Maraton

Zburatorul de pe Cogalnic

Istoria ei, a matusei mele, o stie un sat intreg, un sat de pe malul Cogalnicului. Incepea tot in culori mai roze. In anul 1980 mergea sa faca studii la Tiraspol, sa stie sa croiasca, sa coase. Parintii linistiti, ca era pe drumul cel bun. Micile retururi acasa, cum fara club, joc. Acolo a dat de un El. Tare inistent a inceput sa o curteze. Moale de fire si cu capul in nori, cred ca repede i-a furat inima, mintile, ca in poezia cu Zburatorul, numai ca acesta a ramas in viata ei. Offf de stia dinsa! In scurt timp, lasa balta tot, studii, vise.

 

Revenind in sat, nunta, prima sarcina….nu a durat mult pina au venit primele „zguduiri”. Se zvonea ca era „atinsa” si pina la casatorie, dar….nimeni nu a incercat, sau nu au putut sa ii bage mintile in cap. Ba mai mult, cum se zice:”cred ca o merita!” Pe parcursul primei sarcini, „mingierile” nu au fost date uitarii. Plinsa si vinata, fugea la parinti acasa. Citeva zile se scurgeau, daca nu se ducea singura, venea nemernicul dupa dinsa. Uite asa, primul baiat s-a nascut, apoi al doilea…., apoi al treilea, mai glumeau, ca poate o zi incearca si pentru o fata, asa ca la oameni gospodari sa aiba de toate, inca o muiere la casa nu stirca. Cu nasterea copiilor parca tot se agravase, insultele, bataile, dar era o rutina, parca fara asta nu era normal. Scuza ca sta cu el de dragul copiilor era o minciuna, care o facea sa se simta mai bine, banuiesc eu.

 

Croitorita se angajase in colhoz, la sadit sau strins cartofi, prasit sotci….cules la poama. Ametita de soare apoi si de vin, nu reusea sa faca nimic in jurul casei, minca bataie, ca il face de rusine, ca deee, ce fel de gospodina masei este?
Copii s-au mai infiripat, au inceput sa fie trecuti si ei la tabacit. Uneltele de tortura erau care mai de care, imaginatia tatalui iubitor nu se oprea la pumni si cureaua de la pantaloni, mai cadea sub mina si „ghisusca” de la cal, un capat de „shlang”, hlantug, ciomag, iar daca era super furios un cutit i se lipea de mina, ca Magneto. Minia lui se propaga ca o furtuna, tot in calea lui zbura. Ascunzatoarele erau derizorii, in casa erau ca niste sobolani, odata afara, fligherul (cuptiorus,storojca) de linga casa sau beciul erau niste capcane, asa ca unica solutie erau lanurile de porumb de linga casa, noroc ca erau mari si se puteau refugia. Dar cum scenele izbucneau indiferent ca e soare, ploua, tuna, ninge afara, alte ori era greu de jucat de-a v-ati ascunsele. Acus tati va gaseste. Atunci „noghi v ruki”, cel mai mic in spate si….fuga la mama in deal.

 

Ei uite daca tot se termina aici, nu as mai avea ce scrie. El, Teroarea, se lua dupa ei, noapte, zi….mergea dupa ei. Bunica, femeie prevazatoare, o ascundea in papusoii de linga casa ei, in fundul gradinei, ii dadea paturi si ii zicea sa stea pina viforul trece. Odata inteles ca este dus de nas, ii lua la blenduit pe buneii mei, insulte si injosiri. Pe bunica o ameninta ca o va viola, iar bunelul sa il satisfaca altfel (asta decent redat), la ce ris de fata au, nici gospodina, nici femeie, o betiva, o curva etc, etc… Bunelul nu odata a fost la spital pentru coaste rupte si hematome. Ingroziti, incremeniti, rabdau de dragul fetei, credeau ca asa o salveaza.

 

Despre cite internari si cite leziuni, diagnoze, sarcini pierdute, nu are rost sa scriu, e mult prea mult de scris.

 

Parca se insenina uneori, dupa o buna doza de zdupaci, zicea: „gata, nu m-a intorc! Ajunge! Imi distruge copii!” In luna lui septembie, fiind odata de hram la bunica, isi petrecea al nu stiu cit la numar sejur in adapostul parintilor sai. Asezate pe pragul saraiului, pe la chindii, o intreb, cum de poate rabda atitea, cum le poate duce? Cum poate ierta ? Multe nu am auzit, din privirile tulburi, raspunsul a fost:”Nu stiu, nu pot sa explic! De data asta daca vine, chiar nu ma duc!”.

 

Au trecut citeva ore, intruchiparea suferitelor sale, apare.
-Toma, auzi, nu te farama, hai acasa! Urla de la poarta.

 

Eu am iesit, infuriata, ma duc sa il dau afara din ograda. M-a izbit astfel, incit am cazut pe mini-gardutul ce separa trotuarul si florile. Nenorocul lui a fost, ca am cazut peste o proptea ce tinea acel gardut, am dizbirnat-o, m-am ridicat cu dinsa in mina, l-am infruntat, clar i-am zis de ma atinge o incaseaza rau, plus chem politia. Mi-a zis:”Esti o nebuna, de atita nimeni nu se va insura cu tine!” Ingrijorat omul. La toata scena, matusa nici mir nu a facut, mozolind miinile, ca un copil ce greseste, sau cind face vre-o dananaie, se da la mine si zice: „las’ nu te supara, el a venit dupa mine!” De data asta ma jur, ochii ii sclipeau. Eu vroiam sa urlu:”Cum, proasta dracului, el face ris din tine, din copii, parinti, iar tu rotesti ochii si mai ca nu cu fericire esti gata sa uiti totul?” Reactia ei era de genul, vezi nu poate fara mine? A urcat in bricica s-a intors si incet mi-a zis: „Stiu ca nu ai sa intelegi. Il iubesc!”. Il iubesc, o borta in cer, vezi? Credeam ca fac un cosmar. Cum puii mei, il iubesc? Cum este posibil asta? Cum delirul asta e asa de real? Cum!? Cum!? Una este cert, aia a fost ultima mea conversatie cu matusa. Ultima unde am vazut-o intr-o caruta cu cal, alaturi de ne-Printul ei. Parul ca taciunele si cret in bataia vintului, un moment am avut impresia ca era fericita de acea regasire, zimbea si topita il minca din priviri. Ehhh iubire. Asta e ultima mea imagine cu dinsa VIE.

 

Bautura, zdubacii neconteniti fara de mila, sfirsitul era inevitabil. Adunase prea multe sarmanul trup, a cedat intr-un final. Pe ultimul drum a petrecut-o si marea ei Iubire, bocetul si regeretul era mare, lacrimile adevarate? Posibil. Ma gindeam, poate te inneci cu propria smiorcaiala. In schimb, pe cruce i-a pus fotografie, fotografie cu chip frumos, unde dinsa zimbeste, fațisoara ca laptele, ochii limpezi. Nu, nu a pus poza cu realitatea, unde era batuta, plinsa si in vinatai, ca na, nu era el vinovat, de toate era ea responsabila, inclusiv de moartea sa, pina la urma o merita, fara dor si poate. Ea a meritat sa nu isi vada cei trei copii la sfirsitul vietii (putin peste 40). Ea a meritat sa nu isi vada viitorii nepotei (azi 4 la numar)? Ea a meritat sa plece inaintea lui taic-su?
Raspunsul meu e: Nu, nu, nu!

 

Vieti frinte, furate, terminate, doar din cauza ca forta de a spune STOP nu este invatata, bagata in cap. Pentru ca multe mame au invatat si mai invata pe fete sa taca, sa rabde, dapoi cum ai sa te descurci? Ei ian taci, ian rabda, ii rau cu rau, dar fara el e si mai si. Traumele sint enorme si ignorarea, indiferenta agraveaza acest fenomen.
Istoria aceasta poate era sa fie alta, daca alegerile matusei mele erau sa fie altele, daca ii spunea „Nu” la acel joc, daca la prima palma, pleca, daca….daca…..multi daca….poate era sa fie VIE, inca.
Voi, cele ce cititi aceste rinduri, si sinteti maltratate lasati tot, fugiti, luati-va viata in miini, fiti mai puternice. Nu va mintiti, ca poate il va lovi sfintul duh si se va schimba, acestea sint povesti. Pina atunci va omoara el, moral, va distruge tot ce sinteti. Nu stati de dragul copiilor, un bine lor nu le faceti. Faceti schimbarea! Pentru matusa mea este prea tirziu! Iar cele ce cunosc pe cineva ca sufera si stau chitic, interveniti, nu veniti cu scuza: „nu ma bag, nu e familia mea, fiecare decide pentru sine.” Cine stie poate salvati o viata….poate doua….sau trei.

 

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: October, 22