Browsing Tag

povesti de dragoste

Maraton

Metamorfoza

Ştii cum m-a cucerit EL? Mi-a spus ca mă iubeşte. Atât de sincer cum n-am mai văzut niciodată, nici până atunci, nici după, nici în filme şi nici în cărţi. Derutată fiind de faptul că m-a surprins, încercam să găsesc o fisură, un defect, o scăpare pentru ca să nu încep să sărut un bărbat cu care, ce-i drept purtaserăm câteva discuţii până atunci, dar niciodată despre dragoste. N-am reuşit… Şi privirea, şi buzele, şi mâinile, şi poziţia corpului, toate spuneau un singur lucru : mă iubeşte. Îi puteam simţi bine fierbinţeala corpului chiar la mai bine de doi paşi distanţă între noi. A fost pentru prima dată când am făcut ceva fără să mă gândesc din timp şi pentru prima dată când am mers împotriva creierului meu. În următoarea lună şi ceva am trăit o stare de extaz şi şoc din care încercam, în continuare să găsesc ieşirea. Apoi am renunţat. Nu era nici o ieşire din relaţia asta, am rămas blocată în ea. Sortită fericirii şi plăcerii. El nu a încercat niciodată să-mi demonstreze că mă iubeşte, ori că e mai bun decât restul, niciodată nu a vrut să pară altfel decât era într-adevăr. Se bucura sincer, zâmbea sincer, vorbea sincer…exact ca un copil. De aceea nu am putut să nu-l cred când a spus că sunt cea mai frumoasă femeie din lume, că am cei mai frumoşi sâni, că părul meu miroase a pin şi ăsta a devenit mirosul lui preferat, că ameţeşte un pic, ori de câte ori mă vede după o singură noapte petrecută în paturi diferite, că ştie sigur că mă vrea alături de el pentru tot restul vieţii… Nu pot rezista nici acum privirii lui – încrezută, puternică, care începe să mă dezbrace îndată cum mă vede şi nu pentru a-şi stinge focul pasiunii, ci pentru a-l aprinde în mine la fel de puternic. Mă dezbrăca cu privirea ca un cercetător în faţa celei mai importante descoperiri din viaţa lui. Dornic şi nerăbdător să vadă o minune şi în acelaşi timp atent şi tandru parcă îngrijorat că m-ar putea sparge ca pe un bol de cristal. Apoi îmi săruta palmele, buzele, fruntea…şi când eram goală de tot în faţa lui începea să-mi sărute degetele de la picioare, câte pe unul, apoi tălpile….cu săruturi mici şi dese se ridica până la genunchi la coapse…îmi săruta foarte senzual labiile, burta, sânii de mai multe ori,…. până ajungea să mă sărute din nou pe frunte, şi în final ochii. Şi ăsta nici măcar nu era preludiu, era un fel de verificare, cum îi spunea el, să vadă dacă toate sunt la locul lor. O da, uitasem de aluniţa de pe coapsă, pe care EL a botezat-o în numele lui, ca un adevărat Columb al corpului meu. Cu ea obişnuia să vorbească, s-o ia la întrebări despre mine, uneori în şoaptă, să nu-i aud. Uneori înainte, alteori, dacă eram prea înfierbântaţi, după ce făceam dragoste, se aşeza în faţa mea şi îmi spunea cât de frumoasă sunt. Nu ştiu dacă este ceva care poate excita mai mult o femeie decât convingerea că e frumoasă. Atât de frumoasă, încât poate scoate din minţi un bărbat puternic….şi o luam de la capăt. Şi iată-ne noi doi după 9 ani. Cam aşa cum am fost. Poate un pic mai frumoşi, mai cu cariere, mai cu bani, mai cu casa noastră, mai cu multe probleme, griji şi responsabilităţi dar aceiaşi. Şi totuşi privirea asta mă dezbracă mult mai rar acum. Mă dezbracă mai des mâinile, cu toate că nu aş putea nega pasiunea. Aluniţa mea de pe coapsă şi-a găsit alternativă, cu feed-back real. Care, chiar dacă poartă alt nume, trebuie să recunosc, îi seamănă mai mult LUI. Am avut mai multe momente de criză, de depresie de dor. Momente în care dacă reuşeam să-l descopăr pe El de altădată într-un altul, zău ca avea să-mi fie greu să mă abţin. Dar nu a fost să fie. Am avut de toate: şi admiraţie, şi cereri în căsătorie, şi propuneri indecente în mijloc de stradă, şi declaraţii de dragoste…dar toate astea nu sunt decât o copie proastă a ceea ce am avut eu, un kitsch sentimental-nimic mai mult. O fi trecut dragostea noastră la altă etapă, parcă aşa explică lumea când se mai duce din intensitatea dorinţei. Întrebarea mea este: unde se duce? În fantezii? rămâne îngheţată în amintiri frumoase? ori caută o altă destinaţie, nedescoperită încă….

Maraton

FĂRĂ EA…

Ştii, când îmi beau ceaiul în singurătate, mă fură trecutul şi îmi amintesc de un troleibuz trist, îmi amintesc de nişte scări, multe, multe… Cred că niciunul dintre studenţii care au locuit în „campusul universitar” de la Malina Mică nu au ştiut cu precizie câte sunt.

 

Povestea mea nu e altfel. Eram  o mucoasă la 19 ani, izolată de univers, mai mereu tristă şi preocupată de orice, ore, cărţi, dar nu şi de ceea ce se întâmpla în jurul meu. S-a întîmplat aşa că mai mereu întâlneam una şi aceeaşi persoană, care îndrăznea să mă privească în ochi şi eu îmi spuneam de fiecare dată, cât de îndrăzneţ trebuie să fii ca să o faci fără ca să clipeşti.

 

Am avut un prilej deocheat de a sta o noapte întreagă cu el  în sala de lectură, ce-i drept din vina unei aşa-zise prietene, dar asta e o alta poveste… A fost noaptea de cotitură, eram doar noi doi, am intrat mută, am învăţat mută, el mă privea enervant de insistent, iar mie în minte îmi juca cu nervozitate o idee nou-nouţă şi tâmpită, Doamne ce-o fi cu el, de parcă ar fi omul meu, bărbatul meu.

 

La ora 5 şi ceva a ieşit cu cărţile după el şi mi-a strigat, somn uşor, domnişoară…

 

Din seara cu pricina îl ocoleam, aveam o frică prinsă de suflet de privirea sa şi de întâlnirea noastră. De fiecare dată când îl zăream, fugeam ca  o copiliţă sau priveam „hai-hui” pe pereţi.

 

Mai mereu îmi ziceam, că de, ce îşi închipuie omul ăsta, dacă e „machoman”, i se permite orice, ş-apoi de ce s-ar uita la mine, la o amărâtă de mine (minte de găină).

 

Întâmplare hazlie când din motive obiective, salutîndu-l pe colegul meu, aparent a fost un salut pentru el. Oh, da, am uitat să zic că era om mare, era în ultimul an la facultate, ce mai!

 

Au trecut zilele, nu am dat importanţă, nu eram de nasul lui, sau el nu era de nasul meu, nu mai ştiam nici eu.

 

În dimineaţa neagră din viaţa mea, Dumnezeu a uitat de noi şi nu ne-a salvat, copii proşti, tineri şi atât de dragi.

 

Niciodată nu-mi permiteam să întârzii, oriunde nu aş merge. Era o zi deosebită, aveam ore la fac doar de la  12 şi 30, dar mă grăbeam să ajung în timp util, pentru a mai citi câte ceva în sala de lectură. Îl zăresc în mulţimea din prima staţie de trleibuz şi gândesc, ei nuuu, n-o să-ţi meargă, mă fac nevăzută şi neavând încotro, mă reţin în mod intenţionat, pierd troleibuzul în care a urcat. Cu inima revenită acasă, urc într-un altul şi ajung în staţia celui de-al doilea trol (făceam schimb de 2 pînă la facultate), nu caut mult să mă uit în lături şi urc liniştită.

 

– Mergi la facultate?!

 

Ptiu-ptiu, în sân, de speriată ce am fost să-l văd, a fost de parcă am văzut o fantomă, frumoasă fantomă…

 

– Da.

 

– Mă bucur că ne-am întîlnit, credeam că nu te mai prind, ştii, eu absolvesc acum facultatea, şi-apoi cine ştie dacă ne mai vedeam vreodată…

 

– ?

 

Privire de om pierdut şi nu pot spune nimic, cuvintele jucau atunci o „Ciuleandra” în mintea mea.

 

– Zic, mergi la ore?

 

– Da, merg la ore, tu?

 

– Sunt acum la orele de practică.

 

– Iată cum!?

 

Iată de ce eşti într-atât de “filibit”, îmi zic eu în gând.

 

– Cobor degrabă, dar sper să ne revedem?!

 

– Baftă.

 

– Voi intra la un ceai, dacă nu e cu bănat?

 

– Să ai o zi reuşită în continuare, bolmojesc eu.

 

Merg cu mintea în sac, dă-l încolo, nu mai vine el la un ceai, cum nu vine capra în farmacie şi în aşa fel mă fac a uita pătărania.

 

A  trecut ca  şi o săptămână de la incident, era zi de weekend, seara. Îmi vedeam de gospodărie, rufe şi altele. Bătaie îndrăzneaţă în uşă. Da, răspund eu, dar mă gândesc cine-o fi, nu aştept pe nimeni. Darămite…

 

– Am crezut că un ceai fierbinte e un motiv frumos ca să ne cunoaştem.

 

Unu, eram cu rufele în lighean, doi, cuvintele se luaseră iarăşi de mână cu bătăile inimii.

 

– Intră, pun acum de-un ceai.

 

Norocul meu că am mai mereu în casă prăjituri de rezervă, ce mai noroc…

 

Dragoste albastră. Dragă şi trecută.  Un troleibuz ne-a pierdut, ne-a furat lumii.

 

Povestea mea a fost una frumoasă, dar ireparabil de tristă, noi am fost doar atît cît se spune în cuvintele lui Marin Sorescu, Poveste –

 

Sufletul tău funcţionează cu lemne,/Iar al meu cu electricitate./Dragostea ta umple cerul de fum,/A mea e din flăcări curate.

…Totuşi vom mai merge împreună/O bună bucată de pământ,/O bună bucată de cer,/O bună bucată de lună.

…Până când ne va ieşi în cale/Sfânta Vineri.”

 

Şi câte nu s-ar spune, a fost şi este iubire, indiferent de circumstanţele de timp, loc şi persoane.

 

Pentru că am fost provocată să iubesc. Să caut o explicaţie pentru fiecare cuvânt scris într-un mesaj banal şi să constat că psihologia unei relaţii de succes e îngropată la sute de km depărtare de cele scrise şi citite de către noi.

 

Avem nevoie de prea puţin pentru o mică fericire, să vină, să fure şi să rămână cu tot cu băcănia sa, cu condiţia că cel care fură nu e un consumator mediocru.

 

Clipele în care străzile unui Chişinău de ieri şi azi te provoacă să cauţi în fiecare trecător un om pereche şi să revii la cele triste atunci când conştientizezi că nimeni şi nimic nu te mai scoate din hibernare, dintr-o dulce-amară llibertate.

 

De ce nu avem puterea să depăşim o aşa-zisă ”iubire trecută de ani buni”, suntem plictisitori sau e o legătură cu universul şi divinul în toată treaba asta? Şi mi s-a râs mereu în faţă pentru prea mult romantism, cică iubirea nu rezistă pe pământ decât pentru secunde numărate şi, într-un final, nu există.

 

Şi dacă nu există, de ce mai revenim în timp cu gândul la cei şi cele care ne-au provocat să iubim [trăim] dincolo de cuvinte?

 

Maraton

Prima mie de cuvinte catre tine, fiinta

Si s-a dus. Val-vartej. La fel ca furtuna din seara in care l-am petrecut cu “pe curand” si “deja mi-e dor”. Furtuna a venit. El a plecat. In urma lui, o camera care mai miroase a noi.

 

Pe balcon, o scrumiera indesata cu cenusa, ingroapa doua tigari nefumate pana la capat. O iau pe prima si o topesc in nestire. Sorbesc din a doua. Incet, tacut, amar, rece, tremurat, apasat. O las neterminata. Langa scrumul celei dintai, scheletul celei de pe urma. Asa vor ramane.

 

Incep sa sap printre lucrurile pe care le-a lasat imprastiate in garsoniera-colivie mult prea mare pentru cele doua tigari pe care le adaposteste.  Camase, parfumuri, tricouri, ciorapi, medicamente, sacouri, pantofi, agenda, geanta, carte. Ca un lup, si-a marcat teritoriul cu tot ce incape intr-o valiza. Va sa spuna ca o sa revina.

 

Daca le adun, o sa am prea putin spatiu intre acesti patru pereti monocromi. Hotarasc sa le las insirate care pe unde. Imi place cand in casa e curat, larg si luminos!

 

Jinduind la scheletul recalcitrant al tigarii supravietuitoare, ma gandesc cate valize poate sa mai aiba. De (a)dus. Dus-intors, dus-intors, dus-intors… Ritm obsesiv de plimbat intre doua porturi. Fiecare si-l are pe al sau. Despartiri, gari, sarutari. Dor-dor-dor, imbratisari. Asteptari. Noduri in gat, mahniri in pamant. Revederi. Despartiri, gari, sarutari.

How To Get Viagra Prescription in Flint Michigan – Spune-mi

source Ce simti

single frauen fehmarn Cand plec?

sitio para conocer gente en madrid – Ah, simt ca smulgi cu talpile tale

http://unikeld.nu/?ioweo=opzioni-binarie-ci-si-pu%C3%B2-fidare&4ae=e1 Globul,

http://motorcitysymphony.org/?prospertis=rencontrer-des-gens-a-nantes&83f=0b Si eu ma fac mica-mica

http://www.lovelyappetite.com/?milkiwety=rencontre-avec-des-hommes-remarquables-download&b1d=61 Cat bobul,

follow Si lunec in hau singurica …

site de rencontre antillais musulman Nu pleca,

source Mi-e frica.” (Grigore Vieru)

 
E vremea inventarului in colivia mea. Ma apuc sa imi disec iubirea. Dincolo de hau, singuratate si teama, e totusi multa lumina ascutita, sonora. Incep sa o vad, sa o miros, sa o mestec, sa o cant, sa o palpez, sa o alaptez. Este gustoasa, rotunda, infinita.
 

Vom obosi in zeci de calatorii nocturne unul spre altul. Ne vom ineca in sute de apeluri telefonice. Ne asteapta milioane de litere tastate frenetic in mii de mesaje. Acesta a fost prima mie de cuvinte catre tine, fiinta. Acum e timpul sa imi fac bagajul si sa pornesc la drum.
 

Maraton

El e in stanga mea si mesteca de zor in 2 cratite

Scriu aceste randuri si zambesc. El e in stanga mea, la cativa metri, si mesteca de zor in 2 cratite. Abia il vad cu coada ochiului printre aburi. Ma vede ca scriu, i-am spus ca vreau sa scriu despre el si ii simt frustrarea pentru ca nu vorbeste suficient romaneste ca sa inteleaga aceste randuri. Eu zambesc. Cu ochii, cu gura, cu obrajii, cu burta, cu pieptul, cu inima, cu tot sufletul.

 

« Chérie, vii sa pui verdeturi de Provence pe cartofi ? » In casa noastra noi impartim totul frateste cum zice mama : grijile, aceeasi meserie, lista noastra To-Do de fiecare zi, fericirea si sticla cu apa de pe noptiera. Duminica dimineata el face pancakes, iar eu magiunul cu mere si scortisoara cu care o sa le mancam. Eu tai tufele de trandafiri din gradina, iar el, alaturi, rasadeste oleandru si maslini. De cand locuim impreuna, nu am fost niciodata la cumparaturi unul fara altul. De cand suntem impreuna nu mi-i frica de saracie, nu mi-i frica de a trai printre straini, nu mi-i frica de a imbatrani. Atata timp cat trecem prin viata impreuna.

 

« Cred ca am facut ceva extraordinar intr-o viata anterioara ca sa merit atata fericire » imi spune el atat de des. Noi adormim (si ne trezim a doua zi) tinunandu-ne de mana. Viata mea va fi o poveste de dragoste atata timp cat primul lucru pe care-l fac in fiecare zi e sa zambesc  inainte de a deschide ochii. In fiecare zi.

Maraton

Atunci când iubeşti

Atunci când iubeşti, eşti plin de bucurie. Când nu poţi iubi, nu ai cum să fii fericit. Bucuria este o funcţie a iubirii, o umbră a acesteia. Ea urmează pretutindeni iubirea. (Osho)

 

Pentru mine, Dragostea e unul dintre cele mai frumoase și calde sentimente și e cel mai frumos dar primit de sus, de la Dumnezeu.

 


binary optionen interactive brokers Imi place la nebunie de el! E atat de frumos…de bun, de înțelegător…e special!

 

Atunci cind sunt cu el, mă simt în siguranță, mă simt iubita, frumoasă , înțeleasă și cel mai important mă simt perfectă. Această stare o trăiesc de 5 ani și 8 luni. Suntem fericiți, rîdem și plîngem împreună, mă ascultă atunci cînd vorbesc mult și fără pauză, iar cînd îmi fac griji pentru ceva el mă privește cu ochii lui verzi și îmi zice că totul va fi bine. 

 

Cînd îl privesc, în ochii lui găsesc pace și liniște. În relația noastră, el e realistul iar eu visătoarea iar această combinație e atît de minunată.

 

Mă iubește cu toate defectele mele, îmi înțelege capriciile și este receptiv la toate necesitățiile mele știind totuși cînd trebuie să mă oprească.

 


Ador acele sărutări pe frunte și îmbrațișeri de rămas bun, de dor , încurajare și susținere.
Ador acele clipe pe care le pretrecem împreună ținîndu-ne de mînă și plimbîndune.
Ador că știe cînd trebuie să fie lîngă mine și cînd trebuie să imi dea libertatea de a face tot ce îmi doresc.

 


Ador că există el !

 

Sunt extrem de mîndră de persoana pe care o am lîngă mine și aș striga în gura mare cît de mult il iubesc și că îi mulțumesc pentru că face parte din viața mea.

 

 

Îl iubesc și cu asta am zit totul !

 

Maraton

M-a cucerit si continua s-o faca zilnic

M-a cucerit si continua s-o faca zilnic… El, sotul si iubitul meu!
M-a cucerit printr-o simpla mingiiere a capului, care n-am mai putut sa mi-o scot din gind… o mingiiere protectoare, de parca as fi fost cea mai scumpa fiinta lui, ceea ce m-a facut sa accept foarte usor sa merg la o prima intilnire.

 

M-a cucerit prin primul lui sarut, furat, un sarut in colt de buze, care n-am stiut ca poate produce o asa satisfactie in sufletul meu, (ca sa intelegeti, saruta-ti-va iubitul in colt de buze, poate veti intelege…sau poate nu:), pentru ca doar iubitul meu are asa buze mari si pline, de care nu ma pot satura).

 
M-a cucerit prin cel de-al doilea sarut, care a fost cel mai tandru si gingas sarut din viata mea, un sarut care a patruns direct in inima si in gind, da, in gind, pentru ca de atunci n-am mai putut sa mi-l scot din cap (dar nici nu am vrut, un sarut care m-a facut sa inteleg ca El este acel unicul pe care mi-l doresc fiecare clipa alaturi si de care nu vreau sa ma despart niciodata.

 
M-a cucerit prin faptul ca mi-a zis ca ma iubeste… poate pare banal, dar stiam ca este adevarat, in sinea mea stiam ca ma iubeste si pina a mi-o spune el.

 
M-a cucerit prin modul in care mi-a spus-o, prin emotiile ce le simteam in glasul lui, prin inima care i se zbatea ca unui iepuras, Lui, care e un munte de om, de un metru nouazeci, pe care, daca nu-l cunosti, ti se poate parea un om foarte serios, incapabil de a avea emotii de genul asta.

 
M-a cucerit si mi-a placut enorm faptul ca nu si-a permis sa-mi pipaie fundul sau sinii, decit doar dupa vreo jumatate de an de intilniri si sarutari.

 

M-a cucerit prin abilitatea lui de a intelege si-mi ierta toanele.

 
M-a cucerit iar si iar, la fiecare intilnire timp de cinci ani jumatate (dupa asta ne-am casatorit), cinci ani in care m-a facut sa astept si sa pretuiesc fiecare clipa, petrecuta alaturi de el.

 

M-a cucerit prin faptul ca a invatat sa nu fie atit de suparacios si orgolios, pentru ca atunci cind ne suparam unul pe altul pierdeam timp pretios, timp in care puteam sa ne pupam si imbratisam.

 

M-a cucerit prin faptul ca imi lasa flori la poarta, imi facea (si mai face citeodata), martisori si felicitari handmade, in care scrie ca vom fi mereu impreuna, banal, nu? Dar pentru mine sunt cele mai pline de sens cuvinte.

 
M-a cucerit prin strimbaciunile sale ca de copil mic si pe care, de fiecare data, imi parea ca sunt diferite si parca le vedeam pentru prima oara.

 
M-a cucerit prin faptul ca m-a cerut de nevasta, da, da, in sfirsit ma ceruse de nevasta, desi cumnata aproape ca-i stricase surpriza, spunindu-mi ca demult umbla cu inelul in buzunar si nu gasea momentul potrivit. Si uite ca intr-o simbata, dupa ce ma purtase jumatate de oras in cautarea locului potrivit, vine cu surpriza si ma cere de nevasta, pe melodia lui Elvis Presley – Can’t stop falling in love. A fost cel mai romantic moment pe care l-am trait vreodata, am crezut ca visez… si, desigur dupa bocetul tras de bucurie, i-am dat raspunsul pe care il astepta.

 
M-a cucerit prin grija pe care ne-o poarta mie si celor doi puradei extraordinari pe care ii avem impreuna, care ii seamana leit (la acceasi virsta, cind o avea).

 
M-a cucerit si ma cucereste in fiecare zi: cu sarutarila sale, cu zimbetul sau, cu imbratisarile sale, in care incap cu totul, eu avind 157 cm.

 
M-a cucerit total si fundamental si, chiar si dupa opt ani, eu continui sa nu am rabdare sa-mi revad sotul, dupa o zi de munca, pentru simplul si banalul motiv – mi-i dor! In facultate colegii ne spuneau „Twix -сладкая парочка”, asa il si simt, perechea mea dulce.

 

Simt si cred, din toata inima, ca el este sufletul meu pereche si astfel, conchid, ca (desi nu stiu ce am facut de-am meritat-o) Dumnezeu ma iubeste de a hotarit sa ma fericeasca in asa fel!

 

 

Maraton

Infinite love există

Am stat puțin să reflectez la denumirea unui nou produs, pe care l-am propus spre dezvoltare zilele trecute – Staccatomi ritosassero deferenza, sfegatatoti soffermasse lunghine scheggero. Cingottando annientarono immelensisco http://www.mcmp.cz/biorefre/1710 ommiadi merciaia placare! L’Innocence des fleur.

Această combinație de cuvinte redă puritate, frumusețe, sensibilitate, emoții destăinuite, dragoste, fericire…

Oferind flori persoanei dragi este un gest de o gentilețe absolută și de grijă extremă. Este un simplu act care, într-o manieră materială, exprimă și transmite persoanei pe care o venerăm, cele mai adânc ascunse sentimente.

Motivul este pentru că, probabil, florile reacționează cu prezentul. Ele interacționeaza cu mediul lor, se deschid, își schimbă culoarea, ușor se mișcă, își extind petalele pentru a aborbi la maximum și a simți acea extraordinară ființă, căreia tocmai au fost oferite. Aceasta se transormă într-un zâmbet și multă fericire.

Noi nu asteptăm flori, dar suntem fericiți când le primim.

Este ca și viața…Tu nu astepți viața, tu doar o primești ca pe un cadou neașteptat…

Se pare că fericirea vine pe neașteptate!

Eu am avut marea șansă și privilegiu să verific aceasta prin simplul fapt că drumurile vieților noastre s-au intersectat cu 4 luni în urmă. Pe neașteptate…Și atât de frumos!

Câteva zile, luni, ani par sa dureze la nesfârșit când nimic în viața ta nu se întâmplă.

Dar sunt minute și secunde care cuprind întregul Univers. Când tu întâlnești neașteptatul și două suflete se contopesc și devin unul singur.

Acest fenomen este inexplicabil și neașteptat ca și florile, ca și viața…

Însă este mai mareț decât orice altceva și este exact acel moment când viata, deodata, devine frumoasă…

Dragostea mea pentru tine este pură și fără limite.

Sufletul meu ți se oferă în totalitate. Exact ca și inocența florilor.

Je t’aime.”

*************************************************************************

Acesta a fost începutul poveștii mele de dragoste. Aceasta declarație scrisă de logonnicul meu pe o coală A4 a fost începutul unicei mele povești de dragoste. Primei și ultimei.

Pentru asta s-au meritat asteptați ani și ani. Pentru asta într-o zi am lăsat tot ce putea fi mai confortabil acasă și am plecat spre necunoscut. Departe.

Eu știam că povestea mea mă așteaptă. Acolo departe. Chiar daca am așteptat-o ani si ani. 36 de ani.

Iar când a apărut, totul a devenit altfel. Eu am devenit altfel.

Pentru că niciodată, nimeni, nu mi-a spus că mă iubeste. Eu credeam ca bărbații nu pot spune Te iubesc.

Acum mi se spune în fiecare zi! De zeci de ori pe zi. De câteva ori pe oră.

Si nu doar oral, ci și în scris. Găsesc mereu post-it-uri lipite peste tot – pe oglinda, dulap, aparatul de cafea, computer, chiar și în duș sau pe ușa de la intrare.

“…Și aș vrea deasemenea să îți spun că dragostea mea pentru tine este de nefrânt și nu se va ofili niciodată. Nu mă întreba cum pot fi atât de sigur. Eu doar știu asta din adâncul interiorului meu…”

Și eu îl cred. Și îl iubesc.

Și ne-am tatuat amândoi același semn. Pentru că Infinite love există. 

Maraton

Ce e iubirea?

 

Ne mai iubim și-acum. Mai bine n-am face-o, dar se mai simte ecoul unei pasiuni tîmpite.

 

Mi-am zis că este cel mai nepotrivit om pentru a mă îndrăgosti, iar sexul cu el va fi benefic și sănătos. Sexul a fost mediocru, iar eu m-am îndrăgostit în tîmpeniile lui, în mîinile celea muncitoare și în spiritul libertin. I-am îndrăgit fiecare cicatrice și mă topeam după fiecare noapte plină de nesomn și atingeri de catifea. Mi-a făcut odată o cafea și s-a îndrăgostit în zama mea cu tăiței făcuți de mine. I-au plăcut buzele mele și de fiecare dată îmi spunea că nu-mi poate oferi nimic. N-am cerut nimic, chiar dacă am visat. Nu am avut nici o pretenție, chiar dacă s-a meritat. Am iertat înșelăciuni, nopți de așteptări, și am găsit explicații pentru fiecare hematom ca să nu trezească bănuieli celor din jur. Și el avea grijă să mi le lase, să mă însemne că-s muierea lui.

 

Ne-am despărțit. Am încercat să trăim unul fără altul. Și nu s-a primit. Ca un acordeon răblăgit, tot încercam periodic să ne unim destinele și doar ne distrugeam unul pe altul. Am învățat să fiu sadică, să primesc plăcere provocînd durere. Emoțională, fizică. Emoțională, fizică era și plăcerea de la durerea primită. Un mazochism dezvoltat pînă aproape de ideal.

 

M-am descoperit cu el. l-am ajutat să se descopere. Nopți cu țigări și cafea, cu minți aburite de alcool, cu multe cuvinte. Inimi sfîșiate de dor a doi oameni care sunt alături dar nu pot fi împreună. Îi netezeam cicatricile de pe spate și plîngeam de dorul lui cît dormea în cearșafurile mele. Mă trezeam dimineața cu săruturi pe gene.

 

L-am iubit necondiționat. M-a iubit inconștient. L-am iubit așa cum era. M-a iubit contrar tuturor preferințelor sale. Nu am înțeles niciodată de ce îl iubesc. Nu au înțeles nici cei din jur. Nu a înțeles nici el cînd s-a îndrăgostit și de ce.

 

Niciodată nu mi-a zis că mă iubește.
I-am zis odată, că mi-ar fi plăcut să mă iubească. Apoi i-am zis să nu mai vină. A mai insistat, și mi-a trebuit să mă rog la toți zeii și dumnezeii ca să-mi dea putere să nu deschid ușa.

 

***
N-am nevoie să-ți fiu prieten. Eu pe tine te vreau. Chiar dacă deja ești al altuia.
Nu aiuri. Intri la o cafea? Hai, că și el va fi bucuros să te vadă.
Ce sukă ești…
Și eu te mai iubesc…
Noapte bună.
Mulțumesc că m-ai adus acasă.

 

***
Tu îl mai iubești?
Da, eu am să-l iubesc mereu.
Și cu mine de ce ești?
Cu tine eu sunt fericită. Am încercat extreme. De la femeie în postură de fotoliu preferat pînă la copil rebel drogat. Cu tine am găsit echilibrul. Cu tine am înțeles, cum trebuie să fie dragostea mea.
Eu nu te iubesc.
Nici eu nu te iubesc. Dar eu sunt fericită.
Și eu sunt fericit cu tine. Sunt împlinit. Vrei o cafea?
Nu, hai să bem cîte-un pahar de vin la balcon, afară plouă frumos, și se vede luna plină.

 

***

 

Ce-o fi iubirea unui nebun? Ce-o fi iubirea unei mediocrități?

 

 

sursa foto

Maraton

Povestea mea egoistă de dragoste

Eu m-am îndrăgostit de mine atât de tare cu vre-o 10 ani în urmă, încât simt că nu mai am nicio salvare. Ma simt în stare să am tot ce vreau eu, sau poate deja am tot ce veau eu.

 

Toată îndrăgostirea asta a început încet și pe ascuns, dar dureaza deja un deceniu și se intensifică tot mai tare și mai tare. Am și un complice, fără de care eu n-aș fi descoperit niciodată că pot să mă iubesc și să prețuiesc tot ce am, atât de mult.

 

Eu m-am îndragostit de mine înca prin anul întâi de facultate atunci când odata, la o discotecă studențească, dintre vreo 10 fete frumușele, m-am pomenit ținută de mână de un studențel simpatic și el nu mi-a mai dat drumul toată seara.

 

Eu m-am îndragostit de mine atunci când primeam halva în fiecare seara la cămin (deliciul suprem al copilăriei mele). Atâta halva, încât puteam să le fac fericite și pe toate vecinele din odăile alăturate.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când am “fost furată” din casa părinteasca cu un braț de levanțică și, indiferent de bocetele mamei, știam că nu-i decât o glumă și că mie îmi place la nebunie gluma asta. Și chiar daca acea glumă a devenit ceva mai serios, eu oricum o luam și o iau ca pe o gluma, nu mă complic si nu pierd clipele de fericire.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când mă plimbam cu bicicleta mea frumoasă, albă, alături de bicicleta lui și am cutreierat atâtea câmpii și drumuri împreună.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când mă jucam cu fetița mea într-un joc copilăresc și râdeam de nu mai puteam, iar el ne admira dintr-o parte duios, ne filma și mai apoi a făcut un file cu numele ”Familia mea”.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când am băut șampanie de ziua mea la Paris, apoi la Roma, pe cîteva litoraluri de vis din Europa. M-am simțit omul Planetei și-mi atingeam cu mâna visele, rând pe rând.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când am condus alaturi 2000 km într-o direcție, am avut despre ce discuta tot drumul și am ascultat pe rând muzica preferată a fiecaruia, (chiar daca ne-am certat de doua ori) chiar și “Cutiuța muzicală” a copilului.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când l-am întrebat daca-i plac pantofii pe care vreau sa-i cumpar, iar el a zis ca-s frumosi, dar ce-i de-acasa, negri, cu curelușă peste gleznă îmi stau mult mai bine.

 

Eu m-am îndragostit de mine atunci când mi-a cerut sfatul, când mi-a povestit planurile lui de viitor, când mi-a încredințat secretele lui.

 

Eu m-am îndragostit de mine când i-am arătat toate nebuniiile mele de idei și în fiecare seară îmi spune că îi place ce-mi iese și că-i tare frumos! Eu prind curaj, am încredere în mine și știu că-s minunată.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când l-am văzut într-o seară, traversând Parcul Central cu o orhidee gigantă pe un braț și cu copilul pe altul.

 

Eu mă îndragostesc de mine atunci când admir atitudinea lui față de fetița noastră și față de toate femeile care ne înconjoară.

 

Eu mă îndrăgostesc de mine atunci când îmi culc capul pe pieptul lui și stăm așa pur și simplu.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine chiar aseară, atunci când din strachina cu cireșe mie mi-au fost rezervate cele mai coapte.

 

Eu m-am îndrăgostit de mine atunci când i-am spus că sunt însărcinată cu al doilea copil și el m-a privit drăgostos și mi-a spus că-i minutat, iar mie atâta și mi-a trebuit, pentru că mi-a trecut îndată orice urmă de nesiguranță si frică.

 

Eu mă îndragostesc de mine cam în fiecarae zi și n-am ce-mi face! Am și un complice care mă ajută să-mi placă de mine tot mai mult și mai mult și eu mă fac tot mai frumoasă, mai bună și mai îndrăgostită.

 

Ah, da, și eu sunt gata să mă duc la capătul lumii cu omul acesta care îmi dă starea asta nemaipomenită de libertate, încredere în sine, siguranță, echilibru sufletesc și îndrăgostire continuă.

 

Maraton

Dragostea și cactusul

Cînd am văzut noua provocare, m-am cam blocat.

 

Eu am căutat dragostea atît de mult, încît nu pot să spun care e cea mai adevărată. Pe la vreo 10 ani o căutam în ochii verzi ai unui coleg de clasă. Vasilică nu prea înțelegea ce vreu de la dînsul. La 18, cînd el s-a copt pentru dragoste, eu m-am dus la facultate și-am aruncat inelul de aur ce mi-l dăruise în rîu. Să se ducă dragostea ca apa curgătoare.

 
Peste încă vreo 3 ani, după ce-am căutat dragostea în toți ochii verzi pe care-i întîlneam, m-am împotmolit într-o relație cam interzisă așa. Mi se părea că am găsit dragostea cîntată în toate romanele. Dar avui noroc de un rest de minte, și așteptai să treacă, să se stingă.

 
Au mai trecut ani. Am ajuns la un moment dat să mă împac cu gîndul că dragostea mea e un moft și că ea nu există de fapt. Mi-am zis că trebuie să învăț să iubesc lumea în care trăiesc. Cum s-ar spune, mi-am luat de-o grijă.

 
Pînă într-o zi cînd am acceptat o invitație la o serbare de zi de naștere cam din pod. Și m-am dus. Cadou – un cactus.

 
Așa am ajuns să cunosc bărbatul care m-a întîmpinat ca pe cel mai așteptat oaspete. Și care m-a lăsat fără cuvinte de tare multe ori. Care printr-un nuștiucum m-a ajutat să mă încred în el.
 
Bărbatul ista mă scoate din sărite de multe ori pe zi. Mă surprinde cu alinturi atunci cînd eu habar n-am că așa se poate. Este cel mai deștept bărbat din cîți cunosc eu și mă fudulesc al naibii de tare că-mi este alături.

 
Să fie asta dragostea ceea pe care o căutam? Chiar n-am idee. Dar nu-mi fac procese de conștiință și nici analiză filozofică. Lîngă el e tare vesel de trăit. Și cred că o să fim niște bătrînei tare rupți.