Părțile corpului

#zero_martie: a doua săptămână

Într-o criză de mod sănătos de viață, care m-a apucat pe la sfârșitul lui februarie, am decis că în martie voi face o pauză de la aluat, zahăr și alcool.

Nebănuite sunt, însă, căile psihicului nostru, și ceea ce, inițial, trebuia să fie un soi de detox și o metodă de a scăpa fix de 3 kg, s-a transformat într-o analiză a propriului comportament alimentar.

Deodată recunosc – am călcat pe alături.

Prima dată pe 8 martie, când am organizat o serată feministă și am băut mai mult vin decât „așa ca la împărtășanie”, cum planificasem în ajun. Am băut pentru că am fost influențată de situație; pentru că în mine au mai rămas urme de convingere că pentru a mă relaxa am nevoie de un pahar de roșu; pentru că într-un colț al creierului meu persistă ideea că o petrecere nu e petrecere, dacă e fără alcool.

Mi-a fost mai bine de la vin? Nu. Până la vin mă simțeam bine, deși puțin agitată după Marșul de 8 martie. După ce am băut nu s-a schimbat nimic, în afară de faptul că s-a adăugat oboseală.

A doua oară am calcat pe alături a doua zi. Un prieten s-a stins din viață. Căutam remedii la șocul pierderii. M-am plimbat prin oraș. M-am bucurat de soare. Am luat prânzul într-o cafenea. Seara, la un eveniment într-un local, mi-am comandat o bere. Speram să mă deconecteze de la duere sau, cel puțin, să mă ajute să-mi creez o iluzie în care să mă bag. Că totul e ca de obicei. Nimeni n-a murit. Totul e ok. Nimic însă nu s-a produs. În afară de faptul că m-am abonat la toaleta localului.

A treia oară a fost după înmormântare, la masa de pomenire. Am făcut-o automat. La fel cum în regim automat mi-am trimis în gură trei bucăți de plăcintă cu măr. Trebuia să fac ceva. Să-mi ocup mâinile cu ceva. Să nu am timp și spațiu să realizez unde mă aflu și ce-s cu sarmalele astea aburinde în fața mea. Dar vinul, despre care știam că e bun, nu avea niciun gust. Nimic nu avea gust. Am lăsat chelnerul să-mi toarne al doilea pahar, în speranța că voi ajunge în starea ceea de beatitudine, când ești una cu universul și îți pare că vezi dincolo de viață și de moarte. Dar n-am ajuns.

Atunci am înțeles că alcoolul și mâncarea, ca remedii contra durerii sufletești sunt, vorba ceea, tak sebe.

Ele nu ajută.

Am revenit la ele din obișnuință. Și deoarece am fost influențată de toate filmele în care personajul meu favorit, în vreun moment dramatic al vieții lui, își turna câte un pahar de ceva și privea în gol.

Chiar dacă nu voi scăpa de cele 3 kg, care mă incomodează în acest moment al existenței, mă bucur că în doar două săptămâni am reușit să descopăr că necesitatea de a bea alcool este indusă de mediu, situație, asocieri, dorința inconștientă de a imita comportamentul unor personaje sau persoane care au valoare în ochii noștri.

Printr-o simplă acțiune de conștientizare și analiză rapidă a ceea ce vrei cu adevărat, ajungi să înțelegi că nu de un pahar de vin ai nevoie acum, ci de siguranță, iubire, apartenență…

Va urma…

Foto: Pineapple Supply Co./Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: September, 19