Browsing Tag

vorbim despre bani

Din viață

Less is more. Mici trucuri care nu dor, de economisire a banilor

Schimbarile din viata aduc cu ele – pe langa o groaza de lucruri noi, descopriri, frici – lipsa de bani. Cel putin la inceput. Acestia vor inceta sa mai traiasca in conturile tale bancare si se va intampla ca iti vor parasi si buzunarele. Scenariul, mai putin apocaliptic, este, poate, si mai nereusit: bani sunt, insa atat de putini, incat ti-ai fi dorit sa nu fie deloc, pentru a nu-ti bate capul cum sa-i cheltui chibzuit.

Schimbarile din viata mea au fost traditional insotite de astfel de caderi financiare. Au fost ani in care ma ducea capul sa traiesc cu foarte putin. Au fost luni in care trebuia sa-mi schimb brusc, de azi pe maine, obisnuintele mele legate de confort, iesiri si pantofi frumosi, doar pentru a putea trai schimbarea si renasterea pe deplin.

Ereditatea, insa,  m-a inzestrat cu talent in ale gestionarii bugetelor, care nu ar mira niciun francez. Aceasta calitate nu e decat o atitudine sanatoasa fata de roadele palpabile ale muncii mele sau a omului cu care impart viata. Am invatat de foarte tanara sa economisesc, sa pun la ciorap, sa cumpar cu cap si sa pastrez ceea ce-am cumparat. Inca din facultate am adoptat un stil de viata de adevarata protestanta practicanta: rezervat, fara execese, fara cumparaturi inutile, fara gaoan dupa ultimele mode. In plus, deprinderea de a economisi a fost, in tumultosii ani ’90, egala cu supravietuirea. Cu timpul, insa, aceasta disciplina financiara a dat roade. Materiale si nu doar.

Ce numesc eu disciplina financiara?

De exemplu, o pereche de bocanci, cumparati la 19 ani si purtati pana la 29 de ani. go to link Deci, cumpar lucruri bune si doar atunci cand am reala nevoie de ele. Daca pantofi, atunci sa tina 5 ani. Daca geanta, atunci de piele, cu o durata de viata de 10 ani. Sau, mai nou, una-doua-trei torbe, pe care pot sa mi le cos singura, daca nu mi le ofera cineva pe la evenimente.

Vacantele pe care mi le permit, in pofida urcusurilor si coborasurilor mele carieristice.  enter site Aici chiar e o chestiune de prioritati. Cu ceva timp in urma, am inteles ca iesirile prea dese imi vor omori potentialele vacante. Si am renuntat. Acum in loc de bere, vin, cafea in oras, aleg un pahar de ceva acasa (sau in parc).

Slava Domnului, eu nu sufar de patima hainelor. Sufar, insa, de patima cartilor… si inelelor… si cerceilor.  ÙƒÙŠÙ Ø£Ø±Ø¨Ø Ø§Ù„Ù…Ø§Ù„ Ù ÙŠ سوق الأسهم Pentru a-mi putea satisface unele fantezii boeme, jonglez cu posibilitatile… si bugetul. Carti imi cumpar de sarbatori sau cand plec la Bruxelles sau Paris, din librarii cu carti de mana a doua. Bijuterii cumpar doar in cazul dragostei de la prima vedere, dar de cele mai dese ori, recunosc, ceea ce-mi place primesc in dar cu anumite ocazii de la oamenii dragi.

Exemple de gestionare cu cap a banilor sunt o sumedenie. Si toti le cunoastem, dar ne par atat de simple ca nu le  mai dam importanta. Insa, vorba ceea „tot ce-i simplu, e genial”. Si aceste practici chiar dau roade. Incearcati!

Pentru a te bucura de ceva, trebuie sa stii sa renunti la altceva. Si „altceva” sunt deseori lucruri absolut inutile, care iti umpla viata de praf si ti-o incetoseaza. http://gsc-research.de/gsc/research/hv_berichte/detailansicht/index.html?tx_mfcgsc_unternehmen[uid]=59 Less is more.

Din viață

Drumul meu spre dieta financiară

Am promis foarte încrezută la sfârșit de februarie, că mă întorc la început de aprilie cu un articol despre cum am scris toate cheltuielile mele și ce am învățat din asta.

La sfârșit de martie m-au apucat îndoielile – să scriu? despre ce să scriu? Linia cheltuielilor mele arăta un profund egoism. Aveam acolo zero cheltuieli pentru casă, telefon, internet.

A mai trecut o lună. Am descărcat o aplicație și am început să nu mai aștept să ajung acasă pentru a scrie cheltuielile de peste zi. O făceam pe loc, în telefon. Să zic că m-a disciplinat faptul că știam pe ce cheltui? N-aș spune.

Dar să mă întorc la ele, la cheltuielile mele. În martie, banii mei s-au dus pe următoarele destinații:

  • get link 20%igienă (aici am pus și vopsit părul la salon, toată chimia pentru față și corp, procedurile de manichiură, epilare);

  • go site 29% au mers pe distracții – am fost la 2 spectacole și un concert. Și deoarece am responsabilități de familie, costul biletelor a fost dublu;

  • demo trading operazioni binarie 10% s-a dus pe mâncare. În blocul unde lucrez este o cantină cu prețuri democratice, chiar minuscule aș spune, doar că după un timp ajunge să urăști mirosul la toată mâncarea aia;

  • como conocer a un hombre bueno 5% au fost luate de transport. N-am folosit taxiul în martie. În general, am mers cu microbusul;

  • follow site 6% le-am donat. Așa, fără cauză nobilă;

  • source 10% le-am dat pe haine. Am prins o reducere pentru o maletă și am înnoit un pic stocul de lenjerie personală;

  • here 20% au mers pe chestii, gen – cafea, cină în oraș, fructe și legume acasă, apă și pâine.

În aprilie lucrurile nu s-au schimbat prea mult. Atât doar că donația s-a ridicat la 15%, iar mâncarea la 22%. S-a făcut cald și mi s-a făcut lânced de cantina din bloc. Pe haine s-au dus 11% (aici am trișat, am fost la Odesa cu bărbatul meu și am făcut cumpărături într-un outlet cu banii pe care mi i-a dat el. Nu i-am pus în bugetul meu, deși puteam lejer să-l adaug la capitolul –cadouri). Pe transport am cheltuit 3% și am mers o dată cu taxi-ul. Pentru ieșiri în oraș am cheltuit 11%, iar pe cosmetică 28%. Ce-a mai rămas, s-a dus pe o pereche de căști, să ascult și eu muzică în transport, și pe legume și fructe acasă.

Și cât de mult n-aș întinde coarda, trebuie să ajung și la concluzii:

  • Acum știu precis unde se duc banii mei;

  • Nu, n-am făcut nicio rezervă de bani pentru zile negre timp de 2 luni, deși asta îmi era în cap, atunci cînd m-am apucat de scris cheltuielile;

  • Am descoperit cu surpriză, că, deși îmi pare că duc o viață destul de modestă, cheltuielile mele mă arată ca o alintăciune, care se preocupă de plăcerile și comfortul propriu înainte de toate;

  • Și am mai descoperit că salariul îmi ajunge fix până la ultimele 2-3 zile înainte de următorul salariu. Din asta, conchid că trebuie cumva să resetez ritmul de cheltuieli.

uptrend trading school Bonus la toată treaba asta:

Am început să citesc despre fetele care au grijă de bugetul lor, despre provocările și reușitele lor. Și am descoperit un blog tare bun care m-a inspirat să continui experimentul meu – http://thefinancialdiet.com/. Tare-mi plac istoriile fetelor de acolo despre povestea lor cu banii.

Text: Diana Mihuță

Din viață

Despre siguranța financiară

Discuțiile publice despre siguranța financiară a femeilor pe la noi a început-o Diana Guja. Și s-a vorbit despre asta și la Optmart SRL, tot cu implicarea Dianei. Și mai ținem minte acel video drăguț al ei despre cum să trăiești o lună cu trei mii de lei.

Niciodată nu m-am gândit la bani ca la ”siguranță financiară”. În copilărie, țin minte că nu ajungeau niciodată pentru strictul necesar. Hainele se înnoiau de 1 septembrie, pentru că ne duceam la școală, și de Paște, pentru că era sărbătoare. Apoi părinții mei au plecat peste hotare și am început să ne asigurăm acel minim necesar. Dar în familia mea nu s-a vorbit niciodată despre gestionarea eficientă a banilor. Tot ce știam eu despre ei este că:

  • Se câștigă greu;

  • Numai hoții au bani mulți;

  • Niciodată să nu împrumuți bani nimănui că dai mana de la casă dar nici să împrumuți de la alții.

Când citeam istorii despre business-uri, unde oamenii luau credite de la bancă, tare mă minunam, nu înțelegeam de ce să te apuci de ceva dacă nu ai bani puși de o parte. Am început să lucrez cam de pe la 7 ani: întâi ajutam părinții cu treburi mai mici, apoi aveam sapa și rândul meu pe câmp la normele de porumb, apoi spre 15-18 ani mă duceam cu ziua cu lucru pentru a avea bani de buzunar. Dar nimeni nu m-a învățat să fac bani. La 18 ani, după liceu, mă gândeam că poate să nu mă duc la universitate, să lucrez vreun an de una singură, să văd dacă mă pot descurca fără părinți. Dar mi-a fost frică.

Ceva timp în urmă, un psiholog pe care o urmăresc pe facebook a publicat câteva postări despre relațiile cu banii. Și am prins de acolo o idee interesantă:

  • Generațiile celor născuți în anii `80, `90 și au copilărit în timpul crizei anilor 90 au simțit prea multe lipsuri pentru a avea o relație bună cu banii. Acești copii n-au avut haine de calitate, n-au avut mâncare îndestulată, le-au lipsit călătoriile și sentimentul acela de siguranță, când totul în jur este predictibil. Părinții lor erau mult prea ocupați cu supravețuirea, erau stresați de faptul că acele depozite bancare pe care le făcuse în ruble s-au evaporat în hăuri și așa mai departe, multe griji și multe nevoi.

Acum, aducându-mi aminte de toate vorbele despre bani, despre faptul că nici părinții mei nu au abilitatea de a pune bani de o parte, am început să mă gândesc la altceva: Cum se face că atunci când am un buget foarte restrâns, reușesc să trăiesc din el, fără multe probleme. Adică îmi limitez automat lista de activități și nu pare să sufăr foarte tare din această cauză. Iar atunci când venitul meu este mai mare, găsesc neapărat motive serioase de a-i cheltui până la următorul salariu.

O bună prietenă, a cărui spirit financiar îl admir, mă sfătuie de mai mulți ani să fac un exercițiu pe cât de simplu, pe atât de complicat:

  • Scrie timp de trei luni toate cheltuielile, absolut toate. Cele făcute din salariul propriu, din bonusuri, din bani împrumutați etc. Astfel vei vedea foarte clar care sunt categoriile de cheltuieli și cum poți să-i gestionezi eficient.

Eu am încercat de vreo 3 ori să-mi scriu cheltuielile, ba chiar am vorbit cu alte prietene, să facem acest exercițiu împreună, pentru a ne încuraja. Și n-am reușit să scriu mai mult de o săptămână. Acest text face parte din următoarea etapă. E oarecum o provocare, pentru că am de gând să dedic luna martie contabilizării tuturor cheltuielilor. Mă provoc să vin la sfârșit de martie cu un articol despre cum mi-a reușit acest exercițiu, ce a fost interesant și ce mi s-a părut mai dificil.

V-am pupat!

Text: Diana Mihuță

Din viață

Despre bani si diorgaiala

Intr-o tara in care furtul e politica de stat, unde datul banilor in plic, din mana in mana, din mana in buzunar, din mana in cartela medicala, pasaport, unde atitudinea fata de copiii din gradinita si scoala e deseori direct proportionala cu contributia neformala a parintilor, iar fata de pacienti – cu contributia familiei, unde nasii si invitatii la nunta se aleg dupa marimea buzunarului lor, unde filosofia majoritatii este ne invartim si noi si mutcile, omul de rand inca se simte jignit cand alt om de rand indrazneste sa castige bani in mod deschis.

Omul de rand este indignat ca altcineva s-a gandit sa porneasca o activitate care, cu timpul, i-ar aduce un venit. Omul de rand se considera furat, amagit, dus de nas. Pe el mai putin il deranjeaza milionarii care nu platesc impozite, deputatii care nu se intelege din ce salariu duc o viata de lux, nu, pe el cel mai tare il deranjeaza cetateanul care a decis ca el poate face altceva. Ceva mai mult, ceva ce-i place. Ceva ce poate sa-i aduca venit intr-un alt mod decat un salariu de angajat.

Cum? Vrei bani din ceea ce-ti place sa faci? Pai, daca iti place sa scrii, de ce sa vrei bani pentru asta? Daca iti place sa programezi, de ce sa vrei bani pentru asta? Daca iti place psihologia si vrei sa juti oamenii, de ce sa vrei bani pentru asta? Or, munca trebuie sa fie neplacuta, nesuferita, iar salariul de la sfarsitul lunii o mangaiere pentru toata nefericirea la care ne supunem zi de azi.

Culmea este ca omul de rand tot vrea bani. El viseaza bani. Se gandesti la bani zi si noapte. Lui nu-i ajung niciodata bani. El vrea o alta viata. El vrea vacante all inclusive. El vrea masina sau alta masina. El vrea abonament la fitness, pentru ca deja a vazut ca are probleme de greutate si nici nu mai arata foarte fresh. El vrea o viata normala, in care sa nu fie nevoit sa taraie fiecare sfarsit de luna, ca pe-o povara pe umerii plini de saruri.

Si ce face omul nostru de rand? Corect. Ii critica pe cei care tot vor all inclusive anul imprejur, care vor sa fie supli, iar pielea sa le straluceasca si cu aceasta ocazie au miscat un deget.

Da, lor tot le-a fost rusine la inceput. Si unora le este in fiecare zi rusine. Pentru ca asa am fost noi educati – sa castigi bani in afara unei activitati reglementate de un sef, care sta intr-un birou, nu este comme il faut. Numai spekuleantii si bisnitarii se ocupa cu asta. Si e mare rusine sa fii spekuleant si bisnitar.

Sa fie toti la fel. Toti saraci si nenorociti. Toti sa se planga si sa se uite peste gard, la europeni, rusi, arabi, cum aceia din bani mosteniti, bani din petrol, bani din gaz, bani din diamante si nichel, traiesc bine si se pot duce la Courchavel, la schiat, sau la Milano, la shopping. Noi insa nu putem asa. Mititeii de noi. N-avem nici mosteniri, nici petrol, nici gaz, nici pietre scumpe, nici metale pretioase. Atunci hai si ne-om aseza in fata televizorului si-om privi Bitva extrasensov si ii vom critica pe cei care vor sa traiasca altfel. Pentru ca, ori un milion, ori nimic.

Principalu, nu va diorgaiti si beti ceai. Si daca vedeti pe cineva ca se dioragieste, dati-i una peste cap. N-are ce se diorgai.

 

Din viață

Vorbim despre bani?

Nu stiu cum se face, dar rareori vad pe site-urile dedicate femeilor articole despre finante. Putine sau, mai exact, deloc.

De ce se stau lucrurile asa, nu e greu de ghicit. Banii, conturile bancare, economiile, creditele si dobanzile la ele, nu sunt teme pe care femeile le discuta. Cel, putin, asa se crede. De ce? Poate de aceea ca de-a lungul istoriei femeilor li s-a restrictionat accesul la bani (paradoxal este, totusi, ca in acest sens societatile antice au fost mai libere decat cele de dupa revolutia industriala), ele fiind lipsite de dreptul de a deschide un cont bancar sau a lua un credit fara permisiunea sotului (sau altui barbat, in cazul in care femeia era celibatara, divortata sau vaduva), despre posibilitatea unui credit ipotecar nici nu putea fi vorba. Iar mai tarziu, cand au avut dreptul la acelasi tratament ca si barbatii, din inertie, ii lasau pe ei sa gestioneze finantele familiei.

Acestea, insa, se intamplau in tarile dezvoltate, cum ar fi Marea Britanie si SUA. In Uniunea Sovietica, femeile aveau, aparent, mai multa libertate, dar si mai mult de lucru. Femeile sovietice aveau acces la banii proprii, iar deseori si la banii sotilor (de unde si toate bancurile la tema), in plus, putinele studii si articole la acest subiect mentioneaza ca femeile sovietice puneau bani deoparte, sume care, deseori, depaseau sumele pe care le economiseau barbatii fara stirea sotiilor.

Atunci, cum se face ca azi, cand fiecare e liber sa-si deschida un cont in banca, sa ia credite de tot felul, sa economiseasca cum ii place, sa adere la fonduri de pensii private, gasim atat de putina informatie la subiect? Pe mine personal ma intereseaza mai mult cum isi gestioneaza o femeie de varsta mea banii, decat cu ce se imbraca sau cu cine sa iubeste. Sunt oare unica cu astfel de preocupari? Nu cred.

Saptamana trecuta am vrut sa vorbim despre bani si am pus chiar o intrebare pe pagina blogului de pe Facebook, daca cititoarele economisesc, in ce valuta si unde isi tin banii si am primit doar doua raspunsuri si acelea de la femei aflate in afara Moldovei. O fi acesta un semn ca femeile noastre nu se preocupa de astfel de teme pamantesti? Iarasi nu cred. Atunci care e cauza? Haideti sa vedem impreuna.

Lipsa unei educatii financiare? Veniturile prea mici, care nu le permit  nici sa se gandeasca ca ar fi in stare sa-si planifice cheltuielile? Ideea preconceputa, conform careia femeile aflate in cuplu nu trebuie sa se preocupe de astfel de chestiuni, responsabil de ele fiind barbatul? Lipsa abilitatilor pentru alcatuirea unui buget? Imposibilitatea respectarii acestui buget? Rusinea pentru esecurile traite in materie de economisire sau planificare financiara? Frica de un eventual esec?

Imi doresc sa putem trece peste frici, neincredere, idei preconcepute si sa incepem sa vorbim despre bani. Pentru ca femeile au nevoie de bani, nu-i asa? Femeile castiga bani, ca sa-si intretina familia. Femeile castiga bani, ca sa se intretina pe ele insele. Unele femei castiga bani, ca sa-si intretina partenerul aflat in dificultate. Si, foarte important, majoritatea femeilor aflate in cuplu vor ajunge la un punct in viata lor cand vor trebui sa ia singure decizii financiare, din cauza divortului sau mortii partenerului. De acord, nimeni nu doreste nici macar sa-si imagineze aceasta perspectiva trista, dar asta nu ajuta. Eu, de exemplu, cand am fost intrebata de mama ce voi face, daca sotului meu i se va intampla ceva (evident, dupa nunta nimeni nu indrezneste sa te intrebe ce vei face in cazul unui divort), am simtit ca mi se duce pamantul de sub picioare, deoarece nu eram deloc pregatita pentru un astfel de scenariu. Stiam ca am un sot care nu ma va lasa in dificultate. Viata, insa, s-a intamplat altfel. Si viata m-a invatat sa numar banii si sa ma gandesc la ziua de maine.

Femeile au si alte motive de a se gandi mai serios la planificarea financiara. Concediul de maternitate, care le scoate, de cele mai multe ori, din circuitul profesional, iar daca nu le scoate definitiv, le da oricum peste cap modul de viata cu care erau obisnuite. Si veniturile scad. Cand copiii sunt mai mari, mamele trebuie sa ramana flexibile si disponibile. Si iarasi, veniturile scad. Uneori chiar dispar pentru o perioada. Cand copiii pleaca de acasa, imbatranesc parintii si cine daca nu femeile sunte cele care isi asuma ingrijirea lor? Iar veniturile scad. Pe urma vin nepotii. Multe femei in spatiul nostru ex-sovietic, ajunse bunici, isi intrerup activitatea profesionala pentru a sta cu nepotii. Daca nu o intrerup definitiv, isi iau un program mai flexibil. Si veniturile scad. Aici mai adaugam un divort sau moartea sotului si tabloul e complet. Realist de complet.

Asadar, noi avem toate motivele din lume sa vorbim despre bani si sa ne gandim serios la ce punem si cat punem „la ciorap”. Si punem, in genere? Poate elaboram un stil de viata alternativ, care ne va permite sa traim fara bani? Poate. Dar astfel de decizii tot necesita o planificare. Si o gandire pe termen lung.

Vorbim despre bani?