Din viață

Timp calitativ vs timp

Ieri pe la amiază mi-am terminat treburile de prin oraș și am venit acasă. Acum locuiesc în casa părintească.

Am găsit-o pe mama înconjurată de un teanc de scrisori pe care le-a înșirat în jurul ei pe canapea. Era toată corespondența pe care o avusese în adolescență și studenție cu copii și tineri de prin Uniunea Sovietică, România și Polonia. Erau și scrisori de la soldați, care prin diferite tertipuri îi aflau adresa și-i scriau.

Am început să le triem. De la Sașa. De la Alioșa. De la Stelian. Citeam. La unele ne tăvăleam de râs. La altele, ne uimeam de talentul epistolar al celui care scria.

Timp de o oră am mai aflat câte ceva din istoria mamei. Din istoria țării din care venea. Din istoria unei generații. Eu chicoteam. Comentam pipărat îndrăzneala băieților sovietici și frazele pe care le foloseau, pentru a afla dacă o fată are prieten sau nu. Mama povestea. Își amintise cum unul a împins-o la o serată. Cum altul i-a trimis o ilustrată siropoasă și ea a râs cu mama ei, așa cum râdeam noi peste ani. Au început să ne apară idei năstrușnice. Să-l căutăm pe Vova din Irkutsk pe odnoklassniki. Sau poate la „Jdi menea”? Eu deja mă pregăteam să fac un film. Dar, între timp, să scriu un articol lung și interesant despre copiii din lagărul socialist care își trimiteau scrisori…

Toată această debandadă, această explozie a memoriei și a simțurilor, nu a fost ceva programat. Ceva scris în agendă. A fost o întâmplare. Mama căuta niște hârtii importante și, în același sertar, a dat de scrisori, de care uitase de ceva timp. Și s-a mai întâmplat să fiu și eu acolo.

Citisem recent într-un editorial din „The New York Times” că noi, generația oamenilor veșnic și inutil ocupați, am găsit amăgeala perfectă pentru lipsa noastră din viața apropiaților noștri, care constă în hiper-populara și hiper-utilzata frază „nu e important cât timp petreci cu cei apropiați (copii, părinți, parteneri de viață), ci calitatea acestui timp.” În sens că 15 minute pe seară sunt suficiente, dacă în acest timp noi am făcut ceva mega-frumos și interesant împreună.

Autorul aduce exmple din viața lui personală prin care își argumentează teza, conform căreia, anume cantitatea timpului petrecut cu cei apropiați contează cel mai mult, deoarece lucrurile importante din viață se întâmplă în momentele cele mai anodine – ele apar în discuțiile din mașină, în timp ce faci cumpărături, în timp ce privești un film, servești masa, speli vesela, vopsești gardul. Când oamenii sunt în elementul lor, în starea lor naturală. Când un cuvânt duce la altul și se naște o dicuție de viață. Sau când un gest atrage altul și se împletesc înțelesuri. Dragoste, furie, deznădejde sau speranță. Când ochii celuilalt se umplu cu lacrimi, în timp ce șterge praful de pe etajeră și tu vezi asta. Când prinzi zâmbetul mamei, obosit și resemnat, și înțelegi că ceva se întâmplă. Că ea îmbătrânește. Că s-a împăcat. Că poate mâine nu va mai fi. Și ea știe. Și tu știi. Acum. Ai aflat. Pentru că ești acolo. Prezent. Nu undeva, după peretele de sticlă al activităților cotidiene, așteptând „timpul calitativ”, care se va petrece de la 8 la 9 seara sau sâmbăta viitoare.

Eu am încetat să cred în timp calitativ. Eu vreau să fiu aici, prezentă. Pentru că, să fim serioși, cum poți planifica un timp calitativ? Cum poți programa un weekend frumos? Îți pornești softul intern, care se află în folderul „Timp calitativ_Familie_Weekend”? Îți scrii în agendă? Meditezi seara, înainte de culcare, pentru a te trezi dimineața pregătit pentru acest timp calitativ?

Eu nu știu să fiu calitativă. Eu sunt de toate culorile pe parcursul zilei și nu mai știu care din ele e mai frumoasa, mai calitativă, mai importantă. Pe care să o împărtășesc cu cei apropiați. În schimb, sunt acolo. Prezentă. Și văd toate culorile lor. Așa cum ei le văd pe ale mele.

Prezența noastră face mult. Cel mai mult. Și nu e nimic mai calitativ decât o prezență. Pentru că viața curge. Ea nu se toarnă dintr-un borcan în altul, pe care se lipesc etichete. Un borcan de compot de vișine. Unul de compot de caise. Altul de compot de coarne. Viața e imprevizibilă, iar omul trebuie ținut de mână pentru a-i smți pulsul.

Foto: Guillermo Sánchez/Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 21