Părțile corpului

#zero_martie: a treia săptămână

A treia săptămână a lui #zero_martie a adus cu sine, pe de o parte, stabilitate (nu a mai trebuit să lupt cu poftele), iar pe de altă parte – schimbări majore în regimul meu alimentar, dar și în viață, în general.

Dar să le luăm pe rând.

Organismul și psihicul meu s-au adaptat situației – ambii știu că zahăr nu vor vedea și au renunțat să îl caute. Mai mult, au renunțaat să-l coloreze în cele mai pozitive culori și să emită dovezi că fără el departe nu voi ajunge. Sau chiar dacă voi ajunge, creierul meu va fi pe jumătate uscat.

Cu alcoolul deocamdată e simplu. Atât timp cât nu ies serile la petreceri sau întâlniri cu prietenii, alcoolul nu reprezintă o ispită. Acasă nu mai cumpăr vin. Înainte o făceam din două motive – primul era asocierea cu viața de femeie inteligentă și citadină, care seara, după o zi de activități, își toarnă un pahar cu vin (atenție, eu am chiar și pahar cu numele meu gravat de la Purcari!) și soarbe din el, imaginându-și astfel că are o viață împlinită, în care își poate permite multe.

Al doilea motiv are, la fel, legătură cu femeia citadină și inteligentă, dar cu probleme emoționale, care și le rezolvă cu alcool. Or, unul dintre răspunsurile mele anxietății a fost dintotdeauna vinul (uneori și băuturile mai tari) și țigările. Acum am început să caut și să adopt alte căi de gestionare a stresului și anxietății. Partea bună este că în epoca în care am intrat, modelul femeii bine cu sine este absolut diferit de cel cu care am crescut – acum ea este zen, sănătoasă, cu o dezvoltată conștiința de sine, minimalistă în porniri și stil de viață. Această schimbare de perspectivă îmi este de mare ajutor.

Cu aluatul e aceeași poveste – în afară de câte o felie-două de pâine integrală pe zi sau, foarte ocazional, o jumătate de felie de pizza pe blat subțire (când nu mai este altă mâncare, de obicei, la întâlniri de lucru), aluatul a ieșit din meniul meu (cândva nu trecea o zi fără vreun covrig cu semințe sau cașcaval). Azi, de exemplu, am fost la o întâlnire semi-formală, cu cafea, la reprezentanța unei țări la Chișinău, unde în fața mea era o farfurie cu niște biscuiți cu migdale, care arătau absolut delicios. Nici n-am clipit.

Deci, până aici – toate bune.

Partea neașteptată sunt schimbările care au venit natural odată ce m-am obișnuit cu lipsa zahărului, alcoolului și aluatului – mănânc mai puțin, nu mai simt necesitatea gustărilor între mese, nu mă mai gândesc „ce-aș mai mânca oare bunișor acum?”, cantitatea de apă băută a crescut considerabil, starea emoțională generală este stabilă, cu semnul plus (nu mă mai aruncă în stări de neliniște sau tristețe profundă, pe care le înăbușeam fumând). Pot spune chiar că am intrat într-o fază nouă, cea în care percep viața mai clar, culorile ei au devenit mai intense, iar mintea mea mai ascuțită și mai limpede. În plus, am făcut și unele progrese în găsirea locului meu în spațiu și timp, loc de care am grijă să nu-mi fie poluat. Dar aici m-a ajutat mult și psihoterapia pe care o fac de mai mult de un an.

Ca urmare a acestor modificări de comportament alimentar, am decis să trec la un nivel nou – postul intermitent sau intermittent fasting.

Dar despre el data viitoare…

Foto: Benjamin Wong on Unsplash

Previous Post Next Post

You Might Also Like

Today's Posts: February, 21