Deprecated: Function create_function() is deprecated in /var/www/wp-content/plugins/wordpress-23-related-posts-plugin/init.php on line 215

Deprecated: Function create_function() is deprecated in /var/www/wp-content/plugins/wordpress-23-related-posts-plugin/init.php on line 215

Deprecated: Function create_function() is deprecated in /var/www/wp-content/plugins/wordpress-23-related-posts-plugin/init.php on line 440
Arta

Trei filme cu femei în situații dificile

Pentru acest weekend am ales trei filme, eroinele principale ale cărora trec, la o anumită etapă a vieții, toate bine ancorate în maturitate, prin momente de cotitură, absolut neașteptate, care le remodelează imaginea pe care au avut-o despre viitor și despre ele înseși.

45 Years

45 Years e o chinuitoare dramă de cuplu, care se derulează cu puține cuvinte între soț și soție în ajunul aniversării a 45 de ani de căsnicie. Povestea începe cu o scrisoare venită din Elveția, pe numele soțului, Geoff Mercer, în care acesta este anunțat că a fost găsit corpul iubitei sale din tinerețe. Katia a murit în urma unui accident în munți, în timpul drumețiilor lor, iar corpul ei a rămas nedescoperit pe parcursul a aproape cinci decenii. Kate, femeia cu care s-a cunoscut după moartea Katiei și care i-a devenit soție, observă că cu soțul său încep să se întâmple lucruri stranii – revine la fumat, caută nopțile prin podul casei, e distrat, îngândurat. Toate aceste schimbări și apariția Katiei în amintirile soțului, îi dau peste cap liniștea și siguranța că ea a fost femeia vieții lui Geoff.

E un film despre fragilitatea emoțională a unei relații, care, chiar și peste decenii de viață comună și împlinire, poate fi bulversată de amintirea unei iubiri trecute. Cum spune Kate în film: „O simt pe ea între noi. E peste tot.”

Equity

Equity este un thriller financiar, scris, regizat și produs de o echipă de femei. Equity aduce pe ecrane femeile de pe Wall Street, o lume unde jucătorii principali rămân a fi bărbații, și le arată într-o lumină clară, concentrate pe lucru și extrem competitive.

Naomi Bishop este bancher de investiții în cea mai mare bancă de investiții din lume. După un contract eșuat, valoarea ei profesională are de suferit. Ca să revină pe pozițiile anterioare, Naomi ia un client cu un potențial enorm pe piața de investiții – o companie IT specializată pe securitatea datelor personale. Dar în această companie devine interesat și iubitul ei, Michael, broker la aceeași bancă. Cariera lui Naomi e pusă la grea încercare și de vină nu este iubirea.

(Spoiler) În filme uneori e ca în viață, nu există bine și rău. Lucrurile se întâmplă și trebuie să le iei așa cum sunt.

Equity este un film fără aere moraliste, în care femeile spun deschis că iubesc banii și vor să dețină putere, să lupte și să câștige. Deși ne arată un mod de viață foarte stresant și, pe alocuri, destul de riscant,cred că e un film destul de motivațional. Și, cum zice Naomi: „Nu lăsa banii să fie un cuvânt murdar”.

Still Alice

Still Alice e un film care vine să ne reamintească despre ceea ce deseori uităm – nu știm care va fi și cum va fi viitorul nostru. Și cât de minutat și plin de succes n-ar fi prezentul, el nu e o garanție al unui mâine tot atât de bun.

Alice Howland este profesor de linguistică la Universitatea Columbia din New York, cu o carieră strălucită, cu o căsnicie fericită, cu trei copii maturi și o perspectivă de viață destul de frumoasă pentru ai ei 50 de ani. Într-o zi, ea începe să uite cuvinte. Apoi realizează că se pierde în locuri arhicunoscute. Îngrijorată, Alice trece o serie de investigații medicale. Ca urmare, e diagnosticată cu o formă foarte rară de Alzheimer.

Still Alice e un film frumos, în pofida gravității temei și tragismului situației. E despre pierderea memoriei. Ce rămâne din noi, când nu mai ținem minte nimic din ceea ce a alcătuit viața noastră?

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: September, 27