Browsing Tag

istorii din viata

Din viață

Incredibila istorie a Annei Delvey, care a dus de nas tot New Yorkul

Pe site-ul The Cut a apărut istoria incredibilă a Annei Delvey, o femeie de 27 de ani, care a sucit mințile unor oameni foarte bogați și influenți din New York, trăind în hoteluri luxoase, călătorind în avioane private, organizând petreceri somptuoase, făcând shopping de mii de euro, fără ca cineva să verifice de unde vin banii sau cine este ea.

Identitatea femeii n-a fost verificată nici atunci când aceasta căuta să împrumute 25 de milioane de dolari, pentru a-și finanța un proiect foarte îndrăzneț și costisitor – un club-centru de artă contemporană, care presupunea șase etaje de săli de expoziție și restaurante într-o clădire dintr-o zonă întrebată din New York. Mai mult decât atât, bancherii și alți experți în ale finanțelor, pe care Anna i-a cunoscut într-un timp destul de scurt, grație petrecerilor pe care le organiza, scriau cereri de finanțare la mari bănci americane, garantând, din numele lor, că Anna Delvey are fonduri în băncile elvețiene și, deci, este o persoană în care se poate de avut încredere din punct de vedere financiar.

Istoria de succes a acestei femei, care se prezenta ca moștenitoarea unei mari afaceri de panouri solare din Germania, a început să miroase urât în seara când nu a putut achita nota la un restaurant fițos din New York. Prietena cu care era, angajată în calitate de consierge la un boutique hotel de standing, în care Anna a fost cazată luni întregi, așa cum făceau de obicei vedetele din show-business, și cea care a devenit povestitoarea principală din reportaj, a spus că situația la restaurant devenise jenantă, mai ales că toate numerele cardurilor de credit, pe care Anna le întinsese chelnerului, au fost respinse. Prietena ei, Neff, pe care Anna și-a apropiat-o prin bacșișuri de câte 100 de dolari, a fost nevoită să achite nota, scrâșnind din dinți, dar conștientă că nimic nu se dă gratis pe lumea asta și momentul răsplății întotdeauna te găsește, pregătit sau nu.

Deși Anna i-a întors lui Neff datoria peste câteva zile, înmulțind suma la trei, carul a pornit din loc. Creditorii au început să se facă auziți. Un timp, Anna a găsit posibilități să acopere unele cheltuieli, continuând să spere că proiectul clubului e realizabil. În această perioadă, ea s-a întâlnit cu oameni influenți din lumea arhitecturii și designului pentru a-i defini conceptul. Dar, se pare, totul are un sfârșit, chiar și cele mai incredibile combinații și scenarii de escrocherie.

Acum Anna își ispășește pedeapsa la închisoarea Rikers, unde, după spusele ei, nu este chiar atât de strașnic. A reușit să-și facă și câteva prietene, iar cele mai curioase sunt femeile care au comis omoruri, spune ea.

Cine este, totuși, Ana Delvey? Fiica unui cuplu din Rusia, emigrați în Germania, când Anna avea 16 ani. Familia locuia lângă Cologne, într-o localitate muncitorească. Tatăl Annei, pe numele ei adevărat, Sorokin, a fost șofer de camion, după care, peste ani, a deschis o afacere de sisteme de încălzire și răcire. Familia Sorokin nici pe departe nu deținea capitalul de care povestea Anna, deși părinții au întreținu-to mulți ani, în timp ce ea își căuta rostul la Londra, Berlin și Paris. Anna îi asigura că aceasta este o investiție foarte bună. Ei o credeau.

De unde lua Anna banii pentru viața somptuoasă pe care o duce? Din diferte bănci, prin diferite scheme de transferuri și creditare.

În totă această istorie, cel mai de neînțeles pare faptul că atâția oameni solizi, bogați, de succes, care au făcut milioane, care dețin putere și influență, au căzut în plasa unei puștoiace, care, după cum mărturisesc acum cei care au cunoscut-o și au primit-o în cercurile lor, nu prezenta nimic ieșit din comun, nu orbea prin frumusețe sau inteligență, unii considerând-o chiar alintată, comparând-o cu o prințesă scăpată în lumea mare dintr-un castel din Europa. Dar în pofida la tot ce se vorbește acum, Anna Delvey a știut cu ce să-i ia.

Ea i-a luat cu stilul ei de viață chic, cu faptul că arăta ceea ce ei voiau să vadă, banii. Anna Delvey, fără să vrea, a devenit hârtia de turnesol a societății. Fie ea americană, fie ea moldovenească. Or, omul vede, în primul rând, ceea ce vrea să vadă și rar când privirea lui trece dincolo de primul strat de luciu și spoială, pentru a da de ceea din ce e construit omul care stă în fața lui. Nu are timp, nu îi este interesant. Nu-i pasă.

Apropo, Annei nu-i pare rău de cele făcute și nu simte nicio vină.

Text: Diana Guja

Dragă redacție

Tatal meu e zoofil

S-a intamplat totul cand aveam vre-o 12,13 sau poate 14 ani, nu tin minte bine. Ma urcasem in podul casei dupa ceva, cand l-am vazutpe tata facand sex cu o gaina. As preferat sa nu vad acea scena oribila pentru mine.

Mama era acasa si eu am fugit de ochii ei in casa sa plang, ca sa nu ma vada ea. Doar ca ea a priceput ca ceva se intamplase si a venit sa ma ia la socoteli. Eu nu stiam ce sa-i raspund, de ce plang asa disperata, imi era jena sa-i spun adevarul. Dar l-am spus, cand m-a amenintat la urma: “Daca nu spui, ii spun lui tat-tu”.

Sarmana, probabil, nu era bucuroasa de ce auzise din gura mea, nici n-a stiut ce sa-mi spuna. Dar ce putea spune, de fapt? Nu-mi pot inchipui prin ce emotii a trecut, cand aflase ca eu il vazusem pe tata in acea ipostaza. Nici nu stiu ce era mai grav pentru ea: ca facea sex cu gaini sau ca l-am vazut eu si stiam totul.

Sarmana mama, nu stiu ce-as fi facut eu, daca eram in locul ei. Cu siguranta, dupa acea zi n-a mai fost nimic ca inainte. Eu pierdusem stima pentru tata, nu mai era acel idol al perfectiunii si corectitudinii. Dupa acest caz, nici mama, nici tata nu au atins acel argument niciodata, de parca nici nu fusese nimic. Dar eu stiu ca intre ei relatia, si asa subreda, s-a transformat in una si mai greu de suportat, indeosebi pentru mama. Cu siguranta toata vina era a ei, cum obisnuia sa spuna tata. Asa-i cand ai fost aleasa sa fii sotie, indeosebi sotie unui vadaoi, cum spunea mama. Cel putin, asa credea ea, ca nu ai dreptul sa lasi un vadaoi, trebuie sa-ti duci pacatele pana la mormant.

Si asa si a fost, ea si le-a dus pana la mormant. Si nimeni n-a reusit s-o convinga ca se poate de trait si altfel, dar, de fapt, nici nu avea cine, in afara de mine, ca doar eu stiam ce viata aveau ei. Mama a luat cu ea secretele in mormant. Dar eu nu sunt mama si nu vreau fac ca ea.

Text: Anonim

Foto: Oscar Keys/Unsplash

Dragă redacție

Vali, “curva satului”

– Unde te duci, măi frumosule? Te-ai îmbrăcat ca de târg. Poate când te întorci intri pe la mine, eu am făcut niște cărniță că poți să-ți lingi degetele, sau poți să mi le dai mie să le ling. Și nu numai degetele…
– Du-te, măi Valentin, și dă-mi pace…
– Apu da, mă duc, da tu să știi că eu te aștept, am să scot și un ulcior cu vinișor, și chiar am să mă spăl. Am să fiu frumușel, numai să vii.

Zici că parcă e scos dintr-un dialog între personajele închipuite de actorul Emilian Crețu? Așa aș fi zis și eu dacă acest dialog n-ar fi fost ascultat de după gard în satul meu. Și am ieșit cu o față înăcrită, horodogind din căldări, numai să nu mai aud nimic. Tare mai disprețuiam omul ăsta.

Avea un fel al lui de a merge pe drum, azi i-aș spune că parcă se simțea tot timpul pe podium. Dădea din șolduri mai ceva ca mine. Pun pariu că și în pantofi cu toc de 10 cm ar fi pășit mai elegant. Asta în vremurile lui bune.

Vali era întruchiparea iubirii. Maestru în a arunca priviri gingașe, în a face declarații furtunoase de dragoste și mărturisiri sincere bărbaților. Bărbaților chipeși, de altfel, din satul meu.

Scriu, având ca surse de inspirație exclusiv bârfe din sat. Deh, puțin probabil că sunt inventate, pentru că, mă rog, ce se întâmplă într-un colț de sat dă ecou în cealaltă parte.

N-am auzit ca Vali să fi fost bătut de homofobi, sau a fost demult și nimeni nu mai ține minte. Mai mult, se zice că el nu ducea lipsă de “dragoste” bărbătească. Dacă-i place de cineva, sau avea nevoie de atenție, Vali îl invita la el acasă. Acolo îi întindea masa și scoatea un ulcior cu vin. Ce se întâmpla mai târziu, numai ei știu. Doar că mai în glumă, mai în serios, mulți dintre bărbații satului ajungeau să facă glume de genul, “Chiar și Vali e mai gospodină ca tine”.

Cât am trăit în sat, m-am prefăcut că Vali nu există. Nu aveam habar cum trăiește omul acesta. Și abia nu demult am aflat despre faptul că Vali era curva satului pentru toți bărbații care n-aveau nicio șansă să-și găsească femei.

De altfel, Vali era un om erudit și atunci când nu era total amețit de băutură, era ascultat cu plăcere de fiecare. Și Vali mai era și un veterinar bun. Avea un talent aparte și nici măcar băutura nu-l încurca să afle ce a pățit văcuța sau porcul gospodarului.

Ce să mai zic, era întruchiparea unui personaj exotic, integrat foarte natural în patriarhalismul satului moldovenesc.

Și uite am aflat zilele astea că Vali a murit. Să fi avut vreo 50 de ani. Zice lumea că de la băutură i se trage. Despre el vorbesc de bine și cei care încă mai au animale. Ei se plâng că așa veterinar nu găsești în fiecare sat. Probabil, mai este plâns și de alții, dar asta n-am s-o aflu.

Acest text l-am început astă vară, fiind sub impresia unei emisiuni OptmartSRL despre sexualitate și diferențele dintre noi. Dar atunci n-am cutezat să-l trimit Dianei să-l publice, îmi părea că-i lipsește ceva. Acum, când am aflat că Vali a plecat dintre noi, am decis să-mi aduc aminte de el măcar așa.

Să-ți fie țărâna ușoară, Valentin!

Text: Frăsâna

Foto: Cristian Newman/Unsplash

Din viață

Mai la deal de Bosfor. Cum am lucrat intr-o familie de turci

Purtam un pulover de culoarea mazarii uscate, cu maneci trei sferturi si gat. Aveam cu vreo 15 kilograme mai mult decat acum. Daca azi m-as vedea in iarna acelui 2006, cred ca nu m-as recunoaste.

Mi-am pus in fata agenda si un pix. Asa paream mai solida. Imi comandasem o cafea americana. Eram intr-o cafenea dintr-un mall situat intr-un cartier la moda din Istanbul. Asteptam cuplul care cauta o invatatoare de engleza pentru gemenele lor de un an si jumatate.

Aveam emotii. Eram o familie tanara, cu copil mic, care incepuse sa frecventeze o cresa privata. Cheltuielile crescuse, si cum nu puteam lucra legal in Turcia si nici nu prea imi imaginam ce as putea face cu mica mea experienta de jurnalista in Moldova, am gasit aceasta nisa. Faceam deja baby-sitting de doua ori pe saptamana la o familie de americani, cu salariu fix. Gaseam oferte pe internet, pe un site pentru expatriati, sau plasam eu anunturi.

S-au prezentat la timp. El era inalt si suplu, cu trasaturi fine. Tipajul aristocratului scolit in Europa. Mai tarziu aveam sa flu ca mama lui e din greci ortodocsi, iar tatal – turc. Ea era o turcoaica tipica din clasa ei sociala. Or, in Turcia clasa sociala este o notiune foarte vie. Fiecare trebuie sa-si cunoasca locul. Deci ea… Avea parul decolorat in blond-roscat, nas oriental si voce joasa. Imbracata casual, foarte european. Vorba ceea, simplu si cu gust. Asta presupunand, scump, dar sa nu se vada ca e scump. Din ei doi, ea detinea controlul, desi el venea dintr-o familie bogata. Ea, nu. Intelesesem asta dupa felul in care se purta – nitel agresiv, ferm. Ea voia sa arate cine e seful aici. El era nonsalant. Ca un motan care nu trebuie sa demonstreze nimanui nimic.

Am vorbit vreo 30 de minute. Despre cine sunt, ce fac la Istanbul, ce experienta si ce recomandari am. Nu aveam mare lucru, insa ma tineam dreapta, modesta si foarte politicoasa. Asa am reusit sa ma vand. Pe un pret mediu, ce-i drept. Dar, luand in considerare faptul ca la Istanbul concurenta e destul de mare, totul se petrecuse intr-un mod foarte fericit pentr mine.

Ne-am tocmit, deci. Vin la ei de doua ori pe saptamana, de la 9:00 la 18:00.

Usurata ca totul a decurs bine, am iesit din mall, am luat autobuzul, am ajuns langa port, i-am cumparat Ilincai o pereche de papuci de 10 lire. Am urcat in vaporul care ma ducea spre partea asiatica a orasului, acolo unde locuiam.

Peste doua zile avea sa intru pentru prima data intr-o casa de turci. Turci bogati.

Ei locuiau intr-u bloc de apartamente din Bebek, un cartier sic de pe malul european al Bosforului. Blocul era de prin anii 1970. Apartamentele nu foarte mari, in comparatie cu ceea ce vazusem la familia de americani, care locuia langa Aeroport. In schimb, la ei ma ciocnisem pentru prima data de intrarea separata pentru personalul casei, inclusiv odaia si baia femeii din casa.

Fiecare apartament avea doua intrari: intrarea principala, pentru stapani si oaspetii lor, si intrarea de serviciu, pentru personal si tot felul de curieri si livrari. Aceasta intrarea da intr-un hol, din care se intra direct in bucatarie. Langa bucatarie, in strafundurile apartamentului, era odaia in care dormea femeia din casa, in cazul nostru, o filipineza. Langa odaia ei, o baie mica si o alta odaie mica, in care se spalau si calcau rufele. Intrarea principala dadea intr-un hol micut, mobilat elegant. Pe stanga era livingul – spatios, cu geamuri  foarte mari, care dadeau spre Bosfor. Pe dreapta erau odaile – dormitorul cuplului, dormitorul copiilor, camera de joaca a copiilor, baia cuplului si un wc pentru ceilalti.

Aici vreau sa povestesc despre personalul casei. Familia in care lucram avea patru membri: doi maturi si doi copii mici. Pe langa ei isi petreceau viata zi de zi inca patru maturi: dadaca copiilor, filipineza care facea curat, econoama casei, care era, prin cumul, si bucatareasa, si Cerberul casei. Si soferul, prin cumul, sotul econoamei. Si eu, care veneam de doua ori pe saptamana. Din toata aceasta procesiune, dadaca si filipineza dormeau acolo. Dadaca – in camera de joaca a copiilor, filipineza, cum am scris, in odaita de langa bucatarie. In mai, toata curtea regala se muta la resedinta de vara, situata intr-un complex rezidential la cativa kilometri de oras. Zona protejata, cu vile una ca una, cu teren de golf, centru de agrement, sali de sport, activitati pentru copii. Acolo se mai adauga un om – gradinarul.

Marti si joi, ieseam din casa dimineata devreme, luam vaporul, apoi autobuzul. Chiar daca locuiam pe celalalt mal, distanta nu era foarte mare, iar traseul foarte dragut. Intr-o ora ajungeam. Cum veneam, luam fetele in primire. Desi erau gemene, nu semanau. Nici fizic, nici la temperament.

Primele saptamani, dadaca, o femeie trecuta de 40 de ani, venita din provincie, ma pandea. Voia sa inteleaga ce pasare sunt. Si cum turca mea era aproximativa si nu aveam posibilitate sa dezbatem teme esentiale, ea imi dadea fetele deja spalate, hranite si imbracate. Si imi zambea.

Econoama, Serife Hanim, turcoiaca coborata din cartierele sarace ale Istanbulului, cu strazi inguste si copii zdrenturosi, cu ochi grei, gura fara lacat si foarte sireata, ma pandea si ea. Serife Hanim stia totul in casa. Unde sunt banii si bijuteriile. Ea te intoarcea pe toate partile, daca avea nevoie. Si tot ea transmitea stapanei ceea ce se intamplase si ceea ce nu se intamplase, dar i-ar fi placut ei sa se intample.

Si filipineza. O femeie de peste 30 de ani, venita cu sotul din partea cealalta a lumii, unde lasase o fetita de 3 ani. Unica din acest trio feminin, care vorbea engleza si cu care puteam schimba cateva vorbe.

Lucrul meu nu era dificil. Trebuia sa vorbesc cu fetele in engleza, sa fac activitati cu ele, iar la ora 5 dupa-amiaza sa le duc la televizor, unde priveau exact 30 de minute o emisiune educativa pentru copii. In engleza, se intelege.

Fetitele erau adorabile. Vii, expresive. Dar inca prea mici ca sa inteleaga povara care atarna asupra umerilor lor, gata-gata sa cada peste ei si sa le sugrume. Posibil azi, cand au vreo 14 ani, o simt deja. Or, cu o mama care a reusit, cu forte proprii, sa urce in managementul de top al unei din cele mai mari banci turcesti, ea venind dintr-o familie simpla, in care tatal a parasit-o pe mama si a lasat-o sa creasca singura doi copii, altfel nu putea fi. Si vorbim aici de o Turcie patriarhala si rigida, unde sa fii femeie de 30 de ani si sa ajungi atat de sus intr-un mediu traditional masculin, nu e lucru usor. Si mama fetelor arata aceasta victorie in fiecare gest al ei, in fiecare cuvant, in fiecare secunda de tacere. Fetitele trebuiau sa corespunda.

Eu i-am inteles filosofia vietii. Daca eu am reusit, tu de ce sa nu reusesti? Inseamna ca esti o putoare! Si m-am conformat, pentru a avea pace in jur si pentru a nu pierde lucrul. Dupa fiecare zi petrecuta cu fetitele, ii trimiteam cate un raport de activitate. Ce am facut, ce a spus fiecare, cum au reactionat, ce planific sa facem mai departe.

Asa au trecut cateva saptamani. Veneam la ore fixe. Vorbeam putin cu celelalte femei. Atunci am invatat cel mai bine ce inseamna sa-ti tii gura si sa-ti vezi de treaba. Intelegeam ca sunt perceputa ca o intrusa si ca la cel mai mic pas pe-alaturi, turcoiacele ma vor sufla de acolo.

Suita reginei se rascoala

Atunci am mai invatat ca obraznicul mananca praznicul. Dadaca, vazand ca sunt amabila si nu harai, cand ajungeam dimineata, nu-mi mai dadea fetele in primire ca pe timpuri. Le gaseam in pijamale, nespalate, neschimbate, nemancate. M-am trezit ca acestea devenisera obligatiile mele. Nu-i bai, mi-am zis. Apoi, am descoperit ca dadaca nici scutecele nu mai vrea sa le schimbe, pentru ca “azi e ziua mea sa am grija de fete”. Femeia isi luase liber din contul meu. Uneori imi trecea prin cap ca ma provoaca, poate constient, poate inconstient, sa vada pana unde va ajunge neutralitatea mea, care va fi limita amabilitatii mele si in ce moment voi incepe sa dau inapoi. Eu, insa, ma tineam. Simteam ca daca ma scap de sub control, pierd lupta. Eram pe un teritoriu strain, unde nu intelegeam bine cutumele, dar stiam ca orice s-ar intampla intre mine si una din turcoaicele din casa, chiar sa fi avut eu dreptatea dreptatilor si sa o pot dovedi oricui, eu voi fi cea care va trebui sa plece. Pentru ca eram o venetica. Deci, fara drepturi.

Si daca ofensivele dadacei erau mai subtile, Serife Hanim, in halat si basma turceasca pe cap, cu o mana in sold si cealalta in vreo cratita, nu se obosea cu tacticile. Intonatiile ei erau mai mult decat clare, iar mistourile, chiar si pentru o venetica ce eram, cu o turca foarte elementara, foarte comprehensibile. Ah, cat face limba gesturilor, privirilor!

Eu, insa, am decis sa iau doar ce-i bun pentru mine: banii si experienta. Si toata mancarea turceasca si filipineza pe care am avut norocul s-o gust. Si dejunurile turcesti, cu ceai tare, miere, branza si masline zbarcite. Si privelistea din geamul livingului. Si toate personajele din jurul meu, la care se adaugase parintii lui, cu o mama culta si rafinata. Cu bunicul lui, un batran de peste 90 de ani, care uita totul peste doua cuvinte. Cu econoama lor, o batranica pentru care unica familie erau ei si care si-a dedicat lor toata viata. Si toata viata din jurul meu, la care eu asistam ca la un spectacol bine montat.

Peste sase luni, vara, cand tot alaiul se mutase in casa de vacanta, iar eu trebuiam luata din port si adusa in port, Serife Hanim, care, cum am spus, era si sotia soferului, s-a pus de-a curmezisul. Lor nu le era comod sa treaca pe langa port sa ma ia. Nici sa ma aduca. Dupa astfel cateva nemultumiri aratate patronilor, mama fetelor m-a sunat si m-a anuntat ca familia pleaca in vacanta si despre ce facem mai departe, vom vorbi “dupa”.

“Dupa” insa, n-a mai fost. Peste doua luni noi plecam din Istanbul.

De atunci au trecut aproape 12 ani. Am uitat numele tuturor, in afara de numele econoamei si a fetitelor. M-am uitat chiar si pe mine, cea de atunci, cu exceptia unor mici zvacniri.

Alta viata, alta eu. Dar cate amintiri…

Text: Diana Guja

Foto: arhiva personala

Femei

Dialoguri cu bunica. Imprumut de la… borcan

– Ei, dap și nu știi, că ei ii dator tăt satul cu bani. Ea de’am ar fi bucuroasă să-i deie măcar banii, fără procente.

– Mâcă, dap asta-i grav, cum așa, i-o ținut copchilu ascuns o zi întreagă pentru că părinții lui ii erau datori cu bani ?

– Ei, l-o spăriet oleacă, mai tare pe măsa, și i-o lăsăt pe urmă. Doamne ferește și i-o mai dat și ei în cap… Da-p dacă de’am de vreo doi ani o-mprumutat să se ducă la Moscova și când vine tot îi spune “Iacă, lele Vera, data viitoare ți-i întorc numaidecât”, dar câți mai sunt încă de-alde dânșii prin sat. Mai dăunăzi, o venit c-o bicicletă. Unul care îi era dator, șede în bar și bea, ea o luat frumușel bicicleta și n-a, du-șo-cată. Zălog.

– Poate s-a învăța minte și n-a mai împrumuta la nimeni dacă tot nu ii întorc.

– Ei da, șezi ghinișor, iaca, iar o îmrumutat, că ea din procente trăiește. Da lumea vra să se ducă peste hotare și trebu’ mulți bani, și n-au de unde lua. De unde din altă parte?

– Ce procente, mâcă?

– Ap, ea împrumută bani la 10 procente, ș-ap lumea măcar procentele întorc, da banii de-am când pot sau la Sfântu-așteaptă…

– 10 procente pe an?

– Pe lună, fa!

– 120 de procente pe an?!!!

– Cred că… Ap da, că așa iese. Cum 120? Iese că mai mult decât o luat! Așa, așa, îi drept. Iaca dacă iei 100 de dolari și-i ți-i un an, ap tre să dai 220 înapoi. Parcă-ți spun, șap cică, n-are ea bani…

– Mâca, da de la bancă de ce nu ia lumea bani, mama cum lua?

– Ei, mă-ta lua, da trebue să umble cu documente, cu zăloaje, cu martori…

– Mda…

– Iaca, toată ziua strigă la dînsa la poartă. Unu intră și altu iese. Da când ajung la dat înapoi, apoi fug să nu deie ochii cu dansa, pe alte drumuri, cât colo. De-am o ajuns s-o urască șa-șei la care le-o făcut ghini cândva. Vai de capul ei…

– Oho, vai de capul ei, dacă are atâția bani, ce face cu dînșii?

– Nu-și-faci fa, că se jeluie că ea abia acum, pe geruri, o dezmorțit oleacă casa de la gaz, da așa, ea o zis că nu ii frig. Da să vezi cum îl ține pe barbats-o: într-un mușigai ș-o nevoie, ți se face jale de dânsul. Îi mai duce din când în când câte-o cănuță de jin…

Părțile corpului

Istorii din viata: Eu la 37 de ani maninc la 2 noaptea! Maninc la 9 seara!

Acesta este feed-back-ul de la o cititoare a blogului la tema slabitului si dietelor. Ador sa gasesc astfel de mesaje in cutia postala. Si pentru ca Victoria vine cu istoria sa personala si cu cateva sfaturi, e un text ce se cerea publicat imediat.

Cu foarte multi ani in urma pe mine grasimea nu ma lasa nici zi nici noapte. Devenise o obsesie de nu imi mai vedeam talia.

Eu, din fericire, nu am gene “grase” in familie, mamica mea arata relativ ok pentru virsta ei si pentru 3 copii pe care i-a nascut, dar m-am ingrasat destul de mult in perioada liceului. Pentru ca mincam vai de stomacul meu! Eu am invatat in Romania si ma alimentam la cantinca liceului. Adica eram hraniti gratis. Cu fasole, salata de cartofi, diverse ciorbe si alte mincaruri deloc gustoase. Ma duceam in camin si mincam paine cu dulceata pina se golea borcanul. Sau in 2 zile mincam o cutie mare de cornisoare din aluat dospit, facute cu mare dragoste de mama si aduse la Iasi de tata.

Aveam pe atunci 17-18 ani si am absolvit liceul cu media 9,02 la BAC si cu 65 de kilograme. Poate kg nu erau ele chiar atat de multe, insa eu ma simteam si vedeam tare grasa!

Tatal meu gasise o formula haioasa sa isi exprime “admiratia” fata de talia mea care disparuse undeva departe, eu aratam ca o gogoasa, insa el ma numea “tumbocika” J

Reactiile mele erau mai putin hazlii (evident)….

Asta a durat si in primii ani de facultate (1-2 parca….) perioada in care eu am incercat tot ce s-a putut!!!

Diete interminabile, zile in care mincam numai bostan fiert sau 2 kg de mere, sau numai iaurt, sau nu mai stiu ce!  Ore extenuante de aerobic si alte sarituri degeaba! Sincer nu mai stiu ce am incercat si ce nu, insa toate astea aproape fara rezultat sau cu rezultate pe termen foarte scurt. Iar cind ma dezlantuiam mincam muraturi, peste 30 de minute 3 hrinci de paine cu unt si halva si 2 inghetate pe deasupra. Si poate si un snickers. Peste 2 ore repetam sindrofia sau ii dadeam cu rasarita.

In acelasi timp citeam foarte mult! Citeam tot ce era disponibil la acel moment (fara internet bineinteles)….adica carti, reviste, ziare unde se scria ceva despre slabit si “kak pohudeti za 7 dnei”!

La un moment dat tin minte ca am citit o carte foarte groasa! Nu am acum nici cea mai vaga idee care este titlul, era ceva gen enciclopedie, in limba rusa, despre proteine, glucide, grasimi, enzime si alte minuni de genul asta pe care noi le bagam in gura fara sa avem habar ce mincam …

Rezultatul aceste lecturi masive  a fost decizia mea de a renunta la carnea de porc.

Cred ca din anii ’96-’97 (sincer nu mai tin minte, asta a fost tare demult J ) eu nu mai maninc carne de porc! Deloc! Asta inseamna ca automat am renuntat la crenvusti, salamuri, afumaturi, pelmeni, frigarui etc…

La inceput a fost razboi!

Razboi cu parintii mei, care ca si toti gospodarii de la tara, tineau porci, pe care ii taiau de Craciun si cu alte ocazii si umpreau congelatoarele cu carne.

Mama mea facea adevarate isterii cind punea friptura pe masa, iau eu mincam patlagele cu branza.

A durat ceva ani pina ei s-au obisnuit!

Eu m-am obisnuit repede! Devenise un stil de viata pe care il urmez cu foarte multa usurinta si astazi. Da, au fost momente legate de frigaruii din parcurile Chisinaului si gratarele din ograzile prietenilor. Lumea care nu stia ca eu nu maninc porc nu aveau cum sa cumpere niste aripioare de gaina sau peste. Asa ca eu savuram mereu rosii cu branza, iar ei infulecau carne de purcelus! J

In toti acesti ani, o singura data – fara sa stiu de ce – am cedat! Era un 8 martie si o prietena m-a invitat la un frigarui in gradina din spatele casei. Eu probabil eram flamanda, iar ea atat de mult a laudat carnea si cum a marinat-o si era atit de incantata de rezultat (adevarul ca arata foarte bine acel gratar ) incat am cedat si am mincat! Si ……m-am otravit! Nu pentru ca carnea ar fi fost veche sau stricata. Organismul meu nu mai accepta! Pentru organismul meu carnea de porc, chiar daca proaspata si bine gatita, a devenit echivalentul unei conserve expirate, care odata mincata, iti intoarce pe dos intestinele, stomacul si stai tota noaptea la toaleta (in cel mai bun caz) sau te duci la spital sa iti spele doctorii stomacul .

Idea insa nu este doar in carnea de porc.

E adevarat –  contine grasimi saturate, care contribuie la cresterea colesterolului, este greoaie, se digera lent si poate fi purtatoare de paraziti sau boli latente.

E adevarat – are si parti bune. Aduce organismului o doza buna de proteine, contine fier, zinc, vitamin D si altele.

Ideea consta in urmatoarele si o sa le punctez ca sa fie interpetate ca niste concluzii – reguli (bine) de umat:

1.      –  Excluderea carnii de porc din alimentatie m-a determinat sa ma orientez spre alte alimente,  mai usoare, mai lejere, mai putin periculoase: legume, fructe, ciuperci, fructe de mare, peste, nuci, dar si carne! De pui, vitel, rata (citeodata), iepure, miel……

2.       – Automat (am spus-o si mai sus) se exclud alimentele/ingredientele inrudite: salamuri, carnaciori, pastrame, pelmeni, conserve etc. Eu nici nu le vad. Nu imi place mirosul si nu mi-i pofta niciodata de o bucata de “doctorskaya” pe paine.

Paralel cu excluderea carnii de porc, am inceput sa maninc disociat. Asta nu inseamna ca nicodata in viata nu am mai mincat cartofi cu carne, dar am incercat din rasputeri sa respect aceasta regula simpla la inceput. Pina cind te obisnuesti atat de mult, incat nu se mai pune problema sa iti comanzi la restaurant altceva decit peste cu legume gratinate sau la aburi sau un stake insotit de creamy spinach.

Maninc si cartofi bineinteles. Si McDonalds. Doar ca foarte rar acum si deloc atunci, la inceput…

In timp lucrurile astea devin atat de firesti, incat si pe linga vitrina plina cu tiramisu sau tort napoleon treci fara sa le obesrvi.

Totul se intimpla in timp. Saptamini, luni, ani …..multi ani!

Si asta nu se numeste dieta. “I am on diet”…..tin regim…nu maninc dupa ora 6….Nu!

Asta se numeste stil de viata!

Eu am 37 de ani si de mai bine de 12-13 ani marimea mea la haine nu s-a schimbat.

Eu si acum tot haine marimea S imi cumpar.

Asta exact din momentul in care greutatea a ajuns la o cifra aceptata de oglinda mea.

Eu demult nu ma mai urc pe cintar, insa deja imi simt organismul – cred ca acum am 57-58 kg la inaltimea de 1.70

Au fost perioade de 55, dar atunci au fost momente de viata cu stres si eu de la stres slabesc imediat. Pot sa slabesc 3 kg intr-o zi. Dar sa fii prea slaba nu e bine! Ca dupa aia spun prietenii ca se bucura cainii de la Buiucani cind vad atitea oase gramada mergand pe drum (glume proaste J)

Intr-un final vreau sa va povestesc o mica istorie.

Care o sa va convinga ca mica mea poveste de mai sus functioneaza.

Si ca nu inventez nimic.

Dupa ce m-am mutat in Dubai am cunoscut la un moment dat  un tinar grec.

Un baiat de vreo 32 de ani care arata ca un urs alb. Urs pentru ca era maricel si puhav, iar alb pentru ca chiar e albicios la piele tipul, cu ochi albastri si cu niste gene lungi zici ca-s false…

Am iesit la citeva cine cu el si din conversatie in conversatie am atins si subiectul “gras”

Eu sunt o fire foarte directa, insa ca sa nu il jignesc (prea mult) i-am spus ca e prematur pentru el sa arate la 32 ca la 55 (asta asa metaforic, sunt barbati care si la 60 sunt trasi prin inel…)

Probabil cuvintele mele nu i-au iesit pe alta ureche, pentru ca a doua zi a sunat sa ma intrebe ce ar trebui sa faca pentru ca a inteles ca eu sunt mare expert in nutritie. (nu au lipsit complimentele de rigoare vs de silueta mea J )

Eu nici pe departe nu sunt expert, insa am luat o coala de hirtie si i-am scris: (asta mai mult in gluma…nu am crezut nici o secunda ca tipul o sa accepte sa manince ce voiam sa ii scriu eu pe hirtie, de fapt ce maninc eu)…….

Deci,

Dimineata:

1.       O cafea (pentru inceput sa se evite laptele si zaharul…) eu demult imi beau cafeaua cu lapte si miere, dar tot demult nu mai am problem cu oglinda J

2.       Cereale cu iaurt sau lapte (low fat) Eu consum full fat deja…J . Cerealele ideale pe care le-am descoperit sunt un amestec de fulgi de ovas, stafide, diverse seminte, bucatele de fructe, etc etc…varietatea e atat de mare, de evitat cele cu ciocolata bineinteles si tot felul de corn flakes

3.       Atat.

 Pranz:

  

1.       O supa de legume/ supa pireu/ supa in general

2.       Sau / si o salata (orice salata) cu o bucata de pui /peste/vitel

3.       “Sau /si” depinde cit de flamind esti.

Ca sa nu creada organismal ca l-ai pus la regim, da-I si supa si carnita cu legume.

 

Cina

 

1.       Daca la prinz ai mincat peste – manica o bucata de carnita de pui/vitel/ etc sau niste creveti

2.       Se poate cu broccoli, spanac, ciuperci, asparagus si alte bunatati de legume.

3.       Poate fi un avocado (guacamole) cu toster din paine din faina integrala cu seminte…

4.       Paste cu sos pesto (atentie fara carne in acest caz…) cu un pic de parmigiano ras

5.       Daca la prinz ai mincat carne – o bucata de somon iarasi cu broccoli sau conopida sau…….orice alte legume…

 

Pe tot parcursul zilei sa se bea foarte multa apa (2-3 litri) si 2-3 cani cu ceai verde.

Daca totusi iti este foame, intre mese maninca un mar, o para, o banana (stiu ca o sa spuneti ca e f dulce, dar e ok – eu nu maninc struguri pentru ca ei chiar au un continut ridicat de zahar), o protocala, un grapefruit etc…..

Foia grecului a fost chiar mai putin detaliata decit ce am scirs eu mai sus, i-am dat-o si am uitat.

Tipul a uitat si el. De mine… pentru ca a disparut (ei dar asta e alta poveste  J)

Peste 3-4 luni navigam prin lista din blackberry messenger si intimplator vad numele grecului. Si cu poza. O alta poza. Nu recunosc nici poza, nici mutra. Vad o fața ingustata si niste ochi si mai albastri. De fapt vad numai ochi petru ca tipul se rade pe cap. M-am gindit ca si-o fi pus omul o poza de cind era mai tinar 😉

Nu m-am putut abtine si i-am scris ceva de genul “Hi! How are you?”

Dupa  “Thank you! I am fine! A urmat “let’s catch up for a drink, but no dinner”

…Hm!?

Am acceptat, iar cind l-am vazut jos la scara am crezut ca a incurcat blocul …

In fata mea statea un baietel slabut, dar cu muschii vadit lucrati, inca mai atirna un pic pielea de la burta, insa mi-a zis ca ”this not the final result”!!

Nu o sa intru in multe detalii, insa o sa va descriu componenta bucatariei si frigiderului lui.

Nu am vazut nici un gram de zahar alb, nici un borcan de dulceata, nici un pachet de biscuiti, nici o ciocalata, nici o maioneza, nici un ketchup, nici un alt borcan de sauce, nici un cascaval, nici un cirnacior, nimic!!!!

In congelator avea citeva pachete de peste proaspat, doar ca depozitat acolo pentru citeva zile (in Dubai in orice moment de zi si noapte iti cumpreri orice deliciu maritim proaspat, curatat numai bun de pus la tigaie, aburi etc)

In frigider avea salata, niste morcovi, niste portocale, iar in dulap citeva cutii cu cereale. Si cam atat…..

Pe frigider era foaia prinsa cu un magnet….Caligrafia mea care nu poate fi considerata “scris  frumos” cu Breakfast: cereals…Lunch: soup, salad….Dinner: fish with veggies (broccoli, cauliflower etc)…………….

Pe linga urmarirea cu (si mai mare) strictete a foii, grecul a mai facut cite 2 ore de sala pe zi. O ora dimineata si una seara. Dar alergat pe banda la greu. In fiecare zi! Cite 2 ore pe zi! 3-4-5 luni in fiecare zi!!! Dimineata si seara…

Peste aceste 3-4 luni priveam un alt om cu vreo 35 de kile mai usor!

Un om care si-a aruncat toti blugii si inca mai umbla in in niste pantaloni mai vechi care i-au fost mici pe timpuri (cam lalaiti si ei deja), insa intentionat nu isi organizase o sesiune de shopping pentru ca mai avea inca niste kg pe lista de dat jos.

Ambitia baitului asta m-a convins inca o data ca se poate!

Bine el a cam exagerat! Eu sunt adepta moderatiei si mai bine sa ajungi la rezultatele dorite usor-usor pe termen lung. Intr-un an!

Un an trece atit de repede, in schimb o viata intreaga te bucuri si savurezi!

Eu la 37 de ani maninc la 2 noaptea! Maninc la 9 seara!

Maninc cind imi este foame! Nu maninc orice!

Maninc ce imi doreste sufletul!!! Iar sufletul meu doreste broccoli sau asparagus la aburi stropite cu ulei de masline si otet balsamic/soya sauce, toster din paine integrala cu labnah (asta un fel de Philadelphia arabeasca, dar mult mai usoara si mai naturala), somon la rola cu creamy spinach, creveti cu mainoneza frantuzeasca facuta dint-un ou crud si ulei de masline de iubitul meu, lobster, crabi, stake de vitel, ciuperci, supe de linte, tot felul de supe….

Sufletul meu citeodata doreste tiramisu, cheesecake, ciocolata, inghetata …eu ii dau tot ce doreste, in cantitati moderate, pentru ca o cutie intreaga sau 3 tiramisuuri deodata pur si simplu nu incap J

Fac si sport, dar nu ma omor! Inot, sar coarda (apropos e tare tare fun si bine sa sari coarda) …..

Mai alerg pe banda 20 de minute seara dupa birou si fac exercitii pentru brate si spate, care doare din cauza sezutului 10 ore pe scaun (asta urasc la nebunie! Sezutul si cele 10 ore…)

Eu maninc, dar nu ma ingras. Daca simt ca am exagerat un pic, mai ales in timpul calatoriilor, cind controlezi mai greu dozele, iar eu sunt o pofticioasa si ador sa descoper new cuisines, cind ma intorc acasa revin la regimul meu normal.

Eu zic ca e usor si simplu! J