totaluri, inainte de 35 de ani
Jurnal

Totaluri, inainte de 35

La 25 de ani iti este mai usor sa scrii despre cele 25 de lectii invatate pe parcursul vietii. In ajun de 35, e mai complicat. Lectii sunt mai putine, contrar asteptarilor. Dar mai complexe. Iar concluzia este una – stii inca atat de putine despre viata, incat uneori ti-e teama ca aceasta s-ar putea termina pe neprins de veste, iar tu vei fi abia la inceputul cursului. Una peste alta, am facut cateva totaluri, inainte de 35.

Azi cred ca nu i-as scrie nicio scrisoare celei care am fost la 20 de ani. Pentru ca nici nu sunt sigura ce as putea sa-i spun. Inca testez. Inca invat. Unele lectii mi s-au dat atat de greu, incat realizez ca nu sunt gata sa vorbesc despre ele unei pustoaice de 20 de ani.

Unicul lucru care nu s-a schimbat, ba chiar s-a amplificat, este ca nu sunt niciodata multumita de mine. Mai ales acum, cand intelegerea unor fenomene a devenit atat de acuta, incat imi dau seama ca mai am ani si ani de invatat, ca sa ajung acolo.

Cu anii, desi am devenit o persoana, mai mult sau mai putin, publica, numarul oamenilor din jurul meu s-a redus. Prieteniile nu se testeaza la nevoie. Si nici la bucurie. Adevaratul test este acesta. Si, credeti-ma, raman atat de putini, ca-ti ajung degetele de la jumate de mana ca sa-i numeri. Orice iesire in public consuma, orice aparitie in emisie directa, streseaza. Pierzi celule nervoase, kilograme. Dar si prieteni. Foarte putini sunt cei care au suficienta intelgenta emotionala, ca sa inteleaga cat este de importanta sustinerea lor anume in astfel de momente. Cat este de important sa trimiti un cuvant de incurajare chiar atunci. Ca un simplu: „Sunt cu tine”, poate schimba totul. Poate rasturna munti si opri furtuni. Si da, dupa fiecare aparitie la tv, eu, in primul rand, o sun pe mama sa o intreb cum a fost.

Sun zile cand viata ma sperie. Cand totul imi pare extrem de complicat sau fara sens. Ca orice as face, nu duce nicaieri. Atunci devine insuportabil. Si imi imaginez ca aceste dubii nu vor disparea atat cat imi va lucra capul. Daca este vreo solutie? Solutia mea este sa respir. Adanc. Si sa ma contrez pe respiratie pentru cateva minute. Ajuta.

Cautarea este infinita. Noi doar trecem prin ea. Nu-i cred pe oamenii care zic ca au gasit ceea ce au cautat. Daca ai gasit, inseamna ca nu mai traiesti. Ca nimic in tine nu se mai misca. Nature morte. 

Eu nu cred in cartile exaltate despre dezvoltarea de sine. Nu cred in toate aceste femei ingrijite, care ne povestesc despre renastere. Nu cred in povestile de succes a oamenilor care au plecat in lumea mare si s-au regasit. Pentru ca ni se ascunde, intentionat sau nu, cealalta parte a povestii. Ce urmeaza? Dupa ce te-ai regasit, facand inconjorul lumii, ce urmeaza? Dupa ce s-a renascut femeia din tine, ce faci? Dupa ce ai citit toate articolele si cartile de dezvoltare personala, ce urmeaza? Urmeaza ceea ca oricum trebuie sa mananci si sa ai un acoperis deasupra capului.

Urmeaza sa lucrezi. Asta e raspunsul la toate intrebarile. Sa lucrezi cu placere. Cu cap. Intelegand, ce faci si de ce faci. Toti cei care va vor spune ca puterea gandului e suficienta si ca universul o sa va ajute, in timp ce stati si priviti seriale, trebuie inchisi.

In ultimii ani am trecut prin mai multe faze a intelegerii partii din mine prin care ma identific ca femeie. Am trecut si prin statia energiilor feminine. Statia care ne spune ca femeia trebuie sa se ingrijeasca doar de partea interioara a vietii, casei, familiei. Am citit si eu articole. Carti, pe care niciodata n-am apucat sa le duc pana la capat. Am testat. Am facut exercitii. Dar natura n-o amagesti. Pentru ca ea ne-a facut intr-un anumit fel. Pe fiecare in parte. Vorba ceea, de tine nu fugi. Si una dintre cele mai mari reusite a ultimului an, este ca am acceptat cine sunt. Ca nu mai caut copite de cai morti. Si ca, in sfarsit, imi place ceea ce sunt, chiar daca stiu ca mai am ce imbunatati.

Am inceput sa ma gandesc la batranete. Cum voi trai atunci? Din ce voi trai? Ce abilitati trebuie sa-mi dezvolt, ca sa ma pot intretine. Acum sunt mai constienta ca niciodata ca viata, pe langa faptul ca e aici si acum, are destul de multe sanse sa fie si peste 50 de ani. Si e de responsabilitatea fiecaruia sa se gandeasca de azi cum sa-si asigure o batranete decenta. Eu, de exemplu, nicio clipa nu m-am gandit ca fiica mea va trebui sa-si asume aceasta parte.

Copiii sunt importanti. Foarte importanti. Dar, pe langa ei si dincolo de ei, exista viata.

Totul se face cu oameni. Si totul se distruge de ei. Aveti grija cu cine va inconjurati.

Cel mei greu este sa-ti ramai fidela. 

***

Filmele care m-au influentat:

 

Foto: Moldo Crescendo Classical Music Festival

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: December, 13