Browsing Tag

psihanaliza

Interviuri

De ce inselam?

Cu cativa ani in urma am dat de un interviu la tema adulterului care mi-a parut mai clar decat tot ce citisem pana atunci. Intervievatul, Aldo Naouri, a spus pe nume unor lucruri pe care noi, deseori, le trecem cu vederea.

„Sanatatea psihica a copiilor se face in patul parintilor”.

 Aldo Naouri este un renumit pediatru francez, care nu ezita sa cupleze pediatria cu psihanaliza, creand astfel un amestec exploziv, ce suscita intotdeuna un viu interes din partea admiratorilor sai, precum si critici acerbe din partea unor  colegi.

Doc. Naouri practica pediatria din 1966, in cabinetul sau privat din Paris. Pe langa activitatea sa de pediatru, Aldo Naouri mai scrie si carti. 

Dvs. Sunteti un pediatru, nu terapeut de cuplu. De ce ati scris cartea despre adulter ?

Aldo Naouri: Deoarece sanatatea copiilor se face in patul parintilor. Dupa 40 de ani de experienta in pediatrie, am ajuns sa constat ca o buna sanatate sexuala a cuplului parental conditioneaza sanatatea psihica si fizica a copilului. Din aceasta cauza am avut intotdeauna un viu interes pentru viata amoroasa a mamelor si tatilor care veneau sa ma consulte.

Cartea Dvs. se intituleaza ”Adultere”Ati folosit intentionat acest termen, cu accentuate conotatii moralizatoare, religioase chiar ?

A.N: Da, deoarece chiar daca asistam la liberalizarea moravurilor, un adulter ramane un adulter. Etimologic acest cuvant se traduce astfel ”a se indrepta, prin eroare, spre ceva ce se gaseste dincolo de…”, in cazul nostru, dincolo de cuplu. Mai concret, adulterul se defineste ca o ruptura a pactului implicit de fidelitate cotractat de doi indivizi ce se unesc sexual.

Nu este oare aceasta notiune complet depasita ?

A.N. Nu mai mult decat notiunea de viata in doi. Dovada este faptul ca astazi, cand oricine are posibilitatea sa-si schimbe partenerii in fiecare zi, toti depun eforturi majore pentru a forma un cuplu durabil. Or, de ce formam un cuplu? Pentru ca celalalt ne ajuta sa ne reparam pe noi insine, fiind noi insine. Atunci cand cautam un ”altul altul” inseamna ca primul ”altul” nu ne-a fost de ajuns. In acest caz ar fi bine sa ne intrebam ce se intampla cu noi si de ce partenerul actual nu-si poate duce ”misiunea” pana la capat.

Semnifica oare aceasta ca unii sunt predispusi si altii nu spre infidelitate ?

A.N. Fiecare individ poarta in sine o urma  ”eterna” a unei placeri considerabile, traite in primele luni ale vietii sale, cand, in bratele mamei, el se simtea viu din plin, pana a se crede nemuritor. Daca copilul nu este frustrat prea devreme de mama sa, el va pastra intotdeauna acest sentiment exaltat de imortalitate, incercand mereu de a regasi placerea traita altadata.

Ba mai mult, intr-o societate laxista si hedonista, cum este a nosatra, unde pulsiunea sexuala este incurajata si unde nimic nu trebuie sa limiteze placerea, considerata un drept, individul va lua drept obligatie revenirea la acea stare de extaz. Si daca acesta (extazul) nu-i este procurat de partenerul sau partenera sa, el va cauta in alta parte, unde il va gasi probabil, dar pentru o perioada scurta. De facto, el nu va face altceva decat sa alerge de la o iluzie la alta.

Aceasta teorie exclude posibilitatea unei iubiri de la prima vedere, pentru altcineva decat partenerul nostru obisnuit, dar ea se poate intampla!

A.N. Intrbarea pe care trebuie sa ne-o punem este: de ce oare aceasta se intampla (iubirea de la prima vedere)? Raspunsul este simplu: deaorece am gasit in acest ”altcineva” ceva ce ne readuce imediat extazul trait in bratele mamei noastre.

Pe scurt, adulterul, este iarasi ceva de care putem invinui mamele

A.N. In masura in care ele poarta copilul, mamele se aseamana cu soferul unei masini: ele sunt responsabile de “pasagerul” lor, dar nicidecum vinovate. Eu nu judec, punctul meu de vedere este cel al unui pediatru. Eu incerc doar sa analizez fenomenul adulterului prim prisma celor vazute pe parcursul consultatiilor si sa inteleg care sunt cele mai bune conditii posibile pentru a creste un copil azi. Atunci cand adulterul porneste de la o iluzie produsa de prima educatie, eu sustin ca nu ar fi bine de transmis copiilor nostri iluzia cum ca ei ar putea regasi intr-o zi starea de extaz absolut despre care am vorbit anterior. Or, din ceea ce ramane in noi de la mamele noastre, determina- sau nu- sentimentul de a fi in drept de a reproduce simtul puterii infantile.

A-si insela partenerul, inseamna a refuza de a fi adult ?

A.N.: Da. Atunci cand suntem condusi de aceasta iluzie a imortalitatii, refuzam conditia de adult. Or, a fi adult, in definitia mea, este de a accepta conditia noastra de muritor. Cel care comite regulat adultere ramane, mai mult sau mai putin, infantil.

Fidelitatea- sau infidelitatea- este inscrisa in genele noastra, la fel ca si culoare ochilor ?

A.N.: Nu. Suntem fideli, daca reusim sa reglam din timp relatia cu mama noastra. Daca acceptam sa plasam pe cineva intre ea si noi, fiind totodata constienti ca aceasta ne va ”rupe” de la ea. Pe de alta parte, noi suntem cu desavarsire infideli atunci cand ”pasionalul” mai persista in aceasta relatie, pana la a ne face incapabili de a pune pe cineva intre sine si mama decat o persoana de pasaj, fie acesta partenerul obisnuit sau un partener adulterin.

Pentru a rezuma, atunci cand nu ne-am rezolvat problemele cu mama, avem putine sanse de a crea un cuplu unde adulterul ar fi abesnt!

A.N.: Daca mama isi transforma fiica sau fiul in ”obiectul” sau, daca tatal a fost absent, sau daca mama nu l-a lasat sa-si joace rolul de tata, copilul devenit adult risca sa se indrepte spre adulter. Din aceasta cauza eu am declarat intotdeauna ca cea mai buna mama este aceea care accepta, inainte de toate, de a fi femeia barbatului sau!

Unde este raportul cu adulterul?

A.N.: Cuplul nu este decat o formatiune, destinata sa aplice ”Legea Speciei” ce vizeza interdictia incestului din cele mai preistorice timpuri. Aceasta lege, insa, are un punct fragil : relatia mama-copil, care este propice unei derivari incestuoase. Orice mama doreste ca copilul ei sa nu duca lipsa de nimic (”incestus” in latina), ceea ce este indispensabil in primele luni de viata a unui copil, dar daunator in continuare. Or, nicio mama nu poate frana spontan aceasta inclinatie, ea o poate face doar cu ajutorul tatalui acestui copil, adica plasind tatal intre ea si copilul sau si nu lasindu-l in urma copilului sau. Toate aceastea depind de istoria acestei femei, de statutul pe care mama sa l-a acordat tatalui. De aici si vine soliditatea cuplului.

De aici reiese ca, impiedicand o mama de a-si adora excesiv copilul, un tata salveaza acest copil de viitoarele deceptii amuroase?

A.N.: Da. In general, trebuie evitata ”infantolatria” (adorarea excesiva a unui copil) care transforma viata de cuplu intr-un esec. Astazi, cand doi indivizi se unesc intr-un cuplu, totul se desfasoara astfel, incat iti poti imagina ca umbrele parintilor lor nu mai inceteaza sa pluteasca deasupra acestui cuplu.

Oare nu a fost intotdeauna asa ?

A.N.: Nu. Altadata, casatoriile erau, in mod general, aranjate. Odata cu consumarea ceremoniei, parintii stiau ca si-au facut datoria si incetau sa se mai amestece in viata tanarului cuplu. Astazi, in numele ”infantalotriei”, parintii se simti autorizati sa continuie sa se bucure de copiii lor, chiar deveniti adulti, ceea ce ii face sa intervina si in viata lor familiala. Mesajul lor este ”De vreme ce tu iti adori copilul, tu trebuie sa intelegi ca eu tot de ador”, ceea ce este catastrofic pentru viata de cuplu.

De ce ?

A.N.: Deoarece aceasta atitudine infantilizeaza tinerii parinti si, in timp ce ei sunt parinti la randul lor, cum pot ei oare sa se debaraseze de urma lasata in ei de propria lor mama? Acesta este o poarta deschisa spre adulter!

Dar, infidelitatea a existat intodeauna, mai ales in cadrul casatoriilor aranjate, pe care Dvs. pare-se le apreciati!

A.N.: Eu nu sustin aceasta, eu doar subliniez ca faptul de a inlocui casatoriile aranjate cu cele libere, nu a rezolvat problema adulterului. Doi indivizi ce se cupleaza, chiar si prin libera alegere, sunt condamnati vitam aeternam la un lucru de tranzactiune, care, singurul, poate asigura durata cuplului.

In masura in care noi traim din ce in ce mai mult, nu este oare normal sa formam mai multe cupluri pe parcursul existentei noastre?

A.N.: Eu nu sustin ca adulterul este o oroare, mai ales ca exista adultere care s-au incheiat cu o viata de cuplu perfect durabila si armonioasa. Eu afirm insa, ca faptul de a trai mai mult nu ne scuteste de a  ”gandi” timpul, de a reflecta asupra faptului ca suntem trecatori si ca vom lasa in urma noastra copii ce vor lua ca model stilul nostru de viata. Fenomenul divorturilor va fi o regula in trei generatii, durata unui cuplu se va reduce la 2-3 ani, noi vom asista la un fel de poligamie diacronica, ceea ce nu ne va ajuta de a da repere clare si structurate copiilor nostri. Ei vor creste cu ideea ca nu-i niciun motiv de a se fixa de cineva, de unde si singuratatea.

Doar atat… Aceste apropouri sunt foarte reactionare si culpabilizante pentru parinti! Nu este este asta oare o ideologie de pediatru?

A.N.: Este si eu imi asum acest fapt. Cred ca este de datoria mea sa intocmesc un contra-discurs pentru a dezvolta o rezistenta impotriva miscarii ”totul este permis”. Lumea ma trata deja de reactionar acum 20 de ani, cand eu vorbeam de importanta rolului tatalui int-o familie. Astazi, toata lumea este de acord cu mine!

Sa vorbim de adulter mai concret. In primul rand, unde incepe el?

A.N.: In momentul in care dorinta se fixeaza pe altcineva decat partenerul nostru obisnuit.

Vreti sa spuneti in fantasme? In acest caz, suntem toti adulterini!

A.N.: Absolut, si aceasta din motive simple: activitatea  de autocercetare pe care o efectuam impreuna cu partenerul nostru este intr-atit de dificila, incat noi suntem adesea impinsi de gandirea noastra sa o radicalizam, sa o declinam in mai multi ”altii”.

Ce semnifica aceasta?

A.N.: Daca visam la un alt partener decat partenerul obisnuit, inseamna ca l-am confundat pe ultimul cu noi insine, intr-o fuziune coplesitoare. Noi cadem in necesitatea unei fantasme adulterine de fiecare data cand celalalt se comporta ca o mama cu noi si viceversa. Cel mai bine, pentru a-si pastra partenerul, este de a nu raspunde la toate necesitatile sale, ci de a-l face sa resimta lipsa de sine!

Sa luam exemplul unei tinere femei, casatorita de 10 ani, intotdeauna fericita cu sotul si copiii ei. Ea se indragosteste foc de un alt barbat. Ce trebuie ea sa faca, in opinia Dvs.?

A.N.: In primul in rand, sa nu considere din start ca mariajul ei este pierdut si sa reflecteze asupra mizelor, pentru a incerca sa reziste fata de ceea ce o copleseste.

In numele cui ?

A.N.: In numele celor in care ea a investit pe parcursul ultimilor 10 ani! Eu voi compara aceasta situatie intr-un mod mai trivial, cu o operatiune financiara: nu veti risca ceea ce ati economisit timp de ani de zile pentru o ”lovitura” la Bursa, stiind ca, statistic, riscati sa pierdeti totul! Cedand in fata unei pasiuni, care duce spre necunoscut, riscam sa facem sa explodeze tot ceea ce am construit.

Este legea ratiunii contra legii inimii!

A.N.: Desigur, si aceasta este iarasi parerea unui medic ce vizeaza protejarea copiilor de la suferintele strict inevitabile care apar atunci cand parintii  lor se separa. Acum, daca i-as fi prieten, posibil ca i-as spune acestei femei: ”Distreaza-te, nu spune nimic si vezi unde te ve aduce aceasta pasiune”. Iar daca acest adulter ii poate permite sa-si salveze familia, i-as spune ”Inainteaza!”. Problema este ca noi nu cunoastem consecintele a toate acestea dinainte.

Adulterul poate fi, deci, salvator?

A.N.: Unele adultere sunt utile dinamicii cuplului. Am cunsocut cazul unei femei care si-a luat amant chiar dupa nunta, istoria sa adulterine a durat 15 ani, apoi a luat sfarsit. O luna dupa ruptura, sotul acestei femei, care nu a stiut niciodata nimic, a cerut divortul. E posibil, ca viata dubla echilibra aceasta femeie, ca adulterul era compensatoriu. Este regretabil ca ea nu s-a gandit la aceasta, deoarece frustrarea ce a urmat despartirii de amantul sau a si provocat divortul.

Dvs. sustineti ca nu trebuie dezvaluit in niciun caz, fata de partener, un adulter; nu este oare aceasta un mod de a propavadui, dupa mai mult de 50 de ani de la relatia Sartre-Beauvoir, o reintoarcere la ipocrizia stramosilor nostri?

A.N.: Eu denunt intr-un mod violent  schema ”cuplului liber” creat de Sartre-Beauvoir! Aceasta este o utopie, o iluzie, o oroare! Ei au contractat acest pact, dar nu l-au respectat deloc, ei s-au ascuns de atatea lucruri. Problema este ca, cu notorietatea si statutul lor, ei au atrenat o multime de oameni sa procedeze ca dansii, ceea ce a ocazionat multe nenorociri. Eu sunt categoric aici: cand un adulter survine, cel mai bine e sa nu vorbim despre el niciodata, deoarece aceasta situatie este traita intotdeauna intr-un mod extraordinar de violent de catre partenerul inselat. In toate cazurile, adulterul marturisit lasa urme dificil de suportat.

Deci, el nu poate fi trait nicioadata ca un joc, ca o indragostire usoara, distractiva?

A.N.: Nu, si printre altele, in psihanaliza, jocul este considerat ca o tentativa de a stapani angosa in fata mortii. Adulterul ne trimite la urma lasata in noi de mama noastra, care ne-a facut sa credem ca suntem nemuritori…Aceasta este, printre altele, mult mai puternic resimtit de barbati decat de femei, pare-se.

Inselam diferit, in dependenta daca suntem barbat sau femeie?

A.N.: Da. Barbatii inseala mui mai usor, asa dupa cum si confirma statisticile. Cand un barbat declara: ”Este adevarat, eu te-am inselat, eu m-am culcat cu Cutare, dar nu a fost nimic mai mult decat sex”, trebuie sa-l credem. In revansa, pentru o femeie, trecerea spre actul adulterin, are consecinte cu mult mai grave. Aceasta se explica in modul urmator: un barbat, trecut deja prin corpul mamei sale in timpul sarcinii, va plasa intotdeauna femeia vietii sale pe locul doi, primul loc fiind ocupat, definitiv, de mama sa. Femeia, neavind experienta corpului tatalui sau, va plasa orice barbat, trecut prin viata sa, pe primul loc, astfel stergand urma precedentilor.

Cine suporta mai greu adulterul?

A.N.: Barbatul inselat isi spune: ”Organul meu genital nu i-au fost indeajuns”, el se va simti literalmente castrat (lacanienii nu vorbesc de angoasa mortii, ci de angoasa castrarii). Femeia inselata, ea nu se simte castrata, deoarce ea nu poate fi castrata. Ea are, in plus la toate, ceva ce ii este specific, ceea ce niciun barbat nu va putea distruge: doza de iubire homosexuala ce ramane in ea in urma relatiei cu mama sa.

De aici, spre a gasi mai acceptabil adulterul masculin, nu este dact un pas!

A.N.: Experienta arata ca, pur si simplu, femeile il suporta mai usor. Dar eu nu am spus niciodata ca adulterul este acceptabil in sensul general al termenului.

Putem fi fideli o viata intreaga,traind in societatea de azi?

A.N.: Fiind onest, nu stiu ce sa va raspund.

Trebuie sa revenim la interdictii, in materie de adulter?

A.N.: Da, deoarece interdictia este salutara in transmiterea schemei pe care noi o desenam copiilor nostri. Legaturile noastre sociale sunt astazi foarte slabe. Ele sunt umplute cu interdictii absurde: sunteti sanctionati daca nu platiti orele de parcare, iara daca va inselati sotia, nicio problema, sunteti pe puctul de a fi aplaudat chiar. Este urgent sa reconstituim o legatura sociala si amuroasa coeranta.

Traducere si adaptare din franceza: Diana Guja

sursa „ELLE” din 25 septembrie 2006

Foto: Nathália Bariani/Unsplash