Browsing Tag

relatii barbati-femei

Dragă redacție

Despre cealaltă parte a monedei

qd chuck rencontre larry Suntem obișnuite că în majoritatea divorțurilor sau a rupturilor de cuplu unicul vinovat să fie bărbatul. Sau a trădat, sau a fost violent, sau bețiv, sau leneș. Dar mai este și altă parte a monedei. Există bărbați fideli, familiști, harnici, respectuoși cu care nu ne înțelegem (nu, nu din cauza că inima noastră aparține altcuiva, telenovelele aici nu au loc), ci pentru că vorbim „limbi” diferite.

site de rencontre jeux Noi ne-am căsătorit dintr-o dragoste mare și romantică, dar fără mesaje copiate și gesturi în fața lumii… Azi, însă, soțul meu, după o ceartă abituală, mi-a zis că mai bine rămânea cu una din fostele lui. Era tandră și înțelegătoare, iar eu mereu fără inițiativa, nu zambesc niciodată și nu sunt afectuoasa. Eu i-am răspuns sever că îmi voi găsi un bărbat care să mă iubească așa cum sunt de 10 ori mai mult ca el.

in the traditional dating pattern the expected outcome for the male was Prima întrebare de la alte femei ar fi: „Serios? Soțul tău așa ti-a zis? E un nesimțit. Un nemernic. Lasă-l sa se întoarcă la fosta! Precis nu te iubește!” Eu, însă, am înțeles că el vorbește „limba” unui om trezit devreme dimineața, obosit de lucru, care cu nerăbdare se întoarce acasă și își găsește soția, în concepția lui, mereu nemulțumită. Iar ea vorbește „limba” unei femei frustrate, care, în afara de făcut mâncare, shimbat pampers și ordonat jucării, nu știe nimic. Nu se înțeleg și se ceartă. Ambii au avut așteptări care nu corespund realității. Și se acuză.

http://www.qiongbupa.com/martisd/3041 Să fim sincere, e normal ca un om care zilnic interacționează cu oameni activi, cu femei ambițioase și razbatatoare, să se irite când acasă îl întâlnește o „legumă stoarsa”, supărată și cu mutra pe dos. Și e la fel de normal ca alt om, care stă mereu închis în casă cu copil mic, printre străini și fără o viață socială, să sufere. Mai ales că odată era activ, plin de vise și optimist.

http://www.ikutbet.net/?frestir=cherche-femme-juif-pour-mariage&2ce=79 Când eram încă logodiți, în perioada sindromului meu de prințesă așezată pe tron și a lunii de miere, credeam că dragostea va ajunge. Credeam că iubirea va salva tot, va repara orice s-ar putea strica. Dar nu e chiar așa. În viața reală iubirea este ingredientul principal, dar nu unicul. Sunt cupluri care nu se iubesc, dar se respectă, țin unul la altul și totuși construiesc căsnicii fericite cu multa înțelegere. Și din contra, parteneri care se iubesc, dar sunt incompatibili. De ce oare? Sau poate eu nu înțeleg bine lucrurile?!

http://poloclubmiddennederland.nl//fotos/ Text: M.M.

rencontre musulman de france bourget Foto: Toa Heftiba/Unsplash

Dragă redacție

Azi cine poarta halatul tau cel alb?

source Draga redactie,

follow El are un halat de un alb imaculat pe care il poarta trei persoane: eu, el si ea.

site de rencontres pour vacances Eu, de vreo 3-4 ori pe saptamana, ea, o data – de doua ori pe an, timp de o saptamana de fiecare data, iar el – in fieacare seara, dupa mine sau dupa ea. Am inteles ca fac parte dintr-un triunghi amoros atunci cand el m-a anuntat ca pleaca la ea, in vacanta, pe vreo 10 zile. Mi s-a clatinat pamantul de sub picioare. Atunci am inteles ca sunt indragostita si ca nu vreau sa renunt la el. Nu aveam cum sa ma revolt pentru ca stiam ca ea exista si ca mai devreme sau mai tarziu ei se vor vedea.

http://www.goodlight.it/?bioreresd=opzioni-binarie-conto-demo-senza-deposito&310=e6 Pentru noi totul a inceput acum 8 luni, ca o aventura, mi-a spus ca are o relatie in paralel foarte repede dupa ce am facut cunostinta.

single finnmark Pentru ei totul a inceput acum 5 ani, tot ca o aventura, mai ales pentru ca ea locuieste pe un alt continent si este casatorita. La inceput am perceput-o ca pe o himera, nu mi se parea reala. Cu toate ca m-a deranjat, nu am incetat sa ne vedem, era doar o aventura intre noi, deci putea sa existe in paralel cu o relatie extraconjugala. Abia astazi stiu ca este un om in carne si oase, acum cand este randul ei sa ii poarte halatul.

Astazi problema este ca nici una dintre aceste doua relatii nu mai sunt aventuri, astazi cineva este inselat, dar nu stiu cine. Eu sau ea ? Oare ma inseala pe mine cu ea sau pe ea cu mine ? Cred ca nici macar el nu ar putea raspunde la aceasta intrebare.

Dragă redacție

De ce la noi există cultura măritatului devreme?

De ce prima întrebare care i se adresează unei fete mari este „Ai pe cineva?”, „Când te măriți?”
Dacă nu ai pe nimeni – ești o ratată, dacă ai unul „levii” – ești proastă, iar dacă e unul bun, precis ești curvă.

De ce absolut NIMENI nu povestește fetelor naive, care mai cred în povești și se inspira din telenovele, (dar și bărbaților, care proaspăt însurați simt că nu s-au saturat de distracții și își continuă viața, ca și cum ar fi singuri) cum este să fii cu adevărat căsătorita, câte responsabilități, câte dificultăți sunt? Câte noduri se inghit, ca să fie bine.

Mă uit prin grupurile astea, alde „Woman’s secret”. Fete de 26 ani căsătorite deja a 3-a oară: „Am un bărbat de aur, mă ține pe palme”. De ce atâta mimare sau făleala e mare? De ce nu povestesc așa cum este într-adevăr, pragmatic, fără floriceleă și filosofii!

De ce în loc să se concentreze pe acapararea unui pen*s, nu își continuă studiile, fac carieră?!
Eu nu sunt contra mariajului, doar ca aș vrea să nu existe presiunea societății. Nimic nu îți poate garanta o căsătorie perfectă, totuși când ești mai matur, cu mintea coaptă, vezi lumea cu ochi mai clari. În Italia, Germania lumea se căsătorește mai târziu, dar în mod conștient și nesiliți de nimeni.

De câte ori revin mă conving de câteva lucruri:

#Plin de fete de treabă, care stau cu niște bădărani doar ca să corespundă standartelor de a fi împerecheate.
#Plină țara de bărbați care se holbează la orice fustă, caci căsătoriți de pe la 23 ani nu și-au trăit viața.
# Femei care trăiesc cu frustrări că s-au măritat devreme și nu au văzut nimic în viață.
#Proaspăt măritate, cu copii în poală, așteptând în fiecare weekend stăpânul casei de la discoteci, căci „bărbatul are dreptul să se relaxeze”.

 

Text: M.M.

Foto: Anne Edgar/Unsplash

Dragă redacție

Despre sindromul excepției

După o discuție cu o prietena de a mea care trăiește un început de relație.

Îmi povestește cum totul e așa frumos, cu certuri mici și împăcări mari și lungi. Cu zâmbete când se observă un defect, fără critici, fără nervi și stresuri. Fără interdicții și impuneri! Cu ieșiri pe la petreceri, doar cuprinși și sărutându-se. Și imediat îmi vine in cap viața mea, cu copii mici, cu nervi când ți se întoarce bărbatul de la lucru, cu critici și țipete de fiecare dată când ceva nu îi convine. Mă privesc în oglindă și îmi văd fața nemulțumită și obosită, dar cel mai important, e revoltată.

Îi zic: „Așa e la început, dar după, totul se schimbă”. Ea un pic iritată: „Nu cred, nu sunt toți așa, dacă știi cum să te comporți și cum să discuți, relația va fi mereu frumoasa”.

Sunt Cuvintele pe care le ziceam și eu la început. Pe la 20 de ani. Credeam că alții nu au știut cum să se comporte. Puteam să jur că niciodată nu ne vom lasă de mână și nicicând nu se va enerva pe mine, văzându-l cât era de îndrăgostit. Îmi amintesc cum îmi asculta cu atenție fiecare frază, iar acum vorbesc cu pereții.

Cu siguranță sunt și cupluri perfecte. Cupluri care se împacă bineși trăiesc în armonie. Dar oare toată aparența asta pe care o vad pe Facebook, pe la nunți în fața lumii, e sinceră ? Dacă da, chiar mă bucur, dar dacă nu, atunci mi-i ciudă, căci creează așteptări false, dezamăgiri, frustrare și depresie la femeile care simtcă au greșit cu ceva.

 

Tetxt: M.M.

Foto: Leon Biss/Unsplash

Din viață

Fii barbatul visurilor tale

Vorbeam azi cu cineva despre dorinta femeilor de a-si gasi o partida interesanta. Stiti si voi – barbat nici prea tanar, nici prea batran, sa arate bine, sa fie deja cu casa, masina si, de dorit, o afacere sau, cel putin, un salariu bun, stabil si cu perspectiva de crestere. Sa fie o persoana cu statut, cu relatii, sa fie cult, educat, bun la suflet, sa vrea copii, sa o iubeasca pe mama-soacra si sa sustina emanciparea femeilor. Dar nu tare, ca altfel n-o sa vrea sa-si intretina sotia.

Nimic nou, o sa-mi spuneti. Posibil.

Cel mai curios este ca femeile care cred ca ele sunt primele care ar merita un astfel de barbat, nu prea au ce oferi in loc. Fizicul lor este mediu sau, uneori, mai jos de mediu. Sportul sau orice fel de activitate fizica intensiva nu intra in planurile lor, pentru ca ele considera ca trebuie sa fie iubite pentru suflet bun si gingasie feminina, pe care ele isi imagineaza ca o au in surplus.

Inteligenta lor oscileaza undeva intre 7 si 8, pe o scara de 10 puncte. Desi, 7 si 8, cred ca e un scor foarte bun. De obicei, aceste cautatoare de partide bune nu stralucesc intelectual. Cartile de non-fictiune sunt prea obositoare pentru ochii lor. Romanele lui Dostoievski prea deprimante. Piesele lui Ionesco prea… absurde. Si, in general, cui ii trebie literatura, cand poti sa citesti despre cum sa atragi barbatul viselor tale, punand sub perna un fir de par sau purtand fuste lungi si par despletit?

Si, evident, aceste femei nu o duc foarte stralucitor la capitolul material/financiar/economic, altfel ar fi preocupate de altceva. De obicei, ele nu se bucura de vreun statut social, nu au un cerc de cunostinte divers, nu au relatii importante, iar daca le au, ele se datoreaza parintilor sau unor prietenii mai vechi.

Scurt pe doi – viata lor nu este o vesnica sarbatoare, desi ele tare si-ar dori aceasta.

Nu inteleg inca bine de unde, dar de undeva aceste femei totusi au preluat convingerea ca tot ce trebuie sa faci, ca sa atragi un barbat bine, este sa iti doresti aceasta. Ca simplul fapt ca existi, atat de unica si exceptionala, dar ele anume asa se vad, este suficient ca EL sa apara in viata ta, pentru a se incalzi de la caldura ta, a se umple de viata de la energia ta, a vedea drumul din fata, datorita luminii pe care o emani…

Simtiti neconcordanta cu ceea ce avem? Adica, avem o femeie care nu investeste putin sau deloc in imaginea ei, in cresterea intelectuala, care se teme sa riste, sa caute oportunitati, sa se lanseze in proiecte care i-ar aduce capital social si ea cauta un barbat care face exact opusul – investeste in imagine, isi antreneaza mintea, risca, cauta oportunitati, se lanseaza in proiecte noi pentru a se impune si mai mult in mediul sau.

Si acum, atentie, intrebarea de un milion de euro – de ce un astfel de barbat ar vrea sa-si lege viata de o astfel de femeie?

Dragilor care cautati astfel de solutii problemelor pe care le aveti, inspirandu-va din povesti cu printi si printese, cenusarese si alte tarancute care au ajus regine, adevarul este ca povestile sunt despre lumea noastra interioara (in acest sens, recomad cartea „Femeile care alearga cu lupii” de Clarissa Pinkola Estes). Iata un detaliu, cunoasterea caruia poate schimba foarte multe lucruri in viata voastra.

Daca sa vorbim in termeni foarte pragmatici – de ce un barbat bine pozitionat si-ar dori o femeie care nu are si nu prezinta nimic? Ca sa fie mai simplu, haideti sa inversam situatia – sunteti femeie, aratati bine sau foarte bine, investiti mult in imaginea voastra, sunteti cunoscuta in mediul vostru, financiar sunteti ok, dar tindeti spre mai mult, aveti cateva proiecte concomitent, nu va opriti niciodata din invatat, aveti un cerc extins de cunostinte, va place viata pe care o aveti, calatoriile si activitatile cultural-artistice sunt prioritare in timpul vostru liber – veti dori sa va legati viata cu un barbat care nu are nimic si nu prezinta nimic?

Oare femeile care isi doresc o astfel de relatie, nu inteleg ca se pun in situatia de a semna un contract pe alb si ca termenul de „mezalianta” nu a fost anulat? Si nu va fi, atat timp cat vor exista casatoriile. Iar acestea vor exista, atat timp cat va exista proprietate privata. Si oare ele nu inteleg ca oricat de mare n-ar fi pasiunea cea dintai (care poate doar lor le pare „pasiune”), tot ceea ce va urma va duce la dependenta lor de sotul atotputernic? Intr-o zi ele se vr trezi fara cariera (pe care niciodata nici n-au avut-o), fara bani, fara proprietati, cu pielea flasca, cu kilograme in plus, fara prietenii valoroase, fara relatii, fara un pamant ferm sub picioare, pentru ca tot de ce au fost in stare a fost visul despre Cenusareasa care s-a maritat cu printul.

Am eu o vorba pe care o adaptez la diverse situatii legate de relatiile cu sexul opus – fii barbatul pe care vrei sa-l ai. Nu, asta nu inseamna sa iti faci un spate lat si sa-ti micsorezi sanii. Asta inseamna sa faci tu pentru tine tot ceea ce astepti de la barbatul visurilor tale.

 

Imagine: Camelia Cordeiro

Dragă redacție

Iubirea a anulat sfârșitul lumii ca să mă sfârșească pe mine

Îți mai amintești cum eram când ne-am cunoscut? Nu noi, doar eu. Văd că atunci am scris… ceva:

Iubirea a anulat sfârșitul lumii.
Mulți ani de acum încolo vor mai apărea glume despre cum am petrecut sfârșitul lumii. Nota de seriozitate, însă, apare atunci când medităm asupra prezentului și viitorului – am primit un dar de o valoare infinită, timpul, iar modul în care urmează să-l petrecem va defini o viață întreagă.

Pentru a trăi o viață nu e suficient să ai doar timpul. Oamenii, sentimentele și rațiunea sunt alți 3 piloni ai trăirii fiecărui dintre noi. Așa a fost creată această lume, să se nască oamenii din iubire, să trăiască iubindu-se, acest sentiment fiind inițiatorul celorlalte trăiri – dorul, plăcerea, ura, frica… Acestea din urmă având împuternicirea de a ne forma cugetul.

Nu cred că aș putea vreodată să număr câți oameni am întâlnit, cert e că fiecare a lăsat câte o amprentă în istoria mea: am făcut schimb de idei și emoții. Niciodată, însă, nu aș putea să-i uit pe cei care i-am văzut și m-au văzut pentru prima dată. Familia e cea mai temeinică școală a vieții, unde mai învăț și azi ce e respectul, afecțiunea, căldura, grija, bucurii și tristeți care ne unesc la masa moștenită încă de la străbuni.

Timpul mi-a adus în pragul maturității ziua în care m-am îndrăgostit,  iar aceasta a avut curajul să coincidă cu ziua în care oamenii așteptau un sfârșit de lume. Pentru mine aceasta a însemnat un nou început, pentru mine iubirea a anulat sfârșitul lumii.

Sufletul mi s-a luminat, gândul mi-e mai cu minte. Din momentul în care mi s-au intensificat bătăile inimii știu să definesc o femeie care iubește: mai frumoasă, mai blândă, mai înțeleaptă, mai grijulie, mai îngândurată, mai visătoare – toate azi citindu-i-se în privire, mai având închipuirea rebelității de ieri.

“Ca un om să iubească pe altul e probabil cea mai grea sarcină care ne-a fost incredințată, sarcina supremă, examenul final, opera pentru care toate celelalte sunt doar un preludiu… Iubirea e un imbold pentru fiecare să se desăvârșească, să devină cineva, să devina o lume el însuși de dragul cuiva.”  spunea Rainer Maria Rilke.

A iubi înseamnă a fi fericit dăruind fericire, a transforma pământul în nori ce zboară spre realizarea unui vis al nostru, a-ți impune rațiunea să asculte doar chemarea inimii, a dărui tot ce ai mai bun, a oferi ceea ce nici nu îți imaginai că ți-e în puteri să oferi, libertate prin supunere, liniște în aglomerația unde se regăsesc doar privirile noastre, trăirea unei realități ce pare a fi o închipuire și așteptarea momentului în care din nou ni se vor încălzi mâinile de la o simplă atingere.

Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru că mi-a adus în viață acest om extraordinar, iar o dată cu el profunzimea și puritatea trăirilor mele. Cu binecuvântarea Lui, îmi doresc cu toată ființa ca acest om să fie iubit și să iubească, să fie împlinit, să realizeze cu spor toate gândurile frumoase ce le are, să fie copleșit de noroc și să trăiască fiece zi cu o intensă fericire.
Azi mă gândesc la anii mei, zilele mele, copilăria și tinerețea… Doamne, cât îmi sunt toate de scumpe, dragi și doar ale mele! Azi realizez că poveștile în care credeam, mai fiind copil, acum încerc să le realizez, să-mi fie viața – o poveste, începând cu ”a fost odată” și continuând cu ”de nu ar fi, nu s-ar povesti”, sperând să apun în cele ”adânci bătrâneți”. Azi mă simt mai tânără, cu mai multe vise; azi simt cum ard în veșnicie și tot azi încă nu mai e scrum, ci doar intensitate, ardoare, voință, speranță. Azi mai sunt un copil tânăr, naivă și credulă, însă absolut decisă să cresc învățând arta de a trăi, să devin o femeie extraordinară, puternică, o mamă cu alți mulți copii și un om bun. Azi îmi organizez gândurile și ideile – vreau să muncesc pentru a-mi onora statutul de cetățean responsabil, să creez, să produc, să contribui la maturizarea societății. Și tot azi mă gândesc la el… Cine este și ce-a făcut cu inima mea… Azi el este celui cărui îi sunt fidelă fără ca să-mi fi cerut vreun jurământ. Azi sunt fericită, căci am toți anii din toate timpurile, azi sunt toate zilele mele, azi sunt copil, azi îl trăiesc astfel pentru că am cunoscut ce e iubirea!

Știu că ai citit. Eram acasă la părinții tăi. Ca de cele mai multe ori, în încăpere erau mai multe grade decât în termometru. Bere, vin? Nu țin minte. Umblai prin bucătărie cu bucata aia de ziar și i-o fluturai în ochi mamei tale, cu mîndrie, credeam atunci, azi înțeleg că era orgoliu.

Eu am citit-o numai ce încă o dată de 3 ori.

Eu acum înțeleg că dacă atunci am scris acele cuvinte, pline de sens, speranță, vise, înseamnă că chiar te-am iubit. De fapt, înțeleg că te-am iubit și din alte considerente. Cele care nu mă mai inspirau să scriu atât de poetic.

4 ani. Și toată viața înainte.

Eu chiar credeam în cele scrise.

Pot demonstra. Am făcut tot ce am scris. Iar după ce am făcut tot ce am scris, nu am mai scris, căci nu prea merge penița la înjurături și povestiri despre cum a trecut ziua, săptămâna, luna. Da, eu înjur, românește, rusește, româno-rusește. Să fim sinceri. Pot trânti, țipa, strica, să știe o lume întreagă cu ce intensitate poate să îmi zbiere sufletul. De scârbă și durere.

Apropo, de scârbă și durere. La început mă durea pentru tine, căci îmi părea că te autodistrugi, sărmănelul de tine. Atâta alcool… Mă temeam că o să faci hipertensiune în câțiva ani. Apoi mă durea pentru mine. Tu știi că putoarea de peregar pute a moarte? Iar aberațiile care le spuneai la beție… Îmi întunecau cugetul. La sfârșit, scârba și durerea, erau pentru moartea mea. Ai omorât acel copil, femeie-copil, naiv și luminos, care te-a iubit.

Scenariul știu că îl ții minte. Cu mintea trează, nu aveai ce căuta lângă mine. O ajutai pe mămica, organizai ieșiri cu surioara în special, și deja cu restul. Cu mine nu aveai NICIO treabă. De băut era de dorit să bei în casă, să nu cumva să vadă lumea ce capacitate ai. Și eu, culmea, mă enervam, boceam, urlam, luam geanta și mă duceam la mama. Apoi mă sunai tu, deseori vorbeam și cu membrii familiei, așa… ca să înțeleg și eu bine până la urmă unde am greșit și ce trebuie să mai fac să fiu o femeie de treabă. Fii atent – femeie, nu soție. Nu mamă a copilului tău. FEMEIE!!! iar femeia în țara asta…

Nu de mult a fost 14 februarie, ziua îndrăgostiților. În ajun încercam să îmi amintesc cum am petrecut cu tine această sărbătoare în ultimii 3 ani. Sincer, nu țin minte. Nici 8 martie. Ceva vag legat de Paști. 1 iunie 2015 voi ține minte toată viața. Prima noastră ieșire în 3, copilașul nostru avea 5 luni, pentru care tu cu soră-ta mi-ați scos ochii mai bine de o lună. Cununia noastră apropo, sfârșitul verii 2015… Tu ți-ai dat seama că în ziua aceea nu ne-am sărutat nici o dată?

Și de fiecare dată mă întorceam… De ce? Căci niciodată nu ne sărutam… Nu mă sărutai… Iar când dădeam să te sărut te strâmbai de parcă simțeai peregarul de care ți-am zis mai sus.

M-ai iubit? O fi fost și aceea un fel de iubire, care s-a definit prin tentativa de mă supune pe mine, cea crescută fără tată, venită dintr-o bortă de apartament de la etajul 7 cu doar 2 odăi. Să mă închin ție și familiei voastre, în care mereu am fost prezentată drept o cunoscută de familie, pentru faptul că m-ați lăsat să port un prunc cu sânge de-al vostru, să-l port, să-l nasc și să îl cresc în casa voastră.

Am un copil care îți seamănă leit și îți poartă numele. Îl am. Nu îl avem. Și da, îmi e frică că o să îl întorci împotriva mea. Căci cu ușurință m-ai lovit când îl purtam sub inimă, și cu mai multă ușurință după ce l-am născut, chiar dacă îl țineam în brațe. Fiindcă m-ai numit cum nicio femeie nu ar trebui numită, m-ai trimis unde niciun om nu ar trebui trimis, în prezența lui. Și de fiecare dată când îți răspundeam cu aceeași categorie de cuvinte, te simțeai învingător. Tocilara aia care a crescut în bibliotecă vorbește urât și e isterică, chiar dacă e mamă și ține copilul în brațe.

Și chiar ai învins. M-ai învins. Nu mai este nimic, nu mai sunt nimic, nu mai simt nimic.

Într-adevăr, s-a terminat. Eu m-am terminat. Însă doar în sensul celor ce au fost la început.

Căci acum am început să trăiesc în ziua care trăiește copilul meu. Cu fiecare pas nou făcut, cuvânt spus, noi deprinderi ale copilului meu, mă formez și eu din nou. Însă doar ținând cont de toate de câte m-au omorât fiind lângă tine.

Naivitatea mea s-a transformat în frică față de oameni. Dar o voi depăși, căci așa îmi educ feciorul – să își depășească fricile și să meargă sigur spre ceea ce dorește să obțină.

Orice sfârșit, e un nou început.

 

Text: Anonima

Imagine: Averie Woodard

Dragă redacție

Care e cel mai de pret cadou pe care i l-ai facut fostului tau?

Am inceput ziuaa ca toate zilele – cafea, social, ce mai nou, deschid Instagramul si vad poza actualei „prietene” a fostului meu (ca na noi ne follow-uim) in rochie de mireasa, acolo multe inimioare, si multe felicitari. Deci, se marita!

Si aici am realizat, ca, de fapt, eu cel mai scump cadou pe care i l-am facut unui barbat nu este o zi la spa sau o excursie, insa o „sotie”. Se intampla ca acum 4 ani in urma eu si el lucram impreuna, se mai intampla ca ea, „mireasa”, facuse un interviu de angajare cu mine, iar eu am decis ca el sa ii fie tutore, sa o invete, urmareasca si ajute in tot ceea ce tine de „prima faza”. Se mai intampla ca dupa 6 luni nu era cina in casa fara ca sa imi vorbeasca de „Lulu” si s-a intamplat sa fiu tradata cu aia pe care cu bratele deschise am decis sa o ajut.

Era un fel de „challenge” pentru mine fata aia, sa vad daca reusesc dintr – o persoana care nu are nicio experienta in marketing sa fac asa ca sa fie experta. „Challenge-ul” meu, din profesional a devenit personal. Azi constientizez doua lucruri:

  1. cel mai scump cadou a fost sotia. 2
  2. anumite istorii nu se termina, caci la intrebarea (care cu siguranta au primit-o si v-or continua sa o primeasca), „cum v-ati cunoscut”? , eu mereu am sa fiu in gandurile lor, chiar daca ei istoria o v-or povesti altfel, chiar daca o sa se tina de maini, ei, si eu stim de fapt cum a fost.

Dar tu, care e cel mai de pret cadou pe care l-ai facut fostului tau?

 

Text: Cristina

Imagine: Wu Yi

Dragă redacție

Draga redactie, care din cele 2 iubiri a fost cea adevarata?

Ultimul timp imi vine tot mai des in minte o situatie din viata mea, pe care nu am avut-o cu cine sa o discut. Posibil imi era jena, posibil altceva. In fine. In viata mea au fost 2 barbati (in diferite perioade ale vietii), barbati care avea planuri serioase in privinta mea, gen casatorie, copii, etc.

Nu stiu de unde si pina unde, fiind de ceva timp (4-5ani) in relatie cu barbatul #1, l-am intrebat, in caz de o situatie, in care ar fi trebuit sa aleaga intre viata mea si cea a copilului (vb de sarcina si nastere), ce-ar fi ales el? Mi-a spus indata, ca ar fi ales viata mea, intrucit eu sunt una, dar copii mai este posibil de facut si dupa.

Destinul ne-a dus pe drumuri diferite, eu ajungind la o experienta cu barbatul #2. I-am pus aceeasi intrebare. A raspuns ca ar fi ales viata copilului. De ce? Deoarece eu as fi facut la fel. Credea el. Da, avea dreptate, as fi dat viata mea pentru copilul meu.

Sunt 2 barbati care au afirmat ca ma iubesc. Dar au opinii diferite la acest subiect. Eu pina ce nu am copii, dar stiu, ca un parinte adevarat (zic = mama) ar fi salvat viata copilului in schimbul vietii ei. Insa este o diferenta intre opinia celor 2. Si nu pot sa-mi dau seama, a cui iubire a fost cea adevarata. Posibil ambele au fost. Dar aceasta diferenta in raspunsuri la o intrebare de viata imi tot vine in minte uneori.

Daca vei avea posibilitate, te rog sa scoti acest subiect la dezbatere. As vrea sa aflu mai multe pareri in aceasta situatie, de la cititoarele Alo bebe, de dorit cu explicatii, intrebarea fiind: care din cele 2 iubiri a fost cea adevarata?

Anonim

Copii

Barbatii noi fata de copilul barbatului vechi

Intr-o seara, unul dintre fostii mei iubiti, primul, de altfel, care a aparut peste un an de la separarea mea de tatal copilului, mi-a aruncat, ca pe o manusa inaintea unui duel, ca ultimul lucru pe care il pot face eu bine este sa fiu o mama buna. Si in genere… familia nu este o notiune inventata pentru sufletul meu.

 

Ei bine… ce nu spun oamenii in mijlocul unei reglari de conturi pe tonuri ridicate. Totusi, atitudinea barbatilor, pe care ii ai dupa despartirea cu tatal copilului, fata de copilul sau copiii tai si fata de rolul tau de mama este un subiect foarte aparte si foarte bogat.

 

Un copil poate fi enervant. Un copil strain, fie chiar si al femeii pe care o iubesti, poate fi enervant dublu. E prea galagios. Prea alintat. Prea mofturos. Sau prea timid. Dar bunul simt dicteaza ca nu poti exterioriza aceste sentimente rusinoase fata de un pui de om care nu poarta nicio vina, doar poate vina de a se fi nascut. Si nascut din alta samanta. Si barbatul tace. Se concentreaza ca sa nu izbucneasca. Devine extrem de politicos cu cel mic. Pana ce reuseste ce stabileasca o distanta, care de multe ori aduce a izolare in carantina. Copiii sunt contagiosi.

 

In cazurile fericite, barbatul isi aminteste ca a fost si el copil si… intinde o mana. Arunca o minge. Astupa un ochi cu palma si se joaca de v-ati ascunselea. Unge painea cu unt. Rade la desene animate. Pana ajunge destul de aproape de cel mic, pentru a-l poate convinge sa manance inca o lingura de terci. Sau sa adoarma. Acestea sunt cele mai duioase momente in care un barbat devine irezistibil. Barbatul pe care il iubesti, dadacindu-se cu copilul tau. Al unui barbat pe care l-ai iubit candva.

 

Cand copiii devin mai mari, lucurile devin, pe de o parte mai simple, ca sa se complice pe de alta parte. Gelozii exteriorizate. Repunerea in discutie a motivelor despartirii de tata. Furie, care, in multe cazuri, este indreptata doar impotriva mamei. Barbatii reactioneaza diferit. Unii inteleg prin ce trece copilul sau, cel putin, intuitiv, se pozitioneaza asa ca prezenta lor sa nu creeze pagube. Il ia pe copil cu glume, cu discutii diverse, cu plimbari, cu diferite activitati. Intr-un cuvant, incearca sa coopereze.

 

Toate variantele de intercatiune intre noii barbati ai mamei si copil enumerate mai sus sunt ok. Cel putin, pentru mine. Nimeni nu trebuie sa-mi iubeasca copilul, pentru ca pentru asta este mama si este tata. Copilul femeii pe care ai indragit-o trebuie respectat si acceptat ca parte din viata si nu ca parte din decor, deoarece uneori se intampla ca acesta sa nu fie luat in serios. Au fost cazuri cand barbatii nu prea intlegeau de ce nu pot iesi seara de seara, asa cum le-ar placea lor. Sau de ce nu pot fi disponibila in fiecare week-end. Au fost cazuri cand am fost presata sa fac prezentarile, pentru ca sa petrecm toti impreuna timpul liber si nu pentru ca era mare dorinta de a crea o conexiune puternica intre noi, ci, pur si simplu, pentru a ma avea la indemana.

 

Nimeni nu a zis ca va fi usor. Inteleg foarte bine cat e de greu sa ajungi la inima unui copil strain si sa fii acceptat de el ca parte din viata. Cel putin, ca parte din viata mamei, care, pana nu demult, iti apartinea in intregime. Dar acestea sunt momente care pot fi lucrate, daca este dorinta si dragoste. Ce nu poti, insa, lucra? Momentul in care ti se arunca replica „Tu esti mama!”. Reprosul monumental in situatiile in care nu esti, in ochii barbatului, la inaltime. La inaltimea ta de mama. Oricare ar fi ea. Asa cum o vede el. Asa cum a fost maica-sa. Sau fost lui sotie. Asa cum trebuie sa fie orice femeie din viata lui. Mama! O inaltime pe care doar el o vede si o intelege, dar pe care tu trebuie sa o intuiesti, daca vrei sa ramai in gratiile lui. De asa barbat ar trebui de fugit. Pentru ca nu e nimic mai strasnic decat un barbat fara compasiune (desi nu stiu daca e cuvantul potrivit). Or, in ochii mei, barbatul pe care mi l-am ales trebuie sa fie de partea mea. Chiar si atunci cand e vorba de micile lupte cotidiene ce se duc in camera pentru copii.

Din viață

Improvizatie libera la tema inceperii unei relatii de durata dupa un divort

Citisem candva, pe un site frantuzesc de psihologie, ca o femeie ramasa cu copilul in urma divortului/separarii, isi gaseste un alt partener stabil in medie dupa 8 ani de viata solitara. Pe cand la barbati termenul e de 2 ani. De patru ori mai mic, pentru cine nu e tare la cifre.

 

Eu cativa ani am asteptat pana sa fac publica aceasta informatie. Eram in cautarea momentului potrivit, cand cuvintele mele ar avea greutate. Si uite acum, in ajun de 33 de ani, dupa 6 ani si jumate de viata fara un partener de lunga durata, am inteles ca statisticile nu inseala. O femeie iesita dintr-o casatorie cu un copil are sanse de cateva ori mai mici sa-si refaca viata intr-un cuplu intr-un viitor apropiat.

 

Daca m-as gandi bine si as scotoci prin cap tot ce stiu, tot ce am citit, tot ce mi-am explicat de-a lungul vietii, as gasi un raspuns de ce e asa si nu altfel. Dar va propun un exercitiu de improvizatie – cum credeti, de ce o femeie iesita dintr-o casnicie, ramasa cu un copil/doi isi gaseste cu mult mai tarziu un partener durabil, decat un barbat in aceeasi situatie? Apropo, observatiile mele de-a lungul anilor, mi-au demonstrat ca prezenta unui copil nu schimba substantial datele.

 

Deci, de ce o femeie iesita dintr-o casnicie, ramasa cu un copil/doi isi gaseste cu mult mai tarziu un partener durabil, decat un barbat in aceeasi situatie? Care a fost experienta voastra in acest sens?