Jurnal

Timp calitativ vs timp

Ieri pe la amiaza mi-am terminat treburile de prin oras si am venit acasa.

Am gasit-o pe mama inconjurata de un teanc de scrisori pe care le-a insirat in jurul ei pe canapea. Era toata corespondenta pe care o avusese in adolescenta si in studentie cu copii si tineri de prin Uniunea Sovietica, Romania si Polonia. Erau si scrisori de la soldati, care prin diferite tertipuri ii aflau adresa si-i scriau.

Am inceput sa le triem. De la Sasha. De la Aliosha. De la Stelian. Citeam. La unele ne tavaleam de ras. La altele ne uimeam de talentul epistolar al celui care scria.

Timp de o ora, am mai aflat cate ceva din istoria mamei. Din istoria tarii din care venea. Din istoria unei generatii intregi. Eu chicoteam. Comentam piparat indrazneala baietilor sovietici si frazele pe care le foloseau pentru a afla daca o fata are prieten sau nu. Mama povestea. Isi amintise cum unul a impins-o la o serata. Cum altul i-a trimis o ilustrata siropoasa si ea a ras cu mama ei, asa cum radeam noi peste ani. Au inceput sa apara idei nastrusnice. Sa-l cautam pe Vova din Irkutsk pe odnoklassniki. Sau poate la “Jdi menea”? Eu ma pregateam deja sa fac un film. Dar, intre timp, sa scriu un articol lung si interesant despre copiii sovietici care isi trimiteau scrisori…

Toata aceasta debandada, aceasta explozie a memoriei si a simturilor, nu a fost ceva programat. Ceva scris in agenda. A fost o intamplare. Ea cauta niste hartii importante si, in acelasi sertar, a dat de scrisori, de care uitase de ceva timp. Si s-a mai intampla sa fiu si eu acolo.

Citisem recent intr-un editorial din “The New York Times” ca noi, generatia oamenilor ocupati, am gasit amageala perfecta pentru lipsa de implicare in viata apropiatilor nostri, care consta in hiper-populara si hiper-utilzata fraza “nu e important cat timp petreci cu cei apropiati (copii, parinti, parteneri de viata), ci calitatea acestui timp.” In sens ca 15 minute pe seara sunt suficiente, daca in acest timp noi am facut ceva mega-frumos si interesant impreuna.

Autorul aduce exmple din viata lui personala prin care isi argumenteaza teza, conform careia anume cantitatea timpului petrecut cu cei apropiati conteaza cel mai mult, deoarece lucrurile importante din viata se intampla in momentele cele mai anodine – ele apar in discutiile din masina, in timp ce faci cumparaturi, in timp ce privesti un film, servesti masa, speli vesela, vopsesti gardul. Cand oamenii sunt in elementul lor, in starea lor naturala. Cand un cuvant duce la altul si se naste o discutie de viata. Sau cand un gest atrage altul si se impletesc intelesuri. Dragoste, furie, deznadejde sau speranta. Cand ochii celuilalt se umplu cu lacrimi in timp ce sterge praful de pe etajera si tu vezi asta. Cand prinzi zambetul mamei, obosit si resemnat, si intelegi ca ceva se intampla. Ca ea imbatraneste. Ca s-a impacat. Ca poate maine nu va mai fi. Si ea stie. Si tu stii. Acum. Ai aflat. Pentru ca esti acolo. Prezent. Nu undeva, dupa peretele de sticla al activitatilor cotidiene, asteptand “timpul calitativ”, care se va petrece de la 8 la 9 seara sau sambata viitoare.

Eu am incetat sa cred in timp calitativ. Eu vreau sa fiu aici, prezenta. Pentru ca, sa fim seriosi, cum poti planifica un timp calitativ? Cum poti programa un weekend frumos? Iti pornesti softul intern, care se afla in folderul “Timp calitativ_Familie_Weekend”? Iti scrii in agenda? Meditezi seara, inainte de culcare, pentru a te trezi dimineta pregatit pentru acest timp calitativ?

Eu nu stiu sa fiu calitativa. Eu dimineata sunt rea. Iar seara, cum ma prinde vremea. Eu sunt de toate culorile pe parcursul zilei si nu mai stiu care din ele e mai frumoasa, mai calitativa, mai importanta. Pe care sa o impartasesc cu cei apropiati. In schimb, sunt acolo. Prezenta. Si eu vad toate culorile lor. Asa cum ei le vad pe ale mele.

Prezenta noastra face mult. Cel mai mult. Si nu e nimic mai calitativ decat o prezenta. Pentru ca viata curge. Ea nu se toarna dintr-un borcan in altul, pe care se lipesc etichete. Un borcan de compot de visine. Unul de compot de caise. Altul de compot de coarne. Viata e imprevizibila, iar omul trebuie tinut de mana pentru a-i simti pulsul.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 22