Browsing Tag

menstruatie

Părțile corpului

Școala menstruației

Ciclul, menstruația, sângele menstrual, indiferent ce nume îi dăm, rămâne unul din marile tabuuri feminine. Pentru a pune capăt acestei stări de lucruri, spaniola Erika Irusta și-a inventat o nouă meserie: „pedagogă de menstruație”.

Interesul pe care îl are Erika Irusta pentru coprul feminin a fost declanșat de o serie de experiențe trăite și, în primul rând, de munca sa de doula – femeia de lângă femeia însărcinată și apropiații ei, care e atentă la dorințele și necesitățile ei și o urmează în alegeri”. Atunci Erika realizeză că femeile au tendința să se întrebe ce se întâmplă mai jos de gâtul lor doar când începe să le crească burta. Motivată de această constatare, Erika își începe cercetările, mai ales că a simțit la unele femei o frustrare, apărută în urma dorinței idealizate a unui tip de sarcină și naștere, și realitatea, care e cu totul alta. Alt factor declanșator care stă la originea muncii pe care o face, a fost violența obstetricală, victima căreia a fost mama sa, ajunsă în prag de moarte în timpul nașterii și ieșind din ea fără uter. Revolta împotriva metodelor de contracepție care servesc, în opinia ei, doar pentru a controla corpul femeilor și a-l reduce doar la funcția reproductivă, a fost un alt motiv pentru a se lansa pe drumul roșu, drumul menstruației, așa cum își va numi, ulterior, școala.

Ceea ce a urmat a fost începutul redescoperire a corpului feminin, prin ateliere, pe care din 2010 le organiza în toată Spania. În urma succesului acestora, Erika lansează sesiuni online, pentru a ajunge la un public mai numeros. Obiectivul comunității rubinii era de a furniza materiale didactice, elaborate pentru femeile adulte.

„Atunci când suntem adolescente sau fete tinere, problema majoră sunt femeile adulte”, spune Erika. Pentru ea, important nu e ceea ce se vorbește despre menstruație, ci felul în care aceasta se trăiește, întrebarea majoră fiind care este relația pe care o avem cu corpul nostru. Toate acestea fac parte din tezaurul cultural, transmis din mamă în fiică, de aceea o parte a lucrului pe care îl face Erika constă în despletirea relațiilor dintre mame și mamele lor, apoi dintre mame și fiice. Esențialul trece prin mamă, gardiana culturii. „Mama e un soi de poliție a sistemului”, spune Erika.

Succesul inițiativei a fost enorm și imediat, lipsea, însă, comunicarea de fiecare zi între femeile implicate în aceste ateliere, un moment important în procesul de cunoaștere a propriei funcționări, ceea ce însemna și lipsa unui suport emoțional, pe care îl putea oferi comunitatea memebrelor sale în zilele de menstruație, când femeile femeia se pot simți rău, dar sunt în continuare nevoite să îndeplinească anumite obligații sociale, cum ar fi să meargă la serviciu. Ca urmare a acestei cereri, Erika Irusta a inițiat comunitatea SOY1, SOY4 (sunt1, sunt4), un laborator unde femeile fac cercetări despre corpul lor și o adevărată școală în care autoarea ideii oferă cursuri. Aceasta e deschisă șapte zile din șapte, 24/24, 365 zile din an, funcționând ca un spațiu educativ, unde conținutul este creat în dependență de necesitățile membrelor.

Beauty in Blood, de Jen Lewis

La „El camino rubi”, cum se numește această școală a menstruației, prima din lumea și, deocamdată, unică de felul său, femeile vin din toate zonele planetei și din toate păturile sociale. Comunitatea numără 20 456 de membre, cu reprezentante din peste 1o naționalități. Numărul locurilor în școală este limitat, pentru a respecta dinamica grupului și calitatea educației oferite.

Munca Erikăi Irusta constă în abordarea experienței menstruale, pornind din unghiuri diverse și având ca reper diversitatea corpurilor feminine. Pedagogia ei are la temelie științele sociale și cele ale educației: „eu nu cred că știința clinică poate să explice totul, sunt convinsă că atât antropologii, cât și istoricii au ce spune la acest subiect”, e de părere Erika.

Menstruate with Pride, de Sarah Maple

Pentru Erika Irusta, baza muncii sale e foarte simplă și anume – body literacy (lectura corpului).  Pentru a o învăța, ea își invită elevele să ducă un registru al corpului lor. Ea inventat și conceptul de „scriitura pizdei” (coño-escritura), care, literalmente, înseamnă a scrie cu vulva, a-și dezvălui interiorul corpului pe hârtie. Această practică, așa cum o trăiește Erika, este despre concetrarea asupra a 12 puncte – starea creierului, corpului, fluxului, ovulației, zilei, frici, dorințe, cine sunt azi?, sociabilitate, muzica care o ascult, cartea care o citesc, dar, susține ea, fiecare femeie poate să scrie ce vrea, ceea ce contează în acest exercițiu este ca femeile să poată accede la corpul lor, ajutate de acest registru, să poată compara reacțiile, senzațiile, deoarece fiecare femeie dispune de un cockail propriu de hormoni. Acest registru individual e eliberator, el ne face să înțelegem că nu suntem nebune, doar ciclice, în normalitatea unui corp care evolează în 28 de zile.

 

Sursa: tv5momde.com

Foto: nuevamujer.com

 

Social

Istorii cu sange

Am adunat in aceasta postare comentariile despre experiente marcante legate de menstruatie, prin care au trecut cititoarele cand erau eleve, lasate la postarea despre eleva careia, avand o menstruatie abundenta, nu i s-a permis sa plece acasa.

Sunt niste marturii care nu trebuie uitate, trecute cu vederea, minimalizate. Ele fac parte din experienta feminina colectiva din aceasta tara si trebuie valorificate.
Va multumesc pentru sinceritate. Daca mai sunt doritoare sa-si imparateasca experienta menstruatiei traite in scolile noastre, sa stiti ca loc este pentru toata lumea.

Eu la varsta fetitei ma informam singura (imi era rusine sa intreb) si eram indrazneata, dar cate fete din clasa mea stateau asa la ore si cel mai mult se temeau sa nu murdareasca scaunul ca o sa fie probleme. Erau gata sa stea in scurta cat de cald nu ar fi in clasa, dar sa nu isi ceara voie, sa nu vada altii, sa nu murdareasca scaunul.

 

Imi amintesc un profesor de educatie fizica, care atunci cand ne spunea conditiile care trebuie respectate pentru un anumit exercitiu, adauga „fetele care au ciclu, pot sa nu faca asta”. Noi asa de tare ne rusinam de cuvantul acesta, ca dadeam tpt din noi sa nu ne tradam ca avem ciclu. Omul chiar era bin intentionat.

 

mie tot mea venit ciclu la lectii la scoala era luna mai eram im fusta si mam murdarit cu 14 ani in urma…a vazut cineva din colege parca vad si acum cum mau inconjurat toate ca nu cumva sa vada baetii si discutam cum sa facem aa plec acasa in halul cela.am zis la invatatoare mea dat o coftita sa o leg la.jumate si ma trimas acasa.intre timp a sunato pe mama sami easa in cale.era o invatatoare in virsta ce bravo a fost.eu nu inteleg ce se intpla cu lumea in ziua de azi…

 

Cu parere de rau mi’i cunoscut acest sentiment de rusine, mai mult, noi, fetele ne vorbeam una la alta despre menstruatie, cum e si ce se face, cand parintii trebuiau sa o faca, care din jena probabil, altfel nu’mi pot explica, nu mi’au povestit nimic.
In liceu, dupa ce una din eleve, fiind in clasa a 9’a a ramas insarcinata de la un coleg de clasa, cu care locuia impreuna, parintii afirmau ca nu erau la curent cu asta, dirigintele clasei a primit o mustrare aspra si ne’a condus la un centru clinic privat, unde am fost informati despre menstruatie, sex, contraceptie cu materiale didactice speciale. Deci, daca se doreste, se poate.
Educatia sexuala i’ar ajuta pe multi sa’si cunoasca corpul, sa se protejeze de multitudinea de boli.

 

De ex mie…nimeni nu mi-a vb despre minstruatie.Niciodata nu v-oi uita …aveam 12-13 ani…era in seara Anului Nou….s-a inceput…nici nu eram pregatita moral(cum sa-i fac fata). Am strigat-o pe mama….ea s-a uitata si a spus „niste petisi” amush . Eu am ramas fara cuvinte ..cand am auzit-o….Asa cum imi dadea bani cu”norma”….am furat bani sa-mi cumpar absorbate „bella” cu care puteai sa te legi de gat))

 

Pe cind eram mică îmi aduc aminte ca la noi in școala a fost un caz asemanator…..fata avind ciclu abondant sa murdărit,cind și-a cerut fata voie ca sa meargă la baie sa se schimbe a fost refuzata de către profă…….fata sa ridicat și a plecat indiferent dacă primea nota negativă….cind sa întors de la baie o aștepta directorul plin de draci…..Razbunarea fetei a fost ca atunci cind profa era îmbrăcată in pantaloni albi fata ia vărsat pe scaun cerneala roșie…….au ris toată școala de profa și plus la asta a rămas cu pantaloni de aruncat.De atunci dacă aveai nevoie la baie trebuia doar sa anunți si puteai merge

 

Am avut mama vitregă, s-au cum îi spuneam eu, mama de a doua. Era răutăcioasă și de multe ori eram trasă de păr, lovită cu palmele peste față și mereu se agăța de mine din orice. Aveam frică de ea, o frică nebună. Momente de acestea erau multe și triste și pline de lacrimi.
A venit ziua când pentru prima dată am avut menstruație, dar n-am spus, de frică, de neînțelegere, de rușine, de copilul speriat din mine. Am tot ascuns câteva luni cum am putut iar protejarea mea erau bucățile de cârpe pe care mi le făceam singură. În una din zile mi-am pătat hainele și femeia căreia îi spuneam mamă a urlat la mine și mi-a aruncat în față câteva bucăți de pânză albă, împăturite și călcate. Nu m-a întrebat de când am menstruație, cum sa-mi fac igiena, câte zile durează și important, este un moment firesc și natural.
Eu am învățat asta de la diriginta mea, prietenele mele, colegul meu de clasă Ion (oare pe unde e acum și ce mai face? ), apoi singură. Și totuși când ești copil ai nevoie mare mare de sfaturi și susținere. Vorbiți cu copiii voștri pentru că asta e necesar, e util, e frumos.

 

Nu stiu prin ce clasa eram cand imi veni ciclu mai devreme, pe nepregatite (nu aveam la mine nici absorbante si nici pastile), am mers la diriginta sa imi cer voie acasa. Mi-o zis „Rabda, ca aici tot femei lucreaza, daca s-or duce toate acasa cand li se incepe?!”. Nici macar sa imi dea vreo pastila sau vreun absorbant, ca avea prin sertare de toate. O colega pana la urma mi-a gasit un absorbant, dar de rabdat durerea am rabdat pana la sfarsitul lectiilor. Nu stiu cum aratam, dar cand am iesit din scoala si m-a vazut „doamna” s-a albit la fata. De atunci, ori de cate ori imi ceream voie acasa, chiar daca nu ma durea nimic, pur si simplu nu-mi era a face lectii, zicea „Du-te!”. Si nu ma mai intreba absolut nimic.

 

Eram mai mare, si la scoala purtam pantaloni negri deci nu se vedea Si tot m-am dus la diriginta sa-i zic ce s-a intimplat, si mi-a zis sa ma spal si sa stau ca mai am 2 lectii. Eu m-am uitat la dinsa, am ris si m-am dus acasa.

 

Eu în școală muream de durere o dată pe lună, asta până am înțeles că trebuie să chiulesc pentru că altfel nu sunt lăsată să plec acasă. Durerea provocată de menstruație nu e luată în calcul!

Imagine: broderie de Sam Logan

Social

#MENSTRUATIA in viata si in scoala

Mie mi-a venit menstruatia la 10 ani. Azi am 35. Mai mult de doua treimi din viata le-am trait cu scurgeri lunare de sange. E mult sau putin? E suficient ca sa-mi cunosc corpul, sa-i stiu ritmurile si sa-i ghicesc supararile.

Dar chiar si acest stagiu in ale menstruatiei, nu ma scuteste de surprize. Luna trecuta, cat locuiam si munceam pe o penisa, am avut un caz din cele de care femeile se tem cel mai mult in timpul ciclului, indiferent de experienta din spate, indiferent cu cate tampoane ies din casa, indiferent cu ce sunt imbracate. Si asa cum vietii ii place sa fie ironica, aceste cazuri se intampla intotdeauna cand nu ai multe posibilitati de interventie, cand esti in mijlocul strazii, la o sedinta importanta, in plin proces de lucru, ca in cazul meu, carand cu un capitan de vas niste saltele din iaht spre masina.

Deci, cum caram noi acele saltele (care nu erau grele), sangele a tusnit cu toata puterea si m-a inundat. Il simteam cum mi se prelinge intre coapse, cum se imbiba in tesatura jeansilor, cum lenjeria mi se lipeste pe viata si pe moarte de corp, cum bucati din mine se rup si se scurg pana la genunchi. Si afara e iarna. Umed si rece. Si eu nu am unde fugi, unde ma ascunde pentru a ma spala si schimba. Eram atat de stresata, la 35 de ani ca si la 13, incat cu greu numaram pasii pana la masina. Dar am facut un efort. Mi-am scos de la gat fularul mare, din alpaca peruana, si l-am pus, pliat in patru, pe bancheta din fata, ca sa n-o patez. Din mine curgea si curgea, ca in potopul biblic. Si nimic, dar nimic nu prevestea asa un deznodamant al acelei zile.

De ce scriu toate aceste detalii? Ca sa ne aducem aminte cum e. Sa ne punem in pielea fetitei care nu a fost lasata acasa de catre profesoara in timpul menstruatiei abundente si sa nu mai gasim explicatii din seria „da, dar…”.

Da, dar trebuia sa fie pregatita pentru astfel de cazuri…

Da, dar mama trebuia sa-i dea mai multe tampoane…

Da, dar ce ea nu stia…

Nu. Nu stia. Asa cum nici eu, peste 25 de ani de la prima menstruatie, nu pot sa ghicesc in care luna, in care zi, la care ora din mine va porni potopul.

Si ce e de facut?

De recunoscut, demn si cu voce tare, ca asta face parte din viata, a noastra si a fiicelor noastre. Ca a fi femeie, inseamna sa treci si prin astfel de momente. Ca menstruatia abundenta nu se intampla numai cu fetele si femeile proaste, naive, needucate, nepregatite. Ca ea se poate intampla oricui. La orice ora din zi. In orice circumstante. Si ca in astfel de situatii avem nevoie de intelegere si ajutor.

La postarea initiala au fost si comentarii de nedumerire: de ce fata nu a plecat acasa, chiar si fara permisiunea profesoarei? Parerea mea este ca aceasta intrebare nu este legitima, din simplul motiv ca scoala e o astfel de institutie din care copilul nu ar trebui sa plece singur, de capul lui. Or, noi asta ne invatam copiii, nu? Sa asculte de profesori, sa urmeze regulile scolii, sa se conformeze normelor impuse in scoala. Cine sustine contrariul, posibil nu cunoaste bine psihologia unui copil, caruia, pe de o parte i se spune sa se supuna, iar pe de alta parte i se spune ca poate sa nu se supuna atunci cand nu e cazul. Nu credeti ca e cam incurcat pentru un creier inca fragil? Toata responsabilitatea in astfel de cazuri e a scolii si nicidecum a copilului, care nu a putut lua aceasta decizie. De exemplu, in scoala Ilincai din Franta, regulile sunt stricte – nimeni nu iese dupa poarta in timpul orelor fara invoirea in scris de la profesor sau cererea in scris, a parintilor. Scoala este responsabila de siguranta copilului si e normal ca un copil sa nu decida singur cand si de ce trebuie sa paraseasca teritoriul scolii. Pentru asta exista profesorii, care, din pacate, uneori uita de dimensiunea umana a meseriei lor.

 

 

Imagine: artista Jen Lews isi foloseste sangele menstrual in fotografiile sale.

Social

O fetita cu menstruatie abundenta nu a fost lasata acasa

Am vorbit azi cu mamica unei prietene de-a Ilincai, de aici, din Chisinau.

Era suparata, indignata, necajita si toate impreuna si zice ca vrea sa mearga pana in panzele albe.

Fetitei i s-a inceput menstruatia. Intr-o tara normala, cu oameni teferi, pentru care ceea ce se intampla cu corpul feminin nu este un tabu, intr-o tara in care exista solidaritate si compasiune intre oameni, unde scoala e facuta pentru interesul copiilor, nu a planurilor de studii, fetita ar fi trecut prin aceasta experienta formatoare cu incredere, fiind sigura de sustinerea celor din jur. Dar nu la noi.

Fetita a avut un ciclu abundent, pentru care nu era pregatita. Din spusele ei si a mamei, pe care am tendtinta sa le cred, nu a fost lasata sa mearga acasa. A trebuit sa stea pana la sfarsitul orelor, sangele curgandu-i pe haine, care s-au coscovit intre picioare.

Eu nici nu vreau sa-mi imaginez prin ce a trecut acest copil. Dar asta s-a intamplat. Si mi-am imaginat. Mi-am imaginat cum e sa ai 12 ani, sa-ti curga sangele val-vartej, sa-l simti cum se prelinge pe picioare, cum se imbiba in haine, sa nu intelegi foarte bine ce se intampla, sa fii terorizata ca totul e la vedere, sa-ti fie rusine de privirile si reactiile colegilor… Si sa ti se refuze unicul refugiu posibil – casa. Ce trebuia sa se intample cu acest copil, ca sa fie lasat acasa? Sa-i iasa un ovar? Sa lesine?

Una din problemele societatii noastre este ca noi nu vrem sa stim, sa ne imaginam, sa intelegem. Noi avem empatie doar pentru ai nostri. In rest – nu ne intereseaza. Nu vrem sa ne asumam.

O alta problema este ca noi inca ne temem sa spunem lucrurilor pe nume. MENSTRUATIE. Buhahaha! Da, de la vreo 11 ani si pana la vreo 50, din femei lunar (cu exceptia sarcinii) curge sange! fara acest proces perfect natural, normal, nu s-ar naste copiii! Fara MENSTRUATIE niciunul din noi nu am fi existat! Nici puritanii, nici bigotii, nici cei care fac regulile in scoli. La unele fete/femei menstruatia este dureroasa, abundenta. Nu toate fetele/femeile se simt in forma in zilele menstruatiei, asa cum ni s-a bagat in cap prin reclamele tampoanelor. Unele fete/femei in timpul menstruatiei stau sub perfuzie, isi pun injectii, beau pastile. Deci, aceasta copila avea toate motivele sa fie lasata sa plece acasa pe motiv de boala. Si faptul ca nu i s-a permis, este o incalcare, in primul rand, a ceea ce inseamna sa fii om integru in responsabilitatea caruia sunt lasati copiii.

PS: unele comentarii la postarea mamei tot sunt halucinante, cu tema: „menstruatia = rusine”, scrise de femei, apropo.

Din viață

Numele meu e Rosu

Bunica nu ma lua cu ea la biserica in doua cazuri: cand nu eram la ea in vizita si cand aveam ciclu menstrual.

 

Despre a doua cauza se vorbea foarte incet si in cuvinte codificate. „Avaria?” ma intreba bunica conspirativ, scrutand bucatarioara, nu care cumva sa gaseasca urechile fratelui, varului sau bunicului meu, aninate de o ata lunga de geamul cu rama albastra.

 

Eu sunt genul de om care nu intelege aluziile, apropourile si cuvintele codificate. La 11 ani nici atat nu le intelegeam. Iar cand bunica a pronuntat pentru prima data, misterios si intrebator, cuvantul „avaria”, eu am simtit ca ceva imi scapa. Ceva ce leaga femeile. Ceva care le face mai destepte, mai misterioase. Ceva care e foarte departe de mine. Am privit-o pe bunica, ca un bout in fata usii noi a grajdului, la care ea, incrundandu-se si oftand de prostia mea, a scazut si mai mult vocea si m-a intrebat direct „Menstruatie ai?”.

 

– Am…am raspuns eu foarte pierduta, rusinata, necajita.

– Inseamna ca nu mergi maine la bisrica.

 

Atunci s-au deschis portile Raiului in fata mea. Porti pline de sange menstrual si de promisiuni a sute de duminici in care eu voi putea sta acasa.

 

Am inteles cu mult mai traziu de ce nu pot merge la biserica in timpul ciclului. Sunt murdara. Desi, nu. Intelesesem, intuitiv, ca ceva nu este in regula cu mine si cu ciclul meu, chiar din prima zi in care aparuse. Aveam putin peste 10 ani. Cand am descoperit ca a inceput sa-mi curga sange de „acolo”, m-am rusinat. Nu intelegeam de ce, dar am tacut chitic si nu am impartasit vestea nimanui. De la mama, insa, unui copil nu prea ii reuseste sa ascunda indelung ceva atat de important.

 

Intr-o dimineata ea m-a chemat in dormitor si mi-a spus ca am devenit femeie. Hm…atunci aceasta perspectiva nu mi s-a parut deloc lumionasa. Poate felul in care a spus-o, grav, umpland spatiul dintre noi cu multa responsabilitate si zero amuzament, poate perceptiile mele ce insemna sa fii femeie, dar momentul in care aflasem ca ciclul menstrual e pentru aproape o viata si nu doar pentru un singur an sau o singura luna, m-a deprimat foarte mult.

 

Tema ciclului menstrual a fost foarte multi ani un tabu pentru mine. Era un subiect despre care nu vroiam sa discut. Iar cand mama ma aborda cu intrebari, dam apa mai tare, porneam aspiratorul sau raspundeam in doi peri, asigurandu-ma ca sunt la o distanta corecta de ea, pentru a ma face cat mai neauzita posibil.

 

Cele mai penibile momente erau cand priveam vreun film, alaturi de tata, fratele meu sau bunicul, sau toti odata, iar in timpul pauzei publicitare se scoatea cate un tampon si se baga in calimara cu cerneala ca sa ne convingem cat de absorbante sunt. In timpul unei astfel de vizionari, cand eram destul de mare deja, bunelu intreaba, de fata fiind doar barbati…si eu:

 

–  Da ce-i asta, ca nu inteleg?

 

Sub mine s-a deschis groapa. In care eu m-am bagat. Eram oricum moarta. Inima mi se oprise. Nu mai respiram.

 

– Asta e pentru femei. Pentru menstruatie – a raspuns decontractat tatal meu.

 

Mi-a luat jumate de zi ca sa-mi revin.

 

***

 

Acum e altfel. 90 la suta altfel. Publicitatea pentru produsele igienice cu destinatie speciala nu ma mai intimideaza, cu mama discut liber la tema, barbatului cu care sunt ii vorbesc, la fel, deschis si decontrctat despre bucuriile corpului femeiesc. Mai mult decat atat, eu mi-am indragit menstruatia. Aceasta este mica mea odihna lunara, curatirea mea fizica si emotionala. Nu-mi pot imagina cum s-ar trai fara ea, fara aceasta descarcare energetica in ritm cu fazele lunii.

 

Dar sunt si cele 10%. De ceva inexplicabil. De un fel de rusine, care oricum s-a depozitat undeva foarte adanc in mine. De un soi de ezitare vizavi de acest subiect, aceeasi ezitare pe care o simt atunci cand merg la farmacie dupa tampoane, iar farmacistul e un barbat tanar. Un barbat pe care nu-l cunosc si care nu ma cunoaste. Pentru a absoarbe si aceste 10 la suta, discut cu fata mea despre ce inseamna bucuria de a fi femeie, despre ziua in care ea va deveni femeie, o zi importanta, pe care o vom sarbatori impreuna. Despre cat de frumos ceea ce se intampla si se va intampla cu corpul ei, despre faptul ca atat cat voi fi alaturi de ea, sunt deschisa sa o ascult, sa o aud, sa o ajut sa treaca peste neintelegeri si ezitari. Si ca nu trebuie sa asculte de nimeni, cand e vorba despre corpul sau. Ca, la limita, ea poate sa asculte doar de mama.

 

Demult, cand abia intrasem in adolescenta, priveam un serila italian la canalul nostru public. Intr-un episod, mama si fiica erau intinse pe un pat, intr-un dormitor luminos, cu geamuri ce dadeau spre gradina si mare. Fiica o intreba pe mama:

 

– Cand va veni ziua cea mare si in viata mea?

– Degraba, scumpo…

 

Ele s-au imbratisat. In camera a intrat tatal. Toti trei au schimbat cateva vorbe despre menstruatia care intr-o zi va veni si la fiica lor. Si despre cum in acea mare zi vor fi toti alaturi de ea si vor sarbatori marele eveniment.

 

Eu am inghitit noduri. Eu n-am inteles nimic. Eu am descoperit ca sunt doua lumi paralele. Cea in care rusinea exista. Si cea in care ea nu exista.

 

foto: http://madeinart.weebly.com/