Browsing Category

Viva la libertad

Fete pe drum

William si linistea

De ceva timp incerc sa-mi amintesc cum am ajuns in a cincea zi din 2017 pe o penisa, undeva pe un rau intr-un orasel olandez. Orasel mic si pierdut, numele caruia pana azi nu stiu sa-l pronunt corect. Si inca nu mi-am amintit.

Sa ma intelegti corect – stiu cum am ajuns. Cu avionul, apoi trenul, apoi autobuzul. Eram treaza si in deplinatatea facultatilor mintale. Ceea ce nu-mi aduc aminte este la care cotitura am luat acea decizie. Totul s-a intamplat foarte rapid.

In schimb, tin minte foarte bine momentul in care am intrat in unicul bar din centrul oraselului, chiar in pietisoara, pe diagonala de biserica. M-a invitat capitanul. Ma rog, capitanul… Tipul caruia ii apartinea penisa si inca vreo trei iahturi rablagite. Erau acolo trei barbati – un rocker batran si nitel ridicol, un sofer de camion, gen mascul feroce, si un tip, cel mai tanar dintre toti, care incerca sa lege capat de vorba cu mine. Eu insa nu-l auzeam bine si nici nu-i intelegeam engleza. Mai era si femeia de la bar, trecuta de 50 de ani, dura, cu miscari precise, trasaturi ascutite si zambet ironic, incarnarea tipeselor din filmele americane, care scot orice betiv afara, dintr-o singura miscare.

Toata seara am stat cu ochii lipiti de peretele din fata, numarand sticlele de alcool. Cateodata mai sorbeam din halba de bere. Capitanul facuse cinste. In mai putin de doua ore, am plecat. Capitanul si-a cerut scuze ca m-a dus intr-un local atat de plictisitor, apoi mi-a spus ca femeia de la bar ii fusese multi ani amanta. Apoi a tacut.

Ca sa ajungi pe penisa noastra, trebuia sa treci de o alta penisa, mai mare, transformata in casa de locuit. Paseam pe un podisor mobil, construit din scanduri, apoi treceam pe sub geamurile oamenilor, faceam inconjurul penisei-casa, si ajungand in dreptul penisei noastre, saream peste bord.

Noptea, pe lapovita, cand vedeam intre cele doua nave fasia de apa neagra, ameteam. Dar saream.

Intr-o zi, era sambata, nu am putut ajunge de la cabina mea, din spatele penisei, la cabina capitanului, in fata. Toata noaptea ninsese, iar sub stratul de zapada era o pojghita de gheata. Nu puteam face nici trei pasi. Capitanul mi-a facut cu mana de la geamul cabinei de navigatie, apoi a deschis usa si a inceput sa ma strige. I-am explicat, mai mult prin semne, ca nu am cum veni, mai ales ca o parte de punte era foarte ingusta si nu avea balustrada. S-a enervat. Si asa cum era inalt, aproape doi metri de om neindemanatic, a facut cativa pasi mari pe puntea lunecoasa, incaltat in sabotii lui de cauciuc, si a ajuns langa mine. Voia sa-mi spuna ca sunt o fricoasa. Si o proasta. De aceea ca frica vine la pachet cu prostia. Asa vedea el lucrurile. Mi le-a spus si mi-a intins o cana de cafea.

Si a plecat.

Am coborat in cabina, am inchis dupa mine usa mica, din metal greu. Cabina avea cativa metri patrati. Incapeau o soba mica, un frigider, tot atat de mic, o noptiera, doua paturi fixate in perete, unul fiind transformat in debara, si doua dulapuri, pline cu de toate, inclusiv cu lazi de vin si bere. Era cald. Si liniste. Din toate comoditatile aveam o caldare. Si cateva sticle cu apa de robinet. Si un ceainic. Imi faceam cate un ceai fierbinte, scoteam cate o gofra olandeza, o acopeream cu un strat gros de frisca zbatuta, luam cartea langa mine si ma simteam om. Un om in mijlocul unui rau, desprins de lume, singur in fata destinului.

Ziua insa, cand aveam de lucru, singura sau alaturi de capitan, nu ma mai simteam om. Eram o masinuta. Faceam curat in cabina lui si in iahtul pe care il renova pentru vanzare. Spalam geamuri si punti, rodeam usi, frecam mobila. Iar seara – gateam.

Capitanul era nervos. Uneori avea accese de furie si dadea din picioare, ca un copil de 3 ani, dupa care isi cerea scuze. Intr-o zi, dupa o scena de asta, i-am spus sa inceteze. A fost surprins. Nici nu stiu de ce. Probabil nu s-a asteptat sa-i spun ca e insuportabil si infantil.

Seara beam impreuna cate o sticla de vin frantuzesc. Avea rezerve. Si doua amante frantuzoaice. Ambele la Paris. Una era dragostea vietii lui. Mai matura decat el cu vreo 15 ani. Alta, femeia cu care era intr-o relatie numita “stabila”, era o jurnalista. Intr-o seara am vorbit cu ea la telefon. Avea o voce placuta.

Uneori ma intrebam ce gaseau femeile la el. Un barbat care a trait toata viata singur, pe apa, ursuz, nervos, incapabil sa-si gestioneze emotiile, alcoolic. Desi, pe fotografiile din tinerete, arata a baiat inteligent si cu caracter. Dar viata si apa le-a tocit pe ambele.

Cel mai fericit moment din zi era cand ieseam de la el seara tarziu. Imi umpleam sticlele cu apa, le puneam in torba, imi bagam picioarele in saboti si ii spuneam “noapte buna”. Il lasam cu un vin abia inceput, ingandurat, cu varful degetelor agitate si picioarele intinse sub masa. In urma mea, bucataria ramanea luna. Atunci am inteles cat e de greu sa lucrezi in casa cuiva.

In cabina mea erau carti. Ardea focul. Se auzea apa, lovind peretii exteriori ai penisei. Si asta era unica legatura pe care o aveam cu lumea de afara. Incuiam usa. Ma descaltam. Imi spalam dintii deasupra caldarii. Ma schimbam in pijama. Luam o carte si ma ascundeam in patul fixat de perete. Plecam in alta dimensiune. Capitanul ramanea undeva departe, cum numai o galaxie vecina poate fi.

William mi-a daruit atata liniste. Si el habar nu are.

Text: Diana Guja

Foto: din arhiva personala, din perioada de pe penisa

Când copiii dorm

Wtf, sex, not interested

Tema sexului mi-a fost revelata de niște broșuri alb-negru, găsite din întâmplare pe rafturile de cărți din librăria de acasă. Eram, cred, în clasa a șaptea și numai îl terminasem de citit pe Marquez. Creierul exploda de “100 de ani de singurătate” și am zis s-o iau mai moale.

Era în una din cărțile cu Angelique, din care, ca adnotație la broșură, era descris un sex hedonistic. Romantismul sexului descris îți crea preconcepții sexuale pe viața. Ca orice penetrare trebuie sa fie la lumina lumânărilor, tu perfect de frumoasa și aranjata, romantism șlefuit la perfect, practic impecabil de steril, însă senzațiile descrise creau impresia ca aceasta e cea mai super posibilă experiență fizică.

Intrigată de acest fenomen,ce promitea senzații nemaipomenite, am început să investighez partea corpului cu pricina. Undeva acolo între coapse, unde Geoffrey o săruta pe Angelique. Treabă lungă, dar cred că fricile puritane băgate în cap de așa-numite valori etico-morale, m-au împiedica de a cerceta “mai adânc”. Tot pe rafturi am descoperit “Брак под микроскопом”.

Aici am aflat că:
Exista așa o treaba ca virginitatea, aceste evenimente au coincis cu vizita clasei la cabinetul ginecologului. Eu eram sigura ca sunt în afara rușinii, că eu nu am făcut sex și sunt virgină, însă sentimenel de frică și jenă s-au cuibărit în interiorul meu. Psihologic, ideea plăcerii a fost îngropată sub frici, inspirate de circumstanțe, pe lângă frica de a nu fi de râsul lumii. Era ca o ținta în cap – sex = Rușine.

Primul bărbat:
A apărut într-o perioadă când puteai zice ca am devenit o adolescentă dificilă. Pe fundalul divorțului părinților, sexul a fost un act de revoltă. Am făcut-o pe întuneric, la 17 ani, s-a întâmplat în apartamentul buneilor mei, ei decedaseră, apartamentul – liber și eu adolescentă cu cheie. Era noiembrie, relația dura deja de vreo 3 luni, el era student și credeam eu, mai experimentat. După o oră de pupături și bâjbâială infantilă eu am zis că” da, hai să o facem”.

El, în geacă pe piept gol, a rupt-o la farmacie după prezervative.

Tot ce a urmat după a trezit doar întrebări. Asta a fost sex? Acela care promite senzații din penetrare ? Wtf, sex, not interested. Din păcate, această relație nu s-a dezvoltat sănătos, a fost una abuzivă psihologic și practic doi ani, sexul pentru mine era ca un exercițiu fizic, executat la cererea boyfriendului meu.

Următoarea experiență se întâmplase la o tabără de vară, perioada de absolvire.
El îmi era cunoscut din copilărie, mi-a zis că sunt prima lui dragoste, mi-a zis că mă vrea și să nu-mi fie frică. Avea el un aer, un iz de sex, m-a făcut sa îl vreau, a trezit un instinct, de existența căruia nici nu bănuisem.

A fost un sex bazat doar pe simțiri, fără limite și frici. Cred că eram cel mai aproape de orgasm atunci, dar mai era un pic pîn’ la explozia simțită de Angelique. El m-a făcut sa descopăr o altă latură a sexului, că, de fapt, tot ce era descris poate fi adevărat. El mi-a stimulat dorința de a experimenta, de a extinde limitele odată tabu. Am început sa descopăr senzații noi prin masturbare.

Din “Брак под микроскопом” am aflat de clitoris și punctul G. Eu deja nu mai țin minte câte “sesiuni” mi-a luat ca să ajung la acea explozie, știu doar că de multe ori am confundat excitarea maximă cu orgasm pân’ într-o zi când am zis ok, e super bine așa, nu mă opresc, continui să masturbez să văd cât ține, a explodat, era acea senzație descrisă, am văzut focuri de artificii cu ochii închiși. Tema orgasmului mi-a fost revelată, însă încă mulți ani mi-au trebuit să învățat a ghida partenerul, pentru a ajunge la orgasm. It has never been easy…

Text: Anonim

Foto: Albert Pocej

Când copiii dorm

Îmi cunoșteam fiecare milimetru pătrat de pe trupul meu

Aveam vreo doisprezece ani, fiind mai matură de fire în comparație cu semenii mei, demult deja păpușile îmi erau undeva prin debara. În anii ’90 practic în fiecare casă se găsea câte un videocasetofon, și neapărat undeva pe cel mai înalt dulap vreo două filme porno. Și copila cu bucle aurii în căutare de comori a găsit-o, a găsit videocaseta misterioasă. Nu au trecut nici cinci minute cum am simțit acele milioane de fluturi în stomac, cum spatele mi s-a cuprins în flăcări și mâna automat mi-a coborât, după câteva secunde fiziologic am simțit necesitatea de a-mi încrucișa strâns picioarele, și BOOM, aici ne-am cunoscut, eu și orgasmul. A fost ceva nou, a fost wow, credeam că sunt deosebită și doar eu pot avea parte de așa ceva.

Trecut-au anii, flăcăi, sărutări, atingeri, nimic nu m-a făcut să retrăiesc acea senzație de explozie în vagin decât un nou filmuleț. Și filmele, la rândul lor, trebuiau alese cu precauție, remarcând astfel că lesbienele au un farmec aparte. Îmi cunoșteam fiecare milimetru pătrat de pe trupul meu, știam cum și unde să mă ating așa ca să mă simt că zbor.

Odată cu începerea vieții mele sexuale, după un șir de documentări, am constatat că, de fapt, ceea ce mă făcea pe mine fericită nu era altceva decât orgasmul clitoral. Dar și acesta pe cât de nesemnificativ poate fi pentru fericitele ce au parte de orgasme multiple. Pentru mine a devenit și mai deosebit după ce în viața mea a apărut EA, micul, dar cel mai de preț secret. Cu ea simt că prind aripi, sexul e mai sex și orgasmul mai orgasm. EL-ul meu tot caută, el caută acel fenomen pentru mine, vaginal.

Text: Anonim

Când copiii dorm

Cite feluri de orgasm sunt…?

Ca si oricare alta femeie nascuta in secolul XX si realizata in secolul XXI am citit mult despre orgasm pina am inteles (din experienta) ce este aceasta minune si cu ce se maninca (a se citi savureaza).

Prima data am citit acest cuvint cind eram in scoala generala. Aveam o prietena care lucra bibliotecara si care ma lasa sa “umblu” la raftul cu carti si reviste pentru adulti. Imi amintesc cu exactitate ce era scris acolo. Madonna vorbea despre orgasm intr-un interviu preluat de o revista din Romania. Curiozitatea nascuta de acel articol m-a facut sa caut o carte care sa ma lumineze si mai mult. Am gasit-o si am luat-o acasa. Era vara, eram in vacanta si am citit-o intr-o noapte. “Lumina” insa nu a venit. Mintea mea, mult prea tinara pentru asa lucruri complicate nu a putut sa inteleaga ce si cum, asa ca am uitat de orgasm pe citiva ani buni.

“Cuvintul” mi-a reaparut in minte mult mai tirziu. Eram implicata intr-o relatie de ceva timp si am realizat faptul ca eu nu primesc tot de la aceasta relatie. Am vorbit cu iubitul meu de atunci, norocul meu ca era un baiat destul de descuiat la minte (era normal sa fie asa pentru ca era cu 6 ani mai mare decit mine, iar eu eram trecuta de 20) si atunci s-a inceput marea cautare. Baiatul a incercat tot ce stia (probabil a facut si cercetare) si intr-o buna zi m-a ridicat la cer. In acea zi am simtit ca zbor. Zilele in care urma sa ne vedem erau mult mai asteptate, noptile in doi erau mai dulci. Ne-am despartit peste 2 ani, nici nu mai conteaza de ce, dar amintirile si senzatiile au ramas adinc imprimate pe corpul si sufletul meu.

In urmatoarea relatie am cautat acelasi orgasm, dar el nu a venit. Nici prima data, nici a doua oara… si inca alte citeva ori pina nu am prins din nou la curaj si nu am indraznit sa vorbesc despre asta cu el. Mi-a mers si a doua oara – am cautat ambii pina l-am gasit. A fost diferit de precedentul dar atit de intens si profund incit am inteles, abia atunci ce spunea Madonna in interviu.

Nu voi povesti despre toate relatiile mele, vreau doar sa zic ca fiecare om iti daruie un orgasm diferit, special si de neuitat. “Borsul” nu e la fel in fiecare zi si uneori dureaza pina iese asa cum trebuie, dar merita de incercat atita timp cit sunt niste sentimente in spate. Da, era sa uit, toate orgasmele mele au venit in relatii de lunga durata, cu oameni pe care i-am iubit sau inca ii mai iubesc. Pe unele le-as mai gusta, pe altele nu. Am avut si orgasme netraite, aminate, uitate, sau evitate. Unele inca ma mai tachineaza, ma fac sa ma cutremur in vis sau in viata atunci cind il vad pe el.

Cel mai recent si diferit insa m-a dat pe spate. L-am primit de la un barbat pe care il cunosc de mai mult timp, dar cu care abia recent am apucat sa socializez. Nu stiu daca e in totalitate meritul lui, sau meritul muzicii extraordinare care rasuna, sau meritul celor 3 pahare de vin pe care le bausem, dar mi-a provocat un orgasm mental maxim. Mi-a vorbit moale si calm despre mine si despre noi, despre cum ma vede, despre cum ar vrea sa ma vada, cit timp si unde. A fost un discurs erotic si civilizat, plin de metafore si atit de intens incit l-as repeta in fiecare zi, asa ca prima data, fara atingeri, fara obligatii, fara limite.

Astazi pot spune clar ca eu mi-am meritat orgasmele, si pe cele buneeeeee, si pe cele mai de bifa. Pot spune clar ca le-am cerut cu insistenta si am vorbit despre ele cu partenerii mei. Sunt sigura (aproape) ca cel mai mare orgasm din viata mea e inca in fata, ca va veni intr-o zi si ma va face sa gem de bucurie si placere intinsa pe o canapea, pe un covor sau pe bancheta din spate a unei masini, pe o capita de fin proaspat sau poate intr-un hotel de lux.

Sa vina – eu il astept.

Text: Anonim

Când copiii dorm

Așteptând orgasmul, cel din filmele erotice

Ce bine că pe vremea mea cuvântul ”orgasm” se putea afla măcar din reviste pentru femei. Îl mai completăm cu imaginea unei scene dintr-un film erotic. Ce mame discutau asta cu fiicele? Cele nonconformiste, poate. Orgasmul e la fel de abstract în educația fetelor ca și… (continuați voi).

Mai târziu, trecând prin experiențe sexuale, așteptăm orgasmul cel din filmele erotice, dar acesta dispare în apus, nevenit încă. Dacă tot nu vine el, ne vin gânduri despre frigiditate. Dar de frigiditate nimeni (parcă) n-a murit și ne convingem comod că nu pierdem nimic în viață, actul în sine e ok și fără orgasm. Apoi o baie fierbinte face aproape cât un orgasm întreg, iar strănutul cît o zecime – așa se spune.

Așa se scurg ani de zile de sex în cuplu de la care nu mai așteptăm culminări de plăcere.

Primul orgasm l-am avut când am aflat că labiile se sug. Apoi când partenerul a vrut să știe ce gust am, cum miros, cât de dulce și cât de sărată sunt. Apoi când am înțeles că clitorisul e bun de masat intre limbă și cerul gurii, rotund. Sau când el se mișcă în gura mea, așa cum se mișcă în vagin, iar eu în timpul ăsta îmi apas vaginul în interior cu degetele. Îmi place șampania după ce i-o sug. Un alb sau roze tot e bun. Îmi place să i-o sug după un sex vaginal, când jos sunt udă și relaxată, astfel lungind plăcerea. Îmi place 69, eu deasupra.

Sexul pentru mine trebuie să fie interesant, să nu fie repetitiv, să nu fie de rutină. Mă excită să încerc ceva nou, în locuri noi, poziții diferite, să revin la care-mi plac. În lipsă de locuri noi ar merge și o oglindă mare în dormitor privită din diferite unghiuri, cu diferite poziții.

Dar mai important decât orice – e să mă simt liberă cu partenerul meu. Să știu că-i place cum sunt, că vede în mine ceva frumos. Să știu că nu mă judecă, că nu îl șochez sau chiar traumez. Să fiu sigură că tot ce facem noi, mai târziu nu va fi folosit pentru a-mi scoate ochii. Dacă acest sentiment nu e, nimic nu e, vorba poetului. Dacă ne-am certat și a pomenit ceva din sexul nostru, e gata. Amin. Îmi e imposibil să mă relaxez cu el mai târziu atât, ca să termin.

Sunt convinsă că sexul e un mediu bun în care ne putem permite să fim nebuni. Asta cine are nevoie să fie crazy din când în când, dar eu cred că toți au nevoie de asta. Astfel cu un om în care ai încredere poți fi și nebună, să știi că te înțelege, că nu te judecă, că e ok să te fută pe la spate, în timp ce tai varza pentru supă, sau să beie cafeaua dimineață între picioarele tale, la bucătărie.

Recent citisem într-un text scris de o sexologă precum că de la prima menstruație fetele încep să-și reprezinte sexul. Astfel ele își percep sexualitatea în baza unor astfel de concepte ca sângele din vagin, murdărie, rușine, durere, șoc, what the hell is that? E un adevăr pe care femeile îl învață prin emoții, atât de puternice, încât adevărul parcă nu s-ar mai adăposti în cortex, pentru că e prea apăsător să fim conștiente de el mereu. Așa texte ne ridică cârpa de pe ochi să vedem clar ceea ce am pipăit tot timpul. (Ador așa texte.)

Cunoscute sentimente, nu? Mai toate ne identificăm sexualitatea prin prisma ciclului menstrual. Și atunci când în acest context un bărbat îți spune ca el înțelege menstruația ca pe ceva normal, că nu îi provoci greață, că e ok cu asta – acest fapt te eliberează. Asta e o plăcere. But don’t get me wrong, nu am fantezii cu sex la menstruație. Vorbesc despre acel sentiment cald de acceptare necondiționată. Ceva asemănător cu dragostea necondiționată pe care o ai de la părinți. E ceva care te deschide mintal.

Vreau ca revistele pentru femei să mai scape de clișee atunci când servesc articole despre sex. Mi-a trebuit ceva timp să-mi dau seama că lumânări parfumate și petale de trandafir – это не моё. După care găsești ce e al tău, încercând ceva nou. Sau vechi.

Le doresc tuturor femeilor să-și afle corpul și ”creierul”, adică să găseasca ceea ce le oferă plăcere. Și pe cineva cu care ele să poată aplica autodescoperirea.

Text: Anonim

Fete pe drum

Covasna II

Covasna e o pastila pentru suflet. Asa a fost pentru mine.

Eu am ajuns acolo turmentata. Plina de emotii pe care nu stiam cum sa le gestionez. Nervoasa, agitata. Viata din oras isi lasase amprenta. Sufletul imi devenise mic, ravasit. Ca o basmaluta mototolita, bagata in graba in buzunarul interior al mantoului. Aveam nevoie de aer.

Si aer Covasna are. Mult aer. Rece, proaspat, dulce-amarui, ca diminetile perfecte de toamna. Aer transparent, pe care il simti cum se asterne peste tine. Ca o zapada magica.

Cand am ajuns la Cheile Varghisului, un loc plin de istorie, de legende, stanci, apa, flori si iarba, ni s-a explicat ca trebuie sa ne tinem in grup, sa fim galagiosi si astfel vom tine la distanta ursii. In clipa imediat urmatoare eram gata sa ma vand pe bani putini, numai sa pot reveni la gazele de esapament din oras si la toata framantarea mea interioara. Cat de usor ma pot dezice de unele lucruri!

Ursii insa nu au venit. Si am descoperit carari, pesteri, varfuri, povesti, zari, soare la apus. Si acolo, in imparatia naturii, mi-am adus aminte, a cata oara, cat de mica sunt. Cat de mici suntem.

Fete pe drum

Covasna I

Covasna e ca un sat mare, din poveste. Cu mere de aur, cu ursi nazdravani, cu cai fantastici, cu fete cu par de matase si baieti cu palaria pe-o ureche. Un sat unde viata e blanda, domola, unde palinca e dulce ca mierea, mancarea gatita din inima, unde e cald si bine.

Pana a vizita acest tinut, auzisem de Covasna datorita Printului Charles, care si-a luat o mosie acolo, ferit de ochii lumii mondene, in Valea Zalanului, in care noi n-am ajuns pentru ca drumurile nu erau foarte practicabile. Stie Printul unde sa-si caute linistea.

Covasna e in inima Tinutului Secuiesc. Jur-imprejur numai secui, care au un fel de a vorbi romaneste foarte dulce. Dar, in general, ei vorbesc maghiara. Si mie, sa va spun sincer, cat am fost acolo mi-au inflorit urechile – cat stateam ascultam cum vorbesc localnicii. Nu intelegeam absolut nimic si asta aducea plus valoare acestei experiente fonetice.

Sa povestesti despre Covasna e ca si cum ai povesti despre toamnele si iernile la bunei. Eu asa m-am simtit acolo. Invaluita intr-un cocon moale, de lana, tinuta la cald, mai ales ca in primul hotel in care am stat, Castelul Daniel (un conac restaurat de o tanara familie care a parasit Bucurestiul pentru a se dedica acestei frumoase nebunii), aveam semineu in camera, in care aveam grija sa nu se stinga focul, hranita cu mancaruri simple si delicioase, leganata de apusurile spectaculoase de peste dealuri, adormita de legendele despre cetati, munti, vulcane, lacuri si zane.

Covasna e o mare legenda, de fapt. In toate zilele cat am fost acolo, 4 la numar, istoria fiecarui loc incepea cu o legenda. Pana acum aud vocea dulce a ghidei noastre, Imola, care depana firele de matase ale istoriei acestui tinut magic.

Sa povesteti Covasna intr-un singur text ar fi o obraznicie. De aceea, va invit intr-o calatorie virtuala mai de durata, dupa care sunt sigura ca urmatoarea destinatie va fi deja decisa.

Fete pe drum

Odesa, in mai putin de 12 ore

Vineri noaptea, dupa filmari si o cupa de sampanie (bine, 3) in cinstea unei prietene care implinise 27 de ani (cea mai frumoasa combinatie de cifre), am trecut repede pe la magazin, am cumparat covrigi cu tarate si susan, un litru de chefir, mi-am chemat un taxi si am zburat acasa. La 1:00 urma sa ne pornim, cu Ilinca si un autocar de oameni faini, la Odesa.

Si ne-am pornit. Acum, scriind de acasa, dupa un somn de 12 ore, ca sa-mi revin, stiu sigur ca la Odesa vara nu mai merg. Si ma bucur ca am aflat-o la un pret atat de mic, doar vreo 15 euro, cheltuiti pe inghetata, limonada, milk shake, o branzoaica si un pranz, incat nici nu-mi mai pasa de picioarele care mi s-au umflat ca buturugile si toate orele petrecute la vama intr-o asteptare, aproape metafizica, a unui vames care ne-ar elibera din acel purgatoriu.

Eu, ca si oamenii care au organizat aceasta escapada, am crezut naiv ca vom intalni zorii pe malul marii. Pana la urma, cat e pana la Odesa? Cateva ore de drum? Si noaptea la vama trebuie sa fie liber. Naivii! La vama chiar era liber, doar ca asta nu inseamna ca nu vei sta si vei astepta nu stiu ce. 

Rasaritul, pe care planificam sa-l intalnim pe plaja, l-am intalnit in vama.

La 9:00, dupa 8 ore de drum, eram pe plaja Lanzheron. Daca va voi spune ca in viata mea n-am vazut o plaja mai plina de oameni, va rog sa ma credeti. Stergarele si paturicile erau asternute pana la intrarea in apa. Daca ti-ar fi venit in cap nefericita idee de a face un castel de nisip sau mai stiu eu ce jocuri tipice pentru plaja, ai fi ramas cu buza umflata. Pentru ca domle’, lumea la Odesa e pusa serios pe prajeala!

Noi, ajungand destul de tarziu, am putut doar sa ne inghesuim mai in spate, la cativa metri buni de apa. Si, evident, ca sa ajungi la mare, trebuia sa gasesti loc sa pasesti, deoarece stergarele si sezlongurile erau atat de apropiate unele de altele, incat uneori nu stiai cum sa procedezi, sa calci pe stergarul omului sau sa sari intr-un picior, ca sa poti trece. In apa era ca la piscinele pentru copilasi. Om peste om.

De aici nu se vedea adevarul de pe plaja.

Intrai, te balaceai 3 minute, ca sa nu spui ca ai venit la mare fara sa ii simti temperatura, si ieseai. Ca sa faci drumul cu obstacole in sens invers.

Ceea ce m-a mirat cel mai mult insa, este ca nu era niciun dus, niciun robinet cu apa, nu se vedea niciun veceu in imediata apropiere de plaja. Si asta in conditiile in care un sezlong costa 100 de hrivne pentru o zi, iar o inghetata mica – 20 de hrivne, deci, economic vorbind, banii se invartesc bine pe plaja din Odesa.

Dupa plaja, ne-am plimbat prin centru. Orasul fierbea alene sub un soare ametitor. In spatele Garii Maritime se inalta o scena. Pe Scara Potemkin – alta scena, gigantica.

Scena de la poalele Scarii Potemkin

La Opera se pregatea covorul rosu pentru ceremonia de inchidere a Festivalului de Film de la Odesa.

Covorul rosu din fata Operei.

Pe Deribasovskaya, terasele, ca ciupercile dupa ploaie. Toate mari, frumoase, fara garduri si alte ocoluri, atat de dragi proprietarilor de localuri din Chisinau. In comparatie cu plaja, centrul Odesei este foarte frumos, larg, aerisit, cu cafenele, baruri si restaurante pentru toate gusturile.

Pranzul l-am luat la Puzata Hata.

Am vrut s-o alint pe Ilinca cu gastronomia ucraineana, ea insa nu prea s-a lasat convinsa. Pana la urma, a trebuit sa manac singura parjoala de Kiev (foarte gustoasa si calorica), portia enorma de pireu din carofi si portia generoasa de coltunasi cu visina, presarati cu zahar si unsi cu unt si smantana din abundenta. Ilinca a mancat doua portii de okroshka. La Puzata Hata gatesc tot atat de gustos, iar preturile sunt tot atat de accesibile ca acum cativa ani, ceea ce pentru un oras ca Odesa este, totusi, placut.

Desertul l-am luat intr-un local dragut, unde se coceau pe loc branzoaice urcainesti si strudel, cu un decor foarte placut, Львівські пляцки.

Dispozitia de ieri. La Львівські пляцки.

Unicul lucru pe care l-am gasit incomod la ei este faptul ca personalul nu vrea sa vorbeasca in rusa, dar nici engleza nu o cunoaste. Pentru un oras atat de turistic, cum este Odesa, acest tip de nationalism este, cel putin, prostesc.

La ora 16:30, ne-am pornit spre Chisinau. Am ajuns in oras la 23:00. Stiti ce mi-a lipsit cel mai mult pe traseu? Statiile de alimentare pe care le avem in Moldova. Cu magazin, cu cafea, cu sandwishuri, cu veceuri normale.

In concluzie:

  1. Ma bucur ca i-am aratat Ilincai un oras nou si ca am avut o zi impreuna.
  2. La Odesa vara nu mai merg. Planul era sa plecam in trei – eu, Ilinca, mama- pentru un weekend. Planul a fost cu succes si bucurie anulat.
  3. Tot mai greu suport calatoriile cu autocarul.
  4. Tot mai greu suport noptile in afara unui pat. Am ajuns acasa varza murata – umflata, cu pielea deshidratata, cu parul pai.
  5. E o mare greseala sa nu-ti iei, pe soare si caldura mare, o palarie. Ieri, si eu si Ilinca, am simtit aceasta scapare. In cap fierbea intr-atat, incat am baut niste pastile demult expirate, pe care le-am gasit in trusa pentru calatorii.
  6. Marea e frumoasa cand poti sa o vezi, nu cand privelistea ti-o acopera cateva mii de oameni.

Calatoriti, dar faceti-o cu cap, invatand din greselile altora.

Foto: Ilinca

Când copiii dorm

În așteptare

În timp ce îmi săruta apăsat spatele și îmi masa fin, dar rapid clitorisul cu degetele umezite cu saliva, eu mișcam bazinul ritmic, dar lent cu genunchii lipiți de coapsele lui. În poziția asta este comod sa-i mângâi periodic testiculele tari și pot apuca strâns penisul fierbinte de la bază, împingându-l în vagin, dictând ritmul. Sunt momente în care am nevoie să-l simt mai mult, mai aproape, mai adânc- Și în vagin, și în palme și pe buze și sâni. Și în inimă și creier, mai ales în creier trebuie să fie în totalitate al meu…

Nevoia asta de a-l simți cu corp și suflet se acutizează mereu după despărțiri lungi sau scurte în care cineva dintre noi pleacă într-o deplasare, după pauze lungi fără de sex. Lungi, însemnând maximum două săptămâni. Acum însă a trecut aproape jumătate de an fără de sex, fără orgasm. Jumătate de an am dormit în același pat, cu sânii lipiți de spatele lui, fără să se atingă măcar o dată de vaginul meu, de vulve, de clitoris. Doar de sâni. Îi mângâia, pupa sugea și ejacula abundant peste ei mai ales dimineața în duș, când nu-mi mai puteam ține dorințele în frâu și îmi imfigeam buzele în penis. Îi sugeam tare testuculele, îi lingeam repede și hapsân vărful penisului cu limba tare, apoi îl înghițeam, apoi masam cu palmele ude. Toată dorința mea fără răspuns, acumulată timp de câteva luni, se transforma în cinci minute de plăcere carnală pentru el și satisfacție psihologică pentru mine, urmată de o foame tot mai pronunțată de sex. Probabil n-a mai vut niciodată în viața lui atâta blowjob pasional, cât în perioada mea de abstinență. Noroc că trebuie să meargem în fiecare dimineață la serviciu, altfel îl sufocam. După doar o lună de abstinență, fanteziile începuse să o ia razna. Cu cât mai acută e nevoia de sex, cu atât mai bolnăvicioase devin fanteziile: „Penisuri exagerat de mari, sex în grup, monștri cu tentacule și uriași….dar până și gândurile despre sex trebuiau limitate. Excitarea sexuală și respectiv orice tip de sex puteau provoca pierderea sarcinii. Placenta praevia- este inscripția din carnetul prenatal despre care nu auzisem nimic până atunci, dar farmecul căreia l-am putut simți din plin. Jumătate de an au luptat în mine instinctul matern cu cel carnal. A câștigat rațiunea. Dar zău, nu a fost deloc ușor. A durat 6 luni să aud fericita noutate: „Placenta non praevia. Puteți face sex, o dată pe săptămână, fără prea mult fanatism”.

Pentru prima dată în ultimii câțiva ani ideile pentru raportul anual la care lucram, arau întrerupte ștrengar de imagini erotice. Demult nu-mi mai pusesem problema ce să îmbrac în pat, dacă mi-au mai rămas pe undeva lumânări parfumate… Până la finele zilei de muncă messengerul lui era plin de aluzii și… pur și simplu doldora de sex. Câte idei de implementat într-o singură noapte. Cât de grele și totodată dulci sunt ultimile ore de așteptare.

…După aproximativ 2 minute de mișcare ritmică a bazinului încep să gâfâi. Sunt moartă de oboseală, fesele abia de se ating de picioarele lui pentru că nu-i las penisul să intre decât pe jumătate. Mi-e frică, mi-e greu, mi se face somn. Nici el nu insistă să împingă mai mult… Ar fi fost perfect acum să se culce deasupra mea să-i simt greutate de-a lungul întregului corp și penisul adânc, adânc să doară. Închid ochii si îmi aduc aminte cum îmi place să-i strâng penisul între picioare în timp ce el se mișcă lent apăsându-l puternic în vagin. În drum se freacă de clitoris, înnebunindu-mă. Apoi desfac picioarele și-l las mai adânc, mișcările-i devin mai rapide, testicuele i se izbesc de zona dintre vagin si anus, îmi astupă urechile strîns cu ambele palme și-mi sărută sânii, îmi suge sfârcurile.

…periodic, burta-mi tresare involuntar, amintindu-mi că nu suntem singuri in iluzoria noastră intimitate, eu respir, ca după un semi-maraton, și încep a-mi tremura picioarele de la efort. În locul strigătelor de plăcere bufnim ambii într-un râs sonor, isteric, exact ca cel din copilărie, care apărea parcă fără un motiv clar în cele mai nepotrivite momente… în clasa de studii sau la masă cu familia și pe care nu-l puteau opri nici țipetele disperate ale părinților, nici notele de doi în jurnal. Gâfâind de oboseală și încercând să-mi trag aer între crizele de râs, fac câteva încercări nereușite să cobor din brațele lui. Burta mare și 10 kg în plus nu mă ridic independent pe șezute. Am omis cumva acest detaliu în fanteziile coapte timp de jumătate de an de abstinență. E bine că măcar simțul umorului nu este afectat de sarcină.

-N-am putere nici să-mi îmbrac chiloții, îi zic. Cuprinde-mă te rog, vreau să dorm.

Text: M.

Imagine: google.com

Arta

Imbolnavesc de arta, de la 1 euro in sus

In ultima mea vizita la Bruxelles, am fost la doua spectacole de dans contemporan, semnate de Sidi Larbi Cherkaoui, un nume sonor din valul nou al coregrafiei europene. Nu vreau sa va povestesc aici despre spectacole, vreau sa va spun doar ca tot timpul cat m-am aflat in sala, nu m-a lasat dorinta sa plang. Atat de frumos era. Incercam sa gasesc cuvinte pentru ceea ce se petrecea pe scena si pentru ceea ce simteam, uitandu-ma, dar un nod imi statea in gat si inima mi se strangea, ca intr-un cleste infierbantat. Era atat de frumos, incat durea.

Am iesit din sala transformata. Asa cum numai arta te poate transforma. Si atunci m-am gandit ca daca in Moldova am avea acces la asa ceva, am fi diferiti. Viata ar fi diferita. Relatiile intre oameni ar fi diferite. Am fi mai bogati.

Pentru fi bogati e nevoie sa investim mai intai. Sa investim in oamenii care ne pot shimba viata prin arta. Or, doar ei ne pot deschide ochii pentru a vedea dincolo de noi. Dincolo de orizont, acolo unde nu mai exista limite si unde orice e posibil.

In Moldova sunt astfel de oameni. Oameni care vor sa aduca arta chiar si acolo unde ne-am fi gandit ca nu mai e loc. Adevarul este ca pentru arta exista loc oriunde. Ea este expresia umanului prin excelenta si oriunde sunt oameni, poate fi si arta.

Tinerii de la Moldo Crescendo sunt o parte dintre acesti oameni aducatori de arta. Si cum tineretea e sora cu nebunia frumoasa, ei s-au lansat intr-o aventura care poate schimba ceva in noi. De la Est la Vest, de la Nord la Sud, atat cat cuprinde Moldova, din casa in casa de cultura.

Va imaginati sa urcati in masina, autocar, pe bicicleta sau motocicleta, si sa va faceti program cultural la Ceadir-Lunga, cu un concert de muzica clasica? Sau la Hincesti, Cimislia, Leova? Ati fost la Bahmut? Eu am fost acum, in cadrul Women SUV Maraton, si am vazut un sat extraordinar de frumos, in care exista o casa de cultura ce vazuse zile mai bune si care ar putea strange in ea oameni de peste tot.

Scriam ca fetele si baietii de la Moldo Crescendo sunt nebuni, frumosi de nebuni. Dar cum poti sa fii, atunci cand ti-ai pus in cap sa bati la usile acestor case de cultura, ca sa ti se deschida, si sa-i inviti acolo pe Bach, Satie, Ceaikovski.? Nebuni, romantici, visatori. Imposibili.

Cica, nebunia e molipsitoare. Si, chiar daca pe mine nu m-a luat niciodata varsatul de vant, am sa stau atat cat va trebui in preajma nebunilor bolnavi de arta, ca sa ma umplu de bube dulci in cap si pe corp si sa transmit molima mai departe. Hai mai bine sa murim de la arta, decat de la bautura.

Asadar, avem inca 44 de zile (numarul meu norocos) in care trebuie sa strangem 1320 de euro. O nimica toata, la cati suntem. Taxa de intrare in nemurire incepe de la 1 euro. Daca se vor strange mai multi bani, nu e bai. Sunt sigura ca fetele si baietii de la Moldo Crescendo vor gasi ce sa faca cu ei.

Facem?