Browsing Tag

recenzie carte

Lecturi

„Vara in care mama a avut ochii verzi” de Tatiana Tibuleac

Voiam să pot muri simplu, comod, repede. Voiam ca moartea să fie în puterea mea, să o pot invoca fără efort și fără cheltuieli în orice secundă. Toate acestea ar fi fost posibile dacă moartea fi fost inventată de cineva cu mai mult discernământ, care n-ar fi protejat-o atât, ci ar fi redus-o la o simplă funcție. Un al treilea ochi, o a treia tâmplă, o inimă pe dreapta – care să deconecteze unilateral trupurile inutile în caz de necesitate.

Imposibilitatea de a muri când aveam absolută nevoie era cea mai mare nedreptate care mi s-a făcut vreodată, iar mie mi s-au făcut multe nedreptăți. Începând cu nașterea mea de către o femeie absolut străină.

 

Cand mi-au ramas doar cateva pagini din noua carte a Tatianei Tibuleac, am intrat pe contul meu de Facebook si l-am dezactivat. Aveam nevoie de liniste. Sa aud mai bine. Sa inteleg mai bine cuvintele. Sa pot atinge starea pe care o creau in mine.

Cand inchizi o carte care te-a taiat cu fiecare virgula, nu vrei sa vorbesti despre ea. E prea intim. E prea pe intelesul tau. Un inteles pe care nu vrei sa-l dai la examinare unui juriu. Sa fie sau nu de acord cu tine. Sa se regaseasca sau nu in ceea ce ai de spus despre carte. E ca si povestea de dragoste pe care vrei s-o traiesti numai cu omul pe care-l iubesti. Asa e si cu „Vara in care mama a avut ochii verzi”.

Textele, ca si oamenii, vin la noi atunci cand trebuie sa vina. Si noi le gasim loc in viata noastra atunci cand suntem in stare.

Citeam si intelegeam ca e o carte scrisa pentru mine. Fiecare cuvant e al meu. E taiat dupa fiecare zi pe care o traiesc acum  – cu durere, speranta, dragoste, care trebuie sa se nasca acolo unde pana acum era numai boala si frica.

Cartea Tatianei a ingropat in mine cateva lucruri. Au aparut niste morminte. O parte din mine a devenit cimitir ambulant. Dar moartea lasa loc unei noi vieti. Unei noi incercari. Unei noi sperante. Si ea a spalat in apele oceanului de august, tot ce moartea n-a putut lua.

Si cine ar putea pune la indoiala ca cel mai frumos loc pentru moarte e un sat francez? Eu una, nu.

Lecturi

„When Breath Becomes Air” de Paul Kalanithi

Autorul acestei carti, Paul Kalanithi, a murit recent, in martie, 2015. Cartea a fost scrisa in ultimul sau an de viata, luptind, dar si acceptind faptul ca cancerul la plamini (unul din cele mai netratabile tipuri de cancer), cu care a fost diagnosticat 18 luni in urma, va castiga pina la urma. Aceasta carte, publicata deja dupa moartea lui Paul Kalanithi de sotia lui, Lucy, este un adevarat dar, un dar lasat, in primul rind, pentru fiica lor de doar 8 luni si pentru omenire, in general.

bpjm-square-1536

Paul Kalanithi, care de mic creste intr-o familie unde tata este doctor, iar mama se dedica cresterii celor 3 baieti, are o dragoste imensa pentru literatura si isi doreste sa devina scriitor. El a absolvit mai intai facultatile de literatura si biologie, apoi obtine un masterat in literatura engleza, apoi un masterat in istoria si filozofia stiintei si medicinii, si ajunge sa mearga la scoala de medicina si sa isi gaseasca pina la urma chemarea in neurochirurgie. Intr-un final, hotaraste sa isi dedice primii 20 de ani ai carieri neurochirurgiei si neurostiintei, iar urmatorii 20 de ani sa ii dedice literaturii si sa scrie, fara sa stie ca soarta ii pregateste un alt drum.

Literature provided a rich account of human meaning, the brain, then, was the machinery that somehow enabled it. It seemed like magic…I was driven less by achievement than by trying to understand, in earnest: What makes human life meaningful? I still felt literature provided the best account of the life of the mind, while neuroscience laid down the most elegant rules of the brain.

La scoala de medicina intilneste dragostea vietii lui, Lucy, se casatoresc si ambii absolvesc si incep rezidentura. Anii de rezidentura sunt duri, cu sute de ore lucrate pe saptamina, cu putin timp pentru viata privata, cu multe intrebari despre profesia de medic si conotatiile morale ale acesteia; despre cum poate el, un muritor de rind, sa ia decizii de care sa depinda viata si calitatea vietii unui alt om, in cazul in care va supravetui; despre cum ar trebui de vorbit cu pacientii cu mult mai multa compasiune; despre cerintele enorme ale acestei profesii si despre perfectiune.

How could I ever learn to make and live with such judgment calls? I still had a lot of practical medicine to learn, but would knowledge alone be enough with life and death hanging in the balance? Surely intelligence wasn’t enough; moral clarity was needed as well. Somehow, I had to believe, I would gain not only knowledge but wisdom, too.

Fiind in anul 6 de rezidentura, deja aproape de absolvire, fiind deja cunoscut in lumea neurochirurgiei, ca unul din cei mai bun chirurgi din tara, obtinind diferite premii pentru studii in domeniul neurostiintei, stiind ca il asteapta titlul de profesor in neurostiinta si cele mai bune oferte de lucru in acest domeniu, este diagnosticat cu cancer la plamini in stadia IV, sansa de a avea asa cancer la virsta de 36 de ani este de 0.0012.

In acest mod, rolul din chirurg care salveaza vieti i se transforma in cel de pacient cu boala terminala. Este tratat in acelas spital unde lucrase, de doctorii care pina mai ieri erau colegii lui. Imediat se gindeste la sotie si cum ar putea sa ii faca ei viata mai usoara dupa ce va muri, pune la punct finantele, discuta si iau decizia de a avea un copil, o incurajeaza sa se recasatoreasca in viitor. La inceputul cartii, autorul vorbeste sincer si despre problemele care le aveau in casatorie la sfirsitul rezidenturii, pana a fi diagnosticat cu cancer, si despre cum cancerul le-a readus aminte de dragostea adinca pe care o aveau unul fata de altul si i-a apropiat din nou.

635888192296467025-Kalanithi.interior-ATA-photo---Suszi-Lurie-McFadden

Este aproape imposibil sa citesti cartea fara lacrimi, eu am rezistat pina cand am ajuns la ultimul paragraf scris de Paul pentru fiica lui si apoi lacrimile au inceput sa curga siroaie:

When you come to one of the many moments in life where you must give an account of yourself, provide a ledger of what you have been, and done, and meant to the world, do not, I pray discount that you filled a dying man’s days with sated joy, a joy unknown to me in all my prior years, a joy that does not hunger for more and more but rests, satisfied. In this time, right now, that is an enormous thing.

Lacrimile au continuat si cand am citit epilogul scris de Lucy, care vorbeste despre ultimile luni de viata ale lui Paul, despre cum el si-a gasit si acceptat sfirsitul si ea, fiica si familia si-au luat ramas bun de la el, despre dragostea ei adinca fata de el si despre curajul, sinceritatea si bunatatea acestui om. Datorita lui Lucy a fost publicata si aceasta carte, ea i-a promis lui Paul, care a vrut atit de mult sa o termine si sa o publice cand era inca in viata, dar nu a reusit, ca manuscrisul pe care l-a lasat va fi finalizat si tiparit.

Although these last few years have been wrenching and difficult – sometimes almost impossible – they have also been the most beautiful and profound of my life, requiring the daily act of holding life and death, joy and pain in balance and exploring new depths of gratitude and love… Paul’s decision to look death in the eye was a testament not just to who he was in the final hours of his life but who he had always been. For much of his life, Paul wondered about death – and whether he could face it with integrity. In the end, the answer was yes. I was his wife and a witness.

Cartea este sincera, adinca si adevarata, eu am citit-o de doua ori si probabil o sa mai revin la ea. Cred ca orice persoana care se gandeste sa fie doctor ori este deja doctor ar trebui sa citeasca aceasta carte. Persoanele carora cancerul le-a atins viata vor beneficia enorm de sinceritatea profunda a acestui om, doctor si pacient, sot si tata, iar noi toti, care traim, de parca vom fi vesnici, citind-o, ne vom reaminti cat de fragila, pretioasa, dar si trecatoare este viata, pentru ca doar atunci cand incepi sa accepti moartea si sa nu iti fie frica de ea, incepi sa traiesti cu adevarat.

Paul a mai scris si publicat doua eseuri, in timp ce se lupta cu cancerul:
http://www.nytimes.com/2014/01/25/opinion/sunday/how-long-have-i-got-left.html

http://stanmed.stanford.edu/2015spring/before-i-go.html

Recent si Lucy a scris un eseu despre ce inseamna sa fii vaduva:

http://opinionator.blogs.nytimes.com/author/lucy-kalanithi/

Text: Viorica Luchian

Imagini: Google

Lecturi

„Ru” de Kim Thuy

Azi vreau sa va povestesc despre o carte ca o petala de lotus alb. Feminina, lirica, melancolica pe alocuri, dar atat de vie si fragila totodata, incat vrei sa o citesti mai repede de frica sa nu ti se risispeasca intre degete. E vorba de Ru, semnata de autoarea canadiana de origine vietnameza, Kim Thuy.

 

Desi este o carte de proza, Ru pare mai degraba un poem in vers alb. Ru este o culegere povestiri scurte, fiecare pe o pagina separata, dar care se unesc, ca sens, cu cele de pe paginile ulterioare.

 

Aceasta carte este debutul literar al autoarei, care la o varsta frageda a parasit Vietnamul devastat de razboi, impreuna cu familia sa, pe o barca de lemn, asa cum au facut alte zeci de mii de vietnamezi. Ru este amintirea vietii din Vietnam pana la razboi, a calatoriei cu barca, a lagarului pentru refugiati din Malaezia, a diamentelor pe care parintii ei au resuti sa le scoata din casa si pe care le purtase intr-o bratara de plastic, a primilor ani din Canada, unde mama ei, trecuta de 30, a trebuit sa lucreze pentru prima data, a viselor ei de copil, a realitatii de refugiata, dar si a zilelor de femeie matura, cu un copil autist, iubiri, un Vietnam transformat, care nu o mai imbratisa asa ca alta data.

 

Ru este o carte mica, foarte compacta si cu atat mai pretioasa. Fiecare propozitie este slefuita la maximum, fiecare cuvant e adaugat cu finete, de parca ar inlocui diamantele pe care le pierduse, in diadema ei de printesa.

 

Cartea poate fi gasita in franceza si in engleza.

 

foto: cbc.ca

Lecturi

„Circling The Sun” de Paula McLain

„Circling The Sun” este o nuvela istorica despre copilaria si tineretea primei femei din lume care a zburat solo deasupra Atlanticului de la Est la Vest – Beryl Markham.

2FULLER-facebookJumbo

Autoarea, Paula McLain, imi era deja cunoscuta. Am indragit-o, citind o alta carte de a ei “The Paris Wife” care ne povesteste viata lui Hadley Richardson, prima sotie a lui Ernest Hemingway. Ea recunoaste intr-un interviu ca, dupa ce a scris “The Paris Wife”, a decis ca va studia si va scrie despre viata altor femei interesante si importante din istorie, insa despre care se cunoaste putin.

 

Dupa ce a descoperit-o pe Beryl Markham, o femeie-pilot care a reusit performanta extraordinara in domeniul aviatiei, s-a intrebat de ce de-a lungul istoriei portretul acesteia si a multor altor femei importante din diferite domenii nu au fost promovate si puse in valoare. Chiar ma intreb si eu, in ultimul timp tot citesc si aflu despre atatea femei valoroase din domeniul stiintei, artei, sportului, dar despre care ani la rand nu s-a stiut nimic. Probabil, ma gandesc, pentru ca istoria a fost scrisa mai mult de barbati.

 

In “Circling The Sun” scriitoarea ne ofera posibilitatea sa aflam povestea unei aviatoare extrem de curajoase, care a refuzat sa accepte orice norme impuse de societatea din timpurile ei. Beryl, nascuta in 1902, a crescut si copilarit in Kenya la ferma tatalului sau, fiind abandonata de mama la 4 ani. Ea a avut multa libertate in copilarie, a indragit de mica foarte mult caii, tatal ei fiind un antrenor de cai de cursa. La doar 16 ani se casatoreste cu un barbat pe care practic nu il cunoaste, fiind impinsa spre aceasta casatorie de circumstante financiare. In scrut timp dupa casatorie, se separa de sot si incearca sa isi castige singura existenta, luand licenta de antrenoare de cai de cursa la doar 18 ani si fiind prima femeie licentiata din Africa.

 

Beryl era o femeie complicata si contradictorie, intr-o epoca care nu accepta ca femeile sa fie complicate si contradictorii. Ei nu ii pasa de regulile ori cerintele societatii in care traia. Ea vroia sa fie independenta financiar, sa isi urmeze pasiunile si nu suporta sa depinda de vreun barbat. A fost casatorita de mai multe ori si a avut mai multe aventuri cu diferiti barbati intr-o era cand femeile nu aveau libertate sexuala.

 

Dupa curajosul zbor deasupra Atlanticului, Beryl se muta cu traiul in SUA, aici publica in 1942 o carte cu caracter autobiografic “West with the Night”. Cartea, desi apreciata, nu are prea mult succes in vanzari. Mai tarziu, Beryl se muta inapoi in Kenya. In 1982 cartea este re-publicata si devine un best-seller, oferindu-i o batrinete mai comfortabila, din punct de vedere financiar.

 

Beryl era descrisa pe vremurile ei de persoanele care au cunoscut-o ca fiind o “bitch”, chiar si Hemingway, care cunoscut-o cand a mers intr-un safari in Africa, a numit-o in acest mod, desi a apreciat-o mult ca scriitoare dupa ce i-a citit cartea “West with the Night”. In timpurile acelea un barbat curajos, aventuros, liber in actiune si ambitios era catalogat drept un barbat de succes, o femeie cu aceleasi calitati mai degraba o “bitch”.

 

In “Circling The Sun” carte sunt si multe descrieri frumoase ale naturii din Kenya, dar si a vietii oarecum deparavate a expatriatilor din Anglia si SUA, care veneau, cumparau ferme cu preturi foarte mici, se simteau stapani pe acel pamant, care, de fapt, nu era al lor, mergeau in safari, vanau elefanti si dadeau petreceri, unde alcoolul si drogurile curgeau din plin.

 

Desi a avut mai multe casatorii si aventuri, marea dragoste a lui Beryl a fost Denys Finch-Hatton, care era intr-o relatie cu baronesa Karen Blixen (autoarea cartii “Out of Africa” publicata sub numele Isak Dinesen).

 

 

Cartea incepe si se termina cu faimosul zbor solo, non-stop, de 20 de ore deasupra Atlanticului din Europa pana in Canada, Beryl avand 34 de ani si fiind prima femeie-aviator din lume care reuseste sa faca acest zbor de la Est la Vest si sa ramana in viata (au mai incercat si alte femei inaintea ei dar nu au supravetuit). Acolo, printre nori, ea isi gaseste in sfirsit libertatea mult dorita, pe care a cautat-o la sol toata tineretea.

 

 

Cartea fost publicata recent si poate fi gasita doar in engleza la moment.

 

Lecturi

„Remeslo” de Sergei Dovlatov

In primul rand, el era frumos. Dar eu am aflat despre asta abia dupa ce am terminat de citit cartea. In al doilea rand, Sergei Dovlatov era foarte talentat, un fel de Cehov al Uniunii Sovietice, iar Cehov, vreau sa va spun, este poate cel mai bun scriitor care a existat vreodata. Bine, alaturi de Marquez.

 

Despre Dovlatov am auzit cu vreo doi ani in urma, din statusurile unor prieteni de Facebook, care erau mai aproape de trenduri decat mine. Am asteptat ceva timp, ca sa nu fiu chiar in rand cu lumea, si, intrand recent intr-o librarie, am gasit un raft intreg cu Sergei Dovlatov, la pretul simbolic de 49 de lei. Din toata bucuria care era acolo, mi-am ales „Remeslo”, pentru ca ador cartile in care autorii povestesc despre cum au inceput sa scrie, care a fost parcursul lor de scriitori, esecurile si cum, intr-un final, le-a venit succesul. Sau nu le-a venit. „Remeslo” este anume asa o carte. Doar ca la toata aceasta informatie, prezentata pe alocuri ironic, pe alocuri cu umor, mai adaugati si detaliul ca Dovlatov a locuit pana la aproape 40 de ani in URSS, iar acolo, in perioada ceea, nicio editura nu a vrut sa-i publice lucrarile. Desi, „nicio editura” nu e tocmai exact, deoarece atunci, dupa cum stiti, era un singur partid care le decidea pe toate si, respectiv, orice miscare literara din tara era aprobata sau dezaprobata anume de acest partid. Iar Sergei Dovlatov nu a fost tocmai pe placul partidului.

 

„Remeslo” este o carte pe care ar fi foarte usor sa o segmentezi pe citate independente, glume, anecdote. Dovlatov are penita usoara si accesibila. Citindu-l, ai sentimentul ca il asculti povestind la un pahar de votka, cu o zakuska ceva, intr-un apartament nitel demodat, plin de carti si reviste literare; el sta descheiat la camasa, exact ca in imaginea de mai sus, fumeaza impulsiv, rezemat de pervaz…

 

La sfarsitul anilor ’70, Dovlatov, obosit de faptul ca nu poate face literatura acasa, emigreaza cu familia in SUA. Peste relativ putin timp, o povestire de a sa este publicata in „The New Yorker”, legendara revista, despre care el auzea pentru prima data.

 

Dovlatov a murit in 1990 si asa si nu a aflat cat de popular a devenit in fosta lui Patrie.

Lecturi

“Out Came the Sun” de Mariel Hemingway

Mariel Hemingway, actrita si scriitoare, este una din nepoatele lui Ernest Hemingway. Tatal ei este John Hadley Nicanor “Jack” Hemingway, fiul lui Ernest Hemingway din prima casatorie cu Hadley Richardson, nascut in Toronto, care si-a petrecut copilaria impreuna cu parintii sai la Paris si in Austria. In acesti ani la Paris, Ernest Hemingway a inceput sa scrie, iar prima lui carte publicata, “The Sun Also Rises”, a fost dedicata sotiei Hadley si baiatului care era numit “Bumby” cind era micut. Hadley pina la urma divorteaza de Ernest din cauza infidelitatii lui, dar el mentine o relatie cu fiul sau si in ultimii ani din viata, cand Jack isi intemeiase si el deja o familie, ei petrec mult timp impreuna la resedinta sa din Cuba si apoi din Idaho.

 

Mariel este a treia fiica din casatoria lui Jack cu Byra L. Whittlessey, care s-a nascut cateva luni dupa siniuciderea bunelului sau, Ernest Hemingway. Recent, in aprilie 2015, ea a publicat o carte cu caracter autobiografic “Out Came the Sun”. Cartea nu pretinde a fi una de valoare literara, este mai mult o istorie a unei vieti, o istorie a unei persoane care provine din una din cele mai celebre familii din America, dar, in acelasi timp, si dintr-o familie cu o istorie de siniucideri, depresii, adictii si boli mintale.

 

Cand Mariel apare pe lume, parintii ei deja trecusera de faza romantica de noi casatoriti, mai aveau doua fete, una care incepea sa arate forme ale unei boli mintale si alta care era un copil foarte dificil. Mariel nu a fost un copil planificat sau dorit, mai degraba un accident. Pentru ea parintii nu prea au avut timp, de mica a fost lasata cam in voia soartii, mama ei s-a condus dupa o metoda de crestere a copiilor prin implicare minima parentala, ea tine minte cum inca de la 3-4 ani este lasata fara supraveghere ore intregi si tine minte ca a avut doar o singura data o sarbatoare de ziua sa de nastere. Spre norocul au, a crescut intr-o regiune muntoasa foarte frumoasa din Idaho si natura i-a devenit refugiu. In casa erau permanent certuri, mult alcool, sticle trintite si singe pe pereti. Mariel se scula noaptea, dupa ce toti adormeau, stringea si spala peretii dupa scandalurile parintilor, ca dimineata sa inceapa o noua zi cu iluzia ca totul e bine si frumos in familia lor.

 

My family – my father, my mother, my two sisters and myself – is the kind of family that, in today’s era of euphemism and double-speak, gets called “dysfunctional”. In the plainspoken language my grandfather favored, it was a family torn by sadness and disappointment, one in which human frailty and flaws were on constant display. There were emotional problems. There were mental problems. There were addictions. There were suicides. There were problems within people and problems between people. We felt alone when we were together.

 

La doar 14 ani isi incepe cariera de actrita cu ajutorul surorii mai mari Margaux, care devenise unul din cele mai vestite modele din lume. Obtine si o nominalizare la Oscar pentru filmul “Manhattan”, unde joaca impreuna cu Woody Allen, care dupa filmari si dupa ce Mariel implineste 18 ani, vine la parintii ei acasa si ii intreaba daca poate sa calatoreasca cu fiica lor la Paris, el avind 44 de ani atunci. Mariel intelege care este scopul acestei calatorii si, desi parintii ei isi dau acordul, ea refuza. Mariel ramine foarte indignata de parintii sai, care ar fi trebuit sa o protejeze de asemenea lucruri, nu o sa impinga spre aventuri sexuale cu un barbat aproape de trei ori mai batrin ca ea, indiferent cat de vestit ar fi acesta.

 

Multi ani la rind, lui Mariel i-a revenit si rolul de ingrijitoare, tatal ei a suferit un atac de cord si apoi mama ei a fost diagnosticata cu cancer. Surorile mai mari plecasera deja de acasa si ea si-a asumat multe reponsabilitati si grija de parinti, care, desi traiau in aceeasi casa, erau intr-un fel separati, dormeau la etaje separate si se certau permanent.

 

When parents make mistakes, should they be condemned or forgiven or understood? When children suffer from those mistakes and make mistakes of their own, should they blame their parents or take responsibility themselves?… I sometimes felt that I went too easy on my parents, that I accommodated behaviour that no one should accommodate. At other times, I felt I was being too hard on them, that I wasn’t’ mindful of the challenges they had overcome. Learning how to balance those two feelings has produced a third feeling – one of stability and peace, and at length wisdom.

 

Chiar daca parintii ei erau foarte nefereciti impreuna, ei nu au divortat. Mariel a facut aproape la fel cu primul ei sot, a ramas cu el, desi nefericita multi ani la rind, si a divortat doar dupa 24 de ani de casatorie si dupa ce fetele au crescut mari.

 

Margaux, sora mijlocie, este cea care poate a semanat cel mai mult cu bunelul Ernest Hemingway prin modul de viata pe care l-a dus.

 

Margaux’s drinking and risk-taking were part of what she thought of as the Hemingway legacy. They were her way of echoing my grandfather’s dedication to adventure. But of course, even that appetite for adventure was extremely complicated. Life had its limits, and one of those limits was death.

 

Margaux moare tragic la doar 42 de ani de o supradoza. In istoria familiei lor de pe tata si mama au fost in total 7 cazuri de siniucidere.

 

Ca mama, autoarea isi face multe griji si vorbeste deschis cu fetele ei despre conditiile mintale si adictiile din familia lor, conversatii pe care ea nu le-a avut niciodata cu parintii sai.

 

Cariera de actrita, desi a inceput cu succes, pina la urma nu i-a reusit asa cum si-ar fi dorit. Mariel a renuntat la anumite oportunitati dupa ce a nascut fetele, nu a avut norocul sa obtina acel rol important care sa ii aduca faima dorita, a fost foarte aproape de a fi aleasa ca actrita principala pentru cateva filme foarte vestite, inclusiv “Basic Instict”, care a lansat-o pe Sharon Stone. Desi i s-a spus ca rolul din “Basic Instict” este al ei, in ultima secunda il pierde in favoarea lui Sharon Stone. Mariel vorbeste in carte si despre cultura din Hollywood, care este una foarte discriminatoare fata de femei si distructiva – plina de droguri, sex si alcool.

 

Autoarea recunoaste ca sufera si ea de anumite obsesii, mai ales legate de mincare si de corpul ei, a incercat foarte multe diete care le-a dus la extreme, a cautat si a incercat tot felul de programe de “self-help”, a descoperit yoga, meditatia si si-a transformat modul de viata in unul foarte sanatos. A reusit sa gaseasca o noua dragoste cu care isi imparte viata.

 

It wasn’t that Bobby was the solution to my problems so much as that he came along at a time when I was ready to be the solution to my own problems.

 

In prezent ea se dedica, impreuna cu noul partener de viata Bobby Brown, promovarii unui mod sanatos de viata atit spiritual, cat si fizic, tine discursuri publice si vorbeste deschis despre dificultatile sale si cele din famila ei, despre adictii si boli mintale, sperind ca va inspira si pe multi altii care trec prin experiente similare, sa gaseasca lumina la capatul tunelului.

 

Spre sfirsitul cartii, autoarea, aflindu-se in Cuba, unde se filmeaza intr-un film despre Ernest Hemingway, reflecta ce inseamna pentru ea sa fie parte din familia Hemingway si cum a inteles ea genialitatea bunelului sau.

 

I am a Hemingway in name, in appearance, and in character. I don’t go to bullfights or kill big game. But the Papa (asa era numit Hemingway de cei dragi) I feel here at the Finca Vigia (casa in care a trait Ernest Hemingway in Cuba) is a more familiar type, someone who loved so deeply that it hurt him to show it, a man who was so aware of his own vulnerability that he built walls around it and shunned those closest to him… When he left my grandmother, Hadley, shortly after my dad’s birth, he weighed a life of normalcy and love against a life of creative devotion. It is said that he loved Hadley more than any woman he was ever with, and that in leaving her he chose to be Ernest Hemingway, Great Writer, rather than Ernest Hemingway, man, husband, father. No one can say for sure, but I imagine that he felt cornered, that he felt that he couldn’t have both lives.

Mariel la moment a cumparat drepturile de autor pentru cartea “A Moveable Feast”, cartea ei preferata din cele scrise de bunelul sau, si este in proces de ecranizare a acesteia.

 

Lecturi

”Regina noptii” de Lilia Calancea

O sa incep aceasta recenzie cu o introducere despre cum am gasit eu blogul scriitoarei (“Soacra Mica” la inceput) si cite au pornit de acolo.

 

Undeva prin 2009, fiind pe un site de stiri din Moldova (probabil Unimedia) am dat de un link la blogul Soacra Mica (autoarea fiind Lilia, inca anonima pe atunci). Ca sa precizez, eu eram in Canada cind am dat de el, fiind venita aici din 2001, mai intii la studii si apoi stabilita permanent. Eu fiind printre straini, deja de mai multi ani, citeam doar in engleza atit on-line, cit si off-line caci ma rog, eu lucrez, traiesc in Canada si imi bagam in cap doar limba engleza, ca sa ma “integrez” cit mai repede si cit mai bine.

 

Eu nu mi-am dat seama ce pierd pina cind nu am ajuns pe blogul soacrei mici. Eu, de fapt, pierdeam capacitatea de a ma exprima corect si frumos in limba mea materna, vocabularul meu se ingusta, in mintea mea era deja mai multa engleza. Nu doar savuram postarile Lilei pe blog, avind ocazia sa comentez si sa mai antrenez si eu scrisul in romana, dar datorita blogului ei, am cunoscut virtual atitea oameni si atitea bloguri frumoase, interesante si dragi mie (inclusiv Alo BEBE). Pe blogul soacrei mici se ajungea de multe ori la sute de comentarii la postari si comentatorii nu erau doar din Moldova, dar din toate colturile lumii (Lilia si ea scria pe blog, fiind stabilita in Belgia). Apoi, la un moment dat Lilia a inchis blogul, jele mare in sufletul meu si tot atit de mare a fost bucuria cind ea a revenit cu Blog de vineri. Pe noul blog Lilia a inceput din cind cind sa publice mici istorioare romantice si cititorii blogului, inclusiv eu, comentam ca am vrea continuarea istoriilor, am vrea o istorie mai lunga, o carte chiar, daca ar fi posibil. Si Lilia a scris, a publicat si a lansat in decembrie, 2014, la Chisinau, romanul “Regina Noptii”. L-a lansat, fiind practic autoare debutanta in Moldova, fara legaturi, cunostinte si sponsori, nu stiu cum i-a reusit, dar sint sigura ca prin succesul ei va inspira si pe altii.

 

regina-noptii-lilia-calancea-coperta

 

Romanul are multa dragoste si senzualitate. Desi scriitoarea spune ca romanul este fictiune si nu are caracter autobiografic, cei care o cunosc pe Lilia de mai mult timp si citesc blogul ei, vor simti in carte si o parte din ea. Vor gasi descrieri divine a florilor, de care ea este atit de pasionata, vor gasi Grecia cu marea ei si cimitirul de care Lilia e fascinata. Autoarea are un talent atit de iscusit de a descrie peisaje, emotii, trairi. Eu parca vedeam acele flori si acea mare din carte, iar dupa asa o descriere a insulei grecesti, unde are loc majoritatea actiunii, eu visez deja sa ajung in Grecia si am pus-o prima in lista tarilor de vizitat cind ajung in Europa.

 

 

Imi place ca dragostea din carte este dintre o femeie in floarea virstei si un barbat mai tinar si faptul ca toate lucrurile materiale agonisite de catre eroina principala, Adriana, nu pot umple golul din sufletul ei si ea gaseste pina la urma curaj sa isi urmeze inima si sa devina cu adevarat libera, libera sa fie iubita si sa iubeasca. Mesajul cartii este ca viata are cu adevarat sens atunci cind este traita in iubire, dar nu o iubire falsa, impusa sau pretinsa, insa o iubire adevarata, sincera si neconditionata.

 

Daca cineva mi-ar fi spus in 2009 ca eu o sa scriu o recenzie pe blogul Dianei – Alo BEBE (anonima pe atunci), a unui roman, atit de senzual si delicios, publicat in Moldova de Soacra Mica (si ea anonima pe atunci), eu precis asi fi spus ca asta e ceva din domeniul fantasticului si nici intr-un caz al realitatii. Nu as fi crezut ca eu voi mai putea sa scriu in romana, ca Lilia chiar va avea curajul si va publica o carte in Moldova, ca Diana ma va incuraja sa scriu recenzii la ea pe blog… dar viitorul e plin de surprize si miracole exista, pentru mine – acesta fiind unul din ele.

 

Anul 2014 in general a fost unul foarte frumos si important in literatura din Moldova, au fost publicate trei carti de scriitoare, care, desi stabilite prin alte tari la moment, vin din Moldova (paraLELE, Fabule Moderne si Regina Noptii), trei carti scrise de femei care sint din generatia mea, cu care eu pot sa comunic si in cartile carora eu ma regasesc.

 

Eu o felicit pe Lilia pentru curaj, in primul rind si talent, si ii multumesc din suflet pentru ca ea a scris in romana, mai intii pe blog si apoi pe hirtie, si asta a contat atit de mult pentru mine. Cartea se citeste usor, o recomand cu drag si voi astepta alte romane ale scriitoarei in viitor.

 

Romanul este in vinzare la Libraria din Centru, la Libraria din Hol si pe Bestseller.md. La moment am inteles ca stocul pe Bestseller.md este epuizat si ma bucur mult de succesul cartii. Pe Bestseller.md se poate de comandat cartea in format electronic, dar in curind va aparea un nou stoc. Cel mai frumos este faptul ca aceasta carte poate sa ajunga oriunde in lume, eu am comandat-o pe Bestseller.md, care are livrare internationala, si a ajuns cam in doua saptamini.

 

foto: protv.md, bestseller.md

Lecturi

“paraLELE” de Vica Demici & Zina Zen

Desi Diana deja a scris pe blog despre aceasta carte, aparuta recent la Chisinau, am vrut sa imi scriu si eu neaparat impresiile. Diana a avut perfecta dreptate in postarea ei, de cind asteptam noi asa o carte in literatura contemporana din Moldova, scrisa pentru femei ca noi, o carte in care sa ne regasim, sa ne pierdem, sa ne relaxam si sa ne inspiram.

 

Am citit “paraLELE” dintr-o rasuflare si imi parea rau cind am ajuns la final, pentru ca vroiam mai mult. Vica si Zina sint absolut minunate, pe Zina o citesc de mult timp pe blog, pe Vica am descoperit-o acuma. Imi permit sa le spun pe nume, pentru ca le simt deja apropiate dupa ce le-am citit cartea, cu Vica parca asi fi mers in acelasi tren din povestirea “Podul de Flori”, pe cind eram studenta in Romania, si cu Zina parca as fi stat in acelasi bar din povestirea “Altfel”, chiulind de la lectii.

 

Eu, care in general nu sint fana a genului literar de povestiri scurte, pur si simplu m-am indragostit de aceasta carte, citeam si zimbeam si ma bucuram de toate emotiile trezite in mine de aceste povestiri. Vica si Zina au fiecare in parte un stil atit de unic si interesant de a scrie, dar atit de bine se completeaza una pe alta in carte.

 

Povestirea “Daruieste” a Vicai, cu care incepe cartea, te cutremura pina in adincul sufletului si te ajuta sa intelegi si mai bine adevaruri pe care le stiai deja.

 

Or, atunci cind daruiesti, a inteles prietena mea, supravetuiesti. Descoperi in labirintul propriei tale fiinte izvoare nesecate de armonie sau zen, sau nirvana, sau cum o mai fi numita acea stare de bine … viata … se pare functioneaza dupa principiul “daruieste si vei primi.

 

Povestirea “Poveste de iarna” a Zinei e, pur si simplu, magica si atit de adevarata.

 

Niciodata nu e tirziu, pentru nimic.  Toate intrebarile cu “de ce” si “de ne-ce” au un singur raspuns: Cind il intilnesti pe omul tau, intelegi de ce nu a mers cu altii.

 

Istoriile din carte sint pline de oameni obisnuiti cu vieti complicate, de dragoste, de umor si de tristete, de realitati si de vise.  Autoarele sint atit de deschise si de simple, dar, in acelasi timp, atit de intelepte si de adinci.

 

Va recomand cu drag tuturor sa cumparati si sa savurati cartea, iar pe autoare le rog, chiar le implor, sa mai scrie si sa publice alte carti neaparat.

 

Lecturi

“The Forty Rules of Love” de Elif Shafak

Cartea “The Forty Rules of Love”, un roman istoric al celei mai renumite scriitoare de natiune turca, Elif Shafak, este despre iubire si importanta ei in viata noastra, despre cum iubirea poate schimba totul si despre cum niciodata nu e prea tirziu pentru iubire. Autoarea combina in carte trecutul si prezentul, cultura orientala si cea occidentala, spiritualitatea si viata de zi cu zi.

 

Acest roman parcurge doua epoci diferite. Epoca moderna e reprezentata prin Ella, o femeie casnica nefericita, din suburbiile Bostonului, care de multi ani traieste intr-o casatorie fara dragoste cu sotul ei care o inseala si a carei 3 copii au crescut si sunt pe cale de a-si lua zborul din cuibul parintesc. Ella, dupa ce s-a dedicat doar familiei ani de zile, se angajează la aproape patruzeci de ani la o agenţie literară, unde i se cere să citeasca si sa revizuiasca romanul unui autor necunoscut, Aziz Zahara, si intre ei incepe o corespondeta si, eventual, o poveste de iubire, eliberatoare pentru Ella.

 

O alta epoca in care are loc actiunea este veacul XIII si urmareste viata marelui poet Rumi, cand acesta intilneste mentorul sau spiritual, Shamz de Tabriz, un devris sufit si intre ei doi se leaga o prietenie complet transformatoare pentru Rumi.

 

Cartea exploreaza teritoriul dintre ratiune si pasiune, datorie si eliberare, spontanietate si obisnuinta si acel drum, plin de contraste, pe care il parcurgem in viata pentru a gasi in final acceptare si dragoste, dragoste in toate sensurile, nu doar pentru o persoana anumita, dragoste pentru noi insine si dragoste pentru omenire in general.

 

Cartea are si istorie, si poezie, si o poveste moderna de dragoste, si spiritualitate, si filozofie, si invataturi ale Sufizmului care predica iubirea, ca sentiment suprem ce ne leaga pe noi toti, indiferent de religie, traditie ori natie.

 

Cele mai preferate ale mele citate din carte le impart si cu voi:

 

The universe is one being. Everything and everyone is interconnected through an invisible web of stories. Whether we are aware of it or not, we are all in a silent conversation. Do no harm. Practise compassion. And do not gossip behind anyone’s back – not even seemingly innocent remark! The words that come out of our mouth do not vanish but are perpetually stored in infinite space, and they will come back to us in due time. One man’s pain will hurt us all. One man’s joy will make everyone smile.

 

Every true love and friendship is a story of unexpected transformation. If we are the same person before and after we loved, that means we haven’t loved enough.

 

Cartea a fost tradusa si in limba romana cu titul de “Cele 40 de legi ale iubirii”.  O recomand cu drag tuturor care cauta spiritualitate, iubire si schimbare.

"Ce-am făcut cînd am tăcut" de Andreea Esca
Lecturi

„Ce-am făcut cînd am tăcut” de Andreea Esca

„Ce-am făcut cînd am tăcut” de Andreea Esca are un stil drăguţ, cuvinte simple, uşor de digerat. O carte tipică pentru publicul larg, în acelaşi timp specială. Specială pentru că prezentatoarea ştirilor ProTv şi-a expus sufletul pe tavă.
Citind fiecare editorial (cartea, de fapt, e o culegere de editoriale pe care le-a scris pentru revista The One, revistă pe care o conduce) Esca abordează diferite perioade din viaţa sa: dragoste, carieră, familie, România comunistă vs capitalistă, banii în cuplu, amintiri din copilărie.

E ca un fel de auobiografie, unde îi descoperi fricile şi punctele tari, unde vezi că, în fond, e o femeie ca oricare alta. Nu pupitrul de la ProTv o face cool, dar modul ei de a fi, spiritul de luptătoare.

Am vazut-o ca un fel de Carrie Bradshaw, din Sex in the City. Apropo, ştiaţi că Esca ar fi devenit actriţă, dacă o lăsa maică-sa?

 

Iată cîteva din afirmaţiile ei care mi-au plăcut cel mai mult:

 

Primul iubit nu se uită niciodată.

 

Mă gîndesc că multe dintre deciziile unei fete ţin de educaţia primită acasă. Dacă părinţii o să-ţi repete că primul trebuie să fie şi ultimul, pînă la urmă aşa o să crezi şi tu. Nu vreau să condamn această ideee. Fiecare gîndeşte şi trăieşte cum crede că e mai bine. Numai că mama mi-a zis că nu primul contează, ci ULTIMUL.

 

Mie tata mi-a spus că primul trebuie să fie şi ultimul. Mai tirziu am înţeles că nu avea dreptate.

 

Cît costă fericirea.

 

Banii te pot ajuta să clădeşti sau distruge tot.

 

Cea mai tare replică a venit de la un coleg, pe care l-am întrebat cît de importanţi sunt banii într-un cuplu. Mi-a răspuns: „ Mai importanţi decît cuplul”.

 

Te iubesc- en gros şi en detail.

 

În adolescenţa mea era foarte, foarte greu să-i spui cuiva „ te iubesc….. Acum, Alexia, fata mea de 12 ani, îmi spune aproape de fiecare dată, cînd vorbesc cu ea la telefon „ te iubesc”, cu tonul acela din serialele americane – I love you…. I love you too.
Dar, mă rog, am zis că aşa o fi noua generaţie, superficială şi consumeristă: „Te iubesc, pa, dumneavoastră ce doriţi: Cola, Fanta, Sprite, mică, mare, medie?”

 

Obişnuiam să-i spun iubitului „te iubesc” foarte des, pînă mi-a spus să nu devalorizez sentimentele şi expresia.

 

Mai sunt multe alte pasaje „cu experienţă”. Recomand spre lectură. Cine ştie, poate te regăseşti. Poate te ajută să rezolvi o dilemă, poate îţi dă răspunsuri, poate o admiri încă de cînd erai mică şi vrei să o cunoşti tête-à-tête. Uite că acum ai ocazia, citindu-i sufletul.