Social

ȚARA MEA DE VIS, CU AI SĂI COPII ȘI MUME

Am revenit recent cu Matei dintr-o vacanță. Foarte pe scurt, caci nu despre asta e postarea: Marea Egee e caldă și superba în mijloc de toamnă, off-seasonul fără turiști, comercianți stradali și muzică care să acopere sunetul mării e absolut minunat – mereu mi-au placut vacanțele toamna, când toata lumea e la muncă și a uitat demult deja cum se simte apa mării.

Dar, cum ziceam, postarea nu e despre asta.

Am mers în vacanță prin intermediul unei agenții de turism cu nume sonor pe piața turismului de la noi, însă politica acesteia și atitudinea personalului mi s-au parut absolut halucinante pentru o țară care se vrea în UE. Călătoria a fost cu autocarul. Pe lângă serviciile proaste sau, mai degrabă, absența acestora – atât pe parcursul drumului, cât și la destinație – un gust amar de tot, pe care-l mai resimt, mi l-a lasat atitudinea față de copii, iar în cazul meu particular, față de o mamă singură la drum cu copilul.

Am fost cu o prietenă, ambele cu copiii, unicii copii din tot grupul de 70 și ceva de persoane – finuța mea de 11 ani și Matei, de 6 ani. În orice țară vestică copiii, respectiv părinții cu copii, se bucură de o serie de facilități și privilegii față de alți beneficiari, însă în cazul nostru a fost tocmai invers – total dezavantajate și chiar discriminate pentru că, probabil, nu era niciun bărbat cu noi care să impună respect și autoritate, noi fiind doar niște mame amărâte care s-au pornit singure la drum lung cu copiii și, deci, vulnerabile și ținte sigure pentru indiferența și mojicia personalului.

Fiindcă, din câte se pare, agenția de turism nu are o politică prioritară în privința copiilor și a persoanelor cu nevoi speciale (era în grup și o doamna care avea o problemă locomotorie), iar dacă o și are scrisă undeva pe hârtie, nimeni nu ține cont de ea și, fiindcă hurta tipică basarabeană are ca principiu de conduită ”după mine măcar și potopul” și toți săreau și se îmbulzeau să fie primii, noi, cele două mame, ne-am pomenit pe parscurul drumului într-o junglă în care fiecare se descurcă cum poate. Și, fiindcă atunci când ești cu cel puțin un copil la drum, încălțatul și îmbrăcatul iau mai mult timp decât altora, noi eram mereu ultimii la toate facilitățile, așteptând să treacă toți cei 70 de maturi mai întâi. Toată mojicia, tot bădărănismul și misoginismul mioritic pe care am reușit cumva sa le evit timp de șase ani, au dat năvală peste noi și le-am resimțit din plin pe parcursul acestei călătorii, care, din 24 de ore promise la oficiul agenției, s-a transformat într-un drum de 27 de ore la plecare și aproape 29 la întoarcere. Astfel, fiindcă nimeni nu-și punea problema că necesitățile unui copil sunt mai stringente decât ale unui matur și fiindcă nimeni din personal n-a manifestat nicun gest de coordonare în acest sens, eram mereu lăsate la coadă cu copiii noștri – la controlul bagajelor, la WC, indiferent de oră și temperatura de afară, rămași fără apă fierbinte pentru un ceai dimineața, după o zi și o noapte de mers și, pentru ca peisajul să fie complet, lăsate la coada listei și la check-in-ul în hotel.

În afară de acest total dezinteres față de clienții cu copii, atât noi, cât și copiii, eram mereu apostrofați de către un nene ce-o făcea pe șeful în autocar, care am presupus, într-un final, că e responsabil de securitate. Deci, un nene care nu se prezintă, nu știm exact cine e și care e rolul lui, face mereu comentarii absolut nefondate și nepoliticoase în adresa noastră și-și permite să ne apostrofeze – nefondat! – copiii în chiar în prezența noastră, în mod special pe Matei, că e mic și la copiii mici trebuie să te răstești din oficiu, cu sau fără motiv, chiar dacă sunt ai altora. Și culmea era ca ambii au fost incredibil de curajoși, răbdători și liniștiți la un drum atât de anevoios, mai ales pentru niște copii.

Pe drumul întors, înapoi spre Chișinău – pentru ca personalul din autocar, după un drum de mai bine de 24 de ore, are pentru odihnă exact două ore și nu o noapte cum ar fi cazul și, respectiv, toți sunt foarte obosiți, nervoși și extrem de nepoliticoși – toată această poveste a luat proporții grotești, iar legile junglei din autocar au devenit și mai dure. Tot drumul practic am fost nevoite să fim ca niște leoaice ce-și protejează puii, să ne apărăm demnitatea și să ne batem pentru drepturile noastre. Era un suprarealism total. În orice moment mă așteptam deja să aud o replică de genul “Cine v-a pus să vă porniți cu copiii la drum?!”

Mi-am expus doar partea mea de nedumerire și nemulțumire care m-a afectat cel mai tare în această calatorie, ca urmare a serviciilor de proastă calitate ale agenției ce ne-a deservit. Alți calatori au avut poveștile și revoltele lor.

Acum trei ani am fost la Budapesta, tot cu autocarul, cu o agenție mică, nouă pe piață. Problemele la drum au fost practic identice cu cele din calatoria curentă. În grup era și o familie cu doi copii – unica familie cu copii în tot autocarul – și au suportat și ei aceeași marginalizare și nepăsare din partea personalului. Mai grav atunci era că însoțitoarea de grup era însăși directoarea agenției și nu aveau cui să se plângă. Când am revenit în Chișinău, familia respectivă a dat agenția de turism în judecată și a avut câștig de cauză.

Problema noastră cea mare e mentalitatea. Mentalitatea o schimbi prin educație și prin legi, respectiv pedepse dure. O altă problemă a societății noastre este că oamenii nu-și cunosc drepturile, le e frică să spună ce cred și să se revolte când au dreptate. Trebuie să-i ajungă cuțitul la os și să fie călcați bine-bine în picioare ca să deschidă gura. Călătoria noastră, în final, s-a încheiat cu certuri, căci atmosfera era explozivă deja și cațiva colegi de drum n-au mai rezistat și au răbufnit. Majoritatea însă, deși cu nervii întinși la maxim, a preferat să tacă.

O altă concluzie și mai tristă pentru mine este că la capitolul atitudine față de copii, părinți cu copii și, se pare, îndeosebi față de mame singure, mentalitatea societății noastre a adormit în evul mediu. Maternitatea și copiii sunt cântate în poezii; în realitate, însă, manifestările de aroganță, nesimțire, dispreț și zemflemea fac legea la acest capitol.

Sunt sigură că nu suntem singurii beneficiari nemulțumiți de calitatea serviciilor prestate de această agenție de turism. În afară de supărări și mici scandaluri la drum, s-a revoltat oare cineva până acum la modul serios? A scris cineva plângere la care administrația agenției să ofere răspuns conform legii? A dat cineva această agenție în judecată? Daca nu s-au întâmplat toate astea, e timpul. Fiindcă mentalitatea și atitudinea se schimbă și prin precedente.

Agenția se numește Panda Tur.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 21