Browsing Tag

gradinite Chisinau

educatoare
Social

Cum am fost educatoare la gradinita

In toamna lui 2008 am lucrat educatoare la o gradinita din Chisinau.

Desi, „toamna” e prea tare spus. Activitatea mea a durat exact 27 de zile, de pe 1 septembrie pana pe 27 septembrie, iar sfarsitul acestei experiente a fost destul de spectaculos si dramatic. Am plecat dupa ce cu greu m-am abtinut sa nu o bat pe dadaca din grupa vecina. Eu, care sunt destul de diplomata in situatiile de conflict si prea desteapta pentru ma lansa in activitati violente impotriva unei fetiscane cu 7 clase, am fost adusa la o stare cand vedeam verde imprejurul meu si eram gata sa-mi pun la indoiala toate valorile, crescute si educate de-a lungul anilor. Bine a spus, cine a spus ca un prost te va provoca sa degradezi pana la starea lui, dupa care te va invinge, deoarece acolo, jos, el are mai multa experienta.

Dar, s-o luam pe rand.

Asadar, in toamna anului 2008 Ilinca era un copil de 4 ani proaspat impliniti. Noi eram in Chisinau de 7 luni si m-am gandit ca ar fi o idee buna sa socializeze cu mai multi copii, mai ales ca in tarile in care locuisem avea experienat gradinitelor. Evident, nu speram sa gasesc o institutie de tipul cele private din Istanbul pe care o frecventase si nici de tipul celei din Cehia, de pe langa o manastire de maici, unde se auzea musca, iar copiii erau atat de blanzi, incat te intrebai daca vorba noastra „ca baba frumoasa si copil cuminte nu-i” mai are vreun sens.

Deziluzionata de ceea ce se intampla in gradinitile noastre si aproape disperata, am pus la cale, cu o ruda mai smechera de-a mea, mama si ea a unui copil de 4 ani, un plan diabolic – sa ma fac educatoare de prescolari pentru a putea tine sub control situatia din grupa pe care o va frecventa copilul meu si cel al rudei-complice. Pentru asta am ales o gradinita situata central, ca sa ne fie la ambele comod sa ne deplasam si am facut demersurile necesare.

Ce sa va zic? Vreti sa lucrati educatoare la gradinita? Cel putin, din curiozitate? Poftim! Eu, literalmente, un om din strada, am venit, m-am prezentat directoarei, care initial a fost vrajita de ruda mea, om si ea din strada, dar care adusese ca bonus la vrajeala o sticla de sampanie si o cutie de bomboane „Bucuria”, am fost angajata, cu acte in regula, la carma unei grupe formate din 26 de copii.

Un om fara studii de specialitate, un om fara experienta, un om care nu se stie daca e integru psihic, este angajat sa educe doua duzine de copii. Ca eu sunt in ordine, o stiu doar eu si inca vreo 5 oameni, acest fapt, insa, nu poate servi ca garantie pentru a-mi fi incredintati 26 de copii pe durata unei zile intregi. Dar… directoarei nu i-a pasat. Asa cum nici celor de la Directia de Invatamant, cand le-am adus sa-mi semneze o hartie pentru angajarea mea. Important ca s-a gasit un „cadru didactic” care nu are glod sub unghii si de la care nu miroase a alcool. In rest – nebuna, violenta, iresponsabila sau fara niciun neuron in cap – era ceva atat de neinsemnat, incat nimeni nu s-a gandit, nici pe o fractiune de secunda, pe cine si de ce angajeaza.

***

Intr-o gradinita, directoarea este Dumnezeu. Prin gura ei iese advarul in prima si ultima instanta. Si aceasta situatie am observat-o in mai multe institutii prescolare de-a lungul anilor petrecuti aici. Dar, sa revenim la directoarea noastra. Doamna atat de tare urla si la copii si la cadre, incat, in clipa in care eu, o mucoasa de nici 27 ani impliniti, care nu a fost la razboi si nu a stiut ce-i aceea foamete, am indraznit sa ma indoiesc de faptul ca trebuie sa execut fiecare ordin al ei, a amutit si, probail, a inceput sa se intrebe daca decizia sa de a ma angaja a fost una bine gandita.

***

Intr-o gradinita, ca si in oricare grup inchis cu reguli nescrise, nu e bine sa te evidentiezi. Iar faptul ca eu vorbeam frumos cu copiii, nu-i numeam debili si le permiteam sa iasa sa faca pipi in timpul somnului, a ridicat un mare semn de intrebare asupra calitatii mele de pedagog. In plus, faptul ca in grupa era liniste si niciun copil nu plangea ca din gura de purcel dus la taiat, era o mare problema. Eu ma evidentiam. Iar atunci cand te evidentiezi, exista un mare risc sa fii mai bun. Iar daca esti mai bun, inseamna ca ceilalti sunt mai rai. In concluzie, cei buni trebuie exterminati…

…si-a spus dadaca din grupa vecina si a inceput sa atace.

***

Dadacile din multe gradinite din oras sunt fete tinerele de la tara care, de obicei, locuiesc chiar in grupa, ceea ce este tinut „in mare secret”, desi, o buna parte din parinti si functionari de la Directie si Minister, isi dau seama de acest fapt. Dadaca din grupa mea era o fetita de 17 ani, dintr-un sat rupt de lume, slabuta, anemica, ca vai de capul ei, insa smechera – fata a inteles ca nu trebuie sa se certe cu nimeni si ca mielul bland suge la doua oi. Ceea ce si facea. Ma asculta si pe mine si pe toti ceilalti.

Dadaca din grupa vecina, de pe acelasi etaj – era o adevarat „fata babei” – bondoaca, rautacioasa, spurcata de gura si haina. Smechera si ea – fata a inteles ca „obraznicul mananca praznicul” si nu scapa nicio ocazie sa faca scandal. Iar eu eram o ocazie prea buna ca sa fiu ratata –  madama venita naiba stie de unde, cu o vorba prea neinteleasa si prea calma ca sa fie credibila.

Cine nu e cu noi, e importiva noastra.

Motive de „bagare in seama” erau cu duiumul. Un om ingenios intotdeauna le gaseste, pe cand un om inteligent nu trebuie sa le ia in serios.  Toate reactiile mele se reduceau la incercarea de a-i aminti „domnisoricai” ca e aici pentru a lucra. Acestea, insa, se sfarseau cu o tirada demna de o mahalagioaca cu stagiu. Asta a durat pana in ziua in care s-a luat de copilul meu. Atunci i-am spus in fata sa dispara cat mai repede, pana nu am facut moarte de om. A fost pentru prima data in viata cand eram pregatita sa sar la bataie la un om. Fetica s-a speriat. Nu-i saga sa vezi o madama cu unghiile curate care se infurie. A disparut. Iar eu mi-am luat copilul, obiectele pe care le-am adus pentru grupa, i-am spus dadacii mele, care nu stia incontro s-o apuce, „la revedere” si am iesit pe usa. Inutil sa adaug ca toate „colegele” s-au luat din urma mea sa ma convinga ca e un pas gresit si ca un astfel de job nu voi mai gasi – atat de linistit si fara mari implicari, „Aici e ca la sanatoriu”, imi ziceau,– decizia mea a ramas neschimbata.

Peste cateva saptamani m-au chemat sa-mi plateasca salariul de 750 de lei pentru o luna incompleta in care lucrasem in doua schimburi.

Iata asa a luat sfarsit cariera mea de educatoare.

 

Foto: dupa luna petrecuta la gradinita.

Dragă redacție

Intr-o gradinita din Chisinau copiii sunt ticsiti ca sardinele in cutie

Imaginat-va o grupa de gradinita moldveneasca, iar in ea aproape 50 de copii cu varsta de 3 ani. Si toti in grija unei educatoare si a unei dadaci. E greu de imaginat, asa-i? Intr-o gradinita din Chisinau, insa, au decis sa provoace imaginatia umana si sa ticseasca intr-o grupa aproape 50 de copii, desi in regulamentul institutiilor de invatatmant prescolar e scris negru pe alb cati copii trebuie sa fie intr-o grupa.

Buna ziua. Sunt socata, mergeam la gradinita primul an, primele zile, parca e gradinita buna, de asta am insistat sa mergem la ea. Initial ne speriau ca o sa fie 36 copii in grupa, am acceptat, stiam ca peste tot e la fel, si ma rog daca educatoarele sunt bune, vor face fata. Acum la data de 15.09 ne-am trezit cu 48 copii in grupa. Ajutoor. Nu cred ca ne-ar ajuta vreo plingere pe la Minister, acum toti tremura pentru fotolii si daca sefa a admis atitea copii, inseamna ca are voie, probabil se ia dupa m patrati in grupa. Dar noi parintii suntem socati 48 copii in grupa, si un educator dimineata si unul dupa masa. De dadaca nu mai vorbim, in majoritatea grupelor dadacele sunt niste fetite ma rog, batute de soarta, de la tara si cu alte probleme evidente pe chip, dar din cauza salariului critic, alte persoane nu pot fi gasite la asa functie. 48 copii de 3 ani care pling, care diabia se adapteaza, care pot iesi din gradinita fara sa fie observati, pentru ca educatoare nu poate cuprinde atitia, nu e normal.

E vorba de gradinita 108.

Foto: Leningrad, 1930/de aici

Social

Nimic nu pica din cer, nici chiar o gradinita ca lumea

Eu am avut cativa ani de gradinita aproape de cosmar. Apoi, copilul meu a trecut prin aceeasi experienta, doar ca in loc de trei ani, ca in cazul meu, el a facut un an si jumate de gradinita in Chisinau.

Din perioada sovietica, atunci cand pe noi ne inchideau in dulapul de sub chiuveta plasata in coltisorul-bucatarie a grupei sau ne aliniau in jurul copilului care facuse pipi in pat, cu ordinul de a arata spre el cu degetul si de a scanda “Ha-ha-ha, ce rusine!” au ramas foarte multe. Cu o singura diferenta – azi in acest proces cosmaresc sunt implicati si parintii.

Cred ca fiecare mama care are un copil de gradinita stie foarte bine dupa care principiu functioneaza lucrurile in institutiile prescolare de la noi. Ai dat cu banul – ai avut noroc. Ai principii si valori – iti tii copilul acasa. Sau iti deschizi propria gradinita in care el nu va fi tratat ca un copil de inamic al poporului.

Tot mai multe mamici incep sa vorbeasca despre abuzurile prin care trec copiii lor la gradinitile din Chisinau. Si acest fapt bucura. Ca educatoare care folosesc metode N.K.V.D-iste au fost si pe timpul cand eram noi pana la genunchiul broastei, despre ele insa, parintii nostri nu stiau. Sau nu vroiau sa stie. Sau aceste metode li se pareau normale. Cum, de altfel, li se par normale si acum multor parinti.

Reactia publicului la aceste mesaje disperate, venite din partea mamelor care au trecut prin cele sapte cercuri ale Iadului, alaturi de copiii lor inchisi in grupa in timpul matineelor, bruscati de educatoare sau dadaca, lasati fara patuc, este de inteles. Parintii cer numele acestor educatoare, numerele gradinitelor si sunt, virtual, gata sa linseze vinovatii.

Dar, ura seamana ura. Violenta naste violenta. O educatoare linsata nu va linsa si intregul sistem. Si, apoi, orice rasturnare violenta de situatie duce la alta situatie, care, intr-un final, va fi tot atat violenta.

Foarte putini, sunt, insa cei care vor sa aiba o pozitie. Sa initieze o schimbare. Sa ia initiativa in mainile lor. Sa puna umarul la miscarea acestei fosile uriase, care este sistemul de invatatmnt prescolar. Toti se plang. Toti comenteaza, asezati comod in scaunile din birouri sau in fotoliile de acasa. Toti vor o viata mai buna, copii cu un viitor mai luminos, putini, foarte putini sunt, insa, parintii care vor sa iasa din zona de comfort, sa se intalneasca cu alti parinti si sa se intrebe “Ce facem mai departe?”.

E mai usor sa dai cu banul. Si sa comentezi.

 

Acest editorial a aparut pe perfecte.md.

Social

Gradinita kafkiana

Un mesaj de la o mama, care trece printr-o situatie aproape kafkiana impreuna cu copilul ei care frecventeaza gradinita nr. 46.

 

„Vreau sa va spun si eu cazul si cosmarul prin care trec cu copilul meu de gradinita. Spuneam […]ca e greu sa fiu si corecta si agreata de educatori si copilul sa nu sufere. O sa aduc citeva exemple, dar e adevarat ca am tare multe de povestit. Cred ca ati inteles ca eu sunt mama care intotdeauna m-am revoltat cind am gasit ca lucrurile nu merg bine la gradinita. S-a inceput cu aceea ca feciorul meu plingea tare cind il duceam la gradi, nu plingea, dar facea isterie, se tinea de copaci, de garduri, de ce gasea, numai sa nu-l bag in gradinita. Evident ca nu am putut ramine indiferenta si am discuat cu educatoarea careia i-am explicat ca nu am la ea pretentii, dar as vrea sa stiu de ce copulul face isteria asta. Am adus si un psiholog si ea m-a luat totusi la ochi, crezind ca eu am ceva impotriva ei personal. De ce zic ca m-a luat la ochi ? De aceea ca atunci cind un copil l-a batut tare pe al meu de mai nu i-a scos ochiul, am abordat aceasta la sedinta si ea mi-a spus raspicat „Cred ca nu l-a batut degeaba, ceva a facut”. Deci, ati inteles metoda de „educatie” pe care Dna educatoare a adoptat-o. Mai tirziu, de- lungul anilor (copilul este in ultimul an de gradi) au fost multe si marunte, sa zic asa, impotriva copulului meu: deci 2 ani in urma copilul meu a dormit la al 2 etaj in patuc, cind favoritii dormea la 1, anul trecut, am aflat cu stupoare, ca copilul meu nu a avut pat si a dormit de fiecare data in patul copului care lipsea de la gradi. Apoi a fost un caz cind un baietel cu care el se batea des, in tmpul pauzei de pranz, cand toti dormeau, a mers la toaleta, a facut treaba mare, a luat rahat pe degete si l-a uns pe cearsaful feciorului meu. Cind m-am revoltat, stiti ce mi-a spus mama unui copul care e cu datul banilor „Pai vezi, C. mai taci si tu, ca tot tie si copilului va faceti rau. Copiii aud acasa ce vorbesc parintii si de asta a facut asa” Si sirul continua. Eu, in continuare nu accept metodele lor salbatice, nu dau bani, deci am ramas pe pozitiile mele, dar mi se pare ca feciorul meu sufera. El este, totusi dat la o parte. As vrea sa cred ca mi se pare, dar nu-i asa, am mai multe dovezi. Voilà.

Am 3 sau 4 scrisori trimise directoarei. Nici la una nu mi-a dat raspuns in scris, asa cum se cuvine. M-au chemat si am discutat si mi-au spus ca vor lua masuri si ca totul va fi bine. Deci, nu ai cu cine vorbi. Ele nu au obisnuinta sa dea un raspuns in scris… E strigator la cer.”

 

Social

Pentru parintii care sunt in stare sa justifice orice abuz din gradinite

De cate ori scriu un articol despre copiii abuzati in gradinite sau scoli, se gasesc oameni care sa vina in apararea cadrelor didactice. Salariul e mic, iar copiii sunt multi si toti nazbatiosi. Parintii nu-i educa acasa, iar statul nu plateste pentru educatia oferita in institutii.

Deci, dam cu bata sau tinem acesti copii incuiati in grupa, tipam la ei sau nu le permitem sa mearga la baie. De aceea ca e saracie, de aceea ca 1800 de lei pe luna e batjocura, nu salariu, de aceea ca n-au ce astepta parintii atitudine umana fata de odraslele lor in asemea conditii.

Niciodata nu voi obosi sa spun ca datorita acestor oameni, care pe deasupra sunt si parinti, vom trai in continuare in mocirla in care traim. Eu nu stiu ce copilarie au avut dansii, nu stiu cine i-a educat si ce gradinite au frecventat, dar vreau sa le spun ca pe timpul Uniunii Sovietice educatoarele, la salarii bune, stabilitate, paine la cateva kopeici, medicina gratuita, vacanta la mare prin sindicate, scoli unde nu se platea mita, se purtau exact asa cu copiii si ii abuzau in aceeasi masura.

In prim gradinita pe care am frecventat-o, pe la mijlocul anilor 80, copiii „neascultatori” erau inchisi in dulapul de sub chiuveta. Cred ca nu trebuie sa va povestesc despre teroarea noastra. Tot acolo, la masa nu mai ajungeam sa mancam paine alba, deoarece toata ajungea la educatoare. Noi mancam bucatele de paine sura, acra. Copiii care nu mancau erau tinuti de dadaca, in timp ce educatoarea le baga lingura cu mancare in gura. Pana vomitau.

A doua gradinita, in care am ajuns pe la varsta de 5 ani, baietii care, chipurile, faceau galagie in timpul somnului, erau scosi cu pielea goala pe balcon si tinuti acolo. Copiii care se scapau din cauza unor problema de sanatate sau, pur si simplu, de aceea ca nu au reusit sa ajunga la baie, erau pusi in mijlocul grupei, ceilalti copii trebuiau sa-i inconjoare si sa aratae cu degetul la ei, tipand „Ai, ai, ai, ce rusine!”.

Acum cu ce argumente veti veni, dragi parinti, aparatori ai metodelor necrestinesti de educare a copiilor in gradinitele noastre? Acum nu sunt salarii, atunci nu era ce? Acum sarmanii educatori, multi din care au profesat si pe timpurile copilariei mele, n-au conditii decente de viata, atunci nu aveau ce, cand le aveau pe toate, in rand cu orice om sovietic?

Nu e usor sa lucrezi cu peste 20 de copii? Dar e usor sa lucrezi la fabrica sa cosi pantaloni, toata ziua asezata, cu dureri de spate si de ochi, cu mancarea adusa de acasa, daca ai ce aduce, cu munca de la ora 6 dimineata, la un salariu de 2000 de lei? E usor sa lucrezi in politie, asa cum a lucrat mama toata viata, sa faci servicii de noapte, impreuna cu sobolanii, sa dormi pe scaune, sa auzi cum curg sirloaie mustrarile de la sefi si asta nu pentru un salariu mai mare? E usor oare sa fii infirmiera, sa faci clisme, sa stergi funduri, sa speli veceuri de spital, zi si noapte, la un salariu de mizerie? Sa fii taxatoare in troleibuze si autobuze, sa-ti faci drum printre zecile de oameni, sa socoti banii, sa ai grija ca fiecare sa plateasca, sa asculti comentariile betivilor si dobitocilor?

Nu toti oamenii in tara asta sunt manageri. E greu sa lucrezi cu copiii, la cald, cu mancare de la stat, cu ore de odihna la amiaza, cu cadouri de la parinti de cateva ori pe an? Lucreaza la fabrica.

Iar voi, dragi parinti aparataori ai acestor metode de instruire, aveti tara pe care o meritati. Numai un lucru va rog, daca ati ales sa traiti in mocirla, nu incurcati la altii sa iasa din ea.