Browsing Tag

relatie femei-barbati

Din viață

Unde am greșit?

„Sunt tânără. Mai am atâtea să învăț”, îți spui de fiecare dată când nu ai curaj să iei o decizie ce ți-ar putea schimba radical viața. Citești cărți motivaționale, te abonezi la pagini pentru femei, plângi la postările siropoase și la cele în care soțiile își batjocoresc soții alcoolici, curvari, leneși și indiferenți, încerci să compari eșecurile tale cu eșecul altor ființe necăjite, care pierd busola în mijlocul greutăților. Te minți și începi a crede în clișee impuse tot de femei care, probabil, au fost și sunt nefericite în relațiile pe care le au. De ce nefericite? Pentru că o femeie care e satisfăcută de viața ei, nu dă  sfaturi altor femei despre cum e bine să trăiască, ce Sfânt al casei să aleagă și la ce oră să se culce cu bărbații. Ok, nu acorzi mare atenție acestor detalii, pentru că ești obsedată de o singură întrebare: „Unde greșesc și de ce mă simt străină în relația pe care o am?”

Îți pui această întrebare seara, înainte de somn, pe drum spre magazin, în troleu și în pat, lângă el. Îl iubești, iar aceasta este cea mai frumoasă scuză pe care o găsești. Nu mai crezi în tine, în ceea ce spui, în ceea ce faci și ce vrei. Tu crezi în el, deși  poate el e greșeala care se ascunde de rațiune în inimă. Nu este exclusă nici a doua variantă – tu ești o greșeală pentru el, iar din această cauză relația voastră începe a șchiopăta.

La început nu era la fel. La început credeai că pentru a construi o relație sănătoasă, este suficientă dragostea pe care v-o dăruiți reciproc. La început nu te gândeai că interesele personale pot suferi din cauza  celor comune și invers. La început nu vă reproșați unul altuia că sunteți indiferenți față de problemele celuilalt (deși nu e așa), și nu te gândeai că, într-o relație, compatibilitatea psihologică e mult mai importantă decât cea dintre zodii. Îți repeți insistent că va fi bine, că într-o relație există diverse etape și teste prin care sunteți nevoiți să treceți, că înțelepciunea vine odată cu timpul, valabil în ambele cazuri, că tot ce se face, se face spre bine și alte bullshituri care nu au nicio relevanță atunci când doi oameni, care impart același pat, trăiesc în lumi paralele. Te gândești că într-o relație totul se împarte la doi, chiar și nefericirea. Cu timpul, răbdarea devine cel mai temut dușman al tău, iar confortul pe care ți-l oferă ideea că nu ești singură, te ajută să mai treci o zi boțită în calendar.

Mă gândesc uneori că ne merităm sorțile. Că, defapt, problema nu e în bărbații noștri, ci în noi. Așa vine frustrarea în femei – din frică. Din neîncredere și din nepăsare față de noi.

Eu nu cred că un barbat care trăiește lângă o femeie paralizată psihologic pe jumătate, este fericit. Resemnat poate e, fericit, însă, niciodată. La fel ca și noi, cele care credem că timpul le aranjează pe toate. Timpul are o singură funcție, de a trece. Să nu căutăm scuze acolo unde ele nu-s. Pentru că ele chiar nu-s și nici nu vor fi.

Revenind la întrebarea: „Unde am greșit?”. Probabil acolo unde te-ai rupt de tine. Sau încă mai greșești, crezând că doar iubirea salvează tot. Comunicarea ne salvează, în primul rând. Vorbește cu bărbatul de lângă tine, spune-i ce-ți place și ce nu, lasă-l să-ți explice de ce e atât de absent, sau prea mult prezent în viața ta. Comunicarea e unica modalitate prin care înțelegi dacă omul de lângă tine e al tău. Dacă nici comunicarea nu ajută, înseamnă că, pur și simplu, bărbatul tău e prea rupt de tine și de ceea ce numești tu relație.

 

Text și imagine: Natașa Bujor

Dragă redacție

Peter si Para

Sint in masina, ambii. Merg spre casa. Se intorc obositi, dar amuzati si excitati.

Seara a fost frumoasa, mincarea gustoasa, discutia siropoasa. Zece ani din ziua nuntii.

Mai exact, unsprezece, din ziua in care s-au cunoscut. Para tine la cifre si la date. Ea respecta traditiile, ritualurile, si toate maruntisurile din aceasta supa… Para e femeie, iar femeile iubesc sa-si construiasca istorii in mintea lor si sa le decoreze ca pe un pom de Craciun.

Masina avanseaza, amurgul se lasa, tacerea se ingroasa. Peter si Para privesc inainte, fara sa se tina de mina…

Para:

click here „Dar nici nu e nevoie sa ne tinem de mina… Sintem un cuplu pasional, dar si democrat. Avem spatiul nostru intim bine delimitat si asta e minunat. Ne iubim si ne pretuim unul pe altul. Ne hranim din aceleasi emotii, atingeri, nebunii si extaz! Impartim totul: aerul si apa, patul si podeaua, vinul si visele!

http://winevault.ca/?perex=sito-per-indici-mercato-iq-option Sintem unul, chiar daca sintem doi.

source url Nu conteaza daca, uneori, ca si oricare alt cuplu, cunoastem instrainarea…
http://oarcok.org/?mefrioes=il-y-a-des-rencontres-qui-vous-effleurent&dfd=d6 Aceasta distanta dintre noi, care e moale, larga si neagra ca noaptea, dar care e intotdeauna urmata de lumina si exaltare… Si-apoi, toti barbatii sint asa: pleaca, ca sa revina… Toti barbatii au o slabiciune a lor: fotbalul, berea, detectivele, pornografia, ebay-ul, facebook-ul…

Si Peter al meu e un barbat cu aceleasi necesitati tipice de instrainare. De cele mai dese ori, seara si in week-end sta pe net… Dar, am ghicit eu secretul: il las sa se indeparteze, ca sa-mi revina singur, cind simte nevoia de a fi cu mine! O! si atunci revine incarcat de dor si de patima… Atunci eu sint Regina lui!

terbinafine (lamisil) 250 mg oral tab E atit de frumos si dulce, Peter al meu!

anafranil 0.25mg dental Ma uit la el si il admir… cum conduce, cum ma fura cu coada ochiului, cum transpira, nimic nu-mi scapa… Il sorb din priviri, cu mirosul lui cu tot. Ma innebuneste si ma obsedeaza! Las’ sa moara prietenele mele de invidie cind vor vedea pozele noastre pe facebook. Si las’ sa tot zica ele ca dragostea oricum moare, odata si odata. La ele moare, la mine – nu! 

pariet 50mg 4mg O! Peter, abia astept sa ajungem acasa, ca sa ne prabusim impreuna…”

Peter:

„Am obosit… Abia astept sa ajung acasa, sa inchid usa dupa mine, sa ma las pe canapea… si, inainte de a-mi scoate papucii, sa ma las dus de val…

Sint sigur ca mi-a scris Emma. Nu prea imi amintesc din ce tara e, dar stiu ca are sini superbi si ca in curind mi-i va arata… E la etapa „coacerii”, nu o sa-mi reziste mult si o sa-mi cada in palme… Ca o para malaiata…

Demult nu mi-a mai scris Christine… S-o fi suparat ca am numit-o altfel (din neatentie).
Ce-mi pasa? Oricum e slaba, ca o scindura, si are gura cam mare. Nu se compara cu Emma… In schimb, vocea ei e o adevarata licoare, iar cuvintele-i mieroase mi se preling pe piele si ma excita in secunde numarate… Mai ramii, Christine! Esti unica, care stie sa-mi vorbeasca atit de frumos…


Poimiine se intoarce din vacanta Adèle (trebuie sa am mare grija sa nu o confund cu Adélaide! cu care totul s-a terminat… subit si neplacut…). Pe asta nu trebuie sa o supar cumva, ca e focoasa si impulsiva a naibii! Si asta o face atit de rivnita in ochii mei! Iar dupa ce si-a dezgolit pieptul splendid in fata mea, a devenit pur si simplu irezistibila! S-a dezbracat in fata ecranului, a rosit si a inchis. Dupa care nu mi-a mai scris timp de citeva zile. Ciudate femei… Adèle e obsesia mea virtuala, la propriu…


O!… Ma trec toate apele cind aud mesajele curgand in telefon si imi salta inima ca nebuna, cind imi deschid PC-ul… Sint ca un carbune incins zi si noapte…


As vrea ca niciodata sa nu inceteze acest joc, sa nu se taie net-ul, sa nu se opreasca dusul si sa ramin mereu sub aceasta ploaie… de vraja si extaz !


Ha ! Iar Para crede ca ea e autoarea, ca ea e regina… Eh, Para, Para… E bine ca crezi asa. E bine, pentru tine.


Eu, de fapt… te iubesc, Para… te iubesc sincer. Ai un loc de onoare in inima mea. Doar ca inima mea e prea larga, mai incape cineva pe linga tine, cineva care ma hraneste altfel decit tu o faci, si de care am o nevoie… vitala!


E bine sa nu stii despre asta ;)

Haide, vin-o sa-ti dau un pupic pe obraz, dulceata mea…”

Zgomote scurte de motor. Masina a ajuns la destinatie. Peter si Para se apropie de casa. Pasi impleticiti si brate incolacite.

E liniste, intuneric. Bezna afara si inauntru. In casa nu se aprinde lumina. Cei doi s-au „prabusit” probabil…

Un ciine urla la luna care nu-i. Niste stele rare se arata pe cer. Iar miine niste poze noi vor aparea pe facebook. Poze ale unui cuplu fericit.

Text: Lidia R.

Foto: Jens Lelie

Din viață

Eu sunt poligamă până în măduva oaselor

„Gândul la corpul gol al oricărei alte femei îmi provoacă o stare puternică de greață. De când suntem împreună nu m-a atras niciodată nici o femeie, nici fizic, nici moral”, așa își descrie el mongamia ori de câte ori abordăm tema. În primii ani de viață conjugală interpretam ironic afirmațiile astea, nimic mai mult decât dulcegării cu care încearcă să-mi provoace stare de bine. După 15 ani am înțeles că nu e glumă. Există oameni monogami și eu am avut norocul să dau peste unul. Curios este faptul că initial mi s-a părut un fustangiu ordinar: corp atletic, incredere absolută în sine, lider înnascut, pe care îl ascultă toată lumea cu gura căscată, foarte destept și extrem de sexual. Diferită era decât seriozitatea cu care aborda lucrurile. A zis că mă iubește înainte să mă pupe și mi-a propus căsătorie înainte să facem sex. S-a supărat tare când i-am zis că relația asta siropoasă nu poate dura mai mult de un an. Straniu tip, dar foarte atractiv.

Eu sunt poligamă până în măduva oaselor… în suflet. Topită după El, oricum îmi sclipeau adesea ochii după aventuri noi. Numai eu știu cât efort mi-a luat fiecare poveste în care am reușit să evit sexul. În unele ralații am ajuns prea departe, chiar dacă platonic doar. Periodic apăreau inși care mă băgau în depresie pe câteva luni. Cu siguranță, multe dintre aceste relații ar fi trecut mult mai ușor dacă se întâmplau. Dar oricât de înnebunită eram după dorința și imaginea mea idolatrizată într-o pereche de ochi noi, înțelegeam că există pași după care nu voi mai putea reveni. Dar eu vroiam să revin, de fiecare dată în brațele lui. Chiar și atuci când îmi părea că îl iubesc mai puțin și sexul nu mai era la fel de gustos.

Nu imi era frică că va dori să divorțăm. Eram absolut sigură că mă va accepta așa. Nici de singurătate, de fapt, nu îmi era frică. Frică îmi era că nu voi putea reveni la relația în care e foarte multă încredere, în care fiecare dintre noi are omul lui, cu care poate să tacă ore în șir. În ochii căruia e senin și absolut nimic de ascuns. Liniște și siguranță. În brațele căruia este acasă, oricând, oriunde, orice s-ar întâmpla. Și asta e compilat cu dragoste, cu cel mai plăcut miros din lume și… bineînțeles sex. Care e probabilitatea să găsești toate astea într-un alt partener? Experiența îmi spune că e foarte mică.

E foarte ușor să găsești pe cineva atractiv din punct de vedere sexual, să-ți creezi iluzii de dragoste, să te îndrăgostești la urma urmei. Dar e greu să găsești omul tău. Mai mult, sunt momente în viață în care vrei să fii atinsă de cineva căruia chiar îi pasă. Și pentru asta merită să faci sacrificii. Timp de 15 ani doar două femei au reușit să se apropie de el mai mult decât am putut suporta eu. El nu a înțeles că acestea trăiesc o relație virtuală cu el până nu i-am arătat eu. Eu nu am nimic împotriva poligamiei și chiar o înțeleg, încurajez, până nu mă afecează pe mine. E curios cum toată încrederea în sine se face praf la apariția unei concurente. Intru într-o luptă banală, primitivă, provocată mai degrabă de egoism decât dragoste. Dragostea ar lăsa lucrurile în voia sorții. Dragostea acceptă, iartă. Orgoliul însă e gata să distrugă. Anume asta am și făcut, am distrus de fiecare dată când am simțit concurență. Cum a fost cucerit un monogam de o altă femeie? Prin alimentarea orgoliului bineînțeles. Cred că fiecare dintre noi e atras mai degrabă de propria imagine din ochii unei persone, decât de persoana în sine.

Pe ultima femeie începusem s-o plac și eu. Lui îi apăruse un fel de entuziasm și dorință de a lucra la câteva proiecte noi. Un surplus de siguranță. În mine, însă, a început a crește frica că își împarte ideile, gândurile și emoțiile cu altcineva. Nu îmi era frică că ar putea face sex cu ea. Nu e vorba despre împărțirea aceluași penis. Probabil e mult mai ușor de trecut peste sexul ocazional, care nu implică emoții, atașament. Plus că eram aproape sigură că asta nu o să se întâmple. Îmi era frică să-i împart emoțiile, gândurile, reușitele și eșecurile. Înțelegeam demult că tipa îl place și încearcă să construiască ceva. Dar inițial era chiar nostim să privesc dintr-o parte un joc pe care urma să-l piardă. Am privit cuminte, fără să intervin, până în momentul în care EL a simțit nevoia sa-și împartă bucuria unor noi realizări inclusiv cu ea. Am simțit că nu mai eram doar în doi. Ne bucuram în trei de succesul lui. Am simțit cum mi se frânge inima-n bucăți și n-am mai avut răbdare să văd finalul firesc. Am intervenit. I-am zis că jocul ăsta a început să doară. Și jocul a luat sfârșit imediat, chiar dacă ea nu știa deocamdată.

A doua zi noi două ne-am văzut pntru prima dată, la un eveniment monden pe care nu-l putea evita niciuna dintre noi. Am evitat însă ambele destul de evident interacțiunea, mult timp, chiar dacă privirile s-au intersectat evident de câteva ori. Prietenia pe retelele de socializare, de regulă, nu te obligă să recunoști oamenii în viața reală. Spre final s-a apropiat totuși cu un soi de salut prietenesc, foarte emoționată : „demult voiam să te cunosc”. Am zâmbit doar și m-am gândit ce bine e totuși că eu o cunosc demult și nu mai era nici un sens să mă prefac, să presupun, să intuesc, să mă aventurez în jocuri străine care dor. Monogamia are avantajele ei, chiar dacă nu e întotdeauna firescă.

 

Text: M.

Din viață

Avantajele unei relații cu o femeie divorțată şi cu copil

Mulți bărbați nici nu vor citi acest articol și vor spune din start că NU. Relația cu o femeie divorțată, care mai are și un copil nu e pentru el, chiar dacă tipa e super tare și ar putea forma cel mai fericit cuplu.
Să începem cu o mică explicaţie.

Există două tipuri de femei divorțate:

  1. cele care au inițiat divorțul și au plecat,
  2. cele care au fost părăsite.

Aici vorbim despre femeile din prima categorie.

Diferența e mare, iar rănile celor părăsite se vindecă mult mai greu.

Divorțul e un proces greu, care durează (și nu mă refer la partea juridică, partaje și toate alea), durează mult vindecarea rănilor şi „reinstalarea unui nou sistem”.

Într-o căsnicie nefericită, te simţi ca o pasăre cu aripile legate, închisă într-o colivie (poate fi una chiar foarte frumoasă, unde ai „de toate”). O pasăre care voia să zboare, să descopere lumea, să se bucure de viață, dar nu mai putea, pentru că și-a legat singură aripile și a ales „de bună voie şi nesilită de nimeni” să trăiască în acea colivie. Iar când păsărea și-a amintit că misiunea ei este să zboare, a început să-și rupă lanțurile, să deschidă colivia și să zboare. Ea alege să-și construiască alt cuib și să înceapă o nouă viață. Divorţează!

După ce-și învaţă greşelile, îşi resetează priorităţile şi se reinventează, femeia divorţată e gata pentru o nouă relaţie. Doar că e mult mai atentă la semnele că relaţia nu are şanse. În urma discuţiilor cu mai multe femei divorţate, am stabilit o listă de 8 avantaje a unei relaţii cu aşa o femeie.

stockpair erfahrungen 1. Nu mai vrea să se mărite
Mulți bărbați fug de logodnă, nuntă, inele, costume, petrecere, etc.. Femeia divorțată a fost deja mireasă, ea nu mai vrea să fie prințesă, să facă nuntă ca-n povești și tot pachetul. Ea vrea o relație firească, simplă, armonioasă, serioasă, bazată pe respect, afecţiune şi responsabilităţi, fără formalități şi hârtii cu ștampile oficiale. Ea a avut deja un certificat de căsătorite, care s-a transformat într-o banală hârtie, fără valoare.

http://makse.com/?kremel=medical-student-dating-patients&ee7=49 2. E gospodină
Știe să gătească, să aibă grijă de casă, de familie, de copil, de bărbat. Găteşte cu plăcere, iar când are pentru cine, o face şi mai bine.

follow link 3. E cu lecţiile învăţate
Ea ştie ce nu trebuie să faci într-o căsnicie! Ea deja cunoaşte ce gust are creierul tocat al unui bărbat și nu mai vrea aşa „mâncare”. Femeia divorțată, care și-a învățat lecţiile din greșelile trecutului, are mai puține șanse să calce pe aceeași greblă. Ea deja poate anticipa anumite certuti, știe care vor fi efectele unui comportament neadecvat, care poate fi evitată.

go to site 4. Știe să dăruiască
Se îndrăgosteşte mai greu, dar dacă o face, atunci se implică cu tot sufletul. Iubeşte simplu, frumos şi cu dăruire. Ştie să aprecieze armonia din cuplu şi vrea linişte.

go 5. Are un coeficient înalt de inteligenţă emoţională
O femeie trecută prin certuri, depresii, dezamăgiri, dureri și lacrimi, e mult mai puternică. Iar lecţiile învățate, o transformă într-o femeie înțeleaptă.

http://www.topcanon.fr/figase/opie/893 6. Are ambiții şi motivaţie
O femeie care a luat viața de la zero, are mult mai multă ambiție, motivație și dorință de a fi fericită cu adevărat. Ştie ce nu mai vrea în viaţă şi e gata să depună mai mult efort pentru ca noua relaţie să meargă. Vrea ceva mai mult şi nu se mulţumeşte cu jumătăţi de măsură.

http://reha-baunatal.de/?biiodr=www.quoka.de-bekanntschaften&bfd=c4 7. Este independentă
Îşi întreţine singură familia, are viaţă socială activă, îşi preţuieşte timpul liber şi nu mai gândeşte ca un „sclav”. E liberă în acţiuni şi decizii, îşi asumă faptele şi consecinţele. Nu aşteaptă ca cineva să decidă în locul ei.

follow site 8. Nu-ți va cere să faceţi copii
Când te implici într-o relaţie cu o femeie care are un copil, tu nu începi a construi o familie, dar intri deja un una formată. Dacă vii cu sufletul deschis, copiii simt asta şi te primesc foarte uşor în viaţa lor. Ea nu te va bate la cap că vrea copii, având deja unul, există şansa să se întâmple chiar invers.

O femeie care a avut curajul să plece dintr-o relație toxică, care a avut puterea să-și depășească fricile și să înceapă totul de la zero, în primul rând e o femeie care s-a eliberat de frici, s-a autodepăşit, s-a reinventat şi s-a maturizat.

Ea vrea să fie femeie apreciată, respectată, susținută și iubită. Nu acceptă jumătăţile de măsură şi nu vrea să revină în acea colivie.

Puţini bărbaţi au curajul să-și asume o relaţie serioasă cu o femeie divorţată. Pentru că la noi în societate, cele divorțate sunt considerate de o „categorie inferioară”, ceea ce nici pe departe nu este aşa.

E o relaţie mai complicată la început, dar dacă ţi-o asumi, poţi deveni cel mai fericit bărbat!

 

Text: Anonim

Foto: Kyson Dana

Dragă redacție

Mama mea a decis să lase casa, grădina, pe tata și să plece

Cum e să accepți faptul că familia în care ai crescut nu te motivează să-ți creezi propria familie?

Mama mea a decis să lase casa, grădina, pe tata și să plece. Pentru că a obosit să slujească un om care o disprețuiește. Care nu acceptă dreptul ei la viață liniștită și care îi refuză de fapt orice drept înafară de cel de a-l sluji.

Probabil mama n-avea să plece dacă n-ar fi fost atinsă de o artrită cronică, care-i provoacă dureri groaznice și că tratamentul medicamentos nu a ajutat-o. A început să urmeze un tratament naturist, cu regim, plante culese de ea în pădurea de lîngă sat și liniște. Doar că în acest regim este imposibil cînd trebuie să slujești. Și ea a ales să trăiască altfel.

M-am bucurat cînd a plecat. Eu demult nu mă mai implic în certurile lor. Nu-l mai apostrofez pentru comportamentul lui degradant. Dar mi-e jale de ea, de viața fără prieteni (el a făcut tot posibilul ca ea să nu mai poată vorbi cu nimeni prietenește),fără călătorii (trebuie de băgat banii în casă), fără grijă de sănătate (fiecare vizită la medic în Chișinău trebuia practic negociată), fără hobby (el nici acum nu are idee ce-i place mamei să facă), fără sărbători (fie că e Paște, Crăciun, ziua ei de naștere, ea trebuia să facă ceaune de mîncare pentru el și rudele lui),fără respect față de rudele ei (înjurii și dispreț la adresa fraților, surorii și mamei ei).

Interesant lucru, imediat ce ea a plecat, el a intrat în panică, a început să sune toată lumea, să ceară de la noi, copiii lui, să o aducem acasă, că fără ea el moare. Eu i-am zis că nu mă implic în relația lor și că nu mă las șantajată. Apoi am fost în sat, am văzut că a încetat să bea, că lucrează pe lîngă casă, că pot să vorbesc cu el în liniște, că poate fi om adecvat și i-am declarat că nu vreau ca mama să se întoarcă la dînsul. Pentru numai fără ea, el poate să fie un om normal. Și că prezența ei îl transformă într-un animal turbat.

El a tăcut. Apoi m-a rugat din nou, să vorbesc cu mama, să o rog să vorbească cu el măcar la telefon. I-am zis că nu. Mama o să-l sune dar să nu aștepte să se întoarcă. Mă simt ciudat. Mă bucur pentru mama dar mi-e jale de el. Deși oamenii nu se schimbă la bătrînețe. Nu unul ca dînsul.

Încerc să gîndesc că aceasta este relația lor și nu tragedia familiei. Indiferent de deciziile lor mai departe, eu nu am dreptul să mă implic. Dar e atît de greu să mă mențin pe această poziție.

 

Text: Anonim

Foto: freevector.com

Când copiii dorm

Despre ea de la Sud si el, de la Nord

Nu e nici un pci o istorie de oh si wow… dar e multa multa dragoste! Ea iesita dupa o relatie de cinci ani… intr-o tara adoptiva, el un originar din tara adoptiva a ei. Intilnit la mijloc de drum… la un restaurant cu mult gust de cafea, intre jobul ei si casa lui. Ea fara nici o asteptare… cu ruj rosu, dupa concediu si plina de viata. El, calm si linistit o atepta in fata restaurantului. Ea a vorbit mult, chiar prea mult cu accent romano-rus in limba lui… el a vorbit calm cu accent sudic a tarii unde s-au intilnit. Vinul si cuvintele au curs… in momentul cind a trebuit sa plec el a imbratisat-o si a ”fugit” dupa ea, mers rapid dupa el. Ea, moldoveanca, a zis ca s-a speriat, el, nordicul, a zis ca ea a fost superba. O moldoveanca si un el intr-o tara nordica… au facut multe impreuna. Au descoperit lumea, orasul, au incercat lucruri noi pentru ambii, au baut Taraboste, au fost ei! Pina intr-o zi…cind ea, moldoveanca, cu cultura ei bagata pina la infinit in singe s-a suparat. Nu a vrut sa vorbeasca, nu a vrut sa auda… a sters numarul de telefon si a asteptat… mult crezind ca el o va cauta. El, nordicul, nu stia ce sa faca- doar sa scrie mesaje fara nici o aluzie si sa o intrebe ce face. Ea a schimbat casa, a intilnit alti ei, a lucrat mult, a strins prietenii in casa in fiecare weekend pentru ca ii era frica sa stea singura… a supravetuit si a inceput sa zimbeasca. El a disparut… pina in martie! Ea sigura cauta fericirea… el a aparut intr-o zi! Ei… ii este frica! Au hotarit ca se vad… la un pahar de vin! In curind! Povestea… va continua! Sau poate nu… intre un el, nordic, si o ea moldoveanca!

 

Text: Anonim

Dragă redacție

Sunt pe punctul de divort

Sunt pe punctul de divort, de fapt e o continua perpetua supravietuire in doi dar care inevitabil ar trebui de pus punct. Copilul a plecat la bunici. Si ieri am avut 2h de discutii a celor 10 ani cu replici si daca si poate si tot asa pina am ajuns dupa parerea mea la esenta- divergenta de valori- pentru mine educatia este esentiala si necesara, pentru el- nu. Mi s-a reprosat de ce nu am ajuns ministru pina acum daca am atitea cursuri de instruire in spate.

 
Si masterat in Fr. N-am avut replica, mai corect am estimat ca timpul meu e mai scump decit inca o 1h pierduta la mijloc de noapte, cind azi trebuie sa merg la serviciu, iar celalalt sta acasa somer deja de 8 luni.., nu am vrut sa explic nimic.

 
Dar reflectind asupra celor de ieri am sezatia ca nu e doar gaoacea mea vizata, ca barbatul care inca e in viata mea e un fenomen mult mai extins in societate, unde femeia nu e obligator sa-si urmeze visurile si mai ales prin educatie, ci ar trebui sa se multumesca cu un copil, coliba si super sexul pretins.

 

Intrebarea care nu a fost scrisa, dar care se citeste printre randuri este despre ce sens are sa continui o astfel de ralatie. Unde, simplificat, barbatul nu impartaseste aceleasi valori cu femeia.

 

O femeie inteleapta mi-a spus odata ca intr-o relatie trebuie sa mergi pana la capat. Sa treci cu acel om prin tot rahatul existentei, atunci cand groapa sapata in gradina debordeaza. Pana la capat. Pana cand stii ca mai departe nu ai unde merge. Mai departe e perete. Nici macar din rahat. Din beton.

 

Bun sfat. Numai ca eu as adauga ceva la el. Inainte de a incepe sa inoti cu cineva prin efectele secundare ale oricarei relatii, trebuie sa te intrebi „Dar vreau eu sa inot cu el? Vreau sa trec cu acest om prin tot acest rahat? Vreau sa ma tin cu el de mana cand voi incerca sa nu ma scufund sau sa ma asfixiez?”.

 

Pentru ca noi putem face orice cu omul care ne este alaturi. Si de multe ori facem. Fara macar sa ne intrebam „Da’ vreau eu asta?”