Dragă redacție

„Sa fie casa luna, ca la moldovenii gospodari”. Trilogia divorturilor.

enter source link „9 decembrie 2014 – eram pe culoarul tribunalului cu avocata mea in asteptarea pronuntarii divortului. Priveam cuplurile care erau la rind la Judecatorul Afacerilor Familiale pentru pronuntarea divortului. Erau fete de tot felul: crispate si muscind buzele de regrete, unele – tinere si naive, altele  – cu experienta de viata si urme de suferinta. Si era un cuplu care a retinut atentia mea: se tineau de mina, erau zimbitori si binevoitori. Au fost invitati in fata judecatorului, si cind au iesit, peste 5 minute, s-au imbratisat, au multumit avocatului, si au plecat cu senini si impacati, cu zimbetul pe buze. Aceasta e culmea culmilor: sa iesi de la divort cu aceeasi stare de spirit cu care intri la Oficiul starii civile!”

http://zspskorcz.pl/pictose/eseit/4118 Divortul e ca un laitmotiv al vietii mele, propria casatorie m-a marcat, dar anume divortul m-a transformat in femeia care sint azi; el mi-a dat aripi sa-mi explorez sufletul si gindurile; sa ma opresc din cursa pentru aparente de dragul anturajului si sa accept sa fiu sincera; m-a impins sa descopar viata dintr-o latura pe care n-am cunoscut-o niciodata; el mi-a dat cel mai de pret cadou: LIBERTATEA. Libertatea de alege sa fiu fericita si sa zimbesc; sa fiu fragila si trista daca am nevoie, pe un scurt moment; sa-mi aleg prietenii; sa fac activitati noi, sa traiesc experiente noi; sa gust din aventura; sa nu tind spre un ideal impus de altcineva; sa ma accept cum sint; sa fiu eu insami. Pentru ca viata e prea scurta ca s-o traiesc cu jumatati de masura…

see In acelasi timp, divortul m-a invatat lucrurile cela mai importante: nimeni nu apartine nimanui; pentru ca un cuplu sa reziste in timp, dragostea unuia nu-i suficienta; compromisurile si bunavointa de aplana conflictele duc in final la un raport de forte, in care un partener domina, iar altul e dominat, poate chiar si abuzat; protejarea copiilor si evitarea divortului – e doar o scuza pentru cei care n-au curajul.

optionen handel lernen Cele trei experiente ale divortului pe care le-am trait, s-au petrecut la diferite etape ale vietii mele si au fost foarte diferite, dar am putut identifica o trasatura comuna: divortul e un test de omenie pentru doua persoane. Fie ca sint copii la mijloc sau nu, fie ca a fost dragoste sau nu, fie ca a fost o casnicie de durata sau nu, dar in momentul divortului partenerii sint impinsi la limita extrema a omeniei, ca pe margine de prapastie. In cel mai rau caz, unii devin monstri inplacabili, care vor sa-si ingroape de vii partenerul, au o sete de razbunare si distrugere fara limite, pot instrumentaliza copiii pentru a discredita partenerul si a aplica o strategie de razboi fara scrupule. Rautatea a existat dintotdeauna in ei, dar era in stare latenta, si cind divortul risca sa le zguduie echilibrul, care nu era chiar echilibru, aceste persoane se vor bate pentru ultima lingurita, pentru ultimul strat de colb de pe un fleac uitat, pentru cel mai uzat fir de ata, doar ca sa se consoleze in starea lor de victima/agresori/manipulatori, si sa-si puna fostul partener in genunchi, la propriu si la figurat. Altii, in schimb, pur si simplu accepta situatia, isi fac curaj pentru a infrunta masinaria administrativa. Isi doresc ca lucrurile sa se termine cit mai rapid si cit mai calm, din  respect pentru ambele parti.

http://www.romagnamotorsport.it/?binarnewe=trading-online-con-meno-di-100-euro&823=5b Indiferent de atitudinea pe care o adopta partenerii pe durata divortului, intr-un final, timpul si viata isi fac treaba lor. Unii infloresc, altii putrezesc. Unii continua sa traiasca in trecut, altii pasesc ferm spre viitor. Copiii cresc si pleaca. Si ramine esenta, adevarul, baza vietii pe care toat viata a fost construita. Diferite pentru fiecare. aplicaciones para conocer mujeres argentina source url

opcje binarne pdf ***

Primul divort l-am trait cind aveam  20 de ani si eram studenta. Era divortul parintilor.

Cred ca au fost divortati de cind aveam 7 ani, pentru ca dragostea tinereasca intre ei isi pierduse orice culoare si eu il simteam pe tatal meu mai fericit cu prietenii sai la o tigara si la o bere, decit in familie.

Cred ca am petrecut toata copilaria si adolescenta in goana dupa succese la studii, imagine exemplara la scoala, cu note de zece pe linie, olimpiade peste olimpiade. Totul pentru a cistiga dragostea si atentia lui. Dar n-am reusit. Si nici mama nu a reusit.

Am fost educata sever, cuvinele cheie erau disciplina, cumintenie si supunere. Perfectiune si excelenta. Pentru ca parintii nu aveau resursele necesare sa-mi plateasca studii peste hotare si pentru a obtine o bursa, trebuia sa lucrez de mica, pentru a fi cea mai buna, si sa reusesc in viata.

Nu neg, am incercat sa ma rebelez, dar adevarata rebeliune a fost cind am aflat ca tata are o amanta de luni de zile. M-a durut ca avea o viata dubla, ca ne-a mintit, dar am digerat acest lucru cu timpul. Timp de ani de zile, eu si mama, eram tratate ca niste animale, injosite si agresate verbal, si uneori si fizic. Devenisem obisnuita cu acest comportament umilitor, pentru ca mama ma ruga sa nu caut conflict, „pentru ca ea nu avea bani suficienti pentru a achita factura la caldura”. Eram in mari dificultati financiare, care au obligat-o pe mama sa tolereze. Dar eu nu am putut.

Intr-o seara de iarna, in perioada sarbatorilor, foarte intimplator, am citit sms-urile din telefonul lui si am inteles unde-si petrecea serile si noptile, de unde revenea beat crita si rasturna, rupea, strica tot ce-i nimerea sub mina. Am ramas paralizata. Am pierdut glasul. Vroiam sa urlu, dar amutisem. Vroiam sa pling, ochii erau rosii de durere, dar mi se parea ca cobor in infern si lacrimile s-au epuizat. Nu i-am zis nici un cuvint mamei, pentru ca ea banuia demult. Ea a ales sa rabde, dar eu – nu ! Cind tata a venit acasa, leganindu-se, i-am aruncat hainele afara, am zis ca stiu adevarul si ca e un mostru, si ca nu mai vreau sa-l mai vad, i-am inchis usa in nas… Eu, care am fost mereu educata sa tac si sa rabd, am exploadat… Eram isterica, am plins pina la vomitare. De durere n-am dormit, eram muta, surda si bolnava de durere…

Cred ca inca nu-mi invatasem lectia la 20 de ani – am aflat-o citiva ani mai tirziu, din propria casatorie. Cosmarul de a continua traiul cu tata si mama divortati si inraiti in aceeasi casa imi devenise insuportabil. Timp de un an, am facut tot posibilul pentru a pleca la studii in Franta. Si am reusit. Am evadat. get link go to site

                                                                                      ***

Aveam 23 de ani cind am ajuns in Franta la studii si l-am intilnit pe cel care urma sa-mi devina, ulterior, sot. V. era un moldovean bine instalat de 10 ani, natualizat francez, interesant la prima impresie, cu un job bine platit, cu un fizic de invidiat – lucrat zilnic la sala de forta, calatorise intr-o multime de tari, si nu-mi venea a crede ca inca e celibatar la 40 de ani (!). Ne frecventam ca prieteni la inceput, dar lucrurile s-au accelerat brusc in momentul in care am aflat ca bunelul meu decedase si, simultan, tata era suferind de probleme grave la inima. Acest nou prieten mi-a intins o mina de ajutor intr-un moment in care eram foarte fragila si aveam nevoie de sustinere. Era ca un Fat-Frumos care mi-a iesit din senin in cale, ca sa ma salveze. Nu-l cunosteam deloc, cind am deveniti iubiti in saptaminile ce au urmat, eram oarba si invaluita intr-un nor de ceata – tot ce vroiam era sa fiu iubita. Sa-mi iau revansa pentru toti anii de neiubire din partea tatei, cum am inteles mult mai tirziu.

Ne-am casatorit 3 ani mai tirziu, dupa o relatie cam dificila, pentru ca tineam cu disperare sa ramin  cu el. Era mai in virsta, deci cu mai multa experienta de viata, si decidea tot:  ce sport sa fac, ce hobby sa am, ce culoare de par sa port, cum ma imbrac, la ce nutritionist sa merg pentru a scapa de kg in plus, cu cine sa prietenesc, ce sa maninc si sa beau, cum imi petrec timpul liber – care oricum il petreceam facind curatenie (6 ore fiecare simbata).

Cred ca in realitate nu vroiam sa trec inca o data printr-un divort, sa admit ca am esuat ca parintii mei, sa ma regasesc singura, atunci cind sotul meu imi spunea ca exist datorita lui si ca ma pierd fara el. Si eu il credeam. Am fost dizolvata complet in viziunea lui de femeie ideala, existam prin el si prin proiectele lui de prezent si viitor.

Contradictiile erau tabu, eu nu aveam dreptul sa am o parere diferita de sotul meu, pentru ca „oricum el cunoaste viata mai bine ca mine si oricum el e cel care are mereu dreptate”.

Au urmat pumnurile lovite in masa si strigatele lui V. cind i se parea ca-s nesupusa, nerecunoscatoare, sau si mai bine, am ratat o sedinta la sala de sport. De lovituri nici nu vreau sa vorbesc, doar cit sa spun ca prima data cind am fost lovita si am zis ca-l parasesc, mi-a spus ca eu l-am provocat si ca singura am cautat-o. Apoi, imi explica ca e rapid la minie si, ca pe semne, i se trage de la tatal sau care avea obiceiul s-o „traga la brazda” pa mama lui. Si ca tatal lui a avut un sfirsit nefericit, a murit de la alcoolism. Povestea viitorului meu sot mi se paruse indoiusatoare si am decis ca voi face tot posibilul sa-l repar dupa copilaria dramatica, si l-am iertat. Dar violenta nu a luat sfirsit niciodata, cind nu era fizica, era mutl mai subtila, imi demonstra cite ii datorez, cite a reusit el in viata, si ce noroc suprem am eu sa fiu cu el in cuplu. Erau si scenele de fata cu prietenii – si tin sa precizez, in public, era carismatic, generos, glumet in felul lui desigur, mereu avea o replica la orice, si chiar daca avea reputatia cuiva cu temperament exploziv, era sustinut de prieteni, care poate chiar il admirau, fara sa banuiasca care a adevarata fata a lui  V. la cotidian. Daca as putea alege un cuvint pentru a descrie cum m-am simtit in cuplu cu V., pe durata a 7 ani de viata comuna, cuvintul RUSINE imi pare cel mai potrivit. Mi-era rusine sa admit ca sunt intr-o relatie toxica, el era un drog, mi-era rusine de felul in care el ma vedea si imi exprima punctul lui de vedere, mi-era rusine ca nu eram fericita, mi-era rusine ca ma simteam vinovata de relatia pe care o aveam, mi-era rusine ca eram casatorita cu un monstru, pe care eu l-am ales…

Citeva fraze clasice din cotidianul meu de atunci:

„Ce folos ca ai atitea studii, si note excelente, si experiente la international, nu vezi ca oricum esti o proasta la somaj?”

„Chiar nu ti-i greata cind te uiti in oglinda si iti vezi celulita aceasta dizgratioasa?” (am un 1m75 si cintaream 65 de kg si nu ma consider grasa).

„Ce imbli cu prietena ta blonda/curva/ proasta/materialista/negospodina/etc – chiar nu-ti dai seama ca reflecta felul tau de a fi?”

„Inca nu te-ai invatat sa gatesti carnea cum se cuvine, asa cum cer eu, cu singe ?”

„Eu am calatorit lumea intreaga si apreciez confortul de 5 stele. Eu is obsedat de curatenie si nu tolerez murdaria. Asa ca lasa tot si pune-te la facut curat!”

„Tu vezi ce admirat sint eu pentru punctele mele de vedere, chiar daca oamenilor le e frica de mine, ei ma respecta. Dar tu? Cine te respecta pe tine? Nu vezi ca toti se folosesc de tine? Si ca in realitate nu ai prieteni?”

„Of, iar te doare capul? Tocmai in momentul cind trebuie de facut curatenie? Iar eu trebuie sa duc toata gospodaria in spate?!”

„Te doare ca te-am lovit ? Serios? Vrei sa-ti suni parintii sa te plingi? Dar eu o sa le reprosez ce sotie proasta au crescut! Si in genere, voi sterge podelele cu parintii tai!”

„Nu-ti place ceva? Fa-ti valiza si  f*-te-o din gara! Eu nu te tin! N-ai facut curat azi – n-am nevoie de o lenoasa!”

„Inca nu mi-ai transferat salariul tau pe contul meu?! Eu je te intretin, platesc casa, impozitele, si in genere te-am intretinut cit ai fost studenta! Tu-mi esti datoare pe viata! Nu-mi platesti – sa vad unde te vei duce! Cui mai trebuiesti? Cine se va uita la tine? Uite-te in oglinda!”

„Numai uite ce nesportiva si grasa esti! Cum vrei sa fac dragoste cu tine, sau si mai grav, sa fac un copil cu tine, cind esti incapabila sa faci sport regulat, minim 3 ori pe saptamina cum ti-am cerut!”

Un program clasic din saptamina in doi: V. merge la sala de 3 ori pe saptamina, seara dupa lucru, cind vine acasa la ora 21h – nu are niciodata chef de nimic! V. merge de 2 ori pe saptamina la piscina, in pauza de masa! De luni pina joi seara – se instala in fata televizorului, pentru era prea obosit pentru a intretine o discutie, dragoste nu face, deoarece cadrul nu e potrivit si ca in timpul saptaminii e prea obosit. Vineri seara erau cumparaturile de mincare. Simbata de la 9h pina la 15h – curatenie, „sa fie casa luna, ca la moldoveni gospodari”. Dupa masa, Domnul V. face siesta sau priveste TV. Duminica dimineata, merge la slujba la biserica, sa se curate de pacate, plateste la iertarea pacatelor, si cind ne intoarcem acasa, ma intreaba daca regret pacatele mele… Duminica dupa-masa V. doarme si roaga sa nu-l deranjez. Ocazional, iarna merge la ski, vara la piscina, toamna la festivalul vinului, puteam merge la cinema, la filme care ii placeau. In vacanta, mereu mergeam la vreun prieten acasa, sa economisim bani pe hotel si sa nu avem parte de intimitate… E o igiena de viata foarte sanatoasa, desigur, cu o obsesie pentru curatenie si un fizic perfect, deci pentru aparenta, dar loc pentru cuplu in afara sportului si dietei nu a existat efectiv.

Am fost la somaj 2 ani de zile, primii doi ani de casatorie, in mare parte depresiva sau la diete prescrise de nutritionistii recomandati de fostul meu sot, care, in final, mi-au provocat ulcer la stomac. Am reluat studiile la 27 de ani, si m-am reintegrat in viata activa. Cind am reusit sa ma angajez la un post cu responsabilitate si vizibilitate – bomba a exploadat. Dragoste si rabdarea din partea mea nu mai erau… Ma obliga sa-i transfer toti banii de pe cont, caci considera ca-i sunt datoare, si daca nu transferam, ma alunga de acasa. Scenele de violenta,  cind ma lovea cu capul de faianta din baie, sau punea cutitul la git, pentru ca ma revoltam si afirmam ca-l voi paras, au devenit o norma.<

Ultima picatura a fost cind m-a lovit noaptea in somn cu picioarele si m-a dat jos din pat. Am plecat sa dorm pe canapea. I-am propus sa facem terapie de cuplu. A fost o idee buna – V. a incercat sa convinga din rasputeri psihologul in ce priveste felul meu de a fi: lenoasa – pentru ca nu mai doream sa fac curat, egoista – pentru ca am decis sa fac diverse activitati in weekend in locul curateniei, neascultatoare – pentru ca refuzam sa-i transfer salariul in integralitate, si toate defectele mele mi se trag din genele sau educatia primita de la parinti!!! Iar eu, cu fiecare sedinta, ma simteam tot mai puternica si mai increzuta ca divortul e calea cea dreapta.

Era la sfirsit de an. Sarbatorile au fost insuportabile, aveam impresia ca sustineam o iluzie, ca acest barbat taios, dur, violent, manipulator, dezgustator nu se va schimba niciodata. Am decis ca vreau sa traiesc, dar fara el, si mi-am fixat termen o luna sa plec. Primisem tocmai o prima la lucru de care V. nu era la curent, si era un mic capital care mi-a permis sa incep o viata noua de la zero. Dar in ianuarie oferta de chirie e foarte limitata, si cazarea a fost un obstacol important. Mi-a luat inca o luna sa ma organizez si sa gasesc un apartament, un compromis temporar, pentru a-l parasi pe V.

Cind faceam cutiile si prietenele au venit sa ma ajute cu mutatul, V. m-a amenintat ca se sinucide, ca sint dragostea vietii lui, si ca are dreptul la o doua sansa (ele au fost un milion!), si ca prin atitudinea mea ferma de a pleca, il batjocoresc, in special de fata cu prietenele mele…

M-a hartuit inca un an, suna mereu si ma ruga sa revin acasa, ma implora sa uit si sa trec peste mindria mea, ajunge sa ma joc cu sentimentele lui. M-a santajat la divort si, chiar daca prin lege imi reveneau compensatii platite din partea lui in baza anilor de casnicie, cit si din cauza ca veniturile lui erau de 3 ori mai mari ca ale mele, in final, conditia lui V. pentru a-mi evita un divort, lung  si costisitor, a fost ca eu sa-i platesc o compensatie!

Cel care imi paruse cindva un Fat-Frumos francizat, s-a adeverit a fi ceea ce este cu adevarat, un manipulator de la Donduseni, neevoluat, cu orizonturi foarte inguste, pe care nici Franta, nici jumate de glob pamintesc nu le-au largit.

***

Au trecut doi ani de la divort. Au fost ani grei, cu stari depresive, dificultati financiare si nu doar, dar cind imi dadeam seama ca cosmarul e terminat, zimbeam si pligeam de fericire!!! Sint fericita ca am pace si liniste, ca merg la teatru sau la opera si am cu cine, ca maninc inghetata sau patiserie cind vreau, fara sa culpabilizez, in fine, traiesc si ma simt  libera!

Dupa un anumit timp, am revenit la psihologul care m-a urmat in terapie cu fostul sot si i-am povestit parcursul meu dupa divort, dar eram, de asemenea, curioasa, sa aflu cum a perceput situatia mea. M-a felicitat pentru curaj si determinare, si ca n-am dat inapoi cind V. facea presiuni asupra mea. Si mi-a zis un lucru care m-a marcat profund: „Mereu ati avut grija de cei din jur, sot, prieteni, familie, dar ati uitat sa aveti grija de Dumneavoastra, in primul rind. Si de asta, nu ati stiut sa va cunoasteti si sa va luati in serios la propriu, mai ales in conditiile in care ati trait. Ati fost stearsa… Am impresia ca am intilnit doua persoane diferite, inainte si dupa divort, nu mai sinteti aceeasi. Inainte erati o omida in stadiu de crisalida, si acum v-ati dat mijloacele sa deveniti, in sfirsit, un fluture”.

Text: Anonim

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: cherche une femme celibataire en france August, 20