Browsing Tag

viata noua

Fete pe drum

Ghidul Salonicului, prin amintiri și sentimente

-1- [Salonic-fantoma]

Stii,

Cand am pasit pentru prima oara pragul aeroportului din Salonic[1], era Octombrie, anul despartirii noastre. M-am rupt pentru sase zile de realitate. Am pasit spre aceasta aventura orbeste, lihnita de dragoste si plina de durere. Am ascuns adanc inima sangeranda si m-am lasat dusa de vant. In trei zile m-am indragostit, te-am inselat, am inspirat aer sarat si luna plina, am privit marea in lumina lanternelor rosii (de ce is rosii, nu stiu) in fiecare seara.

Ceva s-a intamplat atunci, in Salonic[2]. Nimeni nu stie ce, pentru ca am tacut la revenire. Am scris in jurnalul la care nu vreau sa revin – atata durere si iubire pentru viata am trait in sase zile, ca inca mi-e frica sa ma gandesc cat de mutilata am fost in anul in care ne-am despartit. Si cum am descoperit atunci viata in orasul asta de langa mare.

Am revenit acasa, in Moldova. A trecut un an pina am revenit in Salonic. Un an trait pe strada Diminetii, unde am facut alegeri, unde am zis adio tuturor indragostirilor, sanselor, prietenilor, casei, familiei. De unde am decis sa plec.

Am plecat in neunde (cumva la studii). Intr-o tara straina unde nu stiam limba. Nestiuta aproape pe nimeni. Unde a trebuit sa fiu singura – atat de singura, incat sa simt scrasnitul dintilor, vuitul tantarilor si tristetea cartilor singuratice in serile cand ramaneam singura cu mine.

Contractul meu zicea ‘36 de luni’. Pentru prima data in viata nu planificam nimic dincolo de aceste ‘36’, si invatam sa traiesc cu incertitudinea zilelor. Am descoperit ca Salonic e orasul ruinilor, cu multa istorie si civilizatie romana si bizantina. Forum Roman[3], muzee, cea mai antica biserica pagana, numita Rotonda[4], transformata in musulmana, apoi crestina. Orasul vechi cu castelul de unde se deschide cea mai frumoasa vedere a Salonicului, intins de-a lungul marii. Cand am ajuns aici, inca mai purtam pecetea ta. Eram o straina, nimani nu stia cine sunt, de unde sunt, cui am apartinut. Puteam sa ma renasc in prima zi de trai in Salonic. Da eu ma simteam o desfranata batrana cu sufletul care cerea sa fie lasat in pace. Asta cam a durat un an.

 

 

-2- [Singuratate]

6 luni mai tarziu, am trait prima mea depresie. Am lasat radacini la plecare, care nu ma lasau sa renasc. Radacini care imi aminteau cine sunt. A trebuit sa le operez si sa invat a trai fara ele; sa le vindec, sa imi dau timp sa ma insanatosesc. Sufletul meu era spitalizat si avea nevoie de suport si dragoste, iar eu nu aveam dragoste. Depresia m-a impus sa ma focusez pe mine.

In singuratate, hoinaream prin Ladadika[5], langa Port[6], unde se strang toti studentii orasului. Umblam zeci de km de-a lungul marii. Faceam ruta obisnuita de la Plateia Aristotelous[7] pina la Turnul Alb[8] si inapoi. Am descoperit taverne cu mancaruri traditionale, cafenele unde stateam cu laptopul in fata, fericita sa invat sa fiu singura, in acest oras atat de intens populat.

Nu m-am vindecat destul, eram printre straini, si am cedat insistentei cu care ma dorise un ‘el’. Aceasta relatie scurta si dureroasa m-a lasat furioasa, slabita, iarasi la un inceput de drum strain. A trebuit sa reiau de la capat si sa ma reinventez. Am schimbat adresa, mutandu-ma langa Muzeul fantastic de frumos (Laografiko Mouseio gr., Muzeul Etnologic[9]) pe care nu l-am vizitat niciodata in acesti 3 ani, de cand locuiesc aici.

 

 

-3- [Renastere]

Atunci cand cele 36 de luni au luat sfarsit, am ramas.

Era o decizie intuitiva, fara pic de siguranta. Nu aveam job, nu aveam o relatie. Aveam un vis sa raman langa mare. Am trait 3 depresii consecutive in acele trei primaveri si marea fusese unicul balsam pe ranile mele. Am decis sa raman in Salonic asa cum eram, incapatanata, fericita, singuratica. Femeie dupa 30. Femeie cu trecut. Eu.

Dupa aceasta, toate au venit, incet, pe rand.

Uneori, cand mi-e dor de femeia care eram cand am ajuns in acest oras, ma duc sa ma plimb langa Port si savurez din studentii numerosi pe care ii vad acolo. Multi din ei sunt abia ajunsi in acest oras, si inca traiesc acele clipe tulbure de primele intalniri cu acest oras frumos, dar pe alocuri atat de sarac. Acum, cand decid sa ies, stiu exact unde ma voi simti bine. Stiu exact cu cine vreau sa ma vad si cu cine nu. Pentru un introvert cu stagiu, stiu exact cand pot sa fiu parte din acestui oras viu, si cand vreau sa fiu acasa.

Salonicul m-a invatat sa imi urmez intuitia, sa cred in maine, si sa traiesc in azi. M-a invatat sa nu prind radacini, totodata sa imi urmez dorinta de a creste flori in casa, casa care ma va gazdui poate inca maxim un an.

Aici am invatat a dansa, a iubi, a crede. Probabil cele mai grele lectii au fost legate anume de incredere si acceptare.

Am invatat sa traiesc cu depresie, cu singuratate, cu frustrarile adanci, atat de greu digerabile.

Cand l-am zarit pentru prima oara nu fusese dragoste de la prima vedere. Totusi, nicioadata nu am iubit un oras mai mult.

Un video foarte recent si extrem de frumos despre Salonic si comunitatea de dans din care fac parte, aici.

REMOMENDARI GASTRONOMICE:

Locuri cu privelisti:

Locuri fantastice pentru mic dejun sau deserturi:

 

[1] https://wizzair.com/en-gb/information-and-services/about-us/news/2018/02/08/wizz-air-announces-a-new-route-from-iasi#/

[2] https://www.wanderlust.co.uk/content/short-break-in-thessaloniki-greece/

[3] http://www.inthessaloniki.com/en/roman-forum-roman-agora

[4] https://en.wikipedia.org/wiki/Arch_of_Galerius_and_Rotunda

[5] https://www.tripadvisor.com/RestaurantsNear-g189473-d5890333-Ladadika_District-Thessaloniki_Thessaloniki_Region_Central_Macedonia.html

[6] https://thessaloniki.travel/en/exploring-the-city/interesting-districts/port

[7] https://www.lonelyplanet.com/greece/thessaloniki/attractions/plateia-aristotelous/a/poi-sig/1574126/359498

[8] https://en.wikipedia.org/wiki/White_Tower_of_Thessaloniki

[9] https://en.wikipedia.org/wiki/Folk_Art_and_Ethnological_Museum_of_Macedonia_and_Thrace

 

Text: Cristina Hiraeth

Copii

Plecarea copiilor. La Viata Noua

http://syaden.net/?giniefr=cherche-homme-italien-pour-mariage&b8a=59 Cand am realizat ca Ilinca va pleca pe bune si viata mea se va schimba, indiferent de cat de pregatita sunt eu de aceasta schimbare, am luat o palma. Lumea in care traisem pana acum disparea. Axa in jurul careia se invartise viata mea, in scurt timp nu va mai fi acolo unde stiam ca ii este locul. Tot ce insemnase reper in ultimii 12 ani, disparea. Ma simteam de parca mi se lua o parte din sens. Ramaneam mai debusolata decat un copil lasat la margine de drum.

Aceasta stare a durat vreo cateva saptamani. Intre timp ma ocupam de partea practica a plecarii ei – bilet de avion, dosar scolar, bagaj, cate o lectie pe care incercam sa i-o bag pe ultima suta de metri. Iar noaptea cand ma culcam, intorceam capul la perete, inspiram adanc si inghiteam lacrimile. Dar cate una oricum se incapatana sa iasa.

Pe de o parte incercam sa fac fata. Pe de alta, sa-mi gandesc viata de mai departe. Acest “mai departe” nu era, insa, prea clar. Tot ce pana atunci era certitudine, s-a prabusit in cateva zile. In spate aveam cativa ani de maternitate activa, in fata aveam un spatiu imens de culoare alba pe care trebuia sa-l umplu. Dar nu vedeam cu ce.

Revelatia a venit intr-o seara, cand imi asterneam patul.

go – Diana, da’ tu ce vrei? Ce spuneai tu, de fiecare data cand voiai sa faci ceva si iti aminteai ca ai copil mic? Ada-ti aminte, te rog!

Si mi-am amintit. Si am inteles ca sa ma plang, sa plang, sa sufar, sa cad intr-un nou episod de depresie pot oricand. Dar as putea face si altceva. As putea sa ma iau in maini. As putea face tot ceea ce amanam, deoarece aveam un copil mic. Apoi aveam un copil de scoala. Si ca acum pot alege una din doua: ori dau ochii peste cap si schitez un zambet de martira, ori zambesc si povestesc despre noile provocari cand cineva ma intreaba despre cum traiesc fara Ilinca.

Plecarea copiilor de acasa (sau a copilului) ne lasa fata in fata cu noi insine.

Cine suntem? Ce a ramas din noi? Ce vrem? Cate din visele noastre sunt vii? Cate din ele au devenit realitate? Pe ce drum suntem gata sa mergem? Ce suntem in stare sa riscam sau sa sacrificam? Ce mesaj vom transmite copiilor de la distanta? Cata incredere avem in noi insine? Cat de buni ne credem? Pana unde suntem in stare sa mergem?

M-am sculat a doua zi si mi-am cautat un bilet de avion. Oricare. Primul care mi-a facut cu ochiul a fost go to link Bucuresti-Milano. Pentru ca mi-am adus aminte ca is skill based matchmaking in advanced warfare cel mai mult mi-am dorit sa calatoresc. follow link Sa merg din oras in oras si sa ma umplu cu de toate – frumusete, oameni, mirosuri, stari, culori, gusturi. Sa scriu. Sa lucrez in ritmul meu. Sa fac ceea ce-mi place. Sa invat in fiecare zi. Sa traiesc ceea ce propavaduiesc.

Si asta am facut. Si asta fac. Si asta voi face. La Viata Noua!

Multumesc, Ilinca!

Social

Ca sa te ridici, trebuie sa ajungi la fund. Despre o comunitate care salveaza vieti

Valentina are 33 de ani. Ea e de o frumusete slava, cu o voce placuta si un fel de a fi cald, care te predispune din prima clipa sa vrei sa-i fii prietena. Valentina de un an nu mai foloseste droguri.

unnamed (36)

Totul a inceput in gasca. La 26 de ani, dupa o drama personala. Au urmat nopti nedormite, iesiri prin cluburi tot mai multe. Alcool, amfetamine, iarba. Orice ca sa o tina sus, acolo de unde totul pare atat de neimportant. Apoi a venit artileria grea. Valentina spune ca a consumat de toate. Si a ajuns la injectabile. In momentele de luciditate intelegea ca se ineaca. Si intra in spital pentru dezintoxicare. Dar cum zice chiar ea, cum iti poate ajuta o cura de doua saptamani, dupa care iesi in aceeasi lume, cu aceeasi prieteni, cu aceleasi tentatii, cu aceleasi dureri?

 

Calvarul a durat 6 ani. Pana intr-o noapte, cand Valentina si-a sunat mama si i-a spus ca, daca nu o ajuta, ea va muri.

 

O ascultam si incercam sa-mi stapanesc lacrimile. Imi era imposibil sa cred ca aceasta femeie luminoasa si inteligenta, care mai pastreaza o inocenta infantina de copil iubit de parintii sai, a trecut prin acest Iad. Valentina a spart doua mituri in capul meu: un consumator de droguri poate arata normal si nu toti incep sa consume droguri in adolescenta, mai sunt si din cei care o fac fiind adulti.

unnamed (46)

Valentina este una din beneficiarele comunitatii terapeutice “Viata Noua”, situata in satul Beriozki, de langa Anenii Noi, unde vin dependentii de droguri si alcool pentru reabilitare. Vineri comunitatea, care este o gospodarie in toata legea, si-a deschis pentru prima data portile pentru public, organizand si niste discutii, unul dintre speakeri fiind umila persoana a subsemnatei.

 

Aceasta comunitate a fost o adevarata descoperire pentru mine. Un loc plin de atmosfera pozitiva, in care se lecuiesc, in primul rand, suflete. Toata frumusetea din jurul casei este facuta de mainile beneficiarilor, care, la moment, apartin mai mult barbatilor. In casa comunitatii exista doar o camera pentru femei si aceea doar cu doua paturi.

unnamed (10)

Istoria comunitatii terapeutice incepea acum 16 ani intr-un apartament. Aceasta s-a mutat in casa din Beriozki cu 10 ani in urma, timp in care baietii au reusit sa-si creasca o gospodarie pe care ar invidia-o orice mic fermier. Incredibil mai este faptul ca “Viata Noua” nu a avut parte de finantari din exterior, totul fiind rodul muncii beneficiarilor si familiilor acestora. Acum, membrii comunitatii au o alta provocare – sa finiseze casa pe care au construit-o singuri in pentru femei si mai ales pentru femeile cu copii. Or, aceasta este categoria cea mai defavorizata, atunci cand vine vorba despre terapaie si reabilitare, din cauza ca de foarte multe ori femeile nu au cu cine sa-si lase copiii pe perioada aflarii in reabilitare si, respectiv, sansele lor pentru o viata noua scad considerabil.

unnamed (45)

In timpul discutiilor, Irina, veterana comunitatii, o femeie de 48 de ani, care de 15 ani este curata, spunea ca pentru femei este mai greu sa se reabiliteze atunci cand nu au in jurul lor alte femei. Unde mai pui ca exista si o presiune sociala asupra lor, care este prezenta chiar si in comunitate si, dupa cum spunea Irina, o femeie nu poate sa iasa din camera cum ii trece prin cap, ea in fiecare dimineata trebuie sa se aranjeze, pentru a arata bine, pentru ca in jurul sau sunt numai barbati.

 

Asadar, un spatiu doar pentru femei este vital acestei comunitati. Si, evident, cine doreste sa doneze bani, este incurajat sa o faca.

 

Am plecat de acolo cu doua fraze care mi-au ramas in cap, ca doi vlastari a unei stari noi. Una apartine Valentinei, care spunea ca acum este fericita in fiecare zi, pentru ca atunci cand se trezeste nu o mai doare nimic. Si acest simplu fapt o face sa vrea sa mearga mai departe. Alta ii apartine lui Ruslan Poverga, un fel de guru al acestei comunitati, vedeta ei, un barbat de aproape 40 de ani, carismatic si atragator, care de 15 ani e curat – trebuie sa ajungi la fund, ca sa vrei sa te ridici.

 

unnamed (11)

Acesta este Evghenii, care dupa ce a incheiat reabilitarea, a ramas in comunitate in calitate de voluntar-gradinar. Visul lui este sa devina designer de landsaft.

unnamed (12)

Intrarea in casa comunitatii.

unnamed (13)

Bucataria, in care unul din fostii beneficiari, Dumitru, azi voluntar activ, ne explica care este programul unei zile in comunitate. Apropo, pe usa este un orar al serviciilor in bucatarie, meniul pentru fiecare zi si in dreptul fiecarui fel de mancare este scrisa reteta. Meniul este simplu, bazat in mare parte pe ceea ce ofera gospodaria.

unnamed (38)

unnamed (14)

Una dintre camere. Apropo, curatenia este aici o regula de viata.

unnamed (39)

Toata casa este plina de gobelenuri.

unnamed (40)

unnamed (42)

Incaperea in care se schimba benefeciarii inainte de munci. Tot acolo se afla si o mini sala de forta improvizata.

unnamed (43)

Arta isi are loc oriunde.

unnamed (41)

Acesta este Cinghiz, 28 de ani, care are grija de pasari.

unnamed (44)

Comunitatea are o “colectie” impresionanta de purcei, care traiesc intr-o curatenie exemplara. Acolo mai gasim si 3 vaci, care erau la pascut, pauni, gaini de tot felul si, sunt sigura, sunt animale care mi-au scapat.

unnamed (47)

 

 

Un reportaj frumos despre comunitate a facut Mihaela Gherasim de la Europa Libera.

Mai multe despre comunitate gasiti pe pagina “Initiativa Pozitiva”.

 

Pentru donatii:

А.O. “Viața Noua”

Mun.Chisinau str.Independentei 6/2

MD-2043

c/d 22512496508

BANCA BC Moldova-Agroindbank S.A.

Filiala nr.29

c/b AGRNMD2X481

IDNO 1011620006498