Browsing Tag

#MENSTRUATIA

Părțile corpului

Școala menstruației

Ciclul, menstruația, sângele menstrual, indiferent ce nume îi dăm, rămâne unul din marile tabuuri feminine. Pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, spaniola Erika Irusta și-a inventat o nouă meserie: „pedagogă de menstruație”.

Interesul pe care îl are Erika Irusta pentru coprul feminin a fost declanșat de o serie de experiențe trăite și, în primul rând, de munca sa de doula – femeia de lângă femeia însărcinată și apropiații ei, care e atentă la dorințele și necesitățile ei și o urmează în alegeri”. Atunci Erika realizeză că femeile au tendința să se întrebe ce se întâmplă mai jos de gâtul lor doar când începe să le crească burta. Motivată de această constatare, Erika își începe cercetările, mai ales că a simțit la unele femei o frustrare, apărută în urma dorinței idealizate a unui tip de sarcină și naștere, și realitatea, care e cu totul alta. Alt factor declanșator care stă la originea muncii pe care o face, a fost violența obstetricală, victima căreia a fost mama sa, ajunsă în prag de moarte în timpul nașterii și ieșind din ea fără uter. Revolta împotriva metodelor de contracepție care servesc, în opinia ei, doar pentru a controla corpul femeilor și a-l reduce doar la funcția reproductivă, a fost un alt motiv pentru a se lansa pe drumul roșu, drumul menstruației, așa cum își va numi, ulterior, școala.

Ceea ce a urmat a fost începutul redescoperire a corpului feminin, prin ateliere, pe care din 2010 le organiza în toată Spania. În urma succesului acestora, Erika lansează sesiuni online, pentru a ajunge la un public mai numeros. Obiectivul comunității rubinii era de a furniza materiale didactice, elaborate pentru femeile adulte.

„Atunci când suntem adolescente sau fete tinere, problema majoră sunt femeile adulte”, spune Erika. Pentru ea, important nu e ceea ce se vorbește despre menstruație, ci felul în care aceasta se trăiește, întrebarea majoră fiind care este relația pe care o avem cu corpul nostru. Toate acestea fac parte din tezaurul cultural, transmis din mamă în fiică, de aceea o parte a lucrului pe care îl face Erika constă în despletirea relațiilor dintre mame și mamele lor, apoi dintre mame și fiice. Esențialul trece prin mamă, gardiana culturii. „Mama e un soi de poliție a sistemului”, spune Erika.

Succesul inițiativei a fost enorm și imediat, lipsea, însă, comunicarea de fiecare zi între femeile implicate în aceste ateliere, un moment important în procesul de cunoaștere a propriei funcționări, ceea ce însemna și lipsa unui suport emoțional, pe care îl putea oferi comunitatea memebrelor sale în zilele de menstruație, când femeile femeia se pot simți rău, dar sunt în continuare nevoite să îndeplinească anumite obligații sociale, cum ar fi să meargă la serviciu. Ca urmare a acestei cereri, Erika Irusta a inițiat comunitatea SOY1, SOY4 (sunt1, sunt4), un laborator unde femeile fac cercetări despre corpul lor și o adevărată școală în care autoarea ideii oferă cursuri. Aceasta e deschisă șapte zile din șapte, 24/24, 365 zile din an, funcționând ca un spațiu educativ, unde conținutul este creat în dependență de necesitățile membrelor.

Beauty in Blood, de Jen Lewis

La „El camino rubi”, cum se numește această școală a menstruației, prima din lumea și, deocamdată, unică de felul său, femeile vin din toate zonele planetei și din toate păturile sociale. Comunitatea numără 20 456 de membre, cu reprezentante din peste 1o naționalități. Numărul locurilor în școală este limitat, pentru a respecta dinamica grupului și calitatea educației oferite.

Munca Erikăi Irusta constă în abordarea experienței menstruale, pornind din unghiuri diverse și având ca reper diversitatea corpurilor feminine. Pedagogia ei are la temelie științele sociale și cele ale educației: „eu nu cred că știința clinică poate să explice totul, sunt convinsă că atât antropologii, cât și istoricii au ce spune la acest subiect”, e de părere Erika.

Menstruate with Pride, de Sarah Maple

Pentru Erika Irusta, baza muncii sale e foarte simplă și anume – body literacy (lectura corpului).  Pentru a o învăța, ea își invită elevele să ducă un registru al corpului lor. Ea inventat și conceptul de „scriitura pizdei” (coño-escritura), care, literalmente, înseamnă a scrie cu vulva, a-și dezvălui interiorul corpului pe hârtie. Această practică, așa cum o trăiește Erika, este despre concetrarea asupra a 12 puncte – starea creierului, corpului, fluxului, ovulației, zilei, frici, dorințe, cine sunt azi?, sociabilitate, muzica care o ascult, cartea care o citesc, dar, susține ea, fiecare femeie poate să scrie ce vrea, ceea ce contează în acest exercițiu este ca femeile să poată accede la corpul lor, ajutate de acest registru, să poată compara reacțiile, senzațiile, deoarece fiecare femeie dispune de un cockail propriu de hormoni. Acest registru individual e eliberator, el ne face să înțelegem că nu suntem nebune, doar ciclice, în normalitatea unui corp care evolează în 28 de zile.

 

Sursa: tv5momde.com

Foto: nuevamujer.com

 

Dragă redacție

Istorii cu sange: ”Daca ma-ta nu avea ciclu, nici tu nu apareai pe lumea asta!”

Eu vreau sa vorbesc despre hartuire. Hartuirea pentru simplu fapt ca eşti femeie sau femeie in devenire. Eram in clasa a 8-a, nou venita in clasa şi liceul din sat. Pana atunci am fost la o şcoala internat din oraş. A fost destul de greu sa demonstrez ca sunt la un nivel cu ceilalti, dar mai greu pentru unii era sa accepte faptul ca sunt chiar mai buna la toate materiile, cu exceptia fizicii şi matematicii.

Cand clacai sau erai prinsa pe picior greşit, nicidecum nu se trecea cu vederea. Astfel de concurenta şi ostiltate am vazut-o pentru prima data aici. La şcoala internat chiar daca ne mai trageam de par eram ca fratii, aveam aceleaşi dureri. Chiar şi in timpul menstruatiei, ne ştiam reciproc perioadele, ne consultam in legatura cu durerile sau secretele cine cum spala cat mai eficient carpele, iar mai apoi ne imprumutam cu absorbante şi ne pazeam reciproc la uşa veceului, ca fiecare sa işi poate schimba in linişte absorbantul.

Aşa cum veceurile erau in comun, patru persoane in aceiaşi incapere, facandu-şi nevoile in paralel, nici pe atunci nu era extrem de comod şi placut sa te ştergi la fund cu alte trei persoane de fata, sau chiar mai multe, prietenele se aşteptau in grup una pe alta. Ca un gest de rebeliune şi nerespect fata sistem, foloseam pe ascuns veceul invatatorilor, care era pentru o singura persoana şi se inchidea pe dinauntru. Anume in acel veceu ma simteam mai importanta, mai om. Era mare riscul, aşa ca doar acea persoana cu adevarat de incredere, care putea sa işi asume rolul de a participa cu tine la genul asta de operatiune şi sa ştii sigur ca dupa asta nu o sa te spuna invatatorilor ca le-ai folosit veceul.

Aşa ca zilele cu menstruatie, intre noi, fetele, aveau o semnificatie speciala. Nu cea suferinda, ci celelalte fete aveau rolul de reprezentant şi se apropiau de antrenor la ora de educatie fizica sa il anunte ca azi cutare sau cutare nu va sari sau fugi la proba. Se simtea şi se vedea ca un proces firesc, intr-un grup mic, cu propriile poveşti şi suferinte, ferit şi izolat de restul lumii, o lume de afara care era altfel.

Cat de altfel, aveam sa o aflu pe propria mea piele la noul liceu. La una din pauze cand am revenit de la cantina in clasa, am simtit pe mine rece de la tacerea, shimbul de priviri şi strambaturile din nas ale celor prezenti. Nu imi dadeam seama ce putea fi, aşa ca am incercat sa ma comport cat de firesc, sa ma aşez la locul meu in banca, şi in momentul in care mi-am scos geanta pentru a ma preface ca caut ceva, au izbucnit hohotele de ras şi insultele cu jumatate de glas la adresa mea. Atunci am vazut ca pe tabla era incleiat absorbantul pe care mai devreme il aveam in geanta. Unul dintre nemernicii clasei a gasit un mod de a amuza clasa şi astfel sa işi impuna autoritatea asupra mea ca nou venita.

Tin minte ca m-am facut roşie de furie, pentru ca şi-a permis sa scotoceasca in geanta mea, şi doi ca eram abia la lectia a doua, pana sa plec acasa la ora 3 era mult, iar eu ramasesem fara siguranta. Toata lumea din clasa se aştepta ca eu am sa ma ruşinez şi o sa sar sa distrug cumva proba incriminatorie, eu insa nu, calma şi furioasa priveam la ce mai aveau sa imi spuna.

Cand a sunat clopotelul, cateva deştepte s-au uitat la mine insistent, le-am raspuns cu o privire de dezgust. Aşa au trecut la atacul asupra lui, sa dezlipeasca acel absorbant, fiindca profa de roamana e pe cale sa intre in clasa. Culmea e ca el, ”eroul”, avea aceiaşi aşteptare de la mine. Unica replica pe care am avut-o a fost sa il intreb cu ce drept şi-a permis sa caute in geanta mea. Acum inteleg ca o astfel de atitudine din partea mea a schimbat cumva balanta, şi a inceput cumva sa se puna altfel problema. Dar am avut noroc de o diriginta evoluata la minte, care, afland despre iprava retardatului, a reactionat in cel mai inteligent mod posibil, intreband cu furie şi retoric clasa, cu ce drept s-a bagat el la mine in geanta, plus ca o informatie generala: ”Daca ma-ta nu avea ciclu, nici tu nu apareai pe lumea asta!”

Astfel, cu o simpla fraza m-a transformat dintr-o tinta a batjocurilor pe viitor, intr-o persoana care are dreptul firesc de a avea ciclu şi de a purta la ea absorbante.

 

Autoare: Angela Çerkez

Social

#MENSTRUATIA in viata si in scoala

Mie mi-a venit menstruatia la 10 ani. Azi am 35. Mai mult de doua treimi din viata le-am trait cu scurgeri lunare de sange. E mult sau putin? E suficient ca sa-mi cunosc corpul, sa-i stiu ritmurile si sa-i ghicesc supararile.

Dar chiar si acest stagiu in ale menstruatiei, nu ma scuteste de surprize. Luna trecuta, cat locuiam si munceam pe o penisa, am avut un caz din cele de care femeile se tem cel mai mult in timpul ciclului, indiferent de experienta din spate, indiferent cu cate tampoane ies din casa, indiferent cu ce sunt imbracate. Si asa cum vietii ii place sa fie ironica, aceste cazuri se intampla intotdeauna cand nu ai multe posibilitati de interventie, cand esti in mijlocul strazii, la o sedinta importanta, in plin proces de lucru, ca in cazul meu, carand cu un capitan de vas niste saltele din iaht spre masina.

Deci, cum caram noi acele saltele (care nu erau grele), sangele a tusnit cu toata puterea si m-a inundat. Il simteam cum mi se prelinge intre coapse, cum se imbiba in tesatura jeansilor, cum lenjeria mi se lipeste pe viata si pe moarte de corp, cum bucati din mine se rup si se scurg pana la genunchi. Si afara e iarna. Umed si rece. Si eu nu am unde fugi, unde ma ascunde pentru a ma spala si schimba. Eram atat de stresata, la 35 de ani ca si la 13, incat cu greu numaram pasii pana la masina. Dar am facut un efort. Mi-am scos de la gat fularul mare, din alpaca peruana, si l-am pus, pliat in patru, pe bancheta din fata, ca sa n-o patez. Din mine curgea si curgea, ca in potopul biblic. Si nimic, dar nimic nu prevestea asa un deznodamant al acelei zile.

De ce scriu toate aceste detalii? Ca sa ne aducem aminte cum e. Sa ne punem in pielea fetitei care nu a fost lasata acasa de catre profesoara in timpul menstruatiei abundente si sa nu mai gasim explicatii din seria „da, dar…”.

Da, dar trebuia sa fie pregatita pentru astfel de cazuri…

Da, dar mama trebuia sa-i dea mai multe tampoane…

Da, dar ce ea nu stia…

Nu. Nu stia. Asa cum nici eu, peste 25 de ani de la prima menstruatie, nu pot sa ghicesc in care luna, in care zi, la care ora din mine va porni potopul.

Si ce e de facut?

De recunoscut, demn si cu voce tare, ca asta face parte din viata, a noastra si a fiicelor noastre. Ca a fi femeie, inseamna sa treci si prin astfel de momente. Ca menstruatia abundenta nu se intampla numai cu fetele si femeile proaste, naive, needucate, nepregatite. Ca ea se poate intampla oricui. La orice ora din zi. In orice circumstante. Si ca in astfel de situatii avem nevoie de intelegere si ajutor.

La postarea initiala au fost si comentarii de nedumerire: de ce fata nu a plecat acasa, chiar si fara permisiunea profesoarei? Parerea mea este ca aceasta intrebare nu este legitima, din simplul motiv ca scoala e o astfel de institutie din care copilul nu ar trebui sa plece singur, de capul lui. Or, noi asta ne invatam copiii, nu? Sa asculte de profesori, sa urmeze regulile scolii, sa se conformeze normelor impuse in scoala. Cine sustine contrariul, posibil nu cunoaste bine psihologia unui copil, caruia, pe de o parte i se spune sa se supuna, iar pe de alta parte i se spune ca poate sa nu se supuna atunci cand nu e cazul. Nu credeti ca e cam incurcat pentru un creier inca fragil? Toata responsabilitatea in astfel de cazuri e a scolii si nicidecum a copilului, care nu a putut lua aceasta decizie. De exemplu, in scoala Ilincai din Franta, regulile sunt stricte – nimeni nu iese dupa poarta in timpul orelor fara invoirea in scris de la profesor sau cererea in scris, a parintilor. Scoala este responsabila de siguranta copilului si e normal ca un copil sa nu decida singur cand si de ce trebuie sa paraseasca teritoriul scolii. Pentru asta exista profesorii, care, din pacate, uneori uita de dimensiunea umana a meseriei lor.

 

 

Imagine: artista Jen Lews isi foloseste sangele menstrual in fotografiile sale.

Social

O fetita cu menstruatie abundenta nu a fost lasata acasa

Am vorbit azi cu mamica unei prietene de-a Ilincai, de aici, din Chisinau.

Era suparata, indignata, necajita si toate impreuna si zice ca vrea sa mearga pana in panzele albe.

Fetitei i s-a inceput menstruatia. Intr-o tara normala, cu oameni teferi, pentru care ceea ce se intampla cu corpul feminin nu este un tabu, intr-o tara in care exista solidaritate si compasiune intre oameni, unde scoala e facuta pentru interesul copiilor, nu a planurilor de studii, fetita ar fi trecut prin aceasta experienta formatoare cu incredere, fiind sigura de sustinerea celor din jur. Dar nu la noi.

Fetita a avut un ciclu abundent, pentru care nu era pregatita. Din spusele ei si a mamei, pe care am tendtinta sa le cred, nu a fost lasata sa mearga acasa. A trebuit sa stea pana la sfarsitul orelor, sangele curgandu-i pe haine, care s-au coscovit intre picioare.

Eu nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce a trecut acest copil. Dar asta s-a intamplat. Si mi-am imaginat. Mi-am imaginat cum e sa ai 12 ani, sa-ti curga sangele val-vartej, sa-l simti cum se prelinge pe picioare, cum se imbiba in haine, sa nu intelegi foarte bine ce se intampla, sa fii terorizata ca totul e la vedere, sa-ti fie rusine de privirile si reactiile colegilor… Si sa ti se refuze unicul refugiu posibil – casa. Ce trebuia sa se intample cu acest copil, ca sa fie lasat acasa? Sa-i iasa un ovar? Sa lesine?

Una din problemele societatii noastre este ca noi nu vrem sa stim, sa ne imaginam, sa intelegem. Noi avem empatie doar pentru ai nostri. In rest – nu ne intereseaza. Nu vrem sa ne asumam.

O alta problema este ca noi inca ne temem sa spunem lucrurilor pe nume. MENSTRUATIE. Buhahaha! Da, de la vreo 11 ani si pana la vreo 50, din femei lunar (cu exceptia sarcinii) curge sange! fara acest proces perfect natural, normal, nu s-ar naste copiii! Fara MENSTRUATIE niciunul din noi nu am fi existat! Nici puritanii, nici bigotii, nici cei care fac regulile in scoli. La unele fete/femei menstruatia este dureroasa, abundenta. Nu toate fetele/femeile se simt in forma in zilele menstruatiei, asa cum ni s-a bagat in cap prin reclamele tampoanelor. Unele fete/femei in timpul menstruatiei stau sub perfuzie, isi pun injectii, beau pastile. Deci, aceasta copila avea toate motivele sa fie lasata sa plece acasa pe motiv de boala. Si faptul ca nu i s-a permis, este o incalcare, in primul rand, a ceea ce inseamna sa fii om integru in responsabilitatea caruia sunt lasati copiii.

PS: unele comentarii la postarea mamei tot sunt halucinante, cu tema: „menstruatia = rusine”, scrise de femei, apropo.