de puternic înrădăcinat, verde, care te înmiresmează, te face să ridici capul spre cer și să tragi adânc aer în piept. Psiholog de profesie, Moldovan Vasile, director executiv al Asociației pentru Promovarea Femeii din România (APFR Timișoara, click pe https://apfr.ro/), ajunge pentru a 3-a oară la Chișinău. În doar câteva întâlniri mi-am dat seama să Sile Moldovan este omul capabil să schimbe câmpul magnetic, să te facă să te gândești la tot ceea ce ești sau nu ești. Nu am ratat ocazia să fac un interviu cu dumnealui, un moment care pentru mine în tot acest răstimp a fost ca o apă proaspătă. Să vă doresc să vă delectați cu acest text, ar fi prea puțin spus, prieteni!

Notă: Acest interviu a fost oferit cu amabilitate blogului de Coaliția Națională „Viață fără Violență”.

Probabil, Sile, o să ne schimbăm cu rolurile. De obicei, tu ești acel cu întrebările și ascultatul, astăzi eu voi fi. Cititorii noștri din Moldova nu te cunosc deloc, decât participanții la atelierele pentru psihologi, povestește, te rog, despre tine. Ce faci, cine ești, de ce crezi că luăm acest interviu de la tine?

Sunt psiholog de profesie, psihoterapeut sistemic de familie și cuplu, formator în activitățile de pasiune și pe lângă toate aste mai am și responsabilități de management, cele din urmă fiind activități întâmplătoare, cum le numesc eu. Lucrez în zona societății civile din `98-`99, din primul an de facultate. Am intrat în contact cu organizația din care și acum fac parte ca voluntar, la început nu am avut o perspectivă pe termen lung (zâmbește). Îmi amintesc și acum că organizația mi-a plăcut foarte mult pentru viziunea sa de interacțiune socială.

Mulți oameni cred că trebuie să ajungi la cabinetul psihologului când ești cumva în ape tulburi. De unde crezi că se naște asmenea atitudini față de acești specialișt? De ce nu ne împrietenim cu psihologii înainte de a pierde pământul de sub picioare?

Aceasta e o atitudine de-a noastră în raport și cu alte servicii, și la medic ajungem tot doar atunci când avem simptome acute și apare disconfortul foarte mare, e felul nostru de a fi, probabil. Psihologul intră tot în zona aceasta a vindecării. Și atunci omul vine la psiholog când nu mai poate, nu mai are opțiuni. De multe ori la psiholog ajungi chiar și atunci când ești spre „final”. Apar și aspectele psiho-somatice ale unor oameni care umblă pe la toți medicii după care abia mult mai târziu ajung la psiholog, unde unele lucruri se pot rezolva în mod prioritar. Cu siguranță există și o mentalitate sau un limbaj comun că cei ajunși la psiholog sunt bolnavi mintal. Un lucru absolut greșit, evident.

Cum se nasc stereotipurile, șabloanele, în special în mentalitatea colectivă și cum scăpăm de ele?

Cum scăpăm de ele? Spre exemplu, prin intermediul evenimentelor din viață, atunci când prin experiența individuală ajungi să realizezi că stereotipul pe care îl ai nu este valabil. Dacă mă refer punctual la stereotipurile bărbaților legate de femei, multe dintre ele se schimbă în momentul în care bărbatul devine tată de fată. Sau în momentul în care intră în relație, este posibil ca anumite stereotipuri legate de femei să se schimbe sau să dispară ușor. Totuși, un om poate să schimbe un stereotip în momentul în care îl conștientizează și se educă. Este confortabil pentru noi, ca și oameni, să gândim în stereotipuri, pentru că avem soluția imediată la ceva anume. Pe de altă parte, stereotipurile ne blochează, ne determină atitudini, comportamente, iar în raport cu ceilalți ele devin discriminatorii, dezavantajează pe cineva, îi rănesc pe alți oameni. Și atunci ai o problemă care nu te influențează doar pe tine, dar îi afectezează și pe cei din jur. Trebuie să faci ceva cu asta. Și trebuie să fim sensibili la aceste aspecte, să le observăm, pentru ca ele să înceapă să se schimbe. O latură importantă vine din zona educației. Râmân la ideea că societatea civilă are un rol cu adevărat important, acela de a educa. Serviciile pe care noi le oferim ajung la o categorie de oameni, educația în schimb poate fi răspândită la un public mult mai larg. Și acesta este rolul esențial al oamenilor care lucrează în societatea civilă. În momentul în care omul vede că stereotipul din el afectează pe cineva, este reală această schimbare. Am trăit-o de multe ori cu cursanții mei care își schimbau comportamentul în mod autentic.

„Dinamica violentă a fost mult timp normalizată, acceptarea faptului că femeia este abuzată fizic, psihic, sexual; toleranța fenomenului în sine creează aceste tipare ale noastre, indiferent cât de bine ești format în domeniu, îți formează stereotipuri, prejudecăți, tipare comportamentale în interacțiune.”

Lucrezi în special cu victimele abuzului, cu ce se evidențiază acestea în mod particular față de alte categorii de pacienți?

Este specifică intervenția aici. Or, orice categorie vulnerabilă sau persoană care cere ajutorul unui psihoterapeut are o vulnerabilitate în acel moment și are nevoie să o rezolve cumva. Fiecare caz este special în felul lui. În situația violenței în familie este absolut necesară formarea profesioniștilor pentru că e un domeniu aparte. Domeniul violenței în sine a fost normalizat mult timp în spațiul românesc, în societăți în general. La fel se întâmplă și în Europa chiar dacă acolo serviciile, legislația sunt mult mai evoluate, tot este prezentă violența, este suficient să ne uităm la statistici. Dinamica violentă a fost mult timp normalizată, acceptarea faptului că femeia este abuzată fizic, psihic, sexual; toleranța fenomenului în sine creează aceste tipare ale noastre, indiferent cât de bine ești format în domeniu, îți formează stereotipuri, prejudecăți, tipare comportamentale în interacțiune. Și atunci tendința și capcana în care intră foarte mulți specialiști este să judece, să devină suspicioși cu privire la situații și victimă, să blameze, chiar dacă nu o spun deschis, însă se simte în atitudine și intervenție. Sau de foarte multe ori, acești specialiști, fie bărbați sau femei la rândul lor au trăit și ei în familii violente, nu neapărat în copilărie, posibil și în situații curente/recente au fost expuși situațiilor abuzive. În aceste intereferențe apar blocaje și este foarte greu să ai o intervenție suficientă când mai degrabă ești subiectiv, prins, nu mai ai obiectivitatea de a sprijini omul care a ajuns la tine. Și revenind la întrebarea ta, toatea astea fac diferența delicată de a lucra cu victimele, de a nu intra în zona de protejare – și nu e nimic greșit în această zonă – doar că în diferite scenarii specialistul omite că pasul următor este să creezi autonomie, iar autonomia creează un grad de responsabilitate, de asumare, de luarea deciziilor. Și abia după aceeea am putea spune că aceste victime devin autonome, se desprind de vechile tipare și traume și au capacitatea să nu repete destin similar în alte relații. Este o categorie aparte, necesită specializare nu doar pentru psihologi, dar și pentru polițiști, avocați, judecători, asistenți sociali… Fiecare dintre noi provenim dintr-o societate patriarhală și chiar dacă nu am avut istorii de violență în propria familie, atunci cel puțin ne-am ciocnit cu poveștile patriarhale precum că bărbatul este cel care conduce, autoritatea, femeia este cea care trebuie să fie supusă, ascultătoare. Aceasta este suficient ca tu la rândul tău, fie ca și specialist sau nu, să nu ai intervenția potrivită și să manifești discriminare în raport cu ceilalți, să repeți aceste tipare.

Dacă cititorii noștri te-ar ruga să le explici ce sunt traumele și cum lucrăm/le depășim, ce le-ai spune?

Am să fac o introducere mai simplă. Când spui „traume” parcă sperii omul, e ceva ce pare foarte negativ și dur. Traumele, de fapt, sunt întâmplări/experiențe din viață care au un impact într-un fel emoțional sau fizic. Impactul pe termen lung rămâne cel emoțional, evident. Chiar dacă în trecut, spre exemplu, au fost cazuri când „ai luat bătaie”, urmele fizice ale acelei experiențe nu mai rămân decât pentru o perioadă scurtă de timp. Dar ceea ce însoțește această experineță – suferința, durerea, umilința la care suntem expuși, frustrarea, furia – toate aceste emoții rămân pe termen lung. De foarte multe ori le blocăm acolo, rămân tensiuni emoționale, puternice și se aciuează în noi pentru toată viața. Cu timpul sau la un moment dat observăm că avem anumite disfuncții în raport cu ceva. Aceste emoții se reactualizează într-un context anume, spre exemplu nu reușim să ne exprimăm în public. Și atunci așa se manifestă aceste întâmplări. În viața curentă nu mai suntem eficienți, funcționabili, productivi, nu ne reușește să obținem ceea ce ne dorim. Uneori, desigur, aceste întâmplări intră în zone mai grave, când apare anxietatea, depresia. E greu de spus cum ne dăm seama că avem traume, dacă le avem cumva. Sigur, putem ști că am trăit aceste experiențe neplăcute de violență, de abuz, de pierdere, care desigur la acel moment în viață credem că le-am depășit, însă poate vine momentul când te gândești că nu ești în regulă în anumite situații, atunci începi să cauți, să sapi, să cercetezi. Sau, cum spuneam mai devreme, s-ar putea să-ți dai seama contextual că ceva nu e bine cu tine, să nu înțelegi de unde vine și să faci ceva ca să descoperi că în trecut ai trecut printr-o situație traumantă. Pentru fiecare dintre noi este important aspectul de evoluție, atât personală, cât și profesională, pentru a trăi mai echilibrat cu noi și cu ceilalți.

Mulți se întreabă de ce ființa umană devine violentă. Ai vreo ipoteză?

Într-adevăr, comportamentul violent în sine este o alegere, o opțiune, conștientă sau subconștientă. Este o strategie de comunicare nefuncționabilă pe care am învățat-o în trecutul nostru, în copilărie, în societate. Am învățat-o încă atunci să ar fi funcțională, adică dă rezultate, ajută. Complet greșit. Dacă în relația cu propriul copil o persoană nu are suficiente resurse ca să-l convingă de un lucru sau altul, nu are suficiente competențe de comunicare, atunci aceasta recurge la o strategie pe care în trecutul ei a văzut-o funcțională. Deci, în mine ar fi existat această informație precum că cineva mă certa, mă bătea și din frică făceam acel lucru, adică dădea rezultate imediat, era eficient. Exact așa se aplică și în raport cu partenera de viață, faptul că cineva a văzut că putea să obțină ceva de la mama sa doar aplicând forță și obținea imediat, din frică. Într-o situație similară din viață omul recurge la acele strategii pe care le știe că au funcționat, există în interior acest tipar, care dădea rezultate. Și-atunci nu se recurge la alte modalități non-violente, egale, parteneriale, firești în relații de iubire, și repetă în forma asta tipare disfuncționale. Violența în sine este învățată prin observarea modelelor din mediul în care provenim: familie, societate, diferiți actori precum mass-media, unde este foarte prezentă violența. Și atunci oamenii văd că lucrurile acestea funcționează așa cum sunt, cu așa atitudini, și nu mai depun nici un alt efort ca să găsească modalități non-violente. Această strategie violentă de comunicare este și nefericită, creează răni, atât celor expuși dar și celor care o practică. În sine, metoda violentă nu este productivă pe termen lung, majoritatea agresorilor ajung să rămână singuri. Și aceste persoane rămân singure din incapacitatea de a comunica altfel cu proprii copii. Persoanele care au comportament violent le este greu să accepte acest fapt, nu acceptă că au o problemă și că comportamentul lor provoacă răni. Și, atenție, nu neapărat asemenea comportament este făcut din rea intenție. Mulți părinți zic că aplică violență din motiv că își iubesc copiii și nu vor să crească ca fiind niște „ratați”, și atunci aceștia, neavând alte mecanisme văzute în viață, aplică violența. Este impotant pentru acești oameni să conștientizeze și să apeleze la ajutor, aceste comportamente se pot schimba. Orice comportament învățat poate să fie deturnat. Însă toate astea cu o singură condiție, cel/cea care cere ajutor să fie perseverent(ă) în schimbare. De foarte multe ori când partenera/victima iese din relații abuzive, agresorul o caută, se jură că se va schimba din frică că va rămâne singur, însă toate acestea sunt pe termen scurt. Și atunci când agresorul recidivează, este foarte important pentru acesta să înțeleagă că trebuie să lucreze la acest aspect, să ceară susținerea specialiștilor. Și în momentul în care se schimbă relația cu cei din jur, atunci vine pacea, atunci poate oferi căldură, iubire, Ceea ce ar trebui din start să fie un lucru firesc. Din păcate, deși familia trebuie să fie locul sigur, mulți trăiesc în ea drama vieții lor – violență, teroare, abuz sexual, frică etc. De multe ori, cei prinși în poveste le este greu să vadă tabloul întreg și aici este rolul intervenției sociale care vine cu mesajul că este intolerant acest comportament, fie pe stradă sau în familie.

„De multe ori aud acest mit că dacă s-ar legaliza prostituția ar scădea numărul de violuri. Este absolut greșit. Oamenii care ajung să aibă un asemenea comportament optează pentru actul sexual în acea formă.”

Și dacă te-aș întreba cum funcționează schema în privința violului?

Așa cum mă gândesc, ar putea veni tot dintr-un aspect de inegalitatea de gen, este tot o formă de a-l domina pe celălalt, de a lua cu forța. De multe ori aud acest mit că dacă s-ar legaliza prostituția ar scădea violurile. Este absolut greșit. Oamenii care ajung să aibă un asemenea comportament optează pentru actul sexual în acea formă. În spatele acestui comportament se ascund o grămadă de frustrări, nemulțumiri, de complexe, de inferioritate, de a-și dovedi că, în raport cu femeile, sunt puternici, sunt bărbați. Violența sexuală este pusă la egalitate cu violența față de femei în general, intră în același mecanism de mentalitate la general. De foarte multe ori tendința socială este mai degrabă să accepte abuzul sexual, violul, decât sexualitatea. Adică sexualitatea este un tabu despre care nu discutăm, ceva rușinos, este intrigant pentru unii să afle că unele persoane au alte opțiuni sexuale decât ale lor și să le considere nepotrivite. Dar pe de altă parte este firesc și luat ca o normalitate ca o femeie să fie forțată. Și sunt nenumărate cazuri de viol în care comunitatea se adună în jur și să caute „explicație”, cu ce era îmbrăcată femeia, la ce oră era pe stradă, adică atitudini ale mentalității colective. Inclusiv aceste atitudini se regăsesc la oamenii care lucrează în instituții. Sunt momente în care specialistul sau specialista din aceste instituții (fie procurori, asistenți, psihologi etc.) manifestă același comportament în anchetă, cu aceleași întrebări: ce căutați acolo, în ce erați îmbrăcată și tot așa. Sunt atitudini incorecte, însă prin care un abuz este în totalitate validat, acceptat și tolerat.

Ești unul dintre puținii oameni care parcă sunt luați de o mână divină și-și cunosc bine misiunea în viață, foarte exact aș spune eu. Tu, ce părere ai? Ce misiune crezi că duci?

(Derutat un pic, se plimbă cu ochii în jur apoi râde) Îți mulțumesc pentru apreciere. Este ceva prețios și în același timp derutant pentru mine. Mă dedic mult lucrurilor care îmi plac și uneori am rezultate bune. Cred și eu în ideea că oamenii au o misiune. E o întrebare la care încerc să reflectez și eu (zâmbește), dacă fac ceea ce trebuie să fac cu adevărat. Cred cu silință că, pentru ca lucrurile să se întâmple, trebuie să fii mereu în mișcare. Organismul nostru este creat pentru dinamică, de la micro sisteme până la întreg sistem al corpului. Trebuie să ne punem în mișcare și lucrurile se vor întâmpla, viața curge. Ești în locul în care trebuie să fii, întâlnești oamenii pe care trebuie să îi întâlnești. Particularizând acum, îmi aduc aminte cum doream să studiez dreptul. Eram foarte mult atras de justiția socială și îmi doream foarte mult să mă implic acolo unde sunt nedreptățile. Am picat examenul și așa am ajuns la facultatea de psihologie. După primul semestru am descoperit că îmi place foarte mult. Și tot așa am descoperit frumusețea psihologiei, era o îndrăgostire din asta vaporoasă, ca atunci când îi dai șansa cuiva. Și mi-am dat seama atunci că asta e ceea ce trebuie să fac.

Pentru final, ce cuvinte alese ai pentru cititorii și cititoarele noastre?

Am mai multe chestii în minte și una este legată de libertate. Le doresc oamenilor să aibă curajul să fie ceea ce sunt într-un mod asumat și, dacă există ceva ce nu vă convine la propria persoană, să fiți apți de a schimba. Dacă, dimpotrivă, sunteți mândri de ceea ce sunteți, atunci să fiți plenari în acest sens. Foarte mulți oameni care vin la terapie, de diferite vârste, regretă lucrurile pe care nu le-au făcut, foarte puțini regretă lucrurile condiționale făcute în viață, acțiuni făcute în afara așteptărilor celorlați, în afara tiparelor. Asta e ceea ce simt acum să spun oamenilor, în acest context, esențial după părerea mea.

Natalia Rezneac
Mai, 2019

Dragă redacție

Vrei să faci scandal, vrei să te faci de rușine?

Lucram intensiv de ceva timp și nu mai reușeam să mă văd cu nimeni. În seara ceea am profitat de ocazie că era sâmbătă și că era mama la mine. Aveam pe cine să las copii și să ies să mă văd cu un prieten. Să mai iau și eu o gură de aer.

Soțul m-a sunat să merg să îl iau de la lucru, că aveau o beție. Eu după întâlnire am plecat direct acasă pentru că mama se simțea rău, în aceeași seară a fost operată.

Ajungând acasa, soțul a început să mă sune, i-am spus că sunt deja acasă și poate să cheme un taxi. El a început să mă amenințe la telefon și să îmi spună că îmi v-a face scandal.

A venit acasă și asta și a făcut, mai mult, m-a îmbrâncit și m-a lovit. În acel moment a intrat mama, eu am vrut să sun la poliție, mama mi-a luat telefonul:

– Vrei să faci scandal, vrei sa te faci de rusine? a spus mama.
Eu am plecat în altă cameră. M-am așezat la podea și am început a plânge.

– Tu de ce îl provoci ? Tu de ce nu te-ai dus să îl iei cu mașina? a continuat mama.

Lacrimile îmi curgeau fără să vreau, fără să le pot controla.

Mă simțeam mică, singură și neputincioasă. De parcă eram într-un labirint din care nu găseam ieșire.

O mulțime de femei sunt în situații similare. Multe din ele mor cu zile, intră în depresie sau se apucă de băut. Violență din familie lăsa cicatrici care rămân pe viață. E greu să te eliberezi de frică.

Trăim într-un stat în care femeile trebuie să rabde, pentru că „nu vor găsi altul mai bun”, „pentru cui trebuiești tu cu copii”, pentru că „răbda că nu ești tu unica”.

Trăim într-un stat în care legea nu apară femeile, mamele. În care ieși din asta doar dacă ai mare tărie de caracter.

Text: Ileana

Foto: Jurica Koletić /Unsplash

Maraton

Scriu cu un scop, vreau finalitate.

Sau. Nu mi-e jale de victime. Au ceea ce le trebuie.

Sincer vă spun, mă plictisesc chiar de la introducere postările despre dramele victimelor violenței în familie. De aceea nu le mai citesc de foarte mult timp. Scutul interior care mă oprește din lectură, vine mereu cu un monolog cinic,” Care i-a fost motivația să scrie? Concurs de drame… Nimic nou, iar de jele…” . Ba chiar îi spuneam adineaori cuiva că sunt mai predispusă sa apăr drepturile homosexualilor, decât ale femeilor abuzate din Republica Moldova.

Bănuiesc că deja am reușit să generez câteva rezistențe sau nedumeriri. Dar nu e pentru prima oară, am eu un hobby, se pare că…

Acum s-o luăm pe rând.

La început, o să vă povestesc scurt despre cum am fost și eu victimă, prin ce transformări am trecut, ce am înțeles și cum o duc astăzi.

Până la căsnicie am fost întruchiparea libertății. Nu știu câtă lume din acest oraș și-ar permite acest lux. Nu vă povestesc, că nu vreau să-mi amintesc… și să plâng de invidie… sau să plângeți )) Este important să rețineți acest moment.

Apoi, m-am căsătorit și s-a întâmplat exact după scenariul clasic. Am născut un copil, a venit vremea compromisurilor. Soțul meu, dragul de el, a descoperit că ”fac mâncare oribilă”, sunt o ”răpăniugă”, o ”lenoasă”, ”neorganizată”, ”ipocrită”, ”prefăcută”, ”femeie de post” (sau ”nicacaia”), fără ”gusturi” , că am niște prieteni oribili etc. Firește, aceste complimente nu au venit chiar din prima zi de căsnicie. Așa, pe rând, încât să nu-mi dau seama cum limitele stimei de sine își schimbă dimensiunile. Apoi, a urmat o mușcătură enormă pe față. A fost o vânătaie foarte vânătă, cu mici răni de la dinți. Dar, mă răg, nu poți spune că m-a bătut )). Apoi, a urmat o lovitură în ochi. Era atât de beat, încât peste 5 minute nu mai ținea minte că a lovit și nega foarte încrezut. Ei, cum să te superi? A urmat și partea cea mai emoționantă din cariera mea de ”soție”. Nu, nu m-a înșelat. Cu asta a sfârșit )) Au urmat două mâini care mă sufocau și un copil care abia făcea primii pași și s-a târât până la noi, urlând, să ne despartă. Iată, credeam că am trecut peste asta, dar văd că nu, m-a apucat bocitul. Și da, copilul a făcut asta de două ori.

Deja, când m-a înșelat… I-am scris femeii ăleia pe facebook să-i mulțumesc că m-a ajutat să iau o decizie. M-a sunat, și-a cerut scuze, a spus că nu a vrut să ne facă rău. Eu i-am dat niște sfaturi de viață, mi-a mulțumit și ea… Deci, cum s-ar spune, ne-am ajutat una pe alta ))

Nu știu dacă e relevant să menționez că soțul meu în trei ani de zile a lucrat, cel mult, un an și că avea venituri foarte modeste și sporadice. Cam trăiam din mila mamei și ale prietenilor…A, da, mai obișnuia să se îmbete o dată pe săptămână, iar toamna intra în depresie și se îmbăta mai des. Acasă venea spre dimineață, uneori și la 3:00 noaptea. Ne trezea numaidecât și teroarea dura, conform regulilor casei, până la 11:00 ziua.

Odată, în isterie și de frică, fără să mai judec (am aflat ce-i asta tot în căsnicie), am fugit și l-am lăsat cu copilul de numai un anișor, în casă. Peste jumătate de oră, băteam cu picioarele în ușă, el dormea, copilul urla, ușa încuiată, vecinii bucuroși …

Mai departe…(aici atenție pentru femeile care au motive serioase să rabde)

Mai departe, am inchiriat un apartament. Fără să am vreo sursă de venit. O prietenă bună ”mi-a spălat creierii”, m-a convins că sunt minunată, m-a rugat pe ”mine, cea de până la căsnicie” să-mi transmit niște ”complimente din trecut”, mi-a plătit chiria pentru o lună și mi-a urat drum bun într-o nouă viață.

Constrânsă de împrejurări, ieșită din zona de confort, iată ce am făcut:

  1. Am aplicat la vreo cinci joburi.
  2. Am împrumutat bani și am mers la consiliere psihologică (asta e o investiție foarte bună, recomand). Am fost la A. I-am spus că sunt o proastă în timpul interviurilor pentru job și că sunt o victimă. Ea a făcut ce trebuia.
  3. După ce A. a făcut ce trebuia, am primit oferte de la toate cele 5 joburi și am avut de ales. Am ales munca part-time, să pot fi și mama copilului meu, atât cât are nevoie la vârsta lui.
  4. Am mai avut unele căderi, perioade de ”doliu”, foarte firești, am mai fost la consiliere (cam o dată pe lună), mi-am setat în telefon alarme, pe ore, cu programul zile, ca să mă organizez.
  5. Am început să ies mai des cu prietenii, să fac sport, să continui masterul (la psihologie)
  6. Mi-am făcut niște planuri concrete de viitor și uneori mai invit pe ”mine din viitor”, să-mi trimită niște complimente.

Un mesaj pentru femeile abuzate.

(Va fi schimbare de manieră de exprimare, puțin patetic, influențată de meme, dar cu un scop concret)

Ei, dragi femei… Într-un cuvânt, ieșită din acel paradis, plin de speranțe iluzorii, mă uit în urmă, tot mai rar și mai rar. Nu-i nimic interesant acolo. Ceea ce încerc acum, e să accept că, da, sunt capabilă să fiu și victimă. Să accept că uneori, sunt, în aceeași măsură, și tiran. Că (atenție!!!), am primit ce AM VRUT. Am înțeles că eu mi-am pregătit acest scenariu de viață încă din copilărie. Am călcat pe un câmp de luptă cunoscut, ca să-mi măsor puterile și… slăbiciunea. Acum simt că mi-am învins slăbiciunea și asta mă face să gust din plăcerea puterii.

Dar atenție…

Știu bine că o să fiu cu adevărat fericită, când ” exercitarea puterii” n-o să mă mai emoționeze atât de plăcut, o să fiu cu adevărat LIBERĂ, când n-o să mai caut pretexte s-o fac .

Știu sigur că Slăbiciunea mea își linge rănile undeva în subconștient și abia așteaptă să se revanșeze. Iar dacă până atunci n-o s-o egalez în drepturi cu Puterea, o să mai CAUT pe cineva, să-mi demonstreze ce putere are.

Știu ce spun, am citit…

Iată de ce nu mi-e jale de femeia-victimă. Și nici de bărbatul victimă.

Dragă victimă!! Problema noastră este lupta de putere între slăbiciunea și puterea din noi.

Dragă victimă! Hai să înțelegem odată că SLĂBICIUNEA nu este un viciu.

Dragă victimă, hai să înțelegem cu toată ființa că și atunci când suntem slabi și primim ”palme”, și răbdăm, această ”RĂBDARE”, la fel, este o formă de manifestare a puterii și de măsurare a ei.

Dragă victimă, hai să înțelegem că atunci când ne povestim povestea cu tristețe, arătând cât de victime suntem, de fapt, arătăm cât de puternice suntem și cum rezistăm. Cam perversă competiție între ”bine și rău”

Dragă victimă, știai oare că Slăbiciunea poate să-ți dăruiacă momente foarte frumoase în viață? Serios îți spun. OFERĂ cuiva plăcerea să te ”ia în brațe” UNEORI.

Acum, dacă am înțeles cu cu rațiunea, că puterea și slăbiciunea, că victima și agresorul, sunt două fețe ale aceleiași monede, hai să facem ceva cu asta. Să ne deschidem inima și pentru putere, și pentru slăbiciune și să le iubim.

P.S. Și da, foarte important. Hai să acceptăm că am fost victime. Fără regrete. Cu compasiune. Compasiunea unui om matur față de un copil neștiutor. Aceasta a fost o cale pentru a înțelege niște lucruri. Unica pe care am știut-o. Asta a fost.

P.P.S. Această scrisoare m-a ajutat să verbalizez și aranjez câteva gânduri dezordonate. Mie, cel puțin, mi-a fost de folos. Astăzi o să-mi scriu o listă cu ce beneficii pot avea din putere și din slăbiciune. Astăzi, sau mâine. Pentru că sunt leneșă, dar și perseverentă ;)

 

Text: Anonim

Din viață

Povestea mea de victima

Eu am o poveste. Povestea mea de aproape victima.

Multi, si femei si barbati care nu au trecut prin experienta abuzului de orice fel, se intreaba cum poti in genere sa te indragostesti sau sa fii sedusa de un barbat abuzator. Presupun ca aceasta intrebare apare, deoarece cei neinitiati cred ca un abuzator este un fel de balaur, cu trei capete si cu fum din nari, care se vede de la o posta ca e criminal. Dar nu e asa. Un abuzator de cele mai multe ori este sarmant, sigur pe sine, seducator, curajos. O, ce mai, el are toate calitatile pe care le cauta o femeie crescuta cu povesti despre Ileana Cozanzeana si Fat-Frumos. Or, un abuzator seamana, la prima vedere, cu un Fat-Frumos.

O femeie care e curtata insistent si care aude ca pe o soapta de amor, replica ce ar fi trebuit sa o faca sa se gandeasca de doua ori: „Nu voi accepta un „nu””, care e sunata de draga dimineata si e intrebata cum a dormit, care e sunata seara, inainte de culcare pentru un „noapte buna”, care e sunata de 10 ori pe zi pentru a fi intrebata daca a mancat, ce a mancat, cu cine a mancat, ce a vorbit si ce a gandit, in primele saptamani de comunicare cu un astfel de barbat va crede ca a nimerit in Rai. Doar asta e visul fiecarei femei! Atentie nemarginita, implicare in viata sa, grija neconditionata, prezenta non-stop, decizii luat in doi, chiar si deciziile ce nu privesc in niciun fel barbatul.

Daca ii spui unui astfel de barbat ca dupa o zi de 12 ore petrecuta la birou, vrei sa ajungi acasa si sa mai ai timp de copil, iar el iti spune ca nu intelege despre ce vorbesti si ca unicul lucru pe care si-l doreste este sa te vada, iar tu ii dai explicatii inutile – fugi. Acesta este un abuzator. Daca nu ma crezi, asteapta sa vezi si celelalte etape.

Eu acceptam sa calc peste oboseala, sa-mi culc copilul si sa ma dedic, printre cascaturi de somn, acestui om. Pentru ca acest soi de barbati stiu sa faca sa te simti vinovata. Si aici intra in joc povestea abuzului prin care au trecut ei in copilarie. De obicei e vorba de un tata abuziv, care o batea pe mama, iar copiii erau prezenti si mai incasau si ei. Deci cum poti tu sa-l ranesti inca o data? El si asa e batut de soarta, iar acum are nevoie de un suflet cald care sa-i oblojeasca ranile. Iar tu ai fost aleasa de insasi soarta sa fii acel suflet milostiv.

Urmatoarea etapa este ca un astfel de barbat vrea urgent sa-ti cunoasca familia, sa se imprieteneasca cu copilul tau, daca il ai. El nu vrea sa te imparta cu nimeni. Wow, ce frumos sa auzi astfel de cuvinte. Pe el nu-l intereseaza ce vrei tu si daca esti de acord sa-l prezinti familiei si, cu atat mai mult, daca esti de acord sa-l prezinti copilului. Nu. El a decis ca sambata viitoare voi in trei mergeti la picnic, la mare, la Paris, la cafenea. Depinde de posibilitatile pe care le are. El a decis ca o luna de intalnire e deja mai mult decat suficient pentru a dori sa te muti cu femeia respectiva, fara sa o intrebi daca ea isi doreste, fara sa il interseze daca are alte planuri, alte viziuni, alte asteptari de la viata. El te apuca strans de mana si te duce in fata unui bloc in constructie si te intreaba daca ti-ai dori sa te muti cu el acolo…. Si cand ma gandesc ca atatea femei considera un astfel de comportament ca pe o dragoste adevarata a unui gentleman adevarat…

Si cat visezi, chiar daca la tine incepe sa vina o intelegere, blurata de fantasmele in care a fost crescuta fiecare femeie din cultura noastra: casa, masa, copii, ca lucrurile sunt stranii, ca tu te simti straniu, ca pe langa euforie, simti un disconfort neclar, gluma se ingroasa.

Se pune in discutie utilitatea profesiei tale si cat de important este ca tu sa continui sa lucrezi sau, de exemplu, daca ai ales o activitate de liber profesionista si nu exista niciun sef care sa fie dumnezeit, fii pregatita sa asculti tot felul de ironizari despre ceea ce faci si cat castigi. Ca o alternativa, ti se va oferi sa stai acasa sau sa lucrezi in compania lui.

Apoi se discuta iesirile tale seara. Evident, prietenele tale devin brusc prostituate, curve, betive. Iar tu ar trebui sa incetezi sa te vezi cu ele, pentru ca asta incurca relatiei voastre, viitorilor copii si echilibrului universal.

Intr-o zi, in timp ce mancati la restaurant, el iti va spune printre altele ca daca faci X, atunci el iti va face Y. In gluma, cica. „Te voi scarmana”. Sau „Iti voi suci gatul”. Recunoasteti, cate din voi au auzit astfel de cuvinte si credau ca sunt parte dintr-un joc erotic, un fel de Fifty Shades of Gray?

Aici a fost declicul. Eu nu am inteles prea bine ce anume s-a intamplat, unde a fost hotarul intre un apropo erotic si o amenintare cu rafuiala fizica, dar in interiorul meu totul s-a intors pe dos. Organismul a reactionat la ceea ce capul refuza sa reactioneze.

Cand inchei relatia cu un abuzator, totul abia incepe. Eu am fost urmarita. Cautata la usa, la servici. Asteptata noaptea pe sub geam. Eu ma temeam. Chiar si ziua in amiaza mare. Apeluri necontenite. Mesaje. Primul cu amenintari si cu descrierea personalitatii mele bolnave, urmatorul cu juraminte de dragoste vesnica.

Culmea e ca fascinatia asta fata de un barbat care vrea sa te domine, uneori e mai mare decat orice ratiune si instinct de supravietuire. Eu am nimerit de cateva ori in astfel de plase, unele mai simplu de descalcit, altele mai incurcate, dar de fiecare data cand la mine ajungea informatia ca barbatul incepe sa ma manipuleze, incepeam sa depan ghemul tuturor comportamentelor lui si vedeam acelasi pattern. Abuzatorii toti merg dupa aceeasi schema, asta trebuie sa o stiti.

Abuzatorii, de multe ori, au un atasament profund fata de mama lor sau, cel putin, il mimeaza. Lor le place cand toata lumea e la curent cu grija pe care o au fata de ea. Daca ai ajuns sa locuiesti cu un abuzator, chiar din primele zile vei fi data la socoteala pentru ca folosesti tigaia gresita, pentru ca ai facut prea multa mancare, pentru ca ai cheltuit prea multa apa etc.

Un abuzator nu suporta cand femeia lui tace ca o muta, iar atunci cand femeie deschide gura, el i-o inchide imediat si brutal, deseori fata de invitati, familie, prieteni. Un abuzator nu va lua niciodata in serios problemele femeii sale. De cate ori aceasta se va impartasi cu dificultatile pe care le intampina, el, in cel mai bun caz, va schimba tema. Un abuzator nu va raspunde la intrebarile partenerei sale, daca le considera stupide. El insa le considera stupide.

Un abuzator, mai ales daca locuiesti cu el, va incepe sa-ti administreze cheltuielile. Si nu conteaza daca sunt banii pe care ii castigi, muncind. La fiecare cumparatura, va comenta. Primele comentarii vor fi nevinovate. De exemplu, de ce ai cumparat mere sau lapte de cocos. Apoi, cand ii vei povesti despre planurile de shopping, va spune ca nu e nevoie sa mergi la magazinul X sau la mall-ul Y, el stie un loc in piata unde sunt chestii bune, la preturi foarte mici. Si ce daca ti-ai dorit altceva? Toate terfele astea sunt ieftine, facute de sclavi, la preturi exorbitante. Cauti cadou pentru mama ta? Pentru mama se poate de gasit la piata de vechituri, el a vazut o cana pe care scria „I love my mother”. Cand o sa treaca pe acolo, o va cumpara.

Scriind, imi raspund la un sir de intrebari, raspunsul la care mi-a fost blocat de creir mult timp. De ce femeile stau intr-o astfel de relatie? In primul rand, pentru ca inceputul intotdeauna este feeric si el cumva te conditioneaza ca asa va fi vesnic. In al doilea rand, care femeie nu vrea sa fie salvatoarea baiatului micut abuzat? In al treilea rand, la un moment dat intri atat de adanc in toata nebunia asta, ca nu mai vezi ce e normal si ce nu. Si chiar daca intelegi ca s-a intrecut masura, iti este frica sa iesi in lumea mare, pe care tot el a indepartat-o de tine, prin grija excesiva. Nu stii cu cine sa vorbesti si, de multe ori, cand povestesti prietenelor sau mamei, ele nu vad problema! Ele vad doar suprafata, faptul ca nu te bate (inca), nu bea (abuzatorii deseori sunt barbati care au mare grija de ei), are grija de tine (iar un abuzator are MARE grija de femeia lui). Deci, ele nu vad problema. Ba mai mult, se intampla sa fii chiar invinuita ca exagerezi. Sfatul meu: lasa prietenele si mama in pace, apeleaza la un psiholog.

Si inca ceva, cand ajungi la psiholog, nu te astepta ca el te va mangaia pe cap si va boci impreuna cu tine. Or, multe victime ale abuzurilor de tot felul se simt tradate, in clipa in care psihologul incepe sa le puna niste intrebari incomode, dar foarte importante. Da, de acord, e greu cand, pe de o parte, auzi de la mama sau de la prietene ca exagerezi, iar pe de alta parte, psihologul iti spune ca te-ai pozitionat ca victima si ca trebuie sa iesi din triunghiul dramei, dar alta iesire nu-i. Ca daca era, atatea femei fericite ar fi in jur!

Intotdeauna am crezut si inca mai cred, ca eu nu pot fi victima unui abuzator, pentru ca e suficient sa ridici vocea o singura data la mine si mari sunt sansele sa nu ma mai vezi. Dar un abuzator iscusit functioneaza altfel. El joaca pe strunele caracterului tau ca un maestru adevarat. Daca nu esti tipul de femeie la care sa poti tipa, sunt alte mecanisme prin care te domina. Cu cat esti mai inteligenta, cu atat si abuzatorul se va nimeri mai sofisticat. Dar tot rafinamentul lui va disparea treptat. In tigaia pe care ai pus-o gresit, in cei o suta de lei dati la manichiura, in replica inadecvata pe care ti-o arunca la masa. Un abuzator intodeuna va fi demascat prin actiunile sale. Dar nu ma satur sa repet, in prima faza un abuzator este foarte seducator, iar noi, femeile, atat de insetate de cineva care sa ne ia de pe umeri poverile vietii, care sa stie ce vin sa comande sau cum sa cumpere online un bilet de avion. Ce e de facut? De avut grija de sine, de analizat la rece relatiile cu barbatii si, mai ales, relatiile in care ati simtit ca ati fost manipulata, de iesit din triunghiul dramei, de mers la psiholog, daca simtiti sa singure nu o dati de capa. Iubiti-va, intr-un cuvant.

PS: iamginea de coperta este dintr-un scurtmetraj despre abuzul psihologic. Va recomand sa-l priviti (e in franceza).

 

Dragă redacție

Femei. Franturi din viata

… partea I 

la inceput fugeam de mine, dupa care de prieteni si parinti, dupa care de toti – pana am ajuns sa ma gandesc zilnic la sinucidere

noaptea (des) ieseam din casa pe la 2:00, atunci cand el dormea, luam niste bani (pe ascuns) din buzunar..imi cumparam ceva dulce..si umblam ca o nebuna pana se lumina de ziua si stiam ca trebuie sa se trezeasca

ultima data cand am fost luata cu targa la spital, mama a fost culcata langa mine, pe un alt pat din salon pentru ca lesinase. Tata plangea ca un copil in hohote in hol. Asta pentru ca m-au vazut si eram desfigurata.

Acum cand imi amintesc plang si nu-mi vine sa cred ca am trecut prin asta. Daca nu erau parintii mei, nu stiu daca azi mai eram vie…

as vrea sa le spun tuturor femeilor ca o palma e deja finalul. cam asta e.

Acum sunt bine, sunt casatorita cu un barbat care nici macar nu poate ridica vocea. si da, fiecare femeie merita sa fie iubita si fericita, dar totul incepe de la noi.

 

Text: Anonima

Dragă redacție

Dialoguri, in care femeia tace. Fara redactare

Sunt din prima mea casatorie [cuvintele], care s-a incheiat cu mine in sectia de reanimare:

„ai luat bataie doar din cauza gurii tale, din cauza ta, tu esti vinovata. Daca ai putea sa taci, nici eu nu te-as lovi”

„toate femeile traiesc asa, si vad ca traiesc si ies in lume”
„uite-te la tine, daca nu eram eu, tu erai sa ramai singura, asa ca spune multumesc si rabda”

„toate actritele-s curve, eu stiu ce faci tu la teatru, asa ca azi ai sa mergi in pielea goala, ca oricum te futi acolo”

„eu am sa te bat in cap pana ai sa fii debila, am sa te incui in beci si nimeni n-o sa stie nimic despre tine”

„Ma-ta si tat-to n-au ce cauta in casa mea, ca le rup capul si lor” (era casa daruita de parintii mei la casatorie)

„tie pentru ce-ti trebuie bani pe telefon, las ca te sun eu… sau vrei sa curvaresti”

„pe tine nimeni n-o sa te creada, eu am sa le zic ca tu te-ai batut singura, ca esti nebuna, dar eu am sa-ti arat ce inseamna bataie”

o data, a rupt hainele de pe mine si m-a dat afara din casa in pielea goala… am stat asa in curte (comuna cu inca 4 vecini) vreo jumate de ora… mie imi era rusine… si lor le era rusine sa ma vada…

urmeaza.

 

Text: Anonima

Interviuri

Natalia Popa: „Sa bati clopotul trebuie dupa primul act de violenta”

Saptamana asta am inceput-o cu o intalnire cu psihologul Natalia Popa, cu care am vorbit despre femeile victime ale violentei. Veti spune ca subiectul nu e foarte vesel pentru o dimineata de luni, dar sa stiti ca orice discutie cu Natalia este pozitiva si lipsita de dramatism. Da, unele femei sunt abuzate. Dar din astfel de situatii exista iesire. Important e ca victima sa constientizeze in ce relatie se afla si daca vrea sa traisasca asa toata viata.

 

Cine este victima?

Victima este o inocenta. In ochii victimei toti sunt vinovati, in afara de ea. Or, e foarte usor sa pui responsabilitatea pe umerii altora, iar tu, la randul tau, sa ramai alba si pufoasa. „Eu sunt buna! Eu nu supar pe nimeni! Eu fac caritate chiar! Dar pe mine ma bat!” Daca esti atat de buna, de ce te bat?

Vine la mine o femeie. Frumoasa foc! Blonda, inalta, zvelta, extrem de frumoasa. Femeia imi povesteste ca vrea al doilea copil, dar nu poate ramane insarcinata si  ginecologul a trimis-o la mine. Cand am inceput consultatia, am aflat ca este victima a violentei domestice, ca e batuta cu regularitate si ca sotul, care are o arma de serviciu, chiar a scos-o afara, pentru executie. Cuplul mai are un copil, pe care barbatul tot il bate. Cu toate acestea, femeia isi mai dorea un copil. De ce? Ca sa fie si el batut? „Nu”, imi zice ea. „El se va schimba”. Exact, el va deveni brusc un print.

 

Cine e vinovat in astfel de situatii?

Cum cine? Oricine, numai nu victima! Victima doar e atat de inocenta! Dar hai draga „inocenta” sa-ti deschidem sufletul si sa vedem cate frici si cate suparari se ascund acolo. Prin simplul fapt ca recunosti ca in tine traieste o suparare, jumatate din probleme dispar.

 

Care este portretul psihologic al femeilor care devin victime in cuplu sau familie?

La o victima sunt foarte dezvoltate doua sentimente: de vina si de responsabilitate. Daca am fost batuta, inseamna ca am meritat-o. Laitmotivul cu care traiste o victima este: „Eu sunt vinovata. Eu sunt vinovata. Eu sunt vinovata”. Daca esti vinovata, se va gasi si cine sa te pedepseasca. „Cine e aici vinovata? Zinica, tu esti vinovata? Acus va veni calaul!”

Dar toate acestea nu se intampla pe loc gol, ele vin din copilarie. De regula, femeia batuta este fetita care a fost victima sau martora violentei in familia din care vine. Asadar, aceasta este o fetita care a crescut cu ideea ca violenta este ceva normal intr-o familie.

Exista un ritual al violentei intr-un cuplu? Exista niste etape prin care trece orice victima si abuzatorul sau?

Violenta porneste de la abuzul psihologic. Nu ai spus asa, nu ai mers asa, nu ai facut ceea ce trebuia. Apoi umreaza controlul financiar – pe ce ai cheluit, de ce ai cheltuit. Daca ati trecut prin aceste etape, sa stiti ca pana la violenta prorpiu-zisa nu a ramas mult.

De obicei, dupa primul episod de violenta, abuzatorul si victima intra in „luna de miere”. Barbatul cere iertare in genunchi. Aici trebuie de mentionat ca abuzatorii sunt foarte emotivi. Urmeaza declaratii fierbinti, de genul: „Eu te iubesc la nebunie! Stii ca nu iti pot face niciun rau, dar tu singiura m-ai adus la asa stare. Hai sa-ti cumpar tot ce-ti doresti!”.  Am cliente care dupa fiecare act de violenta se fac cu cate un inel cu diamant sau cu o blana. Cadourile depind si de starea financiara a barbatului. In loc de inel cu diamant, pot fi o cutie de bomboane si o sampanie. Unele femei isi primesc darul chiar in sala de reanimare si tot acolo ii iarta.

De ce se intampla asta? Ce ii atrage pe femei la acesti barbati?

Victima si abuzatorul sunt ca doi magneti. Ei se bat, dar nu pot unul fara altul. Si iata din cauza acesti „luni de miere”, majoritatea femeilor suporta violenta. Toate victimele recunosc ca dupa un episod de violenta, barbatul devine „atat de bun”: „El e gata sa faca orice pentru mine”, „El ma iubeste atat de mult, nici nu va puteti imagina!”

Se poate de schimbat ceva la aceasta etapa sau e tarziu deja?

Daca la aceasta etapa femeia nu intreprinde actiuni concrete – sa zicem ca nu si-a dat seama ca a fost supusa abuzului psihologic si poate e naiva si nu a inteles nici atunci cand a fost controlata financiar – insa daca a vut loc un act de violenta fizica URGENT trebuie de facut ceva.

Ce?

Nu trebuie de uitat ca agresorii sunt barbati fricosi. Dragostea e oarba, eu ma pot intragosti si de un abuzator si, daca asta s-a intamplat si ati devenit victima violentei din partea lui, trebuie, in primul rand, sa va adresati dupa ajutor unui barbat din familia voastra – tata, fratele, verisorul, nasul – ca acesta sa aiba o discutie foarte serioasa cu respectivul sot/iubit violent. Exista sanse mari, ca o astfel de discutie sa fie prima si ultima, iar relatia sa dureze pana la batranete.

Si daca nu exista un astfel de barbat in familia femeii?

Daca el nu exista, atunci trebuie sa decida: ii place sa traiasca asa sau nu-i place? E gata sa-l ierte pe acest barbat si sa ramana cu el sau vrea sa plece? In cazul in care femeia a crescut intr-o familie in care violenta a fost ceva normal, aici vreau sa mentionez ca violenta nu e doar bataie si sange, ea poate fi subtila, cu piscaturi si ghionturi, atunci femeia, cel mai probabil, va alege sa ramana. Ea va fi influentata de cuvintele de dragoste si cadourile de dupa actele de violenta. Insa, daca femeia a crescut in dragoste si, mai ales, in dragoste paterna, ceea ce este important, deoarece majoritatea femeilor supuse violentei in cuplu au fost fetite neiubite de tati, atunci ea nu va accepta asa un comportament. Daca tata de iubeste, iar un barbat va indrazni sa-ti invineteasca ochiul, atunci „La revedere! Cu mine asa nimeni nu se poarta! Eu sunt o printesa! Iar printesele nu sunt batute! Eu sunt o planeta, iar tu un simplu cosmonaut! Eu iti dau un bobarnac mic si tu zbori de pe planeta mea!”

Ce se intampla cand o femeie totusi il iarta pe barbat dupa ce primul act de violenta a fost consumat?

Daca femeia a iertat abuzatorul dupa primul episod de violenta si au urmat si altele, iar ea continua sa traisca cu el, fiind victima, ea nu intelege ca intr-o astfel de situatie ambii soti sunt responsabili. Femeia este responsabila nemijlocit de integritatea sa ca persoana, de intergitatea corpului sau. La fel, ea este responsabila de fericirea sa. Daca eu ii permit barbatului sa ma bata, inseamna ca sunt o iresponsabila. Eu am delegat aceasta responsabilitate cui vreti: statului, avocatilor etc.

Iar barbatul care a savarsit un act de violenta nu trebuie sa o invinuiasca pe sotia sa ca l-ar fi adus la astfel de actiuni, deoarece asta da dovada de infantilism. Si in genere, doi maturi care se bat sunt, de fapt, doi copii pe terenul de joaca care se bat. Maturii discuta intotdeauna, copiii incep sa se bata. Lor nu le ajung argumente, le este mai usor sa se bata.

De ce unele femei nu pot iesi din cercul vicios al violentei? Nici dupa primul, nici dupa al doilea si nici dupa al treilea episod?

Se zice ca aceste femei sunt mazochiste, dar nu este chiar asa. Pe de o parte, acestea sunt fetitele care au crescut in violenta sau au fost martore ale violentei. Pe de alta parte, acestea sunt femei cu nucleu personalitatii distrus. Imaginati-va o oglinda in care se va lovi zinic cu pumnul. Cum va arata ea? Ce va ramane din ea? Iata asa e personalitatea acestor femei. Cu ele este foarte greu de lucrat, deoarece ele nu mai inteleg ce se intampla si se simt vinovata, mai ales ca agresorii le repeta asta intruna. Cu atat mai strasnic este in relatiile in care violenta a devenit o obisnuinta, deoarece acolo nu mai exista „luni de miere”, pauze. Barbatul deja bate „din mers”, pentru ca il deranjezi cu simpla ta prezenta.

Acesti barbati se schimba? Se pot schimba?

Daca femeia va ierta, nu, el nu se va schimba. Dar daca aceasta femeie va pleca, iar el va da peste o alta femeie, care nu este „victima”, o femeie pe care tata o iubeste, care se respecta, care e implinita, el nu va mai ridica mana la ea. Or, cine este barbatul violent? Un baietel pe care nimeni nu l-a iubit. Atunci ce avem? Doi copii neiubiti, batuti, care incep sa se bata intre ei. Iata ce inseamna o victima si un agresor. Daca un agrsor va intalni un copil iubit, totul poate fi ideal. Astfel de femei isi respecta spatiul privat, corpul, libertatea, bucuria de a trai.

 

Imagine: belafrique.com, familie din Bostwana

Acest interviu a fost sponsorizat de Avon
Social

41,1 la suta

Martorii procesului de judecata pe cazul Victoriei Pruteanu, acuzata ca si-a omorat sotul intr-un act de auto-aparare, sustin ca procurorul care a investigat cazul, s-a interesat daca acuzata era „gospodina”.

 

Buna intrebare. Esentiala intrebare intr-o societate patriarhala bazata pe principiul ca daca esti o femeie gospodina, la locul tau – barbatul nu te va bate. Pentru ca nu ia-i dat motive. Iar daca te-a batut, inseamna ca ai meritat. Pentru ca un barbat nu da niciodata intr-o femeie fara motive. Iar el stie cand sa dea. Si stie si pentru ce sa dea.

 

41,1% dintre barbatii sustin ca sunt momente cand femeia trebuie batuta.

 

Aceasta retorica, ridicata la nivel de stat, a devenit un fel de masuratoare pentru toate crimele de care poate fi acuzata o femeie. Totul se reduce la simplul fapt de a fi „gospodina”. Cate vieti de femei calicite, ciopartite, distruse, doar pentru ca ele si-au pus scopul sa devina „gospodine”. Pentru ca a fi „gospodina” este cel mai bun alibi atunci cand esti moldoveanca.

 

Te-a batut barbatul cu care traiesti? Dar poate ai gura prea mare? Poate era obosit si nervos, iar tu te-ai bagat la el cu reprosuri, in loc sa-l oblojesti? Dar poate borsul nu era sarat, copiii prea galagiosi, rufele nespalate si vinul prea cald?

 

90,5% dintre barbati considera ca pentru o femeie cel mai important lucru este sa aiba grija de copii si sa gateasca pentru familie.

 

A fi „gospodina” inseamna sa poti sa te sacrifici. Sa fii la inaltimea asteptarilor, in primul rand, a barbatului care iti este partener de viata, apoi a celor apropiati lui – socri, nasi, cumatri, fini, cumnate si cumnati. De exemplu, in cazul concret Victoria Pruteanu, procurorul i-a imputat inculpatei faptul ca aceasta nu si-a manifestat cainta activa si regretul fata de fapta comisa si nu si-a sustinut material si moral soacra. Deci, a fost clar din start ca este o femeie cu comportament dubios, care merita din plin cei 12 ani pe care procurorul ii ceruse initial, motivandu-i anume cu lipsa caintei active a Victoriei. Iar faptul ca aceasta femeie a trecut prin toate portile Iadului cat a fost cu acest barbat, asta a contat in ultimul rand. Pardon, asta nu a contat deloc. Pentru ca intr-o societate patriarhala accentele sunt altele. Interesele femeii vin la urma. Sau… nu vin deloc.

 

In opinia a 27,7% dintre barbati, femeia trebuie sa tolereze violenta pentru a-si pastra familia.

Note:

*Datele au fost luate din studiul „Barbatii si egalitatea de gen in republica Moldova”, Centrul de Drept al Femeilor, 2015

**Victoria Pruteanu a fost eliberata din arest si trimisa in arest la domiciliu. Asta s-a intamplat acum seara dupa un val de proteste in societate, dar si de dorinta Ministrului Justitiei sa faca nitel PR pe drama acestei femei, ceea ce mi se pare josnic. Dar asta e o alta tema. Azi e important ca ea va dormi acasa.

 

 

 

Din viață

Lecții de înot la libertate. ȚINTA! Atenție! Marș!

când eram prin clasa a 6-a, o colegă m-a scos aproape moartă dintr-un lac. mă înecam. Iulia o cheamă. nu știu ce face acum. nu am fost niciodată prietene și nu cred că este interesată ce fac eu acum. după aceea am învățat să înot. dacă nu era Iulia, nu știam să înot. nici nu mai respiram :)

 

cineva mi-a scris in comentarii pe facebook că un om care nu a fost rob nu poate da sfaturi celorlalți. nu, nu poate. dar un om care era aproape de înec poate discuta experiența lui cu cei care încă nu știu că se îneacă. sau cu cei care au realizat dar nu au încă de ce se apuca. nicio crenguță pe alături. sau și mai grav – este dar, ne este frică. dacă se rupe?

putem spune așa: știu că vă e frică, chiar dacă vă e – mergeți înainte! vă șantajează? nu vă speriați! nu va face nimic? își taie venele in fața dvs? – mai dați-i o lamă! și tot așa, dar nu funcționează. rămâne frica, mila (de sine și de el/ea) și un sentiment al neputinței.

vă este atacată zona emoțională. nu mai sunteți siguri de ce știți, ce puteți și de cine sunteți.

de aceea – vom aplica regula părții rămase întregi.

rațiunea.

o să trec la TU.

ia un carnet/caiet/whatever în care vei analiza comportamentele celuilalt.

1. ceea ce vezi nu este ceea ce pare a fi. (Eliade)
întreabă-te de ce am trecut la TU. știi. manipulare. :). exact așa îți face omu, ca să se apropie de tine – te manipulează.

deconstrucția e fișcă tare bună. apucă-te și dărâmă ce construiește el/ea. întâi pe foaie. desfă în detalii cât mai mici.

inițial – o să te apuce greața. după aceea frica, după aceea disperarea. când ț-i se face greață a doua oară – ai învățat prima mișcare de înot.

2. multiplică dorințele (Sf. Augustin)

nu mai ai decât un/o prieten/ă. și cu el/ea te vezi rar. buuuunnn! intră pe fb, sau orice altceva, mai nou avem Google+ și vorbește cu oamenii. implică-te în activități virtuale. salvează un câine, pune un like. învie! lărgește cercul!

prietenii/ele lui sau comuni vor fi înlăturați pentru moment. nu ai nevoie de mediatori și oameni care să îți susțină mila de sine. contează pe tine. doar pe tine. dacă este cineva care face ochi de câine bătut și te bate pe umăr – afară din casă. o sa îl primești când îl va ploua pe el, nu pe tine
a doua mișcare este învățată.

despre restul – data viitoare.

ps. există multe multe metode, tehnici și întregi metodologii. aici și acum vorbesc despre propria experiență și cum am învățat eu să înot. :P. orice asemănare cu persoane reale este intențională.

Text: Angela Stafii

foto: Thomas Allen face colaje si paper art in 3D cu ilustratii decupate din carti. Imaginea a fost preluata de pe fubiz.net.

Maraton

O alta istorie

Am citit toate istoriile. Am plans. Aproape la toate. M-am gandit sa scriu. Nuuu, eu nu scriu!
M-o izbit si pe mine de o oglinda un tip beat, dupa care i-am dat papucii….Se mai intampla. In comparatie cu grozaviile descrise de acele femei, istoria mea a fost scurta…
A fost o nebunie pasionala cu elemente de nebunie mintala. Scurta si asta. Nebunia mintii incepea dupa mai multe pahare de alcool si tinea fix pana a doua zi dimineata cu soare, iubire si cafea in pat.
Dupa istoria de azi (despre toate starile sufletesti prin care trece o femei batuta) mi-am zis ca nu am dreptul sa nu scriu. Nu am dreptul sa ma prefac ca pe mine nu “m-a atins”…
M-au atins si istoriile, m-a atins si individul – sensuri , sensuri …ca si in fabula Tatianei Tibuleac… Eu pot preveni niste femei sa devina nenorocite! Pot sa le atentionez! Sa le spun! Ele trebuie sa stie!

Mai ales fetele nemaritate (inca).

Si cele care inca nu au un prieten. Dar cu siguranta isi doresc unul…

Pentru ca voi nu stiti! Nici eu nu am stiut. Pentru ca nimeni nu mi-a spus. Si nici nu am vazut. Nu am vazut la tata, la frati, verisori sau alte rudenii… Voi – fetele si femeile care (inca) nu stiti CUM poate fi un barbat beat.

Vreau sa va rog ceva si insist!
Primul lucru pe care va rog sa il faceti cand apare la orizont un pretendent la inima si linistea sufletelului vostru este un TEST. Asta inainte de oricare alte teste si siretlicuri femeiesti de testat barbati.

 

TEST-ul e foarte simplu! Pana a incepe orice fel de relatie cu pretendentul : Îmbătați-l!

Organizati o betie, preferabil intr-o companie mai mare, ca daca beti doar in doi, riscati sa va imbatati si voi.
Important este ca el sa se imbete, iar voi sa obervati cum se manifesta individul dupa o doza (supradoza) de alcool.
Daca din prima nu se manifesta in nici un fel – mai exact violent si artagos – mai trageti o betie (vorba cantecului, numai ca aici nu e de ras…)
In momentul in care “alesul” vostru bea, bea mai mult decat e cazul, nu se poate opri – lasati-l sa se imbete si deschideti larg ochii la comportamentul lui.
Eu nu am stiut, nu am vazut, poate am auzit, dar nu stiam cum e, cand un barbat isi bea mintile si cand alcoolul patrunde in toti porii si in toate celulele creierului lui – el poate deveni violent.
Poate deveni! Pentru ca nu cu toti se intampla acest lucru. Doar cu unii…
El nu se mai controleaza. El incepe sa vorbeasca niste aberatii. El devine extrem de gelos. El se poate scula brusc de la masa fara sa spuna nimic sa paraseasca incaperea. Prima reactie a ta care va fi?
Sa te duci dupa el.
Si atunci incepe “show”-ul! (Daca te duci e rau, daca nu te duci, tot e rau! Testat ambele variante…)
Nu din prima si nu intotdeauna se ajunge la pumni si trantit pe jos si de pereti.
Dar poate sa scoata cheia in timp ce tu conduci masina. Cum vi se pare o masina izbita intr-un copac de pe marginea drumului, cand motorul opreste brusc din cauza ca un debil scoate cheia din mers??? Atunci m-a salvat viteza. Mica.
Sau poate sa vrea sa ramana in masina, in parcarea din fata blocului, pe tine sa te trimita sus, iar el nici sa plece, nici sa vina, inainte si inapoi, printre masinile parcate pe timp de noapte. Tu implorandu-l cu telefonul in maina, privind din balcon, intepenita de frica ca va “trasni” masinile vecinilor tai stimati si care te respecta…Rusinea a fost o mica zgarietura pe Mercedes-ul unui vecin dupa jumatate de noapte de rugat toti sfintii sa il aduca sus in apartament…

 

Sau cum e sa ai 78 de missed-calls in 45 de minute? Pentru ca tu ai hotarit sa inchizi telefonul si sa nu il mai auzi/vezi niciodata!
Intr-o zi se ajunge si la pumni.
Si apoi se pot intampla toate cele descrise in istoriile anterioare de pe acest blog.

A fost o experienta foarte scurta. 3-4 luni de vara. Iar eu sunt o femeie puternica. Pe mine nu ma dobori cu o palma sau cu un trantit in perete. De fapt, ma dobori fizic. Nu si pshihic!

 

Dupa prima palma si primul trantit in oglinda de la baie intr-un hotel de 5 stele de pe malul unei mari (asta trebuia sa se numeasca prima vacanta impreuna), cand am revenit la Chisinau i-am zis sa-si ia niste pantaloni uitati in dulapul meu si sa se care la casa lui!
M-a durut toata carnea de pe mine si sufletul s-a pustiit de dorinta salbatica si dor. A fost extrem de bun tipul. Si banuiesc ca asta explica istoriile multor femei care spun ca nu pleaca, pentru ca iubesc. E mai mult decat iubire. E pasiune cu haine zburate inca din ascensor si cu week-end-uri interminabile de sex nebun, inepuizabil. Cum sa pui punct when it’s so fucking good? Si cand te trezesti cu un portbagaj de trandafiri albi dupa o noapte nedormita de delir si creieri zdruncinati ? Uiti!….Te topesti! Iti spune ca esti o printesa si te trateaza ca atare.
Paradoxul e ca acesti (unii) barbati au o boala pe care eu nu stiu cum se numeste.
Printre lacrimilie si suferintele de “dupa”, am incercat sa ma documentez. Stiu un caz de violenta alcoolica care a facut mare tam tam in presa internationala acum cativa ani. Este vorba de actrita franceza Marie Trintignant omorata de boyfriend-ul ei, Bertrand Cantat, rock star francez (e plin google-ul cu istoriii despre acest caz tragic…).

 

Ca e frumos, inalt, scund, cu ochi albastri sau blond, educatia, pozitia profesionala, din ce familie vine, cum vorbeste, ce gandeste, cat de dragut este, cat de atent, destept si descurcaret in viata este EL cand NU este beat, nu are nicio legatura cu acea creatura care incepe sa abereze dupa cateva doze bune de bauturi tari. Apropos, este si aici o logica. De la cateva pahare de vin nu se intampla nimic. Dati-i sa bea votca, cognac, whiskey…din astea tari! Cu coca-cola sau fara, nu conteaza… Si fugiti!!!!!! In cazul in care, cherchelit, tipul nu se duce linistit la culcare si nu adoarme ca un mielusel, FUGITI!!!!

 

In acel moment inca se poate, inca nu e tarziu….inca nu sunteti dependenta de el.
Inca nu v-a batut!