Deprecated: Function create_function() is deprecated in /var/www/wp-content/plugins/wordpress-23-related-posts-plugin/init.php on line 440
Browsing Tag

independenta financiara

Din viață

Ce e al tău, e al tău. Pe scurt, de ce femeilor le trebuie independență financiară

Femeile au nevoie de bani. Dar, cel mai important, femeile au nevoie de independență financiară.

Să ai pe cineva lângă tine care să îți asigure toate aspectele materiale și financiare ale vieții, poate părea convenabil. Dar nu e.

Viața, în care unicele preocupări ar fi decorul casei, sala de fitness, saloanele de frumusețe și ieșirile în restaurante, toate pe banii partenerului, este, pe termen lung, riscantă. Banii străini, fie chiar și ai soțului, tot străini sunt. Ceea ce înseamnă că în orice zi poți rămâne fără ei. Mai ales dacă soțul, pe ascuns, a avut grijă ca în cazul unui divorț, să-și asigure ieșirea cu minime prejudicii financiare pentru sine (și are dreptul).

Viața, în care mergem la lucru de formă, câștigând un salariu ce nu ne acoperă cheltuilelile reale pe care le avem, este la fel de riscantă. Venituri mici, pofte mari, împlinirea cărora este oferită generos partenerului – un scenariu destul de comun și fezabil. Asta, însă, până în clipa în care partenerul iubește și vrea să-și alinte iubita. Dar, după cum ne arată filmele, cărțile și prietenele, iubirea nu e la toți veșnică și se poate întâmpla ca și la tine să nu fie.

În plus, oamenii au obiceiul să moară. Și, culmea, o fac în cele mai nepotrivite momente (vedeți istoria jurnalistei mondene ruse, Божена Рынска).

De aceea, în ambele cazuri, e bine să începi să câștigi bani, să pui deoparte și, ideal, să investești (mașina frumoasă la care visezi nu este o investiție).

Filosofia e simplă – tot ce e al tău, e al tău.

În fiecare săptămână vorbesc cu femei care sunt frustrate, nefericite și obosite de lipsa banilor. Și e normal să fie uneori și perioade din astea. Ceea ce nu mi se pare, însă, normal e când sursa acestor frustrări sunt partenerii care nu câștigă suficient (din punctul de vedere al femeilor) sau viața care e nedreaptă cu ele (și, desigur, e dreaptă cu prietenele sau rudele lor).

În capetele multor femei e încă vie convingerea că altcineva trebuie să le asigure o viață îndestulată. Cu apariția copiilor această convingere devine de beton armat. „Eu doar sunt mamă”, rămâne un argument pe care ne va lua ceva timp să încetăm să-l mai luăm în serios.

Unul dintre cele mai bune sfaturi pe care le-am primit vreodată este să nasc atâția copii, câți voi putea crește în condiții confortabile, chiar dacă rămân singură. E un sfat de care continui să țin cont.

Și dacă multe femei căsătorite lasă marea parte a grijilor financiare pe umerii soților, cele necăsătorite nutresc în taină speranța că într-o zi vor întâlni bărbatul potrivit, care toată viața a așteptat să ia asupra lui grija pentru o femeie matură, sănătoasă, cu pașaport și chiar studii superioare. Acesta o fi probabil motivul pentru care femeile noastre strâmbă din nas când aud „partener” în loc de „iubit” sau „soț”. Or, partener presupune din start o implicare egală în treburile vieții și parcă nu e comme il faut într-o relație unde femeia se vrea zeiță.

De unde să începem, dacă vrem bani sau mai mulți bani și nea-m săturat să dăm vina pe soți sau pe soarta care nu ne aduce în cale un bancher?

În primul rând, să învățăm ca pe „Tatăl Nostru”, că nimeni nu ne este dator cu nimic.

În al doilea rând, să nu ne comparăm viața cu cea a influncerilor internaționali din Instagram, cu cea a unor rude îmbogățite sau fostelor colege din liceu. Și pentru că de comparații nu scapi, cu mult mai constructive pot fi comparațiile cu noi însene în trecut și cu grupul nostru de referință.

În primul caz, te compari cu tine acum 2-5-7 ani – care e diferența de venit (cu plus, cu minus?), de statut, de imagine, de abilități, de conturi în bancă (mai multe? mai puține?), de bunuri, de surse de venit etc. Poate părea o glumă, dar actualizarea CV-ului e un instrument bun în acest sens. Bunăoară, eu când am stări de apatie, îmi deschid CV-ul și înțeleg că nu e chiar atât de rău pe cât văd acum lucruile, dar cel mai important – am un volan cu care pot mișca vehiculul în direcția care îmi trebuie.

În al doilea caz – dacă ai 35+ ani, ești mama unui copil adolescent, ești singură, vii dintr-o familie cu venituri modeste, ai studii superioare în Moldova, 15 ani de experiență profesională în domeniul tău, unde veniturile medii sunt Y, etc., te compari cu o femeie cu aceleași caracteristici demografice, nu cu Kim Kardashian, Maia Sandu sau Jasmine. Și nici cu influencera Z, de 27 de ani, necăsătorită, fără copii, pasionată de machiaj și lenjerie dantelată. Chiar daca aceasta e din Moldova, ca și tine.

Și pe final. Da, sunt femei care ajung să se mărite cu milionari, să trăiască în lux pe banii soțului, să divorțeze și să jumătate din averea lui. Dar ele sunt o minoritate și noi nu facem parte din acea minoritate. Și în 99,99999% în această viață nu vom face.

Așa că, nu ne rămâne decât să lucrăm și să câștigăm bani reali, care să acopere cheltuielile noastre și ale copiilor noștri, indiferent de cât câștigă soțul sau partenerul.

abuzul economic
Din viață

Calea spre abuzul economic

Mai mult de jumatate din femei – victime

Prin toate marturiile femeilor abuzate fizic, trece ca un fir rosu intrebarea, devenita retorica ”Ce sa fac? Cum sa traiesc singura/doar cu salariul meu/indemnizatia pe copil?” Si, deseori, ele raman pentru ca nu stiu cum sa-si gaseasca sau regaseasca independenta financiara. Problema, insa, e mai profunda si raspandita chiar si in cuplurile/familiile in care nu s-a ajuns la violenta fizica. Adevarul este ca majoritatea dintre noi am fost abuzate economic la un moment sau altul in viata noastra de cuplu. Mamele noastre, la fel.

Deseori cand scriu despre abuzuri impotriva femeilor, din comentarii inteleg ca insasi femeile nu stiu care e amploarea lor in tara, unul din motive fiind ca nu cunosc toate formele de violenta care sunt aplicate impotriva lor. Ce spun datele? Aceastea sunt mai mult decat elocvente – in Moldova, 63% dintre femei sunt afectate de violenta in familie din partea sotului/partenerului pe parcursul vietii de la varsta de 15 ani (sursa: BNS)

Ce este abuzul economic?

Abuzul economic este atunci cand partenerul de viata intreprinde una sau mai multe din urmatoarele actiuni: iti controleaza finantele, ascunde banii sau cardurile, te obliga sa dai explicatii pentru fiecare ban cheltuit, iti refuza accesul la lucrurile strict necesare (hrana, haine, medicamente, adapost), iti da o suma foarte mica pentru casa, iti interzice sa lucrezi sau sa-ti alegi domeniul carierei, sa-ti saboteze locul de munca (sa te faca sa lipsesti, sa te sune mereu); fura de la tine sau sa iti ia banii.

Abuzul incepe de la „locul femeii”

Noi toate ne-am nascut si am trait in aceeasi societate, fie in Moldova sau in alta republica sovietica. Traditiile religioase si mentalitatea patriarhala ne-au cioplit dupa chipul si necesitatea lor – cat mai comode, blande, ingaduitoare, impaciutoare. Iar azi, cand parca-parca incepem sa ne trezim, docilitatea si supunerea ne sunt servite sub sosul „feminitatii” si „energiilor feminine” (pseudo-energii feminine, de fapt, dar asta e o alta tema), atat de „necesare” implinirii noastre ca femei.

Apoi, a fost dragostea. Nu, nu vorbesc despre sentimentul care se naste intre doua persoane mature, libere si independente, care isi cunosc limitele si si-au setat granitile, care se respecta reciproc, care vor sa creeze o relatie pe principii de egalitate si placerea de a fi impreuna. Vorbesc despre ceea ce ni s-a servit pe paine de cand am inceput sa interactionam cu baietii, drept ”dragoste”. Mi-au trebuit 35 de ani sa inteleg ca ceea ce-am crezut ca se numeste dragoste, despre care am citit in carti, am vazut in filme, am auzit in piese, am invatat la literatura romana si universala, suspinand asupra dramei lui Eminescu si Micle, nu e decat o forma de dependenta emotionala, care aduce cu sine abuzul, pe cel economic inclusiv.

Pentru ca meriti, iubito!

Cand m-am casatorit, eram atat de exaltata, incat am lasat studiile pe ultima suta de metri, gata sa ma arunc in dragoste, fiind sigura ca aceasta imi va rezolva toate problemele. A fost un pas straniu pentru o fata atenta cu banii, calculata, vesnic pusa pe economisit, adunat, castigat. Cred ca ajunsesem la o etapa la care ajungem multe dintre noi de-a lungul vietii, cand obosisem sa numar si sa adun si mi-am zis ca merit si eu putina odihna, merit sa ma las rasfatata, merit sa fiu ”femeie adevarata”, ca doar asta face femeia adevarata in carti, filme, poezii, si reviste – se lasa galesa pe speteaza fotoliului, isi intinde piciorusul si se bucura de „feminitate”. Peste 3,5 ani de la aceasta decizie, primul lucru pe care l-am facut cand s-a incheiat cautarea feminitatii, a fost sa-mi cumpar tot ce nu mi-am putut cumpara pana atunci. Si nici macar n-am stat intinsa pe fotoliu. Si nu, nu tot patitul e priceput. Cu mult mai tarziu in viata, cand aveam deja peste 30 de ani, dupa ce mi-am luat lectia de la capat si am invatat-o pe apucate, intr-o zi m-am trezit ca nimic, dar nimic din ceea ce ai invatat nu te poate ajuta cand esti in fata unui manipulator, gata sa te devoreze bucatica cu bucatica, punandu-ti, ca momeala, pe taljer de argint resurse nelimitate si toate culorile curcubeului.

Un abuz niciodata nu incepe prin abuz

Cum se ajunge la abuzul economic? Calea, deseori, este presarata cu petale de trandafiri si anemone.  Ea trece prin seri romantice, promisiuni, ochi inflacarati. Ea trece prin cuvintele pline de grija: ”Iubito, vad ca atat de mult te zbati la lucrul cela, faci atat de multe, esti atat de obosita… Tu meriti mai mult, meriti o viata de regina/printesa/imparateasa/Barbie. Ia-ti o pauza si eu iti platesc salariul integral/dublul salariului/triplu”. Si cate dintre noi nu au zis ”da”, ca sa nu stie mai tarziu cum sa scape de aceasta marinimie, cum sa-si gaseasca drumul inapoi spre cariera, spre un venit, spre un cont in banca pe care sa fie libera sa-l gestioneze cum ii place?

Ea trece prin realitatile din tara noastra, in care femeia ramane un agajat de mana a doua atunci cand se ajunge la salariu sau promovare si din aceasta cauza ea accepta mai usor sa devina casnica.

Ea trece prin statutul femeii, in general, care se face responsabila directa de atmosfera din casa si de la care se asteapta sa nu se implice serios in chestiunile financiare ale familiei/cuplului, lasandu-le pe seama sotului/partenerului.

Ea trece prin mentalitatea noastra, produsul carora sunt barbatii care cred (peste 90 la suta) ca prima ocupatie a femeii trebuie sa fie grija de casa si copii (conform acestui studiu).

Ea trece prin lipsa de cunostinte elementare despre drepturi si legi.

Ea trece prin oboseala noastra si mitul ca intr-o zi se va gasi un print care ne va rezolva toate problemele.

Ea trece prin lipsa unor granite bine definite a ceea ce suntem. Pentru ca multe dintre noi nu ne vadem dincolo de familie sau cuplu, nu stim ce putem, ce vrem sa facem, nu avem un plan de viata, pe langa planul de a fi sotie si mama buna.

Cand intreb femeile cum se poate de evitat sa cadem in capcana abuzului economic (desi intrebarea e o capcana si ea, or, nu exista abuz economic, fara abuz psihologic, emotional, ele merg toate impreuna, ca soldateii la parada), multe raspund ca trebuie de gandit inainte de a face pasul pentru o viata comuna cu partenerul. Dar, sincer, cate dintre noi s-au gandit, in ajun de casatorie sau inainte de a ne muta impreuna cu partenerul, la aspectul economic al relatiei noastre? Cate dintre noi au semnat contracte, intelegeri financiare? Cate au discutat deschis despre „ce e al meu si ramane al meu, ce e al nostru si ce e al tau si ramane al tau”? Cate au pus cartile pe masa si au fost oneste in privinta asteptarilor, in privinta posibilitatilor si planurilor ce tin de viitor si partea pe care ele si-o asuma? Cate dintre noi au realizat cat este de importanta independenta financiara si ca ne avem doar pe noi insine in aceasta viata si, indiferent de iubirea partenerului, poate veni o zi cand va trebui sa-ti achiti singura facturile, creditul sau chiria.

Nimeni nu este protejat de posibilitatea unei relatii abuzive. Nici studiile, educatia, venitul, mediul nu sunt o garantie ca nu vom intalni si nu ne vom lasa seduse de un barbat manipulator. Dar exista oare speranta ca nu vom fi sau nu vom mai fi victime in cuplu? Exista, daca vom construi aceasta speranta prin respectul de sine, cunoasterea granitelor noastre si informare.

Aveti grija de inima si independenta voastra financiara!

cateva idei simple
Din viață

Cateva idei simple pentru o viata fara gauri financiare

Eu am avut marele noroc sa ma nasc cu o gena care predispune la economisirea si cheltuirea cu cap a banilor. Nu neg, aceasta nu m-a protejat 100% de unele cumparaturi necumpatate sau de atitudini financiare deloc constructive. Dar, una peste alta, trecand prin diverse crize, mai mari sau mai mici, am ajuns sa-mi fac niste reguli pe care le urmez si care imi permit sa platesc ceea ce conteaza.

In continuare, vreau sa va propun cateva idei simple pentru o viata fara gauri financiare.

Sa incepem cu ceea ce este mai aproape pentru fiecare din noi – CEEA CE CONTEAZA. In jurul nostru este atata gunoi informational, deasupra gunoiului pe care l-a creat societatea in care traim si dogmelor impuse sexelor, si el ne acopera pana peste cap si nu mai vedem ce este important pentru noi. Sa va aduc un exemplu. Pentru mine nu conteaza hainele. Da, ma imbrac adecvat, indraznesc sa cred ca ma imbrac cu gust, dar nu as plati jumate din venitul lunar pe un palton, o pereche de cizme sau o geanta de piele. Si nici o treime, o patrime din venit. Desi, ani la rand mi s-a sugerat cum sa ma imbrac, ce minunat ar fi sa am un palton „ca lumea”, sa am cizme „bune”, sa arat a femeie „eleganta” si „matura”, „cu statut”, eu m-am tinut si am ales sa ma imbrac cum imi este comod si de unde imi este comod, inclusiv la second-hand, unde pot gasi haine care ma reprezinta si care costa atat cat sunt gata sa platesc pentru ele. Pentru ca CEEA CE CONTEAZA pentru mine nu sunt hainele si statutul pe care il creeaza.

BUGETUL – cuvantul atat de bau-bau pentru multi – miere pentru urechile mele. Eu am un buget lunar pentru cheltuielile de zi cu zi. Cand ies din casa, stiu ca pentru azi am suma X si din ea nu ies. Banii care imi raman, ii depozitez. Da, se intampla (desi, mai rar) sa intrec aceasta suma (pentru astfel de cazuri, am intotdeauna la mine cardul bancar), dar suma va fi echilibrata in zilele urmatoare, cand voi cheltui mai putin. De buget e nevoie. Si fiecare isi alcatuieste bugetul in dependenta de venitul si cheltuielile pe care le are. Cu ajutorul acestei reguli simple si elementare, am redus considerabil din cheltuielile inutile, din cumparaturile compulsive, din statul prin localuri. In rusa este o vorba buna, pe care o voi traduce – banii iubesc calculul. Deci, sa calculam.

Noi avem o problema (ele sunt mai multe, de fapt). Nu putem sa acceptam faptul ca sunt LUCRURI PE CARE NI LE PERMITEM SI LUCRURI PE CARE NU NI LE PERMITEM. Lucruri, localuri, evenimente, vacante. Deseori pe Facebook apar critici la adresa evenimentelor Y sau Z, ca acestea sunt scumpe si ca asta nu e corect. Dar, de ce sa fie corect? Noi demult am iesit din URSS, cand toti, teoretic, eram egali (haha, atunci cred ca erau si mai mari inegalitatile) si fiecare e liber sa-si organizeze evenimentele la nivelul pe care il doreste, cu investiile respective, cerand si un pret corespunzator. Sunt localuri si evenimente care nu intra in bugetul meu. Bine. Nu merg acolo si nu-mi pasa, deoarece nici nu sunt parte a publicului tinta al acestor evenimente. Acum serviciile si evenimentele devin tot mai nisate si ar fi bine sa intelegem si sa ne adaptam acestei realitati. Nu poti fi peste tot. Trebuie sa alegi, inclusiv, pornind, de la bugetul de care dispui.

Are sens sa cheltui doar pentru A-TI DEZVOLTA ABILITATILE SI A-TI MENTINE SANATATEA. A ta si a copiilor pe care ii ai sau ii vei avea. Nu pentru reparatii sofisticate, nu pentru mobila noua, nu pentru gadgeturi de ultima ora, nu pentru masini, nu pentru haine, altele in fiecare sezon, nu pentru iesiri in localuri. Nu. Cea mai buna investitie este in creier si, eventual, in maini. Astfel, oriunde te-ar duce viata, indiferent de cutremure, care iti vor distruge casa, masina; inundatiile, care iti vor mucezi hainele; gadgeturile, care pot cadea si sparge sau iti pot fi furate; tot ce ai trebuie sa fii in stare sa porti cu tine. In tine. Daca nu mai merge capul, iar mainile nu mai asculta, ce n-ai avea, ca nu te mai ajuta.

Asa cum marii bogati ai acestei lumi investesc in mai multe afaceri si scot profit din mai multe domenii, asa si noi, cei care nu vrem neaparat sa ajungem miliardari, ci doar sa traim bine, ar trebui sa ne DEZVOLTAM MAI MULTE ABILITATI SI SA LE MONETIZAM. Bunica imi repeta mereu ca e foarte important sa stii o meserie, avand in vedere ceva ce poate fi facut cu mainile. Si asta este unul dintre cele mai pretioase sfaturi dintre toate care mi-au fost date. Pe mine, de exemplu, tricotatul m-a salvat de multe ori, mi-a platit facturile si mancarea de pe masa. Indiferent de ce se va intampla cu economia, tehnologiile si piata muncii, eu stiu ca ma voi descurca, pentru ca oamenii vor continua sa se imbrace si sa caute sa se incalzeasca. Cel putin, atat cat voi trai eu.

Alta metoda de a castiga bani in plus sau de a castiga, in general, bani, este sa-ti monetizezi hobby-ul. Eu intr-un timp mi-am transformat unul dintre cele mai vechi ale mele hobby-uri in sursa principala de venit si ma gandeam chiar sa renunt la activitatea mea profesionala, ca sa ma ocup doar de asta, deoarece, financiar, in acea perioada, avea sens.

Acum haideti sa facem un mic exercitiu – daca maine esti concediat/a sau compania la care lucrezi se inchide si ai de cumparat mancare si platit facturi/chirie/credit, ce faci? Gasirea altui servici poate dura luni de zile. Uneori se poate intampla sa nu mai fie nevoie de specialitatea pe care o ai, acum industriile trecand prin transformari importante, ce faci? Daca ai incepe de azi sa inveti o meserie sau sa-ti perfectionezi abilitatile pe care le ai deja, daca ai incepe de azi sa-ti propui serviciile, sa vinzi rodul muncii tale, ceea ce pana acum iti parea un cosmar, de azi iti va parea doar o schimbare de perspectiva.

Gaseste ceea ce conteaza pentru tine, alcatuieste-ti un buget si respecta-l, accepta ca sunt lucruri pe care azi nu ti le permiti si cauta ceea ce este pentru tine, dezvolta-ti abilitatile si talentele ascunse, incepe de azi. Totul e cu mult mai simplu decat pare.

 

Foto: Alex Jones

 

 

 

Independenta financiara, cele mai dulci cuvinte pentru o femeie
Din viață

Independenta financiara, cele mai dulci cuvinte pentru o femeie

Vreau sa va povestesc despre ceea ce simt de cate ori intru in magazin si pot cumpara ceea de ce copilul meu are nevoie. Sau, pur si simplu, vrea. Un sentiment de putere si incredere in fortele proprii, cand stiu ca ii pot cumpara orice. Chiar si acel pachet de unt President, pe care copilul meu il adora, dar care e mai scump decat untul moldovenesc. Sau o bucata de cascaval. Sau un pachet de biscuiti, care nu sunt necesari, dar care i-a facut cu ochiul. Sau un kilogram de banane. Nu o banana, nu doua. Un kilogram odata. Si iaurtul de baut Danone, in loc de o copie trista si foarte dulce (nu zic ca Danone e cel mai bun, dar cand copilul are pofte, n-are sens sa te certi cu el in magazin, astepti sa ajungi acasa ca sa-i explici bazele unei alimentatii sanatoase si asta nu in ziua in care i-ai cumparat un iaurt, ca sa nu-i stea in gat). Si toate aceste mici ghidusii, neimportante poate pentru oamenii seriosi, dar atat de esentiale pentru mamele care intra in magazin de mana cu un copil, au devenit posibile pentru ca eu mi-am obtinut independenta financiara.

Acel sentiment este de milioane. Ba nu, cred ca niciun milionar nu se simte asa cum se simte o mama care a putut iesi din cercul vicios al unei casnicii sau relatii esuate, a jelirii de sine, a victimizarii, a negasirii locului in noua lume din jurul ei, a vesnicii lipse de bani, a dependentei financiare si care sta acolo, in fata frigiderului cu unt si stie ca il poate lua pe oricare, fara a se uita la pret. Pentru ca ea, in sfarsit, a putut sa castige banul ei. Care i-a dat putere. I-a validat abilitatile. Talentele. Rabdarea. Si curajul. Banul care i-a dat incredere ca ea poate sa-si creasca copilul si sa-i ofere tot ceea de ce are nevoie.

Desi, acum, cand intru in magazin, nu mai caut unt sau iaurt, ci aleg bomboanele pe care i-ar placea sa le gaseasca in urmatorul colet, sentimentul cela – si cald, si rece, si fierbinte, si de toate culorile – ca eu castig suficienti bani ca sa-mi pot hrani si imbraca copilul, este de nedescris. Si de neredat.

Si stiti, chiar si acum, peste atatia ani in care am reusit sa-mi ling ranile si sa ma ridic, intrand in magazin, sunt recunoscatoare vietii pentru fiecare lectie oferita. Pentru ca datorita lor, cand ma opresc in fata casieritei, eu am ce scoate din buzunar. Mult, putin. Nu conteaza. Conteaza ca e al meu. Rodul efortului si muncii mele. Pentru care nu am a da socoteala. Si pentru care nu trebuie sa cer permisiune.

Dar nu intotdeauna a fost asa. Au fost zile si luni cand credeam ca nu ma voi descurca niciodata. Ani in care am fost redusa. In care m-am redus. Ani in care eram, practic, dependenta financiar de tatal copilului. Cand pierdusem orice reper dincolo de peretii casei. Acumulasem kilograme. Pierdusem abilitati. Si, cel mai grav, pierdusem increderea in mine. Si orice aminitire din viata de pana atunci. Viata in care eram curajoasa si credeam ca totul e posibil.

Au trecut ani. Ani de tot felul. Ani in care a trebuit sa ma imping ca sa-mi gasesc de lucru, de oricare, pentru ca era slut cu banii, dar si cu capul, care prindea mucegai. Ani in care am fost nevoita sa ma adun si sa absolvesc facultatea (am absolvit-o cand Ilinca avea 5 ani, acumuland cea mai mare medie din promotie, deci se poate si cu copil).

Ani in care am invatat foarte-foarte multe, de la a traduce la intalnirile observatorilor internationali cu politicienii, la reporterie si productie de televiziune pana la cum se administreaza un proiect in IT. Si nu stiam nimic, dar nimic. Cinci ani de stat acasa si-au lasat amprenta. Nu mai credeam ca pot face altceva decat sa cresc copilul. Desi, daca te-ai gandi, pentru a creste un copil e nevoie de viziune, de un spirit alert, de invatare continua. Eu, insa, nu mai aveam nimic din astea. Eram doar o mama-asistenta, care schimba scutece, fierbe terci, scoate copilul la plimbare sau il duce la gradinita. Mai mult nu puteam. Nu mai credeam ca pot si altceva.

As vrea sa va pot spune ca a fost o scuturatura, ceva care mi-a deschis ochii, ce m-a determinat sa ma schimb, sa-mi revad prioritatile, viata, sa ma intreb incotro si cand. Dar nu a fost asa. Totul s-a intamplat in etape, cu pasi mici. Si totul s-a intamplat cu oameni. Nu, nimeni nu m-a luat de mana sa-mi spuna ce trebuie sa fac. Sau sa-mi propuna ajutor. Pur si simplu, se intampla sa intalnesc oamenii potriviti. De aceea ca eram deschisa. Insetata de comunicare, desi cam speriata. Dupa cinci ani de viata de casnica, abilitatile mele de socializare nu erau tocmai la maxim. Imi era rusine sa apar undeva singura. Credeam ca toti vad cat de ridicola si nelalocul meu sunt. Dar ma impuneam. Inchideam ochii si paseam.

Spuneam „da” la tot felul de oferte de munca. Unele fara niciun viitor. Pana am inceput sa am contracte de scurta durata care plateau bine. Apoi joburi stabile, cu salarii decente.

Spuneam „da” chiar si atunci cand habar nu aveam cum se face. Invatam din mers. Pentru ca nu aveam de ales. Ba da. Aveam. Sa ma intorc la mama pe canapea si sa continui sa fiu dependenta de alimentele fostului sot. Cu care putea sa se intample orice.

Nu a fost usor. Dar cand ma uit in urma, asta nu se mai vede. Greutatile se uita, ca si durerile nasterii. Au ramas doar amintiri frumoase din vacantele la mare cu Ilinca, de la zilele ei de nastere, care au fost asa cum si le-a dorit, toate acestea fiind posibile pentru ca intr-o zi ceva s-a miscat in mine si eu am decis sa merg. Mai intai unde ma vor duce ochii, apoi spre o destinatie mai concreta.

Aceasta destinatie concreta este stabilitatea financiara, care e o adevarata provocare atunci cand alegi viata de liber profesionista. Dar daca exista un scop, care e motorul tuturor rachetelor spre planete inca nedescoperite, atunci exista si energie. Si daca in ultimii ani scopul era sa ofer paine cu unt copilului meu, dar si o prajitura in oras, o carte, un film, acum scopul este sa-mi ofer mie libertatea miscarii in care s-o pot antrena si pe ea.

Sunt inca foarte multe lucruri pe care nu le cunosc. Si inca mai spun „da”, apoi invat din mers. Inca mai inchid ochii si pasesc. Uneori ma simt ridicola. Dar viata a devenit, in totalitatea ei, atat de alta!

 

Foto: 20012/Maastricht/Olanda. Prima mea escapada solo, care mi-a deschis si mai mult ochii mintii.

Din viață

Vorbim despre bani?

Nu stiu cum se face, dar rareori vad pe site-urile dedicate femeilor articole despre finante. Putine sau, mai exact, deloc.

De ce se stau lucrurile asa, nu e greu de ghicit. Banii, conturile bancare, economiile, creditele si dobanzile la ele, nu sunt teme pe care femeile le discuta. Cel, putin, asa se crede. De ce? Poate de aceea ca de-a lungul istoriei femeilor li s-a restrictionat accesul la bani (paradoxal este, totusi, ca in acest sens societatile antice au fost mai libere decat cele de dupa revolutia industriala), ele fiind lipsite de dreptul de a deschide un cont bancar sau a lua un credit fara permisiunea sotului (sau altui barbat, in cazul in care femeia era celibatara, divortata sau vaduva), despre posibilitatea unui credit ipotecar nici nu putea fi vorba. Iar mai tarziu, cand au avut dreptul la acelasi tratament ca si barbatii, din inertie, ii lasau pe ei sa gestioneze finantele familiei.

Acestea, insa, se intamplau in tarile dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie si SUA. In Uniunea Sovietica, femeile aveau, aparent, mai multa libertate, dar si mai mult de lucru. Femeile sovietice aveau acces la banii proprii, iar deseori si la banii sotilor (de unde si toate bancurile la tema), in plus, putinele studii si articole la acest subiect mentioneaza ca femeile sovietice puneau bani deoparte, sume care, deseori, depaseau sumele pe care le economiseau barbatii fara stirea sotiilor.

Atunci, cum se face ca azi, cand fiecare e liber sa-si deschida un cont in banca, sa ia credite de tot felul, sa economiseasca cum ii place, sa adere la fonduri de pensii private, gasim atat de putina informatie la subiect? Pe mine personal ma intereseaza mai mult cum isi gestioneaza o femeie de varsta mea banii, decat cu ce se imbraca sau cu cine sa iubeste. Sunt oare unica cu astfel de preocupari? Nu cred.

Saptamana trecuta am vrut sa vorbim despre bani si am pus chiar o intrebare pe pagina blogului de pe Facebook, daca cititoarele economisesc, in ce valuta si unde isi tin banii si am primit doar doua raspunsuri si acelea de la femei aflate in afara Moldovei. O fi acesta un semn ca femeile noastre nu se preocupa de astfel de teme pamantesti? Iarasi nu cred. Atunci care e cauza? Haideti sa vedem impreuna.

Lipsa unei educatii financiare? Veniturile prea mici, care nu le permit  nici sa se gandeasca ca ar fi in stare sa-si planifice cheltuielile? Ideea preconceputa, conform careia femeile aflate in cuplu nu trebuie sa se preocupe de astfel de chestiuni, responsabil de ele fiind barbatul? Lipsa abilitatilor pentru alcatuirea unui buget? Imposibilitatea respectarii acestui buget? Rusinea pentru esecurile traite in materie de economisire sau planificare financiara? Frica de un eventual esec?

Imi doresc sa putem trece peste frici, neincredere, idei preconcepute si sa incepem sa vorbim despre bani. Pentru ca femeile au nevoie de bani, nu-i asa? Femeile castiga bani, ca sa-si intretina familia. Femeile castiga bani, ca sa se intretina pe ele insele. Unele femei castiga bani, ca sa-si intretina partenerul aflat in dificultate. Si, foarte important, majoritatea femeilor aflate in cuplu vor ajunge la un punct in viata lor cand vor trebui sa ia singure decizii financiare, din cauza divortului sau mortii partenerului. De acord, nimeni nu doreste nici macar sa-si imagineze aceasta perspectiva trista, dar asta nu ajuta. Eu, de exemplu, cand am fost intrebata de mama ce voi face, daca sotului meu i se va intampla ceva (evident, dupa nunta nimeni nu indrezneste sa te intrebe ce vei face in cazul unui divort), am simtit ca mi se duce pamantul de sub picioare, deoarece nu eram deloc pregatita pentru un astfel de scenariu. Stiam ca am un sot care nu ma va lasa in dificultate. Viata, insa, s-a intamplat altfel. Si viata m-a invatat sa numar banii si sa ma gandesc la ziua de maine.

Femeile au si alte motive de a se gandi mai serios la planificarea financiara. Concediul de maternitate, care le scoate, de cele mai multe ori, din circuitul profesional, iar daca nu le scoate definitiv, le da oricum peste cap modul de viata cu care erau obisnuite. Si veniturile scad. Cand copiii sunt mai mari, mamele trebuie sa ramana flexibile si disponibile. Si iarasi, veniturile scad. Uneori chiar dispar pentru o perioada. Cand copiii pleaca de acasa, imbatranesc parintii si cine daca nu femeile sunte cele care isi asuma ingrijirea lor? Iar veniturile scad. Pe urma vin nepotii. Multe femei in spatiul nostru ex-sovietic, ajunse bunici, isi intrerup activitatea profesionala pentru a sta cu nepotii. Daca nu o intrerup definitiv, isi iau un program mai flexibil. Si veniturile scad. Aici mai adaugam un divort sau moartea sotului si tabloul e complet. Realist de complet.

Asadar, noi avem toate motivele din lume sa vorbim despre bani si sa ne gandim serios la ce punem si cat punem „la ciorap”. Si punem, in genere? Poate elaboram un stil de viata alternativ, care ne va permite sa traim fara bani? Poate. Dar astfel de decizii tot necesita o planificare. Si o gandire pe termen lung.

Vorbim despre bani?

 

 

Femei

Urări de ajun de #optmart

Cel mai frumos lucru care a putut să se întâmple femeilor de-a lungul istoriei este faptul că ele au obținut dreptul să iasă din casă și să lucreze. Să câștige banii lor. Iar banii îți oferă independență financiară, atât de importantă pentru libertatea noastră! Libere de familia de origine, libere de soți, libere de gura lumii.

Dependența financiară este unul din motivele din care femeile ajung în relații abuzive sau nu pot ieși din ele.

Ce vă doresc eu în ajun de 8 martie, ziua în care ar trebui să ne felicităm, în primul rând, între noi, femeile, pentru că acum 100 de ani am obținut condiții mai bune de lucru, salarii mai decente și o doză mai mare de liberatate?

  • Vă doresc un cont în bancă cu ceva economii pe el, cât de puține, dar personale.

  • Vă doresc o activitate profesională care să vă aducă satisfacție și independență financiară.

  • Vă doresc să vă dezvoltați abilitățile profesionale, care să vă elibereze de un angajator abuziv și să vă permită să vă angajați oriunde în altă parte.

  • Vă doresc să nu încetați să învățați și să creșteți intelectual și emoțional.

  • Vă doresc să comunicați cu oameni noi. Asta deschide noi oportunități.

  • Vă doresc să puneți întrebări, sa nu fiți de acord cu ceea ce contravine valorilor sau/și intereselor voastre, să nu acceptați orice, ca pe un adevăr în ultimă instanță sau ca pe ceva ce nu mai poate fi schimbat. Sunt lucruri care pot fi schimbate.

  • Vă doresc să vă îndoiți. Să vă dezvoltați gândirea critică.

  • Vă doresc să lucrați. Munca este unica posibilitate de a câștiga independență. Ce munciți, vă privește numai pe voi, atât timp cât e în limitele legii.

Cât ești în viață, orice poate fi schimbat. Am întâlnit ieri o femeie de 82 de ani, care a fost dată afară din propria casă, de fiica sa. Doamna A., fostă profesoară, locuiește de câteva luni la „Casa Marioarei”. Ea a luat-o de la capăt. La 82 de ani.

Imagine: Phai