Arta

Trei filme de Alice Rohrwacher

Am descoperit-o pe regizoarea Alice Rohrwacher foarte recent și foarte întâmplător. Mai precis – vineri seara, căutând să privesc vreun film frumos, lent și lung.

Alice Rohrwacher este născută în 1982, în Italia, lângă Florența, dintr-o mamă italiană și un tată german. Alice nu este singura din familie care și-a dedicat viața cinematografiei. Sora ei mai mare, Alba Rohrwacher, este actriță și s-a filmat în două filme regizate de Alice.

Deși Alice Rohrwacher este o regizoare la început de carieră, toate cele trei filme pe care le-a realizat până acum au avut parte de ovații din partea criticilor și premii importante la festivaluri internaționale de film, iclusiv la Cannes.

Alice Rohrwacher este o regizoare europeană și nu mă refer aici la o noțiune strict geografică. Însă, Alice Rohrwacher este și o regizoare italiană prin excelență. Ea urmează tradiția estetismului cinematografic italian, care poate transforma cea mai banală situație din viață într-un poem.

Corpo Celeste

Corpo Celeste (2011) este lungmetrajul de debut al Aliciei Rohrwacher.

Filmul redă povestea Martei, o fată de aproape 13 ani, care s-a mutat de scurt timp din Elveția în regiunea italiană Calabria, împreună cu mama și sora mai mare. Marta se înscrie la școala duminicală din parohia din care face parte familia ei și se pregătește pentru prima Împărtășanie. În tot acest timp, Marta este martora diferitor situații, unele banale, altele destul de grave, cum ar fi schema de corpuție în care e implicat preotul parohiei, care influențează relația ei cu sine și cu lumea din jurul său.

Le meraviglie

Le meraviglie (2014) a luat în același an Grand Prix-ul Festivalului de Film de la Cannes. Este al doilea premiu ca importanță după Palme d’Or.

Le meraviglie e un film despre o familie de fermieri, cu aere destul de hippie, dintr-o fundătură italiană. Personajele principale sunt Gelsomina, adolescentă, sora cea mai mare dintr-o linie de patru surori, și Wolfgang, tatăl familiei, apicultor, un caracter greoi, insuportabil chiar, și rigid în fața oricăror schimbări.

Gelsomina duce toată munca grea a gospodăriei, fiind mâna dreaptă al tatălui său. Tot ea este responsabilă de surorile mai mici. Wolfgang o iubește cu o dragoste posesivă și o ține doar lângă el.

Conflictul se desfășoară între ei doi. Între tinerețea Gelsominei, care vrea să cunoască lumea dincolo de gospodăria haotică a părinților săi, unde e exploatată de la o vârstă fragedă și unde orice idee de distracție sau odihnă este oprită brutal de tatăl său, și Wolfgang, care nu dorește categoric să interacționeze cu lumea din afară, impunând această regulă întregii familii.

Apropo, filmul a fost inspirat pe alocuri din copilăria regizoarei. Tatăl ei, Reinhard, e german și apicultor, ca și Wolfgang.

Printre actorii din film, găsim un nume foarte românesc – Alexandra Maria Lungu, în rolul Gelsominei, și un nume foarte cunoscut – Monica Bellucci, care a avut în Le Meraviglie un rol episodic.

Lazzaro Felice

Lazzaro Felice (2018) este al treilea film de Alice Rohrwacher și, deocamdată, ultimul.

Filmul e despre o moșie, Inviolata, izolată în munți și ruptă de lume de câteva decenii, în urma unei inundații care a distrus podul de peste râu. Pe moșie trăiesc peste 50 de muncitori, care lucrează pământurile marchizei Alfonsina de Luna, numită „Regina Țigărilor”.

Ceea ce nu știu muncitorii din Inviolata, este că sunt sclavi – ei nu au voie să părăsească moșia, sunt analfabeți, nu au acte, nu sunt plătiți, mai mult – sunt datorinicii marchizei și trăiesc într-o sărăcie lucie. Acolo se nasc și acolo mor.

Lazzaro este unul din muncitorii din Inviolata. E tânăr, puternic, foarte docil și puțin naiv, ca să nu spunem prostuț. Într-una din vizitile la moșie, Alfonsina își aduce feciorul, pe Tancredi.

Tancredi e un tânăr excentric, fără vreo ocupație anume, dar destul de inteligent ca să înțeleagă cine e maică-sa. El își face cunoștință cu Lazzaro, care îi devine vasal. Într-o zi, Tancredi, plictisit și sătul de mama sa marchiză, se ascunde în munți, în locul secret a lui Lazzaro.

Între timp, Lazzaro se îmbolnăvește și nu mai poate să-i ducă mâncare lui Tancredi. Când își revine, se pornește spre locul secret, dar cade fără cunoștință la jumătate de cale. După ce își recapătă cunoștința, Lazzaro se întoarce pe moșie, dar nu mai găsește pe nimeni.

Lazzaro Felice este un film-poveste de inspirație biblică, pe alocuri misterios, copleșitor. Un film despre pierderea inocenței, despre drama condiției umane, despre puterea mediului de a transformă oamenii, despre pierderi, care nu mai pot fi recuperate. Un film extraordinar.

Foto: Wikimedia Commons

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: May, 24