Dragă redacție

Vorba lui tata… “rabdă”

De cînd am rămas însărcinată aveam o frică, pe care o mai scoteam la suprafață uneori, referitor la ce mă așteaptă. Știam că e inevitabilă​ durerea și nu știam cum voi reacționa cînd îmi voi vedea prima dată copilul….

Auzeam și citeam una și aceeași, că totul trece și că e ceva miraculos, dar simțeam că la sigur nu toate au simțit standardizarea asta pe propria piele, pentru că nu e bine să spui ceva de rău, să te jălui, e tabu. Și pentru a trece de problema durerii am decis să mă împrietenesc cu creierul, mergînd la yoga și să iau poziția de luptător în fața a ceva inevitabil. Însă cît de mult mă scoteau din minți replici, de gen “asta-i soarta femeilor” sau alte bullshit-uri de genul.

Din fericire sau nu, trebuia să fac cezariană. Cu toate că tremuram de frică pe masa de operație în sinea mea eram fericită. Și da, cînd mi-am privit copilul după – nu am plîns de fericire, o analizam în limita puterilor. Sentimentul ăla a venit după, cînd aveam intimitate.

Am avut noroc de un copil cuminte, fără colici și alte povești de groază pentru mame. O iubesc enorm de mult și asta mă încarcă cu sens însă nu e sănătos să te ocupi de el numai tu. Mi-e dor de distracții, de sălbăticia pe care trebuie s-o inhib, privindu-i pe restul cum te lasă și sentimentul de parcă viața ta stă pe pauză nu te lasă. Pentru că ieșirile în parc și vorbitul în mare parte cu tine însuți nu e funny. Te prinzi la un moment că nici să gătești nu mai reușești, lucru de la care cîndva mai primeam plăcere. Și cînd te inspiri cu o idee care te-ar scoate din rutină, te prinzi că nu le reușești pe toate și poftim încă un motiv pentru depresie. El zice că nu are timp și ar fi bine să o chemăm pe soacră mea…. Da, da. Doar o ceartă cu ea îmi mai lipsea pentru a-mi strînge tot buchetul. Asta e drum sigur spre frustrare.

În fine. De fapt mi se pare incorect să numim depresia postnatală anume postnatală. Cred că oricine va fi în astfel de situații va avea o depresie. Mi se pare jignitor asocierea asta depresivă, de care parcă nu poți fugi. Dar vorba lui tata… “rabdă”.

Autoare: Victoria M.

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: June, 21